1,214 matches
-
nebun, căci nu era puțin lucru să-ți facă un blow job însăși Pallas Atena, cu meduza plină de șerpi peste piept. "Het gaat...", răspunse Maarten plictisit, privind prin numeroasele și licăritoarele ochiuri ale ferestrei scurgerea veșnicilor bicicliști prin seara cafenie. O fată cu pieptul gras și figură de secretară, ținând în față o tavă de metal ca pentru a-și proteja o îndoielnică feciorie, se opri la masa lor: "Wat drink je?", o întrebă pe zeiță, care, politicoasă și visătoare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cei dinăuntru. Era ca și cum ai fi privit prin carnea hialină a unui crustaceu. Ferestrele și porțile păreau desenate de curând, neuscate încă, pe fațadele palide. Și așa și erau. Tânărul își înăbuși vertijul și frica și atinse cu degetul scândura cafenie a unei uși. Nu era nici o scândură. Culoarea se-ntindea pe mătasea inefabilă a peretelui. Nu era nici o ușă. Casele însele erau zugrăvite pe-un zid pufos, și acum își dizolvau culorile și contururile una-n alta. Totul ajunsese curând
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
un șir de fațade cu obsedantele draperii roșii trase la geamuri (deși în câteva vitrine fetele încă se arătau, mai sperând vreun client matinal), iar în stânga, pe apa verde-a canalului, pluteau pachete cocoloșite de țigări și rațe cu penet cafeniu. Era lumină, deși soarele nu se vedea încă. Pe un podeț arcuit, de metal, un vagabond adormise în fund, cu picioarele depărtate. Un picior îl avea gol și acoperit ca de o crustă gălbuie. Închidea din când în când ochii
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să bată ușor cu degetele în masă, urmând ritmul inegal al unui vechi cântec soldățesc de pe Alderbaraan. Ca și cum atât ar fi așteptat, ușile din partea opusă a încăperii s-au deschis și în încăpere au pătruns trei bărbați înveșmîntați în robe cafenii. Cel din centru, un bărbat osos, înalt și cu o barbă albă și impunătoare, avea ochi cenușii. Își sprijinea mâna pe un toiag, dar felul în care își încorda mușchii palmei arăta că bățul era mai degrabă o armă decât
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cu hoardele de barbari care bântuiau Câmpia Pannoniei și care, de multe ori, mai erau împuținate și de Forțele Imperiale cantonate pe Vechea Terra. Vassur privi spre balcoane. Începuseră să se umple de curioși, să foșgăie de rase gri și cafenii. Care să fie diferența? Înregistra cu coada ochiului căderea unei batiste, undeva în stânga. Neîndemînare sau provocare? Țesătura cădea însă într-un mod natural, așa că nu o luă în seamă. Un murmur ușor, și privirile celor din jur îi dădură să
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ta urât mirositoare. Știu că va fi destul de complicat pentru tine, da’ ia vezi dacă te descurci să dai de telefon și să o suni pe Fräulein Rudel. O să descoperi că mă așteaptă. Grasu’ se trase de uriașa-i mustață cafenie Înspicată cu negru care-i atârna pe lângă buza arcuită ca un liliac pe zidul unei cripte. Respirația lui era mai Îngrozitoare decât mi-aș fi putut imagina. Pentru binele tău, șmecherule, ar fi bine să fie adevărat. Ar fi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ușa din față, dar era Încuiată. Aplecându-mă, m-am uitat prin gaura de la cutia de scrisori, dar nu se zărea țipenie de om Înăuntru. În vecini, la biroul lui Heinrich Billinger, contabil „german“, cărbunarul livra niște bricheți din cărbune cafeniu pe ceva care semăna cu o tavă de copt pâine. L-am Întrebat dacă-și aduce aminte când s-a Închis pensiunea. El se șterse pe sprânceana-i transpirată, și apoi Încercă să-și amintească. — Nu a fost niciodată ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Kaiserului. La doi kilometri mai Încolo pe drumul spre Lehnin, pitorescul făcu loc În mod abrupt haoticului. Acolo unde altădată fuseseră unele dintre cele mai frumoase priveliști de țară din afara Berlinului, se afla acum mașinăria de răscolit pământul și valea cafenie care era sectorul de autostradă pe jumătate construit dintre Lehnin și Brandenburg. Mai aproape de Brandenburg, la o adunătură de barăci din lemn și de echipament de excavare care nu lucra, am oprit mașina și l-am rugat pe un muncitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
birou de la Marlene Sahm În torpedou și apoi am pipăit pe sub scaun după arma pe care o țineam acolo. Punându-mi-o În buzunatul de la haină, am coborât din mașină. Adresa pe care o aveam corespundea unei case de un cafeniu șters, cu două două etaje, care avea un aspect părăginit, deplorabil. Vopseaua se cojea de pe obloanele trase, și În grădină era un afiș pe care scria „De vânzare“. Casa părea nelocuită de multă vreme. Era exact genul de loc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
arhitectură tradițională și modernă. La capătul țărmului lung e un pavilion care, atunci când apune soarele, te face să te simți în cadrul poemului „La despărțire” al poetului antic Ci Yin. Unori, recităm împreună versurile. Și astfel, prieten drag, la Podul Cocorului Cafeniu Îți iei adio de la vest Cețurile din mijloc de april și florile din pomi dispar, Până când în imensitatea albastru-verzuie Umbra îndepărtată a pânzei tale singuratice nu se mai vede, Doar la marginea cerului fluviul curge. În fiecare dimineață, când marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao Zedong, viitorul conducător al Chinei, într-o peșteră, ca un om preistoric. Doarme într-un pat zidit din cărămizi pe jumătate arse, vase de ceramică sparte și lut. Un astfel de pat se numește kang. Deși soldații cu pielea cafenie sunt slabi ca scândura, au mintea puternică. Trăiesc pentru visul pe care Mao l-a făurit pentru ei. Nu au cunoscut niciodată orașe precum Shanghaiul. În fiecare dimineață, pe terenul unei școli din localitate, exersează tehnici de luptă. Se prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
adânc în întuneric cu capul înainte. Rădăcina tuturor accidentelor lui: îi păsa mult prea mult. Lângă Grand Island, la trei sute douăzeci de kilometri de Sioux, în timp ce se iveau zorile, iar cerul căpăta culoarea piersicii, zări Platte. Primele raze îi luminau cafeniul mocirlos, liniștind-o. Ceva îi atrase atenția, valuri sidefii, presărate cu puncte roșii. Chiar și ea crezu la început că era efectul hipnotic al șoselei. Un covor de păsări înalte de peste un metru se întindea până la copacii din depărtare. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lor se activează un întrerupător sezonier. Devin fioros de posesivi teritorial. Își atacă până și propriul pui derutat, cel pe care-l îngrijiseră pe tot drumul înapoi, alungându-l cu lovituri de cioc și fâlfâiri de aripi. Perechea albastră-cenușie devine cafenie, de la fierul care ruginește în aceste mlaștini. Se acoperă cu mâl și frunze - camuflaj de sezon. Cuibul lor e o moviliță fortificată de plante și pene, lată de aproape un metru. Se strigă unul pe altul, din gâtlejurile lor răsucite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ideală cu care s-o tachineze pe Sylvie, când avea s-o sune în acea seară. El coborî în hol și făcu cunoștință cu singura rudă apropiată a victimei. Era puțin trecută de treizeci de ani, îmbrăcată în pantaloni largi, cafenii, și bluză de bumbac roz, ceea ce Sylvie numea pașaport vestimentar universal. Costumul închis la culoare al lui Weber - ținuta lui obișnuită de călătorie - o zăpăci și o aduse în situația de a-și cere scuze din priviri înainte să apuce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și geologul expediției i-au confirmat spusele, observând „sterilitatea incurabilă și irecuperabilă“ a unui ținut care ar trebui „să rămână pentru totdeauna sălașul neatins al vânătorului băștinaș, al bizonului și al șacalilor“. Odinioară, turmele de bizoni cutreierau acest bazin. Râuri cafenii de carne curgeau de-a lungul preriei, ținând în loc zile în șir caravanele... S-a terminat cu turmele, spunea ghidul. Și cu șacalul și cu vânătorul băștinaș - au fost dați la o parte. Orașele câinilor de prerie, cu străzile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mare și bătrână, scoasă din mașina de tăiat. A fost poza în ziar. Nimeni n-a ieșit din așa ceva. E un miracol că tu... Mark Schluter se enervează puțin. Răstoarnă grătarul. Un cărbune se rostogolește și-i afumă o pată cafenie pe tenișii lui, Chuck Taylor. Bine, bine, zice Rupp. Hai să presupunem. De dragul discuției. Ce te face să crezi că tipul ăsta era...? Cine era? Ce căuta în mașina ta? Mark ridică mâinile. Toată lumea să se calmeze. Regruparea. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
energiile ei. În marțea următoare, se întâlni din nou cu Robert Karsh. Trecuseră doar patru luni și parcă era altă țară. Câmpurile verzi, înalte până la fluierul piciorului, printre care trecuse cu mașina în iunie se transformaseră în talazuri aurii și cafenii. Un drum identic de la aeroportul Lincoln spre vest, într-o mașină închiriată interșanjabilă, și totuși totul în jurul lui se schimbase. Nu era doar simpla schimbare a anotimpurilor: mai multă unduire, mai multe creste încâlcite, mormane și culmi, falii și crânguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a lui Bonnie, el, cu haină și cravată. L-a dus într-un adăpost pe care-l știu doar localnicii - o fermă particulară, o proprietate secretă, nelocuită. Șanțul e înghețat, câmpul din jur e presărat de-a valma cu tulpinile cafenii de porumb de anul trecut și cu resturi de boabe. În imediata apropiere a câmpului, malurile nisipoase ale serpentinei râului. Deja se adună câteva păsări. Ea își împreunează mâinile în față, ca un copil care învață să se roage. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de vii? De vii, sigur că de vii! Păi altfel cum crezi? Apa fierbe, Într-adevăr apa fierbe, aburii inundă mica Încăpere, bucătăria improvizată În camera de trecere, În prima cameră, vietățile mișcându-și cleștii inofensivi sunt introduse În cratiță (cafenie, cu smalțul spart) una câte una și Încremenesc martirizate Într-un roșu violent. Pentru racul scăpat sub chiuvetă, pe podeaua murdară din lemn, Încercarea de a evada este o chestiune de instinct. Căci ce să caute el În oală? Bâjbâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zgomot a ușii șifonierului pe care era montată o oglindă. Camera dispăru rabatându-se În virtualitatea oglinzii și i se Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul de metal al motocicletei, iar roțile Își propteau cauciucurile fleșcăite de ușa closetului turcesc. Atașul era desprins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mă întrebi pe mine de ele. Și-a aprins încă o țigară. Mă întrebam dacă fumează atât de mult în mod normal sau dacă acum era nervoasă și avea nevoie să facă ceva cu mâinile. Nu părea agitată; ochii ei cafenii erau limpezi, vocea calmă. Dar m-am decis pe loc că era genul de persoană ascunsă. Mă tem că din motive personale nu pot face asta, mi-a răspuns. Sper să înțelegi. Dar dacă cumva ai reușit să faci rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
străduiești ceva mai mult decât atât. Părea că s-a decis. — Sunt motive personale pentru care nu pot, a repetat. —Atunci asta e. M-am ridicat. —Nu primești ceva pentru nimic. S-a uitat în sus la mine, cu ochii cafenii îngustându-se îngândurați. Degetele ei au bătut ușor mânerul fotoliului. —Dacă îți spun că vei afla când vei face rost de scrisori, ești de acord? Mă mai gândesc, am răspuns scurt. M-am întors să plec, dar s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
armăsar negru al cărui harnașament din piele neagră era bătut mărunt cu ținte de aur. Cei doi prinți călăreau armăsari roibi pursânge englezesc. Erau îmbrăcați cu aceeași eleganță căutată ca și tatăl lor, mantiile de brocard auriu având țesute flori cafenii la Constantin și verzi la Ștefan și pe margini blană de samur; caftanele strânse pe trup, din serasir, aveau nasturi și paftale la cingători din argint negru ciocănit. Toți patru, vodă, cei doi prinți și Toma Cantacuzino glumeau și râdeau
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lui Pylarino și stolnicului Cantacuzino că vodă mai doarme, iată nici pe domnia sa Selin pașa nu l-a putut primi. Ținuta beizadelei era impecabilă. Avea un caftan din stofă subțire de cașmir, de culoarea aurului vechi, brodat cu mătase neagră cafenie, puțin mai scurt decât impunea moda orientală, lăsând să se vadă șalvarii strâmți din postav negru și condurii de mătase albă țesută cu fir de aur și cusuți cu mărgele de chihlimbar de diferite nuanțe. Își aduce aminte Selin cum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
înțeles, se ridicară în picioare, făcură un semn că vor să pună marfa pe pupitru. Tânărul grăbit se descheie la caftan și-și scoase cingătoarea din jurul mijlocului, care se dovedi a fi o bucată de catifea neagră decolorată cu reflexe cafenii. O întinse îndemânatic pe pupitru în timp ce tatăl lui cu cealaltă cheie descuia încuietorile lădiței. — E din piele de Cordova, serenissime, mormăi bătrânul în italienește arătând spre cufărașul ce se deschidea lăsând să se vadă mulțime de pungulițe din piele de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]