KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...60 >

1,495 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

al regiunii și prieten intim cu președintele republicii, poate o să reușești să faci ceva. — Nu cred că atunci o să mai fie cineva pe care să-l protejez, răspunse și începu să mestece încet carnea tare ca o talpă a unei cămile bătrâne pe care ordonase oamenilor săi s-o sacrifice înainte de a muri fără ajutorul cuiva. De-a lungul unei singure generații independente o să distrugem tot ce-a izbutit să supraviețuiască timp de veacuri. Ce va spune Istoria despre noi? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de orz, își instală cortul și adormi pe loc. Patru ore mai târziu, în momentul când soarele își începea timid coborâșul, deschise ochii de parcă brusc un deșteptător ar fi sunat lângă el. După câteva minute, în picioare, în echilibru pe cămilă, scrută deșertul pe care îl lăsase în urmă. Nu zări nici o trâmbă de praf înălțându-se în aer, dar știa că pietrișul greu din erg nu se ridică atunci când vehiculele sunt obligate să înainteze foarte încet din cauza nenumăratelor stânci. Așteptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să se transforme în plumb topit, dându-și seama că în groapa formată de salină, fără o adiere de vânt și încinsă de soare, temperatura era mai mare cu cinci grade, iar aerul îi ardea plămânii. Observă că targuí-ul obligase cămila să îngenuncheze și îl aștepta în picioare, lângă ea, cu pușca pregătită, și la mijlocul drumului regretă ce făcuse, pentru că sudoarea i se prelingea pe tot corpul, trecându-i prin uniformă, iar picioarele păreau pe punctul de a refuza să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
asimilează niciodată este mentalitatea unuia dintre acei șireți „Fii ai Vântului“, aparent simpli ca mod de viață, dar extrem de complicați în realitate. Luă binoclul de pe scaun și-l îndreptă spre bărbatul ce devenea un punct tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tot mai mic, urmat de cămila lui. De ce se adâncea din nou în acel cuptor îngrozitor nu putea ști, dar presimțea, aproape simțea, că acel fapt ascundea un vicleșug. Dacă un targuí cu apă puțină se deplasează și-și deplasează cămila, trebuie să existe un motiv foarte serios. Auzi un zumzăit la ureche și tresări. — Haidem, strigă. Țânțarii! Săriră în mașini și, de cum demarară, începură săse pălmuiască peste mâini și peste față, îndepărtându-se cu toată viteza permisă de terenul accidentat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
impresia că e un tip foarte deștept - făcu o pauză. Poate că cel mai bine ar fi să intrăm să-l căutam... — Probabil că asta vrea, răspunse. Dar amintește-ți că e vestit pentru măiestria lui de trăgător. Are o cămilă și o pușcă, așa că acolo jos am fi la discreția lui. Să așteptăm! Și așteptară toată noaptea, cu armele pregătite și atenți la cea mai mică mișcare suspectă, recunoscători luminii lunii. Nu s-a întâmplat nimic, iar când soarele s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ca să urce pe întuneric și să ajungă unde ne aflăm noi - calculă în gând. Trebuie să fim atenți pe la miezul nopții. Dacă o să aștepte mai mult, n-o să mai aibă timp să se îndepărteze, chiar dacă reușește să treacă de noi. — Cămila o s-o ia razna, le aminti Saud din partea de sud. Aici e un nor de țânțari. E un ochi de apă și, dacă se apropie, o să se scufunde fără scăpare. Locotenentul Razman avea convingerea că targuí-ul ar fi preferat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
rituală și strânse sângele ce țâșnea clocotind într-una din gerbe. Când se umplu, îl bău încet, călduț încă și aproape palpitând, iar în scurt timp se simți refăcut. Așteptă câteva minute, își trase sufletul și pipăi cu grijă stomacul cămilei care, fiind legată, nu se mișcase când îi sosise sfârșitul, limitându-se să încline capul. Când simți în mod sigur locul ales, șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
potolise și simțea că stomacul său era pe punctul de a plesni. își stăpâni aceesele de vomă, străduindu-se să se gândească la altceva și să uite mirosul și gustul apei ce stătuse mai bine de cinci zile în pântecele cămilei, și avu nevoie de toată voința lui de targuí hotărât să supraviețuiască pentru a reuși. în cele din urmă, adormi. — A murit, îngăimă locotenentul Razman. Trebuie să fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că nimeni nu-l putea vedea, începu să se miște: întâi o mână, apoi cealaltă, iar la sfârșit picioarele și capul, ca să se târască afară din adăpostul lui și să se ridice în picioare, trebuind să se sprijine de cadavrul cămilei, care, după cum observă, începuse să emane o duhoare acră și pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece care în curând avea să se strice, dar pe care îl mestecă, conștient că era singurul aliment ce-i putea reda forțele. Chiar și după moarte, fidelul său animal îi făcea un ultim serviciu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ajunse vocea impacientată a sergentului Malik: — A plecat, domnule locotenent... Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
A plecat, domnule locotenent... Se simțea că e furios. De aici, totul pare neschimbat, dar sunt sigur că a scăpat. — Unde? răspunse prost dispus. Unde se poate duce un om fără apă și fără cămilă? Sau aia nu e o cămilă? — Ba da. Este, încuviință celălalt. Și ceea ce se vede alături pare un om, dar poate fi și o momâie. Făcu o pauză. — Cu respect, cer permisiunea de a mă duce să-l caut. De acord, acceptă fără chef. în noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că morții nu obișnuiesc să se miște, nici unul nu avea nici cea mai mică îndoială în sensul acesta. „Fiul Vântului“ avusese curajul de a se lăsa ars de soare și, cu timpul, sarea o să-i acopere trupul, mumificându-l alături de cămila lui, așa că, poate într-o zi, peste sute de ani, cineva avea să-l descopere neputrezit și să se întrebe ce straniu motiv îl determinase să se ducă să moară într-un loc atât de îndepărtat. Locotenentul Razman zâmbi în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără să se întâmple absolut nimic. Se întrebă, încă o dată, dacă asta își imaginase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
căci evitau postul și orice contact cu militarii, după neplăcutele experiențe de la Adoras. Era trist să recunoască asta, dar militarii nu știuseră niciodată să-i atragă pe băștinași, care nu vedeau în ei decât niște străini nerușinați ce le rechiziționau cămilele, le luau puțurile și le deranjau femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
nu se complice și mai mult. Să moară la douăzeci și opt de ani pentru cineva ale cărui idei nu le împărtășea era o prostie imensă și își dădea seama de asta. Fix la miezul nopții, cei patru oameni se întâlniră în jurul cămilei moarte; pentru nici unul nu era o surpriză că prada își luase zborul, și sergentul major Malik-el-Haideri profită de ocazie ca să sloboadă cele mai murdare înjurături din vocabularul lui cazon, blestemându-l pe targuí și blestemându-l, în trecere, mai insistent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre vehicul. După starea de descompunere, calculă că animalul era mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele cămilei. Făcu o pauză și adăugă convins: — N-o să-l găsim niciodată... Sergentul major Malik-el-Haideri nu răspunse, aruncă o ultimă privire spre cămila moartă, se întoarse și o luă înapoi spre vehicul. După starea de descompunere, calculă că animalul era mort de peste patruzeci și opt de ore, ceea ce însemna că targuí-ul îl sacrificase cu două nopți înainte. Dacă pornise imediat la drum, lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dacă mai așteptase o zi, ca să le câștige încrederea și să-i facă să-și slăbească supravegherea, nu ajunsese prea departe și, poate, mai avea timp să-i taie calea. Nu credea că îl putea ajunge în erg, fiindcă, fără cămilă, se putea îngropa în nisip de cum ar fi zărit un vehicul în depărtare, dar apa aproape digerată din stomacul cămilei nu avea cum să mai reziste încă o zi fără să se strice de tot și fugarul avea neapărat nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
departe și, poate, mai avea timp să-i taie calea. Nu credea că îl putea ajunge în erg, fiindcă, fără cămilă, se putea îngropa în nisip de cum ar fi zărit un vehicul în depărtare, dar apa aproape digerată din stomacul cămilei nu avea cum să mai reziste încă o zi fără să se strice de tot și fugarul avea neapărat nevoie de o nouă provizie. Izvoarele subterane, acele atankor din văile și strungile masivului muntos, unde, dacă săpai mult, puteai găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
în libertate. — E în fortul de la Gerifíes, zise în cele din urmă. Gacel avu senzația că spunea adevărul și socoti în minte distanța. — O să am nevoie de trei zile ca să ajung acolo și de încă una ca să fac rost de cămile și provizii - cugetă îndelung, și în glasul lui se ghicea un ton oarecum amuzat. Asta înseamnă că atunci când îmi vor pregăti o ambuscadă la guelta de la Sidi-el-Madia, eu o să fiu deja în Gerifíes - își bău ceaiul încet, cu delectare. Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pentru zece zile. Dacă mi-ai spus adevărul, o să trimit pe cineva după tine. Dacă m-ai mințit și Abdul-el-Kebir nu e acolo, o să mori de foame și de sete, pentru că nimeni nu poate rupe legăturile curelelor din piele de cămilă. — Cum știu că într-adevăr o să trimiți pe cineva să mă elibereze? — N-ai cum s-o știi, dar o voi face... Ai bani? Guvernatorul Hassan-ben-Koufra arătă cu bărbia spre portofelul pe care îl ținea în buzunarul de la spate al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pe cealaltă în portofel pe care îl lăsă lângă foc. — O să caut un nomad, o să-i dau jumătatea asta și o să-i explic unde poate găsi cealaltă jumătate - surâse pe sub văl. Pentru o asemenea sumă, orice beduin și-ar călări cămila o lună întreagă. Nu-ți face griji, îl liniști. Va veni cineva după tine. Acum, scoate-ți pantalonii. — De ce? se alarmă. — O să petreci zece zile în peștera asta, legat de mâini și de picioare... Dacă urinezi și faci pe tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și începu să-și descheie cu greu cureaua și pantalonii. Gacel îl ajută să și-i scoată, apoi îl legă cu conștiinciozitate, iar la sfârșit îi luă ceasul și un inel cu un briliant mare. — Cu asta am să plătesc cămilele și proviziile, spuse. Sunt sărac și a trebuit să-mi omor cămila. Era un mehari frumos. Niciodată n-am să mai găsesc unul la fel. își strânse lucrurile, lăsă sprijinite de perete o gerba cu apă și un sac cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]