927 matches
-
albe, care avea ca titular un rățoi, foarte mare și frumos, gri pe corp și cu aripile negre. Dumnealui ridicase privirea și se uita atent spre apă. Ce se întâmplase? Pe malul celălalt era alt cârd de rațe, pestrițe. Din cârd se desprinsese un rățoi, imaculat de alb și înota harnic spre malul nostru. Făcu un mic ocol și acostă la mal cam la 15 metri în dreapta. Apoi, tiptil, am putea spune hoțește, uitându-se în dreapta și nu în direcția în
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
malul din fața noastră, care abia se zărea, cu dalele albe de piatră ce străluceau în soare, căci distanța până acolo era mare, cam vreo cinci sute de metri. De obicei, gâștele și rațele vin și stau pe baltă împreună, în cârd. Și când o iau spre malul celălalt sau ocolesc pe departe, în larg, grupurile de pescari, pentru a se întoarce la mal, în alt loc, poate mai bogat în hrană, o fac tot în cârd, nu pleacă niciodată câte una
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
stau pe baltă împreună, în cârd. Și când o iau spre malul celălalt sau ocolesc pe departe, în larg, grupurile de pescari, pentru a se întoarce la mal, în alt loc, poate mai bogat în hrană, o fac tot în cârd, nu pleacă niciodată câte una sau două. La vreo sută de metri, bobocul nostru a cârmit-o spre stânga, în fața sculelor noastre de pescuit și, pe moment, am crezut că vrea să meargă spre suratele lui, dar s-a oprit
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
aripile și să țipe pe limba lui. Parcă ar fi vrut să zboare și nu putea. Ba se înălța razant cu luciul apei, bătea apa cu picioarele și cu aripile, în fine, făcea o harmalaie cât ar fi făcut un cârd întreg de gâște și nu o biată pasăre. - V-ați lămurit ce face? Vedeți că și la pescuit se poate vâna cu hăitași? El alungă peștele spre cârligele noastre. Nu știe ce face, înoată acolo atras de ceva misterios, de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
era altfel decât ceilalți confrați ai lui, mai mare, mai vioi, mai frumos. Atunci l-am învățat să mănânce bomboane și biscuiți, adusesem pentru copii omului. Pe urmă, tot anul trecut, spre toamnă a început să vină la lac cu cârdul lui. L-am recunoscut imediat și l-am chemat șuirându-i încetișor. De fapt, cum vedeți, e foarte prietenos. Obiceiul de a merge în larg, nu știu de unde l-a luat, eu sunt om bătrân și multe am văzut la viața
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de rămas bun și se ascunse după deal, înroșind amurgul în zeci de nuanțe. Peștele începuse să muște iar, dar venea mai mult caras. De acum ne gândeam să strângem și să plecăm spre gară. În stânga moșului, la distanță mare, cârdul de gâște ieșise din apă, și agale, o luă spre sat. S-a pierdut curând printre denivelările dealului din spatele nostru, și doar glasurile gâștelor se mai auzeau, din ce în ce mai stins. - Moș Bâcu, acum să te văd, i-am spus eu, ce
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să te văd, i-am spus eu, ce te faci cu bobocul matale? Că doar n-o să-l cari acasă. - Nici vorbă, îmi răspunse unchieșul râzând. Să vedeți, dimineața, când pleacă de acasă, din sat, bobocul o ia înainte, iar cârdul cu rubedeniile sale vine din urmă, la distanță de vreo două sute de metri. De aceea l-ați văzut dimineață venind singur. Iar acum, că-i seară... dar mai bine priviți. "Hăitașul" nostru s-a întors cu fața în direcția satului
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
hainei niște bombonele, năstrușnicul de boboc le-a înghițit, de data aceasta foarte repede și, lăsat jos, a mai făcut un ocol pe la locurile noastre de pescuit, neclintind nimic, după care, ga-ga-ga, ga-ga-ga, a luat-o agale legănându-se în urma cârdului care ajunsese la o distanță apreciabilă. - Dar solitarul nostru, zic eu, așa, lipsit de apărare, poate fi rupt într-o zi de vreun câine hoinar. Ți-amintești, Mitică, cum mi-au furat câinii mâncarea în noaptea aceea, acum vreo lună
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
rucsacului, ca amintire, câteva bombonele colorate, ca niște biluțe. Zic, ca amintire, pentru că în anul următor n-am mai avut cui da bombonele, bobocul, care acum ar fi trebuit să fie ditamai gânsacul, n-a mai apărut deloc, nici cu cârdul și nici singur. Și atunci, am înțeles. Temerea noastră se adeverise sau, pur și simplu, pentru a nu-l pierde, stăpânul lui îl tăiase. Mare păcat! Și ceva mai târziu, peste vreo doi ani, ne părăsea definitiv și blândul și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Din clăile năpădite de mâl ori de pe moțurile de porumb răzbite de prăpăd, te asurzea orăcăitul broaștelor. Pe coastele care frigeau, șerpii se slobozeau din păduri în valurile călduțe pentru a înșfăca cărnurile moi și placide care se soreau în cârduri. Orăcăitul se transforma atunci într-un țipăt înfiorător de omenesc, în vreme ce răcnetul universal al celorlalte continua cu nepăsare. înverzite din nou, buruienile ridicau moțuri noroioase. Prin șesul plin de apă șerpuia calea ferată. Pe movile, alături de ea, se înălțau cantoane
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
și sânge de nouă frați. Aista lung și bălos ca un șerpe e burete de bubă, burete pucios, care pute în pădure a hoit. Dincoace e văcălia, buretele de nuc. Ajungând la capătul cărării care ieșea în hudiță, de acolo cârdul bătrânelor se risipi. Păscărița o lua la deal împreună cu Bocoaia, a treia casă mai încolo rămânea Aglaia, iar Burlăcița cu baba Băltoaia și femeia cea tânără coborau la vale. Surdă și ea, Burlăcița vorbea tare, ca s-audă. - Doamne, liță
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ediție. Vineri, și 13, ajungem deci la Gărâna, tremurând încă de pe ruta zgâlțâitoare Timișoara-Reșița, și sărim imediat din mașina parcată din motive de aglomerare departe de intrarea în Poiană, grăbindu-ne înspre scenă din motive de timp. Trecând de tot cârdul de polițiști care împânzeau locul cu folos, spre deosebire de cei care ne-au dat amendă la ieșirea din orașul florilor, ajungem repede la coada care se formase de mult la intrare. Se pare însă că noi am avut noroc față de cei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2172_a_3497]
-
fără sfârșit. Aceștia sânt Balcanii mei primordiali, care formează și azi substratul lumii sud-dunărene: biserica peste drum de moschee, străduțe 224 încîlcite străbătute de turci pe măgăruși, de bulgari cu coșuri de legume, de sârbi și aromâni mânând din spate cârduri de oi, de greci în fustanele. De cădii care împart dreptatea după criterii de neînțeles și totuși miraculos de eficiente. Dacă pentru Igov prototipul omului balcanic este Bay Ganyo Balkanski, personajul picaresc al lui Ale-ko Konstantinov, pentru mine el rămâne
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Era târziu, trecuse de miezul nopții. Era ceasul tainelor... al viselor... al somnului adânc... Într-o marți spre miercuri, în noaptea înspre Sf. Dumitru... ... Se făcea că un zvon tânguitor de cocoare venea din cer... O cocoară se desprinse din cârd si întră în cameră, prin perdele fără a le văluri. Era atât de înalt, cu gâtul și picioarele atât de lungi și subțire... încât se amestecă cu celelalte figuri de lumini și umbre de pe pereți. Din ciocul lung și subțire
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
luând chip de femeie învăluită într-un văl alb, hohotind cu fața acoperită cu palma. Părea să fie Vasilica. Apoi, se prefăcu din nou în cocor, se strecură prin perdele fără să le vălurească, șiși reluă zborul să-și prindă cârdul. In urma lui rămânea ca o trenă de lumină și un vaiet jalnic... Te întrebi: oare există păsări mai triste decât acești cocori, cu zborul lor lin ale căror țipete îți sfâșie inima ca și cum ar prevesti o mare nenorocire?!... Iorgu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și el din calea prăpădului, căutând adăpost. ”-Hai, Fata, hai să fugim!”, strigă lorgu, văzând primejdia de a fi striviți... Si, o înșfăcă de mână, refugiindu-se în fugă pe câteva trepte, sus, într-un foișor de scândură. De furia cârdului erau salvați, dar frica mare, acum, era de urs, să nu vină peste ei... S-a trezit tremurând cu tot cu pat, de teamă pentru Vasilica, să nu pățească ceva. Era între somn și trezire... se lupta cu somnul. Până la urmă, alunecă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ei invizibil. Era tras în adânc ca într-un puț fără capăt. Vedea dansând sepiile, păsări acvatice bătând din aripi, animale marine fără nume și căluții de mare înaintând sacadat. Totul parcă se mișca în aceeași direcție - urcând, coborând: stoluri, cârduri, cu ochi întredeschiși. Și în mijlocul pestriței mulțimi erau rechinii cu corpuri ca niște coloane ale templului mișcător. Totul îi amintea lui Beppo de coloanele domului din Milano, ca și cum ce exista pe pământ s-ar fi găsit și în adâncul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cu mătura, dar degeaba. Vrăjitroacele nu se potoleau până nu capturau și ultima victimă, un copilaș care, văzând că se îngroașă gluma, se speria de-a binelea. Noaptea era înspăimîntător să dai ochii cu o vrăjitroacă mascată, darmite cu un cârd întreg. Ultimul prins era cărat în scara cea mai apropiată, unde ceilalți se strâmbau la el și se prefăceau că vor să-l înghită, până veneau mamele indignate și ne luau acasă. Când nu aveam chef de Vrăjitroaca și nici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-o clădire ruinată: niște fetițe speriate. Din colțurile lor, liliecii se treziră din nou și începură iarăși să zburătăcească prin sală. Alții de-afară le răspunseră, năvălind prin ferestre. Am luat-o la fugă, țipând, pe coridoare, urmărite de cârdurile de șoareci înaripați, care acum ne izbeau cu-adevărat peste față și încercau să ne sfâșie hainele. Coridoarele se înmulțeau și nu mai găseam ieșirea. Lanterna Garoafei își alungea lumina pe pereții acoperiți de licheni. Când am deschis una din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rariștea silvestră e, finalmente, un „nepom“, schlimmerickul prietenului neamț (sau germanofon?) al Carmencitei ar suna astfel în română (nu fără, bineînțeles, inevitabilele pierderi și libertățile fatale): „Citea dom’ Martin, sub nepom,/Egoficțiuni, al doilea tom./ În milosârd/cer, câte-un cârd/zbura în stil autonom.“ — Autohton, făcu pe surda Nora. — Ba nu: autonom. Dar e tot aia. (Continuarea în numărul următor) CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Emil BRUMARU Eram corector cu jumătate de normă... Eram corector cu jumătate de normă la „Convorbiri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
contrafort. Acum, ciorile par că se pregătesc să atace; la fel de violente ca cele din Parcul cu Ciori. Mihai le-o ia înainte și aruncă spre ele un pietroi cules de pe drum. De după copaci, marea se aude din nou, netulburată de cîrdul negru, zburat departe. Triumful lui asupra acestor fantome îi dă putere, se simte iarăși viu. Gîndul că o va revedea pe Teona îl bucură, emoționîndu-l. Fie ce-o fi! O va lua în brațe și-i va spune toate cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
către zarea confuză, din care izvorăște continuu vîntul rece și umed. E un sfîrșit mohorît de iarnă. Altădată, la vremea asta, aștepta zilele însorite, să meargă în poienile de lîngă oraș, să culeagă brîndușe. Acum nu mai așteaptă nimic. Poate cîrdul de ciori, să se repeadă asupra lui, să-l sfîșie. Bună ziua! Întîi zărește țeava automatului, apoi botul unui cîine-lup. N-aveți o țigară? întreabă grănicerul. Mihai scoate pachetele Kent cumpărate de la țigancă. Soldatul vrea să ia o țigară din cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
călăreți romîno-cumani împrejurul mândrei rezidențe a împăraților, se bizuiau a pătrunde în toată forma pe porțile apărate mai slab, măcelăreau străjile surprinse, prădau pe ici pe colo pe locuitorii pe cari-i aflau în apropiere și mânau din urmă neopriți cârduri de prizonieri și nenumărate turme de vite, apoi se-ntorceau iarăși la trupa lor principală. Astea au fost faptele a o samă de cete de ale contingentului auxiliar al oștirii române unite. Împresurarea orașului Didymotichos și amenințarea Adrianopolei. Cu puterile
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sau tomberoanele de gunoi, aproape de limita de umplere. Poate așa marele Jack Tomberon reușea să mai identifice vreunul dintre protagoniștii din reviste. Jack ieși pe trotuar și se Înfipse În tomberoanele de gunoi, Însoțit de hohotele de rîs ale unui cîrd de puști. Unul, două, trei, patru, cinci. Au mai rămas două pînă-n colț. Ultimul tomberon n-avea capac. Din el se ițea o hîrtie neagră, lucioasă. Jack se duse glonț acolo. Chiar deasupra: trei reviste cu futaiuri. Jack le Înhăță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
aducem niște laur cărunt de pe altarul troian, murmură nemulțumită Claudia. — Nu e timp, o repede Occia. Important e ca focul să ardă din nou. Le gonește pe toate din cămară: — Hai, ieșiți afară! Preotesele se bulucesc spre ușă, ca un cârd gălăgios. În urma lor, Vestala Mamă închide și răsucește cheia în broască. Le aude pe fete frecând de zor, unul de altul, două bucăți de lemn sfânt. Trage aer pe nări. Bun! Se simte deja mirosul de fum. — Dați acum fuga
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]