849 matches
-
somnul de frumusețe, chestie care a avut consecințe grave în ceea ce-l privește. Cineva cu o forță impresionantă mă ridică de pe podeaua celulei. Când mi-am venit în fire, mi-am dat seama că trebuie să fie Marele Bill Koenig. Buimac și cu picioarele moi, i-am lăsat pe Fritzie și pe polițaii mexicani să mă ducă prin secție și să mă scoată afară. Era în amurg, iar cerul Tijuanei era deja luminat de neoane. O mașină de patrulă Studebaker trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
chitară, Stejeran 1 oftă ca după un somn adânc, deschise ochii și, dând cu privirea de Getta, începu să îngâne stins: — Asta e căciula mea... Episodul 12 Mărturisiri — Ssst! șopti Getta 2, văzând că Stejeran 1 se trezește. Mai încet! Buimac, rotindu-și capul în toate părțile, Stejeran bâigui: — N-am vrut să fac nimic rău, tovarășe comandant!... Nu e comandantul, sunt eu, Getta 2! Nu-ți fie frică! șopti ea și, desfăcându-și cordonul din jurul taliei, cuplă mufa acestuia la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fără a deschide ochii unde se află. Acest obicei se străduise să și-l formeze în urma unei grave greșeli comise pe vremea când era robot de serviciu la magazia UNIVAX-ului; atunci, într-o noapte, se trezise brusc și, încă buimac, dăduse alarma generală pentru că zărise niște umbre în magazie. În loc să verifice cine erau umbrele, Dromiket sculase tot UNIVAX-ul, descoperind, într-un târziu, după niște lăzi cu carne congelată, pe însuși directorul general al Centrului cu tovarășa Camelia, de la registratură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol, să închid fereastra, nici să mă învelesc. Parcă atârnam undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
legende poate fi chiar mai gravă decât moartea unui om. Totul fusese clădit acolo pe fantoma Bătrânului, pe mitul lui; surpându-se acest stâlp de susținere, întreaga construcție a azilului se clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
venit aici pentru că la ei văzduhul s-a împuținat și vor să vadă (și Auta se opri; un gând tainic îi spuse să nu mărturisească tot)... dacă mai sunt oameni ca ei și în alte planete. Marele Preot îl asculta buimac. Niciodată nu auzise asemenea șiruri de vorbe și credea că nu sclavul său le rostește, ci poate unul dintre străini. Îl privi și, când își dădu seama că sclavul vorbea, se cutremură. - Am aflat de la ei că soarele nostru e
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
al pieții străjuit de copaci și de ziduri, unde lumea nu trecea. De aceea luntrea nu fusese văzută. - Mai bine să ne ferim, decât să ucidem! spuse cârmaciul așezîndu-se pe scaunul lui. Păcat și de animalul acela... Iahuben se uită buimac în jur, când Auta îl așeză pe un scaun, alături de sine. Știa că nu mai are de ales și nici nu-și punea întrebarea ce era această căruță sau luntre sau cine știe ce altceva, în care a fost adus. Auzi un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sănătos și puternic, zeii vor să stea de vorbă cu tine. Vino pe punte, zeii au coborât să-ți dea porunci. Oamenii de pe punte abia acum se uitară în sus. Cârmaciul fu trezit (dormea sub punte) și ieși în față buimac, gata să se răstească la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceea la gara din deal sau coborau zdrăngănind, Întorcându-se despovărate. Cu pofta de mâncare sporită de aerul proaspăt și de mișcare, se Îndreptară imediat spre hanul Codul și Homarul, pentru ceea ce Henry denumi „un prânz eponim“ (provocând o expresie buimacă din partea proprietăresei, care preluă comanda de la Du Maurier, Într-un limbaj inteligibil), udat cu bere bună de Yorkshire. Berea trebuie să fi fost neobișnuit de tare, căci Du Maurier se arătă foarte vorbăreț În timpul mesei. Reveni la subiectul negocierilor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de huiduieli se abătu „de la cucurigu“ asupra creștetului lipsit de apărare. — Huo! Huo! Huo! Se mai auzeau șuierături, zbierete și fluierături, dar cascada de sunete era dominată de cele două vocale prelungite: uuooooo. — Huo! Huo! James avea o Înfățișare stupefiată, buimacă, total incapabil să Înțeleagă ce se Întâmplă sau cum ar trebui să reacționeze. Parcă paralizase, aplecat Înainte În gestul reverenței, cu chipul palid și rotund, cu fruntea cheală puse În evidență de franjurii bărbii negre și de fundalul negru al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
poștală. Câteva reviste cu reclame și... un plic alb. Sângele i se urcă în obraji, inima începu să bată zgomotos, picioarele își pierduseră brusc rezistența. Pe plic nu era trecut nici destinatarul, nici expeditorul. Ținea scrisoare în mână privind-o buimacă. Deși își dorea să-i citească cât mai repede conținutul , era incapabilă să facă vreun gest. Își reveni treptat, lăsă revistele publicitare în cutie, luă plicul care nu era sigură că-i era destinat și-l puse în poșetă. Ieși
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
dar consider infinit mai important să vă vorbesc despre Otilia. Așa o chema pe colega nou venită În liceul nostru, care-și făcu dintr-o dată apariția pe platou, luminând cu ochii ei de culoarea oceanului aerul de șofran care șerpuia buimac printre noi În dimineața aceea de septembrie. O priveam muți, cu gâturile lungite să se rupă, ca pe o apariție stranie, coborâtă din altă lume: blondă, cu părul curgător, În valuri, Otilia era suplă ca un spic, cu forme rotunjite
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca oricând!): o trompă scârboasă, cojită pe alocuri. De fapt, Întreaga ei făptură e Înspăimântătoare: ochi bulbucați, de broască năucă, buze șterse, obraji scorțoși, plini de pete și păr. Mă scald În privirea ei cu nerușinare. Hârca are un aer buimac. În cele din urmă, se trage un pas Înapoi, Îmi fixează o secundă sexul, care spânzură dizgrațios, ca o mare omidă, se Întoarce și aleargă cu mâinile ridicate, acoperindu-se de țipete scurte, ca niște scârțâituri. Am trântit ușa râzând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
la ea. Piciorul rănit dădea semne de amorțeală. Simțeam ceva călduț și umed În locul acela, de unde sângele izvora nestingherit. Am Încercat să-mi leg rana, să opresc cumva sângerarea, dar fără șansă. În timp ce traversez holul extrem de greoi, ca un miriapod buimac, cioburile de ipsos ale cupidonului sfărâmat Îmi provoacă dureroase julituri pe burtă. Într-un colț, i-am descoperit și capul zdrobit, cu zâmbetul acela perfid, ironic, rămas neatins. Îmi Împing trupul Înainte, vâslind cu mare dificultate din coatele care mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
nedefinite, care mă făcu sclavul ei În Întregime. În scurt timp nam mai știut nimic. M-am trezit cu o durere neînchipuită după ceafă și cu usturimi groaznice pe tot corpul. Ce Dumnezeu, am exclamat tremurând și m-am Îndreptat buimac spre Întrerupător. Eram amețit de-a binelea, ca și cum aș fi luat un drog puternic. Respiram foarte greu și am realizat că aveam fire de păr În gură. Am scuipat scârbit. La lumina lustrei cu abajururi plate, am văzut cearșaful răscolit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
semnal scurt și ascuțit care-l sperie un pic pe Va. În cele câteva secunde cât au ajuns până la poartă, lampa mare s-a aprins iar Dorița, care În cămașa ei de finet părea și mai mare, deschidea poarta și buimacă, la propriu și la figurat, se agita incapabilă de a face un gest, ori de a spune un cuvânt. Dormi, toanto? Nu vezi c-o venit Varelică, Valraam, Va, nepotu’-meu!, spuse cu supărare În voce și uzând de toate
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă era foarte cald ori el se sufoca din nimic. Buimac cum era, se urcă pe scara pe care o sprijinise de zid cu o seară în urmă. Erau trei tablouri pe care voia să și le aducă mai aproape de ochi. Îl desprinsese pe primul, unul care fusese al copilăriei lui
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
osteniseră până sus, pe alții îi adulmecaseră câinii, chiar dacă patrulele erau bete, fiindcă li se plătise o noapte de chef. Tresări, scuturat de umăr: — Ți-a venit mașina, îi spuse vânzătorul de la bilete. Se urcase în autobuz cu ochii înroșiți, buimac, ca un rătăcit de pe altă lume. Dar era soldat în permisie. După câte luni ai scăpat? îl întrebă un bărbat. Mai mult faci pe drum decât stai acasă, așa e? O femeie îi întinse un fruct, ca să-i țină de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
departe, încercând să nu râdă. Iubita lui, goală-pușcă, stătea pe un pled desenat cu fluturi și își legăna un picior în aer. Era ea aproape un fluture, lenevind pe o vegetală, și Omar înțelese că, la prima mișcare, vietatea lui buimacă o să-și ia zborul. — Tu nu ai cum să fii altfel decât de sud, te-ai gândit? — Mhm... Abia îngânase, ca să nu rupă vraja. Erau în mansardă și locul lui de dormit era al unui om singur. Femeia îi ocupase
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
crede vreun husăn, ai?" Și râse ușor pe sub mustața bălană, care-i umbrea buzele subțiri. Când se lumină veni și Florea, nădușit și supărat, spunîndu-le că abia noaptea viitoare or să aibă de lucru. - Ai scăpat, ușchitule, spuse Oacă, încă buimac de somn, da te-om vedea noi... Se întinseră apoi liniștiți sub mal, unde era mai adăpost de frigul dimineții. O ceață albă se lăsase peste pământul uscat. Sus, la rampa de gunoaie, ardea un felinar unsuros. Se auziră lătrături
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită de dinți îl făcu să se perpelească încă mult timp. Au ațipit târziu. La miezul nopții, auziră iar lacătul. Săriră buimaci și înspăimîntați în sus. - Tot așa, Paraschive! spuse repede ăl bătrân. Dacă nu ne dovedesc, n-au ce ne face... Ucenicul simți o mândrie care-i umplea pieptul și parcă rănile nu-l mai durură. De acum putea să spună
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ARTUR: N-am știut. N-am vrut. GARDIANUL (Pălmuindu-l pe CĂLĂU.) Grubi! Scoală! (Către ARTUR.) Așa a fost el... Încă de mic copil... ARTUR: A fost mic? GARDIANUL: Am copilărit împreună... (Către CĂLĂU.) Scoală, Grubi, că ai treabă... CĂLĂUL (Buimac.) Cum? Ce? Care treabă? GARDIANUL (Semn către ARTUR.) Trebuie să-i tai capu’ lu’ domnu’. CĂLĂUL (Gata să leșine iar.) Nu, niciodată! GARDIANUL: Da’ ce ai împotriva lui? Ce nu-ți place la el? CĂLĂUL: Păi, așa arată un osândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ochilor mei, pe copiii mei care tușesc... Voiam să fac o probă... Îmi dezmorțeam oasele... ARTUR: Deasupra capului meu? GARDIANUL (Către CĂLĂU.): Da? Deasupra capului său? (Către ARTUR.) E speriat, e un lingău speriat... Se teme de plângerea noastră... ARTUR (Buimac.): Care plângere? CĂLĂUL (Dându-și seama că încă îl poate domina pe ARTUR.): Sigur! (Către GARDIAN.) Care plângere? Ești nebun? GARDIANUL (Exasperat, către ARTUR.): V-a prostit de tot! CĂLĂUL (Către GARDIAN.): Fii atent cum vorbești cu domnu’! GARDIANUL (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Alergând, înnebunit, lângă MACABEUS.): Zice că toți vor ieși cu mâinile goale, din găuri și de după ziduri și că vor râde... că-și vor ține femeile de țâțe și le vor bate cu câte o floare peste cap... INAMICUL (Alergând, buimac, lângă PARASCHIV.): Zice că noi, că noi... chiar în seara asta... trebuie să cântăm din trompetă... să dăm semnalul... să se afle că ochiul omului a zvonit și că s-a deschis... INAMICUL (Alergând, rostogolindu-se, căzând peste MACABEUS.): Zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
iluminări în ochi.): Ce frumos! (Înveselit.) Hi, hi... E atât de frumos... ȘEFUL GĂRII (Radiind de fericire.): E amuzant, nu? Ha, ha... Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și atunci... dacă e moartă... Dumneavoastră ce faceți într-o gară moartă? ȘEFUL GĂRII (Buimac, surprins de întrebare.): Păi... nimic. Veghez. Nu? Cineva trebuia să fie și aici, să vegheze... Nu? Eu... de patruzeci de ani... în fiecare zi... aștept, mă uit, mănânc... stau... Da. Sunt multe lucruri de făcut... și aici... chiar dacă nu trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]