4,406 matches
-
pentru a ne da seama că filosoful exagerează! El se supără și pe teologi și pe predicatori - Antonio Bitanto - pe juriști - Bartolo -, pe membri ai curiei, pe papă - pe Eugen al IV-lea -, pe secretarul acestuia - Antonio Loschio -, pe un bibliotecar consilier cultural - Panormita -, pe universitari, pe umanistul Poggio Bracciolini, pe cel care a descoperit-o pe Lucreția etc. în consecință, el ia adesea drumul exilului, călătorește mult, se perindă din oraș în oraș, își riscă pielea în răfuieli, scapă de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
le-a citit. Ducând această atitudine la extrem, am obține cazul unui noncititor integral, care nu ar deschide niciodată o carte, dar care totuși nu și-ar interzice să le cunoască și să vorbească despre ele. Acesta este și cazul bibliotecarului din Omul fără Însușiri, personaj secundar al romanului, dar esențial În ceea ce ne privește prin radicalitatea poziției sale și prin curajul cu care nu ezită să o teoretizeze. Acțiunea romanului lui Musil se petrece la Începutul secolului trecut, Într-o
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
tot ar fi trebuit să ajung la capăt, și atunci aș fi putut pretinde și eu o anumită poziție În viața asta intelectuală, chiar dacă aș mai fi sărit una sau alta din ele. Dar ce crezi că mi-a răspuns bibliotecarul când plimbarea noastră nu se mai sfârșea și eu l-am Întrebat câte volume cuprinde În fond biblioteca asta nebunească a lui? Trei milioane și jumătate de volume, răspunde el!! Trecusem acuma, zicea, cam de a șapte sute mia carte, și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
lumii, ar fi putut lua locul fericitei alese. * Dacă Omul fără Însușiri amintește de termenii acelei vechi probleme În care cultura și infinitul se intersectează, el prezintă de asemenea și una dintre soluțiile posibile, cea pe care a adoptat-o bibliotecarul cu care are de-a face generalul Stumm. Acesta a găsit Într-adevăr mijlocul de a se orienta dacă nu printre toate cărțile lumii, măcar printre milioanele de cărți pe care le conține biblioteca sa. Tehnica lui, de o mare
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
trebuit să mărturisească taina pereților ăstora: - Domnule general, zice, vreți să știți cum se face că eu cunosc fiecare carte? Asta sigur că pot să v-o spun: pentru că eu nu citesc nici una!. De unde și uimirea generalului, pus În fața acestui bibliotecar special, care veghează cu grijă să nu citească nimic, nu din incultură, ci dimpotrivă, pentru a-și cunoaște mai bine cărțile: Știi, asta aproape m-a dat gata! Dar când a văzut cât eram de buimăcit, mi-a explicat. Este
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
veghează cu grijă să nu citească nimic, nu din incultură, ci dimpotrivă, pentru a-și cunoaște mai bine cărțile: Știi, asta aproape m-a dat gata! Dar când a văzut cât eram de buimăcit, mi-a explicat. Este secretul tuturor bibliotecarilor buni să nu citească niciodată din cărțile de care au grijă altceva mai mult decât titlurile și tabla de materii. - Cine se lasă atras mai mult de conținut, m-a Învățat el, e pierdut ca bibliotecar. Nu va mai câștiga
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
explicat. Este secretul tuturor bibliotecarilor buni să nu citească niciodată din cărțile de care au grijă altceva mai mult decât titlurile și tabla de materii. - Cine se lasă atras mai mult de conținut, m-a Învățat el, e pierdut ca bibliotecar. Nu va mai câștiga niciodată o privire de ansamblu! L-am Întrebat atunci, cu respirația literalmente tăiată: - Așadar, dumneavoastră nu citiți niciodată vreuna din cărțile astea? - Niciodată, cu excepția cataloagelor. - Și totuși sunteți doctor În literatură? - Sigur. Chiar docent universitar; profesor
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
credeți dumneavoastră, domnule general - m-a Întrebat - că există, sisteme după care cărțile sunt aranjate, conservate, ordonate după titlu, sisteme după care li se corectează greșelile de tipar și datele false de pe paginile de titlu și așa mai departe?. Astfel, bibliotecarul lui Musil se ține la distanță de conținutul cărților lui, dar nu este deloc indiferent față de ele, așa cum am putea crede, și Încă și mai puțin ostil. Dimpotrivă, iubirea lui pentru cărți - pentru toate cărțile - Îl incită să se plaseze
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pentru toate cărțile - Îl incită să se plaseze prudent la periferia lor, de teamă ca un interes prea marcat pentru una dintre ele să nu-l ducă la neglijarea celorlalte. * Tocmai această idee a „privirii de ansamblu” Îl face pe bibliotecarul lui Musil să-mi pară Înțelept și aș fi tentat să aplic Întregii culturi ce spune el despre biblioteci: cel care stă cu nasul În cărți este pierdut pentru cultură, și chiar pentru lectură. Căci trebuie să facem o alegere
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe de altă parte, la o privire diferită asupra fiecărei cărți, care Îi depășește individualitatea pentru a se interesa de raporturile pe care le Întreține cu celelalte. Adevăratul cititor trebuie să Încerce să sesizeze aceste raporturi, așa cum bine a Înțeles bibliotecarul lui Musil. Astfel, ca mulți dintre confrații săi, mai mult decât de cărți el e interesat de cărțile despre cărți: Și când eu Îi mai spun Încă ceva și despre un fel de mers al trenurilor care să permită să
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
se face frică de cât de politicos devine deodată și cum mă roagă să mă conducă În camera cataloagelor și să mă lase acolo singur, deși, la drept vorbind, așa ceva e interzis, căci ea nu poate fi folosită decât de bibliotecari. Așa că uite-mă cu adevărat În Sfânta Sfintelor din Bibliotecă. Pot să-ți spun că aveam impresia că pătrunsesem În interiorul unui craniu; jur-Împrejur, nimic altceva decât rafturi cu indicative pentru cărți și peste tot scări să te urci până la cele
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
corespondențele lor, și nu la conținutul individual al unei garnituri sau alteia. Iar imaginea craniului Întărește considerabil această teorie conform căreia relațiile dintre idei contează mult mai mult, În domeniul culturii, decât ideile Înseși. Am putea desigur să criticăm pretenția bibliotecarului conform căreia nu citește nici o carte, de vreme ce se interesează Îndeaproape de aceste cărți despre cărți care sunt cataloagele. Însă ele au un statut cu totul special, reducându-se de fapt la simple liste. Și au meritul de a scoate În
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
evidență la modul vizual această relație dintre cărți la care trebuie să devină sensibil cel care vrea să fie capabil, pentru că le iubește la nebunie, să stăpânească simultan un mare număr. * Ideea „privirii de ansamblu” ce stă la baza demersului bibliotecarului are o Înrâurire considerabilă În plan practic, căci cunoașterea ei intuitivă oferă anumitor privilegiați mijloacele necesare pentru a scăpa fără prea multe neplăceri din situațiile În care ar putea fi prinși În flagrant delict de incultură. Persoanele cultivate știu - și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Întâlnirea cea mai discretă cu una dintre ele, chiar dacă nu o va deschide niciodată, poate fi Începutul unei autentice aproprieri personale și nu există, la limită, carte necunoscută care să nu-și piardă acest statut de la prima Întâlnire. * Particularitatea nonlecturii bibliotecarului lui Musil e de fapt aceea că atitudinea sa nu este pasivă, ci activă. Dacă numeroase persoane cultivate sunt nonlectori și, invers, dacă numeroși nonlectori sunt persoane cultivate, e pentru că nonlectura nu Înseamnă absența lecturii. Ea este o veritabilă activitate
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
e nicidecum reținută de teama, atunci când se interesează de o singură carte, de a nu da senzația că le disprețuiește pe celelalte. În al doilea caz, persoana care nu citește se abține de la aceasta pentru a sesiza, la fel ca bibliotecarul lui Musil, esențialul cărții, care Înseamnă situarea ei În raport cu celelalte. Procedând astfel, nu se dezinteresează deloc de carte, dimpotrivă. Înțelegerea legăturii strânse dintre conținut și situare o determină să acționeze În acest mod, cu o Înțelepciune superioară celei a numeroși
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
reperele Într-o carte, iar aceasta nu implică o lectură integrală a cărții, dimpotrivă. S-ar putea chiar spune că e cu atât mai puțin necesar să citim cutare carte În particular cu cât această capacitate e mai mare. Atitudinea bibliotecarului lui Musil reprezintă un caz extrem ce privește puține persoane, inclusiv printre adversarii hotărâți ai lecturii, atât e de dificil să nu citești niciodată. Un caz mai frecvent este cel al cititorului care nu-și interzice cărțile, dar se mulțumește
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
să o citească integral? Putem spune În ce-i privește, dacă sunt puși În situația să vorbească despre aceasta, că vorbesc despre o carte pe care nu au citit-o? O Întrebare similară se pune În cazul celor ce, asemenea bibliotecarului lui Musil, rămân În marginea cărților, și putem să ne Întrebăm care este un cititor mai bun Între cel ce citește În profunzime o carte fără să o poată situa și cel ce nu aprofundează nici una, dar circulă În toate
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Maria Giurgea și Elvira Popescu printre absolvenții clasei de dramă și comedie a Conservatorului de Muzică și Declamație din București. Ecourile unei existențe de boem se răsfrâng în Fragment dintr-un roman (1922). A. nu va fi totuși actor, ci bibliotecar la Fundația Universității, unde va funcționa din 1913 până la pensionare. Ultimii ani de viață adaugă, la durerea pierderii în război a unicului său fiu, indigența și boala. Este frate cu poetul Vasile Al-George și unchi al orientalistului Sergiu Al-George. În
AL-GEORGE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285211_a_286540]
-
, Ionel (12.IX.1932, Dănești, j. Vaslui), lexicograf. A urmat școala primară în comuna natală (1939-1945), liceul la Vaslui (1945-1948), după care a făcut studii pedagogice la Iași (1948-1952). Lucrează în învățământ la Românești, județul Iași (1952-1955), apoi ca bibliotecar în Codăești (1955-1959) și Iași (1959-1968), iar din 1968 până în 1990 în calitate de consilier la Comitetul de Cultură al județului Iași. M. a elaborat dicționarul Personalități ieșene (1972-2001), în nouă volume, dintre care primele cinci au fost distinse cu Premiul „Vasile
MAFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287949_a_289278]
-
să publice masiv, iar mai târziu face parte din grupul de scriitori care a editat la Bârlad revista „Făt-Frumos”, în care tipărește poezii apreciate de redactorii „Sămănătorului”. Făcându-și un nume, în 1906 pleacă la București, unde, în timp ce lucrează ca bibliotecar, apoi ca inspector al bibliotecilor patronate de Casa Școalelor, își continuă activitatea literară. Participă la înființarea revistei „Convorbiri critice” (1907), în care îi apare adesea și semnătura, își face debutul editorial cu Zări senine (1908), iar în 1911 devine membru
MANDRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287977_a_289306]
-
primare la Bacău (1921-1924), apoi Școala Superioară de Comerț din același oraș (1925-1931) și doi ani la Academia de Înalte Studii Comerciale din București (1932-1934). Contabil la moara Aurora din Bacău (1936-1945), va pleca la București, unde va lucra ca bibliotecar la Comunitatea Evreiască (1946-1949), ca funcționar la Uniunea Scriitorilor (până la pensionare, în 1973) și ca secretar al Biroului Uniunii Scriitorilor (1950-1969). Colaborează la „Națiunea”, „Flacăra”, „Viața românească”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Literatorul” ș.a. Debutează
MARCIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288003_a_289332]
-
revista „Adam”(1939), iar primul volum, Povestire, îi este tipărit în 1942. Cărțile sale cuprind povestiri moralizatoare, scrise cu predilecție la persoana întâi, discrete, pline de vervă, aducând în scenă personaje anonime cu drame mărunte. M. își cultivă experiența de bibliotecar, de „arhivar” modest al epocii parcurse, exploatată în scris cu bonomie, cu delicatețe și umor. El are stofă de memorialist delectabil, atent la gesturi, atmosferă și la modificările vremurilor. A scris și proză pentru copii cu intenții pedagogice neostentative, în
MARCIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288003_a_289332]
-
1950, Heleșteni, j. Iași), poet. Este fiul Ortansei (n. Fluieraru) și al lui Ilie Marcu, țărani. Urmează cursurile primare și gimnaziale în comuna natală, Liceul „Ion Neculce” din Târgu Frumos (1964-1969) și Institutul de Biblioteconomie din București (1970-1973). Funcționează ca bibliotecar și redactor la Casa de Cultură a Studenților din Iași. Debutează cu versuri, aproape concomitent, în revistele „Familia” și „Amfiteatru” (1974), fiind prezentat de Ștefan Aug. Doinaș, respectiv de Constanța Buzea. Între 1979 și 1982 ocupă funcția de secretar general
MARCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288006_a_289335]
-
Vlădeni, j. Iași-?), dramaturg și prozator. Despre familia și studiile lui M. nu se cunosc prea multe. Va fi urmat câțiva ani de Conservator, căci între 1925 și 1929 este actor la Teatrul Național din Cluj și din Iași, apoi bibliotecar la cel din București. Debutează ca poet în 1923, la „Lumea literară și artistică”, dar abia în 1928-1929 colaborează mai asiduu, cu versuri și proză umoristică, la „Universul literar” și „Dimineața copiilor”. O piesă în trei acte, intitulată Nu zice
MARDARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288010_a_289339]
-
Universitatea din Cluj, cu teza Școlile superioare de la Blaj și rolul lor în procesul de formare a intelectualității românești din Transilvania (de la momentul Supplexului până în ajunul revoluției de la 1848). A activat ca muzeograf la Muzeul Unirii din Alba Iulia, ca bibliotecar la Batthyaneum, devenind apoi conferențiar la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia. Colaborează cu studii, articole, recenzii la „Apulum”, „Secolul 20”, „Biblioteca și cercetarea” (Cluj), „Revue des études sud-est européennes”, „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, „Revista istorică”, „Revista muzeelor
MARZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288050_a_289379]