KorAP: Find »[drukola/base=bordei & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...73 >

1,819 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

de milă spre domnița cea balaie: „Oh! ils sont bien sales, les pauvres gens!“. —Ce zice? ce-a spus?... șopteau oamenii întorcând nasurile unul spre altul. Strângându-se în blănile lucitoare, boierii trecură mai departe. Se opriră și priviră spre bordeie. Zâna cea balaie începu a râde: „Tiens! qu-est ce que c’est que ça?“ șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A! sunt locuinți!... Cât sunt de ciudate!... În adevăr, aici suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sunt de ciudate!... În adevăr, aici suntem departe de civilizație! zise și cuconu Ionașcu, învăluindu-și fața în fum albăstriu de tutun. —O, e foarte ciudat! foarte ciudat! șopti domnița. Și parcă i se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension... Grămada bordeienilor venea ca o turmă sfioasă și mulțumită în urma lor. Și boierii cotiră spre perdele și spre șoproanele vitelor. —Gospodăria mea e foarte sumară... șoptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
opri rânjind: —Ei, măi Niță? ce zici?... Pune-ți, măi Niță, căciula-n cap. —Tare-i mititică și frumoasă!... zise Niță. —Cum? d-apoi ce crezi tu, măi?... Asta-i ființă curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Măi Niță, mai zise el. Tare ai mai rămas tu cu gura căscată... ca și ieri... Parc-ai văzut o zână din poveste... Pune-ți, măi Niță, căciula în cap... Zurgălăii cu dulce sunet se stânseră în depărtare; curtea și bordeiele rămaseră tăcute, mai triste parcă, în liniștea iernii. Vătaful porni la trebile lui, Niță se întoarse la vite cu Sărmanu. Dar spre sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor nașterea Mântuitorului. Intrară în curte și călugărița îi primi foarte cuvioasă și tristă; trecură și pe la bordeie, și femeile și copiii le ieșeau înainte. Faliboga își făcu datoria cătră ei, și pe la amiază și părintele și dascălul plecară pe caiii lor, pe întinderea albă de omăt. Oamenii îi urmăriră cu ochii până ce se pierdură în depărtare ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de omăt. Oamenii îi urmăriră cu ochii până ce se pierdură în depărtare ca două puncte negre. În sărbători oamenii mâncară carne de porc, după datină; cinstiră și băutură. Știau că trec într-un an nou și se înveseleau în căldura bordeielor. Își făcură rândul la mâncare și băutură și ciobanii și haidăii care făceau de strajă în perdele. Iar Faliboga până cătră ziuă și-a cercetat slujbașii, ca să nu fumeze în stuh și paie și să nu cadă între vite. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
La așa zile mari e îngăduit oricui să se amețească; dar amețeala poate fi și cu primejdie uneori. Într-o sară, pe după Bobotează, prinse iar a juca un vânt ușurel dinspre miazănoapte, și Lepădatu cu Faliboga stăteau la vorbă în bordeiul moșnegilor. Pân-acu am trecut cu bine jumătate de iarnă, zicea Faliboga, om vedea și pe cealaltă jumătate cum a mai fi. — Apoi datoria ș-a face-o și iarna asta, ca toate... răspunse râzând Niță. —Așa-i, - iarna n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un iarmaroc de oameni... Și pornesc ca o oaste prin lanuri cu secerile... Măi Niță, de-aceea i-a plăcut boierului pe la noi, căci secerătorii i-au datla pământ tot holde grase... Aici e binecuvântat pământul. Gheorghe Barbă, din fundul bordeiului, grăi și el. Atuncea, la secere, zic și eu că-i de trăit aici. Bărbați și muieri, de umplu toate șoproanele... Ș-apoi vorbă și râsete și cântece, sara, pe la focuri... Așa-i când îi lume multă. —Spune, măi Barbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îi biciui viscolul în față; apoi mai la larg îi învălui un vârtej des și aprig. —Ei, drăcia dracului! strigă Faliboga scuipând, îmi intră și-n gură!... Niță își strânse mai bine pe el cojocul mare. Faliboga se lăsă spre bordeiul lui: — Nu-i chip! gemu el, trebuie să mă duc să-mi iau altceva pe mine... Tu, măi Niță, în astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în astă noapte nu te deslipi de vite. Cu furtuna asta, cine știe ce se poate întâmpla... D-apoi ca și-n alte nopți tot între ele dorm!... răspunse flăcăul depărtându-se. Întăi îi veni gândul să se repeadă până în deal la bordeiul humelnicului, să mai vadă pe Marghiolița și să mai schimbe două vorbe cu ea; dar pe urmă apucă spre șopron. Era ceva neobișnuit pe pământ și-n văzduh; vântul avea în el mii de ace de ghiață și omătul mărunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mare crâșcare!... I-auzi, parcă vin niște ape!... —Măi băieți! zise încet Lepădatu, eu văd că pe voi v-a îngrozit vifornița... Așa mă înfricoșam și eu, când eram ca voi... Duceți-vă și vă hodiniți... Băieții se strecurară spre bordeie și închiseră poarta de stuh în urma lor. Lepădatu trecu pe lângă vite până în capătul șopronului, și le ascultă răsuflarea. Se întoarse după aceea la locul unde-și avea de obicei culcușul. Avea acolo o pușcă de mult încărcată; dar el mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
brânci, Niță Lepădatu nu mai avu când să se ridice; acoperișul de paie căzu greu peste el. Se simți pierdut; numai o clipă mai auzi urletul cânelui; chemările-i înăbușite se stânseră în sunetele vijeliei. Dar Faliboga se întorcea la bordei pe Alba lui; și auzi prin noaptea viforoasă mugetele vitelor, cutremurul șopronului și urletul străpungător. Se abătu repede din drum și strigă cu glasu-i răgușit: — Măi Lepădatu, măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
măi! unde ești? ce este? Descălecă și se năpusti prin viscol. Pipăi cu mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca, și subt ea trupul cald al lui Lepădatu. - Singur se năcăji și-l trase la o parte; îl acoperi cu cojocul, după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu vocea-i grozavă. În noaptea aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cojocul, după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu vocea-i grozavă. În noaptea aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă laița pe care zăcea flăcăul. Trei zile și trei nopți cel fărmat nu și-a putut veni în fire; după aceea lumina tristă care se strecura pe la fundul bordeiului luci limpede în ochii lui căzuți... Toate aceste întâmplări, de pe când erau pustii întinderile de la Prut, mi le-a povestit nu de multă vreme un gospodar de la Bordeieni. Am ajuns într-o zi de vară în satul unde era el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Jor Avrămeanu. Îmi spuse toate, îmi vorbi și despre prăpăstioasa noapte când era să moară și despre suferințile lui care s-au prelungit până în primăvară. Dar în primăvară, îmi zise el privindu-mă zâmbind, în primăvară m-am ridicat din bordei ș-am ieșit la soare cald... Și când au prins a veni rândunelele, și când au prins a înflori florile câmpului, m-am ridicat de pe boală... Și după aceea, când s-a întors boierul, ne-am rugat și eu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
părut pustie moșia noastră, și bucata de pământ cu care ne-a înzestrat boierul. Dar dac-am văzut noi atâtea - și case, și gospodării, și trenuri și alte multe, ne-am gândit să ne silim și noi a ieși din bordei... Și ne-am durat cu vremea casă - ș-au făcut pe urmă și alții ca noi... Da’ boierul nostru, saracu, nu s-a mai întors după o vreme aicea. A făcut gustul cuconiței ș-a luat moșie în alte părți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea istorii frumoase, n-am putut să dorm multă vreme; iar umbrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
care vorbim, vrăjmășia ajunsese foarte departe și partida nobilă era hotărâtă să întrebuințeze împotriva „topârlancei“ nu numai foarfece pentru tăiat cozile ori o bătaie soră cu moartea, dar chiar și mijloace mai hotărâtoare, care stăteau în puterea babelor țigance de la bordeiele de mai la vale de curte. În zilele liniștite și pline de lene ale sărbătorilor de primăvară, necontenit se adunau și țineau sobor și trimeteau șpioni cătră casa vătafului. Dar deodată băgară de samă că Cristina lui Alexa nu le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
erau încâlcite ca mațele; nu le mai descurca nimeni. Mai aveau un ascunziș la Răzoare. Acolo Dălcăuș și-a pus muiere. Un tovarăș al său, de-i zicea Tistu, și-a adus și el pe a lui. Țineți voi aici bordeiul bine, așterneți pat de odihnă, faceți mâncare caldă. Noi venim prin desimea de sălcii, ca lupii. Nu se știa nici când vin, nici când se duc. Nu-i apuca ziua; nu-i apuca noaptea. Luni, în amurg, s-adună la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai vezi câteodată? — Cum nu? vine acasă din când în când. A urmărit-o pe Raruca. A știut pe ce gârlă intră. I-a dus cu barca și cu undița, cum umbli dumneata, și a găsit grădina de la Răzoare și bordeiul. S-a uitat pe ici, s-a uitat pe dincolo. A lăsat să treacă o lună și a umblat iar prin acele locuri. Dălcăuș lovea în alte părți și jandarmii îl căutau aiurea. Chiriță se ținea la pânda lui, chivăra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
glasul. Zice că mâine prinzi crap. Am adormit brusc; am revăzut într-un adânc de vis toată drama pe care mi-o reprezentase Mitrea Pescăruș. Apoi m-am trezit deodată. Uncheșul nu mai era la vatră. Nu era nici în bordei, nici în pologul lui. Părea a-l fi sorbit o hrubă a nopții. Costică și Ilie gângăveau în salcie; din când în când răspundeau și mierlei. Cucoșii trâmbițau în satul rudarilor; zarea de ziuă zbucnise în înaltul răsăritului. M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și eu după el în gârlă până la brâu. L-am ținut totuși bine și l-am întors la fața apei făcându-l să beie aer. În starea asta, pe jumătate înomolit, mă privea de pe celălalt țărm în fața Coloianului, împreună cu grangurii bordeiului, stârci, coțofene și alte lighioane care se minunau cât și dânsa de întâmplare. Ochi de urs, 1938 24 iunie a apărut prima dată în Însemnări ieșene, nr. 4 și 11/1938. 24 iunie 1937 este chiar data reală a unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]