844 matches
-
vocea tremurândă. „Îmi cunosc puterile“, zise Simon, „și știu că nu pot ajunge până În al șaptelea cer. Așa că mă Încumet până la al șașelea cer. Al șaptelea cer Îl atingi doar cu gândul, căci acolo este numai lumină și beatitudine. Iar beatitudinea nu‑i este dată muritorului.“ „Gata cu filosofia“, zise un ucenic al lui Petru. „Măcar să atingi norul acela, atunci vom ști să te prețuim ca pe Nazarinean.“ Vestea ajunse până la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Bărbatul acela distila o oratorie În măsură să anihileze muștele În zbor, Însă am bănuit că, dacă voiam să aflu ceva despre Julián Carax, mai convenabil ar fi fost să rămîn În termeni buni cu el. I-am zîmbit cu beatitudine, arătîndu-mi plăcerea produsă de latinăraia și vorbăria lui. — Nu uita, mîine, la Ateneu, a rostit solemn librarul. Dar adu cartea, sau adio Înțelegere. — De acord. Conversația s-a risipit Încetișor În murmurul celorlalți cenacliști, alunecînd spre discutarea unor documente găsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de Murano, la care privirea îi scăpăta uneori pe furiș, până când, seara, în joaca de lumini și de umbre a flăcărilor, apele ei limpezi reflectau intermitent ceva ce se contura între tandrețe și ambiguitate. Din acest ritual, ce implica oarecum beatitudinea, pe la miezul nopții, venea să-l smulgă îndemnul alarmat și categoric al doamnei, purtând capotul ei roz peste cămașa de noapte din mătase verde: Albert implora ea somnoroasă, arătând cadranul de bronz al pendulei elvețiene, care nu se mai oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe întuneric. Era un preot, un bărbat scund și robust, cu o haină până la pământ. Cu fața istovită și căzută, lipsită de culoare, și cu o expresie unică, un soi de zâmbet care poate vroia să sugereze o stare de beatitudine, dar care în realitate părea un rânjet sardonic, pur și simplu flasc. Se apropie de patul Italiei și mestecă o rugăciune dificilă, de neînțeles. Bălmăjeala lipsită de vigoare a preotului nu avea nimic sacru, mi se părea că văd în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
tren cu bănci de lemn, cum mâncau din ziar și se întorceau seara acasă. Mă jenam să-i spun cât de accesibil și familiar ne era Costineștiul vară de vară. Cum zăceam ziua întreagă pe nisip fără gânduri, într-o beatitudine continuă, înconjurată de prieteni. Cum ne zbârnâia în urechi o muzică de generație și că ne legănam sub lumini de stroboscop la Vox Maris. Cum fredonam ironic: „Love me la Cantina 2/ De curg apele pe noi”. Cum făceam cozi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
meu și numai al meu. Timpul meu personal. Cum stau așa la fereastră și meditez la asta, mă cuprinde o senzație ciudată. Mă simt ușoară, parcă plutesc, ca un balon cu heliu. Pe față mi se întinde un zâmbet de beatitudine. Îmi zăresc ochii în reflexia de pe geam. Pentru prima oară în viața mea, pot să fac absolut orice doresc. Mă uit la ceas, și e abia șapte și un sfert. Întreaga zi se întinde în fața mea, ca o foaie albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tragi. Trag de manetă și izbucnește un jet de spumă. — Fir-ar să fie ! — Încet... Mă înconjoară cu brațele, ghidându-mă. Așa-i mai bine... Mmm, ce drăguț. Îmi spune ceva, dar nu aud nimic. Sunt într-o stare de beatitudine, învăluită de brațele lui puternice. Poate n-ar fi rău să mă fac că nu prind deloc chestia asta cu trasul de manetă. Poate că putem să stăm așa toată seara. Știi, încep să zic, întorcându-mă cu capul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Iar el, aflat pe partea cealaltă, face la fel. Ajungem pe treptele de sus, înaintăm unul către celălalt și ne oprim cam la un metru distanță. Respir precipitat și mi-a venit tot sângele-n obraji. Sunt șocată, cuprinsă de beatitudine și confuză în același timp. Credeam c-ai plecat în Cornwall, zic în cele din urmă. Ca să cumperi sera. — M-am răzgândit. Și el pare la fel de șocat. M-am gândit că n-ar fi rău să-i fac o vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de degete, îi cerea sfatul din cinci în cinci minute, uneori înțelegea prost ce citise, alteori o subită intuiție îi lumina o pagină întreagă, nu e exagerat să spunem că Cipriano Algor oscila între nefericirea cea mai sfâșietoare și desăvârșita beatitudine. Se ridica din pat la prima rază de soare, îmbuca ceva pe fugă și intra în olărie până la ora prânzului, apoi lucra toată după-amiaza și seara, făcând o pauză rapidă ca să cineze, cu aceeași frugalitate. Fiica lui protesta, O să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care a renunțat la bol și bea direct din frapieră, ca oamenii mari. Ce înseamnă o șampanie bine frapată! se extaziază Lionel. — Mai ales dacă e și seacă. Te răcorește la fix, îi dă dreptate Jean. Lionel depășește starea de beatitudine de care a fost cuprins și se simte obligat să-i dea o explicație șefului de sală: — Știi cum e cu pantofii ăștia de o mie de euro perechea când îi încalți prima oară... — Mie-mi spuneți? Vă-nțeleg perfect
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
sau toate odată? îi prelungește Jean înghețul. — Toate deodată: apa separat, pliculețele poți să le păstrezi. Jean revine cu un ceainic încăpător. Fără să-l întrebe nimic, toarnă apa fierbinte direct în frapieră. Lionel cade iarăși într-o stare de beatitudine. Liliane se foiește tot mai tare pe scaun: trena rochiei o jenează teribil. Lionel comandă o foarfecă. De la bucătărie vine un picolo cu o tavă de argint, acoperită de un clopot. Robert anunță la lampă: — Foarfece Solingen, natur. Picolul ridică
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ei în primul rând de marii creatori, precum și de cei înzestrați cu vocație mistică pentru poezie, înțelegând prin "poezie" artele în general, muzica fiind cea mai propice transfigurării. Dar oricine posedă receptori pentru vibrația poetică poate parcurge, la diverse nivele, beatitudinea purificării și plenitudinii neoexistențiale indusă de marea artă. * Noi viețuim în mediul a trei ordine de realități: realitatea ascunsă a lucrurilor, pe care nu o putem cunoaște; apoi realitatea curentă, comună, constituită de ceea ce ne apare, ceea ce înregistrează posibilitățile cognitive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
legea "totului sau a nimicului" (una din legile fundamentale ale activității inimii!), îngăduind intrarea în funcție a unor receptori particulari ai emoției sufletești și spirituale, receptori a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul acesta îl împlinește prezentul etern poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și pe cel exterior și confundând totul în aceeași vibrație a negrăitului. Starea inefabilă generată de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sus antinomia ființă -neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit iluminarea care constituia transcenderea ultimă transposibilul însemnând beatitudinea pură a eliberării spirituale în mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează spre cele două extremități ale infinitului." * De atunci, am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
faptă și gând am afirmat viața și natura pe care le-am celebrat până la sacralizare pentru că natura îmi oferise acel al treilea ochi. Transfigurarea trăită poate avea analogie cu conceptul sanscrit samădhi, care este de asemenea o stare extatică, o beatitudine supremă, urmare a unei intense și îndelungi meditații asupra eliberării dhyana. Și dacă, într-o pentagramă, am scris: "transposibilul frate cu Nirvana", este vorba de atingerea unei creste de asemenea ultimă, dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unei intense și îndelungi meditații asupra eliberării dhyana. Și dacă, într-o pentagramă, am scris: "transposibilul frate cu Nirvana", este vorba de atingerea unei creste de asemenea ultimă, dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când Nirvana este o beatitudine extremă finală, transposibilul este, repetăm, eliberare în desfășurare necurmată. În starea nirvanică conștiința sinelui este păstrată, în transposibil dispare orice individuație oricât de decantată, persistă doar transfigurarea eliberării ca atare. Experiența transposibilului din adolescență mi-a dat deschiderea înțelegerii libertății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sè facè?! în acel timp, în care ea și soțul ei stèteau afarè, pe strada lui, strèduindu-se sè porneascè mașină, Matei, ignorând ce se petrecea la cincizeci de metri în susul strèzii Agîrbiceanu, încerca, cu gândul la ea, un soi de beatitudine, care, în ciuda legilor gravitației universale îi fèceau sufletul sè zboare într-o direcție, evident, complet opusè celei în care, în acea searè, domnul procuror împreunè cu soția sa aveau sè se îndrepte, XXIII Sigur cè dupè acest ar fi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Cărătoarea“. Ei bine, în felul acesta am discutat noi doi destul de multă vreme despre biserică și religia creștină. Eu nu știu dacă asemenea lucruri vă interesează sau vă afectează în vreun fel, iubiți colaboratori. Poate credința să ne ducă la beatitudine? Sunt miracolele adevărate sau au doar valoare poetică? începe viața veșnică imediat după moarte? Sau mai târziu? Dar la urmă el a mai spus: A ajuns la cunoștința noastră că dumneavoastră sunteți cel mai de seamă expert din toată țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Istoria sfîntă este povestită aici în totalitatea ei prin „imagini reale, vii, palpitante“. Biblia, București, 1968, „Sfînta Evanghelie cea după Luca“, I, 11-14. Toponimia suedeză abundă în substantive comune. Astfel, Lyckan înseamnă „Fericirea“, Världens înde - „Capătul lumii“, Nåden - „îndurarea“, Saligheten - „Beatitudinea“, Återlösningen - „Mîntuirea“, Bostället - „Locuința“ . Revista suedeză, una din cele mai vechi publicații periodice suedeze. Sven Anders Hedin (1865-1952), scriitor și explorator suedez, cunoscut mai ales pentru notele de călătorie din Asia. A fost primul care a cartat deșertul Gobi. Verner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și m am lăsat pradă unui sărut dulce. Mi-aș fi dorit să dureze la nesfârșit. ― La mulți ani, șopti el. ― La mulți ani, am răspuns când buzele lui mă eliberară. Am rămas multă vreme În brațele lui, scufundată În beatitudine. ― Vibrează ceva, râse el la un moment dat. Am deschis ochii și mi-am scos telefonul din buzunar. ― Mesaj de la mama. L-am văzut cu coada ochiului strâmbânduse. ― Ea știe că tu chiulești de la prima oră? ― Nu, nu știe, am
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
moarte. Sânt sigură că nu te-ai așteptat la un asemenea deznodământ, dar tot pe atât de adevărat că nici nu l-ai putut împiedica. Rămâi cu bine, dragul meu! Iartă-mă dacă aceste rânduri iți vor tulbura clipele de beatitudine cu... (scrisese probabil Cici dar s-a răzgândit și a șters durerosul nume). N-am avut încotro. Dacă nu scriam scrisoarea de față, n-aș fi putut să mor. Nu-i nimic. Ai să mă uiți repede și după aceea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]