1,186 matches
-
de-acolo, în toată splendoarea lui, la fel ca de oriunde. Dar nu, nu mă puteam resemna să rămân acolo. Singura soluție era să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să scap din capcană. Și chiar am început să bolborosesc, speriat, o rugăciune când mi-a trecut prin minte că Dumnezeu este Marele Dresor în fața căruia tremură toate fiarele pământului și că eu, ah cât de bine cunoșteam mirosul de la circ, mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
disperarea pocăinței se îmbăta iar. Nimeni nu știa cum făcea rost de băutură, unde își ascundea sticlele și cum reușea să-i înșele pe cei care-i făceau percheziție și care nu izbuteau niciodată să găsească nimic. Îmbătîndu-se, plângea și bolborosea "Doamne, iartă-mă", pentru ca, dintr-odată, să înceapă cu cântece deocheate. Se vorbea că din pricina asta fusese alungat din mânăstire. Purta un fular soios de lână, de care nu se despărțea niciodată, nici vara, și se poreclise singur, în derâdere
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj, neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu ca focul. Toți care ne găseam afară în clipa aceea am tulit-o în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici o vină în moartea canarului: "Lasă să vadă și el cum e când rămâne cineva fără animalul pe care l-a crescut. El câți câini a omorît?" Dar nu l-a aprobat nimeni. După o vreme, Hingherul a fost auzit bolborosind fraze amenințătoare, iar Domnul Andrei s-a întors din bălării cu o noutate care ne-a pus pe gânduri. Hingherul se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire de iarbă atîrnîndu-i de buze se întorcea la Hingherul, care-l mângâia mulțumit, bolborosind vorbe tandre, și o lua de la început. Refăcea cu răbdare manechinul, îi dădea câinelui să miroasă fularul și asmuțea fiara din nou. Nu intrasem niciodată până atunci în bălării. M-am decis să dau și eu o raită pe-acolo
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. "Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?" Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. "Bine", bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișîndu-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr. mi-a strigat de la distanță, făcîndu-mă să presimt că ziua aceea care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
singurul, i se învîrtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care începuse să schelălăie. Apăru atunci din senin, cu bascul Hingherului pe cap, doctorița Sonia, luă cățelul în brațe, îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: "Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui Dinu ăla". "Cum adică "i-ați?"" m-am revoltat eu. Sonia m-a consolat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
spus asta ? a strigat rentierul. Tarrou părea surprins și a spus : Păi dumneata. Sau cel puțin asta e ceea ce ni s-a părut, doctorului și mie, că înțelegem. Și cum Cottard, apucat deodată de o furie mai puternică decât el, bolborosea cuvinte de neînțeles, Tarrou a adăugat: Nici doctorul și nici eu n-o să vă denunțăm. Istoria dumneavoastră nu ne privește. Și apoi, nu ne-a plăcut niciodată poliția. Haideți, stați jos! Rentierul se uita la scaun, și apoi, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spune el. \ Aș vrea să am timp să-i scriu o scrisoare. Ca să știe... Și ca să poată să fie fericită, fără remușcări... CU UN SOI DE VIOLENȚĂ, RIEUX ÎL FACE PE GRAND SĂ ÎNAINTEZE. CELĂLALT CONTINUA LĂSÂNDU-SE APROAPE TÂRÂT, BOLBOROSIND FRÂNTURI DE FRAZE. ― E prea multă vreme de când durează. Îți vine să-ți dai drumul, n-ai încotro. Ah ! domnule doctor! Par liniștit așa. Dar am avut totdeauna nevoie de un efort uriaș ca să fiu normal doar. Iar acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
picioarele în sfârșit pe pământ, cu brațele ținute la spate de agenți. Țipa. Un agent s-a apropiat de el și l-a lovit de două ori cu toată puterea pumnilor, fără grabă, cu un fel de pricepere. ― E Cottard, bolborosi Grand. A înnebunit. Cottard se prăbușise. A mai fost văzut agentul trimițând cu toată puterea încă o lovitură de picior în cel care zăcea pe jos. Apoi un grup învălmășit s-a agitat și a pornit în direcția doctorului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Afif Aweida și, ceea ce părea de necrezut, ultimele cuvinte ale lui Avraam. Ei bine, nu chiar ultimele cuvinte. Ci testamentul lui. — Vrei să spui că Avraam a hotărât cine trebuie să moștenească Muntele Moriah, Isaac sau Ismael, noi sau musulmanii? bolborosea Kishon la telefon. Și ai dovada? Unde e în momentul ăsta? Guttman părea aproape isteric în acele clipe, spunând că trebuiau să plănuiască cum să dea la iveală toate astea, că ei, cei din aripa dreaptă, trebuiau să dezvăluie lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei. Are doar 1 300 de ani, spuse zâmbind. Fiindcă acesta nu e podul original, ci a fost construit mai târziu de musulmani. În timp ce vorbea, o femeie îmbrobodită se strecură pe lângă ei, cu capul adâncit într-o carte de rugăciuni, bolborosind incantații. Își continuară drumul, până când ajunseră sub alt acoperiș boltit. Mirosul de igrasie era din ce în ce mai puternic. Treceau, explica ghidul, prin niște rezervoare subterane ale căror bolți susțineau casele construite deasupra. — Vedeți găurile din tavan, spuse el și toată lumea se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
el se întoarse pe partea stângă ca s-o deschidă prin presiune. — O, Fortuna, zeiță oarbă și nepăsătoare, sunt legat de roata ta, se lamenta Ignatius râgâind. Nu mă strivi sub spițele ei. Înalță-mă în sus, divinitate. — Ce tot bolborosești acolo, băiete? întrebă mama lui prin ușa închisă. — Mă rugam, răspunse supărat Ignatius. — Agentul Mancuso vine azi să mă-ntrebe de accident. Mai bine te-ai ruga la Sfânta Maria și pentru mine, puiule. — O, Doamne! oftă Ignatius. — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ai nevoie în mod disperat și de terapie sexuală. Mi-e teamă — din câte știu despre cazuri clinice identice cu al tău — că vei sfârși prin a fi un invalid psihosomatic ca Elizabeth B. Browning. — Cât de inexprimabil de jignitor! bolborosi Ignatius. Nu simt multă simpatie pentru tine. Ți-ai ferecat mintea atât în fața iubirii cât și a societății. În momentul de față, cât timp sunt trează mă zbat să ajut niște prieteni pasionați care plănuiesc să procure bani pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
atâtea greutăți pe cap? — Nu trebuie să cercetăm căile Sale. — Poate că nu, dar tot nu pricep. — Scrierile lui Boetius ți-ar putea da unele lămuriri. — Îi citesc zilnic în ziar pe Părintele Keller și pe Billy Graham. — Maică Doamne! bolborosi Ignatius. Nu-i de mirare că ești atât de rătăcit. — Uite, spuse bătrânul, deschizând un dulap de metal de lângă sobă. Pune-ți asta. Scoase din dulap ceva ce părea să fie un halat alb și i-l înmână lui Ignatius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebe să pui întrebarea“. Tiii! îți face o curte de rămâne lumea cu gura căscată. Bietu’ om! L-a mâncat singurătatea. — E foarte atent, n-am ce zice, șopti doamna Reilly, dar uneori mă enervează cu comuniștii ăia. — Ce Dumnezeu bolborosești acolo? tună Ignatius din hol. — Isuse, spuse Santa. Parcă aud că s-a-ntors Ignatius. — Șșș, șopti doamna Reilly în receptor. — Ascultă ce-ți spun eu, scumpo. După ce se-nsoară, Claude n-o să mai trăncănească despre comuniști. Nu are la ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
urs ediția uriașă. Acum înțeleg totul. Ți-am spus eu de mult că mongoloidul de Mancuso este blestemul nostru. A dat lovitura finală. Cât de inocent am fost să-i împrumut cartea! M-am lăsat înșelat! Închise ochii injectați și bolborosi incoerent câteva clipe. Păcălit de o cocotă al celui de Al Treilea Reich, care își ascunde chipul depravat în dosul cărții celei mai scumpe mie, fundamentul concepției mele despre lume! O, mamă, dacă ai ști cât de crud am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca să-și facă un nume comercial respectabil. Vânzătorii ambulanți de crenvurști aveau și așa o faimă proastă, fără să mai fie nevoie ca unul dintre ei să leșine pe stradă în fața unui bordel. Domnul Clyde și cazanul său clocoteau și bolboroseau. Dacă Reilly ar fi încercat să apară din nou la Paradisul Vânzătorilor, chiar că i-ar fi înfipt furculița în gât. Dar mai erau halatele și accesoriile de pirat pe care Reilly le scosese probabil pe furiș din garaj, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de banii aceia într-un anumit scop. — Care? Să te înhăitezi cu femei pierdute? Doamna Reilly se ridică anevoie de pe mormântul lui Rex. Nu ești numa’ nebun, Ignatius. Ești și zgârcit. Chiar crezi că acest Claude roué* umblă după însurătoare? bolborosi Ignatius, schimbând subiectul. O să te târâie după el de la un motel prăpădit la altul. Ai să sfârșești prin a te sinucide. — Am să mă mărit dacă vreau, băiete. Nu mă poți opri. Nu mai poți. — Omul acela e un radical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
inimă pentru Levy Pants. Acum îi părea rău că-l concediase. Nebunul fusese mândru de slujba lui la întreprindere. Lasă-l, te rog, în pace, doamnă Reilly. O să ne lămurim noi doi ce-i cu chestia asta. — Ajutați-mă, domnule, bolborosea Ignatius, apucând dramatic reverele jachetei sport a lui Levy. Numai Fortuna știe ce are de gând să-mi facă! Cunosc prea multe dintre activitățile ei sordide. Vrea să mă elimine. V-ați gândit să vă adresați femeii aceleia, Trixie? Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o prefăcătorie. Face parte dintr-un sistem al ei de apărare împotriva muncii și a companiei. De fapt urăște Levy Pants pentru că nu o lasă să se pensioneze. Și cine-i poate găsi vină? De multe ori, când eram singuri, bolborosea ore întregi despre planul ei de „a i-o coace“ firmei Levy Pants. Resentimentul i se manifestă în forma unui atac vitriolant împotriva structurii corporative. Domnul Levy încercă să evalueze evidența. Știa că lui Reilly îi plăcuse sincer compania. Văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
venit. — Isuse! Arăți îngrozitor! Parcă ai fi epuizat nervos, sau ceva asemănător. De ce porți bandajul? Ignatius, ce-ai pățit? Uite ce mult te-ai îngrășat. Tocmai citeam anunțurile puse aici pe verandă. Doamne, ai pățit-o. — Am trecut prin infern, bolborosi Ignatius, apucând-o pe Myrna de mâneca hainei și trăgând-o în antreu. De ce ai ieșit din viața mea, cochetă rea ce ești? Noua ta pieptănătură e fascinantă și cosmopolită. Apucă coada și o apăsă de mustață, sărutând-o viguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să pară colegială și relaxantă. Toți stăteau la aceeași masă lungă, în camera de conferințe de la etajul trei al clădirii, într-un decor familiar, cu notițe referitoare la seminariile ce urmau prinse pe perete și cu filtrul de cafea vechi bolborosind în colț. Cafeaua era renumită ca fiind groaznică. Nimeni nu o bea. Cei șase oameni de știință din comisia de analiză se îmbrăcaseră puțin mai protocolar pentru acea întâlnire. Majoritatea își puseseră sacouri. Unul chiar purta cravată. Dar stăteau relaxați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se putea elibera de moștenirea ei genetică, mai ales că o partea a ei era atât de mândră de ea? Cum putea respinge bunătatea celor pe care Îi iubea? Putea fi respinsă bunătatea? — Asta n-o să folosească la nimic! a bolborosit Armanoush. Nici o pastă de dinți, nici o gumă de mestecat, nici măcar apa aia de gură mentolată și scârboasă - nimic de pe planeta asta nu e destul de puternic ca să alunge mirosul de bastirma. Îi trebuie o săptămână ca să dispară cu totul. Dacă mănânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a șoptit: — Am auzit tot felul de povești despre armeni care se Întorc la vechile lor case ca să dezgroape cuferele pe care le-au ascuns bunicii lor Înainte să fugă. A mijit ochii, ridicând puțin vocea. — Aur și bijuterii, a bolborosit și s-a oprit ca să se gândească o clipă la asta, până când a ajuns la o Înțelegere cordială cu ea Însăși: aur și bijuterii! Asyei i-au trebui câteva secunde În plus ca să priceapă despre ce vorbea mătușă-sa. — Înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]