1,129 matches
-
ea... Azi la prânz, când am ajuns la Eduard acasă, m a întâmpinat, în mod neprevăzut, tatăl lui. Un domn înalt, impunător, cu o privire solemnă și în același timp parcă absentă. Era îmbrăcat elegant, în niște pantaloni de stofă cafenii și o cămașă albă, descheiată la guler. Avea o eșarfă discretă la gât, în nuanța cafenie a pantalonilor. M-a îndemnat să intru și să mă așez la masă. Abia atunci am observat că masa era așternută pentru prânz. Am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
tatăl lui. Un domn înalt, impunător, cu o privire solemnă și în același timp parcă absentă. Era îmbrăcat elegant, în niște pantaloni de stofă cafenii și o cămașă albă, descheiată la guler. Avea o eșarfă discretă la gât, în nuanța cafenie a pantalonilor. M-a îndemnat să intru și să mă așez la masă. Abia atunci am observat că masa era așternută pentru prânz. Am refuzat po liticos și domnul Scarlat nu a insistat. I-am urat poftă bună și el
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
încețoșată, care cobora din ce în ce mai jos, observă la glezna dreaptă că i se dusese un fir la ciorap. Asta îi aduse aminte deodată de petrecerea Georgianei, de olimpiadă și de foaia albăstrie pe care o ascunsese în geanta mare din piele cafenie. Des chise geanta și despături cu înfrigurare diploma de amintirea căreia mintea ei refuzase ani de-a rândul să se anine. Diploma aceea, pe care o mână străină caligrafiase un nume care era și nu era al ei, Carla Marin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
este motivul, alături de umiditatea anuală ridicată, pentru care poartă mânecile acelea uriașe de ferigi și alte plante. Unele sunt ca niște banderole largi, care pot fi ridicate și Înlocuite. Singura culoare În afară de verde, bronz sau roșcat, de cenușiul trunchiului sau cafeniul bogat al lemnului În putrezire, o dau mărgelușele trandafirii de pe trunchi, viitoarele mere În care vreo viespe și-a depus ouăle pe o nouă mlădiță. Însă tăcerea, așteptarea pe care o degajă Întregul loc, este obsedantă; o calitate pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Aladin și a lămpii sale fermecate. Trec prin dreptul gheretei portarului de la Spital și bat în ferestruică: Sunt inginerul X de la Exploatarea minieră Pietrosul. Am venit în problema minerilor internați la începutul săptămânii, îi explic eu, politicos, omului îmbrăcat în cafeniu, care, pe jumătate absent, scormonește într-o cutie de conservă de stavrid, cu un briceag scurt, butonat la vârf printr-o bucată de pâine. Da' ați fost chemați? mă seminariză portarul, îmbrăcat într-o urâtă rubașcă maron, folosind a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
maluri, consolidate în pereți zdrențuiți, care păreau să fie într-o stare de beție continuă. Rămase și mai surprins să se întâlnească, brusc, în faptul serii, cu băieții de la Școala de reeducare, înțoliți, ca totdeauna, în hainele lor de doc cafeniu, șezând cocoțați pe ieșituri de zidărie, la cote diferite de înălțime, ca într-o scenă de operă, cu buciumași din Carpați, vestind năvălirile barbare ale tătarilor, aruncându-și unul altuia cărămizile de care trebuia debarasat locul pentru înaintarea progresului socialismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bătăturilor, presate în pantofii cu catarame metalice, provocate continuu de capriciile itinerarului, trase cu urechea la râsetele ascuțite și neplăcute, ca niște cucurigu-uri discordante, de cocoșei adolescenți, care îl ajungeau rapid din urmă. După vestoanele lor, croite din doc cafeniu, recunoscu pe vreo cinci băieți de la Școala de reeducare, care săreau, ca țapii, peste monticulii haotici de moloz, hohotind de fiecare dată când criblura roșie le aluneca scrâșnind de sub talpă. Oare supraveghetorul lor știe că ăștia au tulit-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lăsase intenționat slobozi de sub supraveghere, ca să-i aducă și lui, la întoarcere, un pachet de țigări fără filtru, cu care să-și mai mângâie trecerea nopții, ce stă să cadă, apăsătoare ca o grosolană foaie de cort, murdărită de praful cafeniu din aer. Oricum, nu am de ce să mă tem de ei. Sunt băieți cumsecade, din moment ce sunt lăsați să plece singuri în oraș! cântări lucrurile Mircea. Încercă, totuși, să grăbească pasul, pentru a păstra o distanță convenabilă între el și băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
față de ambele echipe, apără spărtura din peretele cu tapet de mătase de asalturile bidonului de vopsea, apoi, după un supraelastic sfert de oră de joc, pe terenul cu prundișul acela clinchenitor de ceramică răscoaptă, care-i pudrase uniform hainele în cafeniu, făcându-le la fel cu vestoanele și pantalonii lui Bubă și compania, o rupse la fugă spre asfințit. Străbătu, gonind, un fel de curte interioară cu capace de fontă la gurile de canal, ocoli mai multe latrine, din acelea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
numai pe înserat? se întreba Mircea. Oricum e un produs "de la pachet", cum se spune, de dincolo de Cortina de Fier. Cine mai știe? Posibil ca Babița, la bază, să fi avut unele rude în Vest! Mircea își trecu mâneca lui cafenie, de la costumul gri-fer (adică, fost gri-fer!), peste fruntea încinsă și sudoarea lăsă pe stofă o pastă, ca de sânge învechit. Probabil, pe față, oi fi fiind tot atât de mânjit, ca și Babița! cugetă el, înainte de a lua seama la șiroaiele fluide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fără temeri anume, conturate și evidențiate pe figurile lor ... Se dădu, îndărăt, în marche-arrière, cu câțiva metri, încercând să se desprindă, ca dintr-o placentă vâscoasă și nesuferită, din neputința lui acaparatoare, din cuprinsul acesta de ziduri schimonosite, de molozuri cafenii, cu mirosurile lor telescopate, hotărându-se, în disperare, să facă, peste zidul cu portița lui îndărătnică și rezistentă, saltul acela peste cap, pe care îl prestează pompierii în antrenamentele lor acrobatice, la peretele-simulat al unei case cu etaj, întocmită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
case cu etaj, întocmită din lemn de brad și presărat cu ferestre oarbe, în chenar arzând în flăcări... Dar nu mai avu timp! În spate, se auziră gâfâituri și tropote: doi băieți, în hainele acelea croite din doc brun (veston cafeniu cu nasturii smulși, de demult, și pantaloni spălăciți, cârpiți și adăugați cu bazoane), alții decât cei cinci amatori de minge și, evident, mai nevârstnici decât ei, grăbesc, urmărindu-l, prin aceeași curte cu closete de scânduri, date cu var și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pruni muribunzi. Sunt prea mici ca să devină niște inamici redutabili, pentru unul ca mine, raționă Mircea. Totuși, se gândi din nou să-și ia avânt pentru un zbor peste zid. Însă era, deja, prea târziu: cei doi, în vestoanele lor cafenii, îi gâfâiau chiar în ceafă. Terorizat de panică, Mircea împinge cu eforturi disperate, încercând să deschidă portița de scânduri groase, camuflată în zidul robust, care-l ține captiv, pe ultimii metri, împiedicându-i evadarea în spațiul râvnit. Împinge, împinge, împinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Terorizat de panică, Mircea împinge cu eforturi disperate, încercând să deschidă portița de scânduri groase, camuflată în zidul robust, care-l ține captiv, pe ultimii metri, împiedicându-i evadarea în spațiul râvnit. Împinge, împinge, împinge!... Cei doi puști în vestoane cafenii îi privesc cu mirare neputincioasele strădanii, apoi îl dau la o parte, fără fasoane, și cu mână fermă, apucară de clanța rablagită cu cățel de fier ostenit și trag de portiță în sens invers, către interior, deschizând-o. Prin larma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
lume, irumpe cu spor de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de portiță, trupurile lor pricăjite și neliniștite, ca de dihor. O zbughesc în hainele lor, făcute standard din doc cafeniu, iar Mircea închide portița în urmă-i și se oprește pe pardoseala din piatră cubică a căii largi, identică străzilor din Cernăuți, din Viena sau din Paris, adăstând derutat, printre mulțime de bărbați și de femei, să-și tragă sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
uniformă, care-și manevra bastonul negru de cauciuc. -Se vede că s-o fi dat alarma la Școala de reeducare! își explică Mircea atitudinea maselor, care se grupează în jurul său, privindu-i, cu vigilentă suspiciune, de la oarecare distanță, hainele patinate cafeniu și fața mânjită în praf de cărămidă, părând o roșcată mască de ceramică. Mircea nici nu simți mâna milițianului precaut, cum îi răsucea degetul mic al mâinii, așa cum se procedează în cazul borfașilor violenți. El privea la puștii care, agili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fața mânjită în praf de cărămidă, părând o roșcată mască de ceramică. Mircea nici nu simți mâna milițianului precaut, cum îi răsucea degetul mic al mâinii, așa cum se procedează în cazul borfașilor violenți. El privea la puștii care, agili și cafenii, se strecurau printre siluete ce nu le sesizau prezența, depărtându-se, până dispărură după colț. Precis că s-a dat alarma la Școala de reeducare! își întări, pentru sine, explicația, față de vâlva dimprejur. Milițianul și masele vigilente dispărură, de lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
agresiv al bolovanului sur, amplasat la subsuoara unui gros ram de arbore sequoia îl trezi, plonjându-l subit într-o sfioasă așteptare. După un scurt răstimp echivoc, își reveni din surprindere. Amuzat de ineditul întâlnirii, cotrobăi în covorul de frunze cafenii, după un baston zdravăn al cărui contur îl intui pe dată și, cu o curiozitate de bebeluș poznaș, îl îmboldi în coastă pe puiul de linx vânăt care, cocoțat stângaci în arbore, îl fixa cu ochi tăioși. Nevârstnica și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și uns. M-am plimbat o vreme prin cartierul cochet În care locuia Clara. Ori, mai bine zis, pe cale să devină cochet, ajutat de invazia de oameni cu bani care Își construiau vile acolo. Până atunci, cu casele lui cubice, cafenii, cu brâie de piatră și terase ascunse În spate, șic În cartier fuseseră doar micile straturi cu flori dintre șosea și trotuar, protejate uneori de gărdulețe de lemn colorate. Mirosea a fum, probabil că cineva dăduse foc gunoiului din curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
străzi, lume puțină, bătrâni și copii pe biciclete. În centrul, ceva mai mulți oameni, adunați la un accident În fața bisericii protestante. Nimic grav. Mai Încolo, la ortodocși, la bisericuță, cum i se spune, am dat de Cristina. Pantaloni negri, sfeter cafeniu cu nasturi de lemn, peste tricou roz. Singură. Unde-s fetele? - Cu Cătă la Timișoara, la niște prieteni. Se Întorc azi. Nu Îndrăznesc să mă gândesc prea mult la perspectiva oferită de această absență. Așa că spun repede: - Mă miram că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
umed Înnegrește griul pantalonilor. Când oprim, văd același triunghi și pe tricoul roz. Cristina scutură cu două degete gulerul, Își suflă În sân. Poartă sutien, oare cum or fi sânii ei? Încerc să-mi Închipui carne, culori, sfârcuri roz, poate cafenii. Carne strivită În iarbă, urme vegetale după, imprimeuri cu plante autohtone. Fese cu frunze, mărar cu chimen sălbatic. Bleah! Fir-ar să fie, gândește-te la altceva! Adică: mută-ți gândul! Cristina n-a oprit În poiană, ci pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
trecut binișor peste cincizeci de ani fumează în tihnă o țigară urmărind fumul care se ridică spre plafonul din lemn. Nu tocmai înalt, ușor corpolent, cu față roșie și netedă, poartă o pereche de pantaloni maro, cămașă albă și vestă cafenie, care-i acoperă pântecele rotund. În fața lui, lângă o farfurie cu trei felii de pâine prăjită unse cu brânză, aburește o ceașcă mică de cafea. Gustă precaut din cană și cu un plescăit mulțumit al buzelor, stinge țigara în scrumieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
analizează atent pe cei doi, apoi revine din nou la înfulecat. Așa cum le folosește, cuțitul și furculița pierd rolul de ustensile domestice ale civilizației, părând în mâinile lui mai degrabă niște arme ucigașe. Pe șervetul alb, prins în gulerul cămășii cafenii, se ghicesc urmele unor degete. Câteva firmituri punctează reverele uniformei negre. Marius împinge în spatele Smarandei un scaun, apoi se așează și el. Ceremonios, maître depune pe scrobeala imaculată a fețelor de masă două meniuri învelite în piele închisă la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
firescul unui obișnuit al casei. Lasă în urmă ușa deschisă a unei camere dinăuntrul căreia înregistrează automat cinci soldați ce joacă zgomotos cărți. Unii sunt cu tunicile descheiate, alții numai în cămăși, cu mânecile suflecate. Pe masă, o sticlă pântecoasă, cafenie, înconjurată cu numeroase pahare și scrumiere pline. La vederea lui, toate zâmbetele dispar și instinctiv unii încep să-și încheie nasturii vestoanelor, dar misteriosul personaj își continuă drumul, fără să dea nici cea mai mică atenție tânărului locotenent subțire, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
aude o voce anume, specială, poate a lui, dar nu era decît una din cele multe ce se auzeau sub ferestre, ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]