1,594 matches
-
tranziției spontane. Nefiind o prioritate a globalizării (Malița, 1998), România evoluează - acordând prioritate caracteristicilor interne în raport cu cele ale modelului extern - între limitele destul de largi ale toleranței occidentale, răspunzând comandamentelor generale ale tranziției postcomuniste, dar modelându-le în funcție de interesele afirmării clasei capitaliștilor autohtoni. Confruntarea politică românească este dominată de o problematică internă, referitoare la care anume dintre grupurile de potențiali capitaliști autohtoni vor deține rolul conducător în economie și în societate (prin intermediul politicii, administrației, mass-media). Clasa politică românească se divide între susținătorii
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
extern - între limitele destul de largi ale toleranței occidentale, răspunzând comandamentelor generale ale tranziției postcomuniste, dar modelându-le în funcție de interesele afirmării clasei capitaliștilor autohtoni. Confruntarea politică românească este dominată de o problematică internă, referitoare la care anume dintre grupurile de potențiali capitaliști autohtoni vor deține rolul conducător în economie și în societate (prin intermediul politicii, administrației, mass-media). Clasa politică românească se divide între susținătorii a două elite, fiecare dintre ele reunind, deopotrivă, politicieni, funcționari administrativi și proaspeți capitaliști, unii concentrați într-o grupare
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
anume dintre grupurile de potențiali capitaliști autohtoni vor deține rolul conducător în economie și în societate (prin intermediul politicii, administrației, mass-media). Clasa politică românească se divide între susținătorii a două elite, fiecare dintre ele reunind, deopotrivă, politicieni, funcționari administrativi și proaspeți capitaliști, unii concentrați într-o grupare considerată „neocomunistă”, iar ceilalți, într-una considerată „istorică” - în realitate, ambele bine ancorate în prezentul postcomunist și protocapitalist al societății românești. Această confruntare politică se prelungește mult după 1997 și mai continuă și azi. Populația
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
este rețeaua de relații politice și administrative, în vreme ce slăbiciunile sale - lipsa de capital, managementul defectuos, productivitatea scăzută, nivelul tehnic înnapoiat - se manifestă cu prioritate pe piață. Ca urmare, strategia capitalului occidental în confruntarea sa cu cel național a urmărit separarea capitaliștilor autohtoni de sprijinul lor politic și administrativ și aducerea lor pe piață. Odată ajunși pe piață, ei fie se orientează către nișe specializate ale pieței, unde rămân la dimensiuni nesemnificative la nivel național sau regional, fie sunt scoși de pe piață
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a opus-o, pe toate căile, capitalul național în fața acestei ofensive. Este ușor de observat că această rezistență a fost cu atât mai mare cu cât atacul viza o țintă mai importantă în structura de rezistență a capitalului național. Supraviețuirea capitaliștilor români depindea de supraviețuirea câtorva instituții fundamentale ale noului sistem de putere. Prima și cea mai importantă, era legătura interpersonală a capitaliștilor cu politica și administrația, ceea ce le permitea canalizarea resurselor statului și ale societății în folosul lor, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
mai mare cu cât atacul viza o țintă mai importantă în structura de rezistență a capitalului național. Supraviețuirea capitaliștilor români depindea de supraviețuirea câtorva instituții fundamentale ale noului sistem de putere. Prima și cea mai importantă, era legătura interpersonală a capitaliștilor cu politica și administrația, ceea ce le permitea canalizarea resurselor statului și ale societății în folosul lor, printr-o largă varietate de mecanisme și mijloace. În societatea modernă, capitalistul, politicianul și funcționarul public îndeplinesc funcții complementare și sunt net separați social
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
sistem de putere. Prima și cea mai importantă, era legătura interpersonală a capitaliștilor cu politica și administrația, ceea ce le permitea canalizarea resurselor statului și ale societății în folosul lor, printr-o largă varietate de mecanisme și mijloace. În societatea modernă, capitalistul, politicianul și funcționarul public îndeplinesc funcții complementare și sunt net separați social și instituțional. În societatea românească postcomunistă ei se unesc. Inițial, unitatea acțiunii lor este asigurată prin unitatea persoanei care îndeplinește cele trei funcții. Până în 2000-2001, acestă legătură se
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
civilă se află mass-media, dar pentru controlul mass-media s-a purtat - și se mai poartă încă - o confruntare dură între capitalul occidental și cel autohton. Inițial, mass-media a fost controlată politic, dar importanța mass-media a fost foarte repede sesizată de capitaliștii autohtoni, care și-au dezvoltat propria rețea de ziare, televiziuni și radiouri subvenționate, astfel încât să nu depindă nici de piață, nici de reacția publicului, și pe care le-au utilizat ca portavoce ale propriilor interese de afaceri și politice. Al
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a „capitalistului politician” a fost înlocuită cu cea negativă a „baronului local”, iar „eroul pozitiv” a luat forma investitorului strategic occidental, instituționalizat. Presiunea externă pentru separarea politicii de afaceri a fost cel de al treilea „pilon” al ofensivei occidentale împotriva capitaliștilor occidentali și a dominat perioada negocierilor de aderare. O a doua ofensivă a capitalului occidental a fost îndreptată împotriva surselor de finanțare ale capitalului național. Dintre toate sursele de finanțare de către stat a capitaliștilor români, cea mai importantă s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
treilea „pilon” al ofensivei occidentale împotriva capitaliștilor occidentali și a dominat perioada negocierilor de aderare. O a doua ofensivă a capitalului occidental a fost îndreptată împotriva surselor de finanțare ale capitalului național. Dintre toate sursele de finanțare de către stat a capitaliștilor români, cea mai importantă s-au dovedit a fi arieratele (World Bank, 2004), ele reprezentând mai mult de o treime din total. A fost și cel mai puternic apărată. În 2001-2002, cel mai angrenat în negocierile de aderare dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a fost contracarată prin înlocuirea privatizării pe baza simplei licitații cu privatizarea marilor companii românești exclusiv cu investitor strategic străin. Începând cu 1999, această condiție politică domină privatizarea marilor companii românești și face inutil aportul suplimentar de capital în companiile capitaliștilor români. În numai trei ani de zile, această sursă de finanțare scade cu un sfert, de la 36% (în 1999) la 28% în 2001. Pentru a supraviețui, capitaliștii români sunt nevoiți să reinvestească profitul, ponderea câștigurilor reinvestite în totalul finanțărilor companiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
privatizarea marilor companii românești și face inutil aportul suplimentar de capital în companiile capitaliștilor români. În numai trei ani de zile, această sursă de finanțare scade cu un sfert, de la 36% (în 1999) la 28% în 2001. Pentru a supraviețui, capitaliștii români sunt nevoiți să reinvestească profitul, ponderea câștigurilor reinvestite în totalul finanțărilor companiilor ajungând aproape să se dubleze în numai trei ani, de la 6,8% (în 1999) la 12% în 2001. Cel mai ușor de atacat a fost, pentru capitalul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
privatizarea CEC, în 2005-2006. A treia direcție prioritară a ofensivei externe a fost întărirea pieței interne. Primul instrument de acest tip a fost macrostabilizarea. Am văzut că inflația, ca și deprecierea monedei naționale, au fost instrumente importante de subvenționare a capitaliștilor români. Inflația contribuia la ștergerea datoriilor - cu excepția celor externe, care erau sursă de finanțare a capitalului străin -, iar deprecierea monedei naționale la stimularea exporturilor, dominate de capitaliștii români, și la scăderea profitabilității importurilor, dominate de capitalul străin. Macrostabilizarea - începută în
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
inflația, ca și deprecierea monedei naționale, au fost instrumente importante de subvenționare a capitaliștilor români. Inflația contribuia la ștergerea datoriilor - cu excepția celor externe, care erau sursă de finanțare a capitalului străin -, iar deprecierea monedei naționale la stimularea exporturilor, dominate de capitaliștii români, și la scăderea profitabilității importurilor, dominate de capitalul străin. Macrostabilizarea - începută în 2000 și, după 10 ani de eșecuri, realizată rapid în numai cinci ani - a inversat „foarfecele pieței” în defavoarea capitalului național și în favoarea celui străin. Scăderea rapidă a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
după 10 ani de eșecuri, realizată rapid în numai cinci ani - a inversat „foarfecele pieței” în defavoarea capitalului național și în favoarea celui străin. Scăderea rapidă a inflației la o valoare scrisă cu o singură cifră în 2004 i-a adus pe capitaliștii români în fața necesității de a-și plăti datoriile la o valoare mult mai apropiată de cea reală. Invers, după mai bine de un deceniu de depreciere rapidă, moneda românească începe să se aprecieze în raport cu cele occidentale, facilitând importurile, al căror
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
creștere. Unele timide politici guvernamentale destinate stopării acestui proces sunt contracarate cu succes de cea mai interesantă nouă alianță apărută în arena politică - cea dintre capitalul european și populație. La sfârșitul anului 2004 și în prima jumătate a lui 2005, capitaliștii români sunt în reflux rapid. Atacați politic prin campania anticorupție, lipsiți de sprijinul indispensabil al statului, privați de surse de finanțare, împinși spre o piață - piața unică europeană - pe care nu pot decât să piardă și divizați în grupări rivale
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
conflicte interne. Ultima lor resursă este politica și cea din urmă zvâcnire are loc cu prilejul alegerilor din 2004. Împotriva voinței sale, guvernarea PSD din 2001-2004 s-a transformat - sub presiune politică occidentală -, din guvernarea cea mai orientată spre susținerea capitaliștilor autohtoni, în guvernarea care a fost nevoită să acționeze cel mai dur împotriva lor. După ce, în primii doi ani de zile, guvernul PSD s-a străduit să ofere scutiri de taxe și datorii, subvenții ale prețurilor, contracte guvernamentale prioritare, acces
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
energetică, capitalului european. Victoria politică a Alianței D.A. ca urmare a alegerilor din 2004 este ultima reacție a capitalului național. Succesul electoral al Alianței D.A. se bazează pe temele clasice ale integrării europene, dar valorificarea lui are ca obiectiv susținerea capitaliștilor autohtoni. Guvernarea Alianței încearcă să se delimiteze - pe cât este ideologic posibil - de integrarea europeană, căreia îi opune o „integrare tip NATO”, dominată de componenta politică și internațională și relativ indiferentă față de cea socială și economică. Mai mult, încearcă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
integrare tip NATO”, dominată de componenta politică și internațională și relativ indiferentă față de cea socială și economică. Mai mult, încearcă să se elibereze de presiunea instituțiilor financiare internaționale și renunță la acordul cu FMI, căutând, pe cât posibil, să protejeze interesele capitaliștilor autohtoni - dacă nu ale tuturor, măcar ale celor apropiați politic și personal. Însă perspectivele unei asemenea politici sunt pesimiste. Globalizarea, în forma expansiunii capitalului occidental către și prin România, nu poate fi înfrântă de capitaliști de mărime mică și medie
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
pe cât posibil, să protejeze interesele capitaliștilor autohtoni - dacă nu ale tuturor, măcar ale celor apropiați politic și personal. Însă perspectivele unei asemenea politici sunt pesimiste. Globalizarea, în forma expansiunii capitalului occidental către și prin România, nu poate fi înfrântă de capitaliști de mărime mică și medie, construiți în mai puțin de un deceniu de clasa politică românească. În anii care vin, România va fi acoperită de val și va deveni una dintre societățile capitaliste, dar „fără capitaliști”, ale Europei foste comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
poate fi înfrântă de capitaliști de mărime mică și medie, construiți în mai puțin de un deceniu de clasa politică românească. În anii care vin, România va fi acoperită de val și va deveni una dintre societățile capitaliste, dar „fără capitaliști”, ale Europei foste comuniste. Iar structura socială actuală a societății românești se va reorganiza. Bibliografie ***, 1980, Anuarul Statistic al RSR, Direcția Centrală de Statistică, București ***, 1965, Constituția Republicii Socialiste România, Editura Politică, București ***, Decretul-lege nr. 54/1990, privind organizarea și
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
Climate for Everyone, World Bank & Oxford University Press Yeltsin, Boris, 2000, Midnight Diaries, Pheonix, London Zamfir, Cătălin, 2004, O analiză critică a tranziției. Ce va fi după, Polirom, Iași Zeitlin, Maurice, „Corporate Ownership and Control: The Large Corporation and the Capitalist Class” în American Journal of Sociology, 79(5), 1974, pp. 1073-1108 Zeletin, Ștefan,1991, Burghezia română. Originea și rolul ei istoric, Humanitas, București Zorgbibe, Charles, 2003, Wilson. Un cruciat la Casa Albă, Fundația Europeană Titulescu, București Soluția de a încredința
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
iar când a început să vorbească (votul universal și egal) a început să spună numai prostii...” (Patapievici, H.R., 1996). Este semnificativ faptul că, în căutarea unui debușeu în condițiile în care pe piața internă nu se puteau opune capitalului internațional, capitaliștii incipienți ai Grupului de la Visegrád au încercat să „colonizeze” țări lăsate în urma procesului, precum România, Bulgaria, Ucraina etc. Rezultatul nu a fost un succes. Unii autori consideră că este vorba de succesul ideologic al unor utopii politice occidentale, care, precum
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
în epocă, dincolo de politicile editoriale ale Partidului Comunist. Exemplul ziarului nu este aleatoriu. Au fost printre primele privatizări din economia românească, făcute exact după principiile enunțate mai sus. Mai mult, au fost printre primele care au produs tentative de „mari capitaliști” români, dar care au eșuat în momentul în care marea industrie a intrat în arena privatizării. Unul dintre reprezentanții acesteia a afirmat că, încă de la sfârșitul lui 1990, ajunsese în situația de nu mai fi nevoit să muncească pentru bani
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
în situația de nu mai fi nevoit să muncească pentru bani toată viața sa. Cu toate acestea, a continuat să-și exercite profesia și să acumuleze o avuție încă și mai mare, dar fără a reuși vreodată să ajungă un „capitalist adevărat”. Inițial pe cont propriu. Către sfârșitul primului deceniu al postcomunismului, mica burghezie a încercat să se organizeze politic separat, prin înființarea unui partid al dreptei, Uniunea Forțelor de Dreapta, al cărei manifest a fost publicat după eșecul politic din
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]