827 matches
-
pierit în vacarmul celorlalte explicații ce nu explicau nimic. Și lucrurile sunt atât de simple! Oamenii ăia, politicienii UDMR, și-au amintit că au un electorat captiv. Între timp a apărut și UCM, iar electoratul nu mai e atât de captiv, fiindcă are de ales chiar în sânul comunității. Așa că vor... vor ceva acolo, să se vadă. Nici ei nu știu ce. Orice. Fie și ceva ce au deja, numai să pară că li s-a dat, nu li s-a luat. Ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
cu neputință de ocolit. A Încercat iar să se liniștească, dar mângâierile fetei Îl gâdilau și-i venea totodată să chicotească și să icnească. știa că, dacă râde, presiunea din coaste va face durerea să revină, astfel Încât s-a găsit captiv Într-o ciudată stare intermediară. Voia cu un fel de deznădejde să se lase alinat, Însă Îi era cu neputință să și o Îngăduie. — Cred că ți-ai rupt o coastă, i-a spus Z. Ai o vânătaie urâtă chiar
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
noastre nu se auzeau până jos, iar soneria de la liftul de serviciu, degeaba am încercat eu să nu o ating pentru că, și dacă aș fi făcut-o, tot n-ar fi sunat niciodată, fiind cu desăvârșire defectă, lată-mă deci captiv în locul în care mi-aș fi dat viața, altminteri, să intru, împreună cu un chilian comunist, sâmbătă seara, într-un lift vechi și mic pe deasupra, la etajul aproape cinci, într-un imobil vechi de pe malul Dâmboviței, cu un portar surd sau
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
-A două situații nu puteau fi niciodată identice. Iar el era Gilbert Gosseyn, posesorul singurului creier suplimentar din întreg universul. Datoria lui era să rămână în viață și să-și antreneze creierul special. Și tocmai asta îl neliniștea. Teoretic, un captiv n-are nici o șansă să-și îndeplinească nici cel mai neînsemnat plan. Dar sinceritatea de care dăduse dovadă Thorson față de el, părea să-i lase o speranță. Oricare ar fi aceasta, trebuia s-o prindă din zbor și să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fi clădit cu ziduri și creneluri pe marea de nisip a Somaliei este sortit pierii. Abel Robinson este prizonierul autoiluzionării ucigașe ce îl împinge să-și îm puște, cu ferocitate și metodă, proprii săi soldați. Intrat pe tărâmul nebuniei și captiv al mirajului, el nu mai poate fi salvat. Unui alt ofițer, nu mai puțin meticulos și ordonat, pe numele său Cain, îi va fi dat să-l ucidă spre a reinstaura ordinea și spre a reporni căutarea Mullahului fără de trup
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
trebuie să fi făcut el ceva. Și suntem adesea dominați de acest mod de a gândi fără să sesizăm că suntem prinși de fapt în puterea obișnuinței, în lenea unei minți ce își caută ațipeala într-o scurtătură, că suntem captivii vinii de a ne considera perpetuu inocenți. ٭ Vizitarea altor ținuturi îți poate deschide ochii pentru meleagurile natale: vezi dintr-o dată mai mult. Aici, ca și oriunde în altă parte, a vedea ține de conexiunile pe care poți să le faci
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
ridice. — Probabil e în stare de șoc, spune Sfântul Fără-Mațe. În versiunea pe care o s-o vindem, e deja pe ducă. Un răufăcător trebuie să moară, iar răufăcătoarea, în mânia ei, ne va chinui pe toți. Stăpâna Tess, ținându-ne captivi. Flămânzindu-ne. Obligându-ne să purtăm zdrențe murdare. Pe noi, victimele ei nevinovate. Sfântul Fără-Mațe se ridică să-și treacă brațul pe după domnul Whittier. Mama Natură îl ajută. Doamna Clark îi urmează cu paharul în mână. Contele Calomniei cu reportofonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ALTUL. ECHIPAMENTUL SENSORIAL IMPLICAT NU ARE EGAL ÎN LUMEA INTELIGENȚEI. DAR ACUM RIDICĂ-TE ÎN CAPUL OASELOR ȘI UITĂ-TE ÎN JUR! Hedrock studie plăcile video ale teleecranulu său văzu că scena se schimbase. Nava cea mare pe care era captiv se răsucise în sus; carena ei imensă umplea atît placa din față cît și pe cea din spate și era vizibilă și pe panourile din dreapta și din stînga. În locul unde se aflase anterior era acum un abis al spațiului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Germania, de unde se întorsese, târziu, acasă, după ce tunurile sovietice amuțiseră a hodină, tancurile cu steaua roșie o dăduseră pe huleai și numai după ce soldații anglo-americani, care îl îngrămădiseră într-un lagăr de prizonieri, de-a valma, cu zdrențăroși și istoviți captivi din Wehrmacht, se convinseseră cu cine au de-a face (O yes, un amărăștean din Rumenia!). Era poreclit Friț. Numai că nimeni nu ar fi îndrăznit să-i zică așa lui Iuga, cel cu mustățile roșii, cu ochi albaștri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
speranțe, până ce lațul nevăzut se strânge brusc și e prea târziu, nu se mai poate face nimic. Ieri boala era încă la vecin sau la vecinul vecinului, azi e deja în tine și e prea târziu. Premisele răului, în fiecare captiv, nu doar în călăi? Vânătorii și victima, focul, un fel de linșaj, da, da, și pretextul nu contează, deloc nu contează, ar fi putut fi oricare altul. Prea simplă explicația, prea simplă... Primăvara să fie de vină? Primăvara, ca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
putea fi considerat el însuși, cu aceste fișe și citate pentru o lucrare de nimeni cerută, nici așteptată, nici dorită. Îl durea capul. Nu, azi nu putea lucra. Primăvara să fie de vină... tulburarea, migrenele... o întâlnire întârziată, pentru care captivii îndelung dresați, iată, nu se dovedesc apți... Tumultul acesta zăpăcitor, un miraj în care nu puteai avea încredere. Domnul Gafton își duse, fără să vrea, mâna la frunte, să-și șteargă sudoarea. Un vârtej, da, da! Se aplecă peste caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
veniseră de mult și se înmulțiseră și ocupaseră, treptat, nu doar năruita cetate, ci sufletele, bolile și spaimele șoricimii. Nu încetau să tot vină, barbarii, să se amestece cu onorabilii cetățeni rozători. Atât rămăsese, atât deveniseră barbarii și barbarizații lor captivi, o enormă masă de șoricei flămânzi și șireți, gata de marile fieste ale năruirii. Însemnați cu toții: o cicatrice-rid, la capătul sprâncenelor. Un abia perceptibil semn, în care se citea ticul speței șmechere și degenerate: ticul făcutului cu ochiul. Adormise cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dar Dida Voinov nu-și mai intercepta gândurile. O statuie carbonizată, cuvintele muriseră. Un mic grup de personaje, o mică istorie fierbând în cazanele mult încinse ale Istoriei, în ciorba măcelului planetar? Tacâm pentru liceanul Anatol Dominic Vancea Voinov, timidul captiv al hazardului. Fluiera, nepăsător, deasupra ghidonului strălucitor al bicicletei, când fusese brusc izbit de momâia neagră și bleagă a hazardului. Vinovăția, adolescentul și-o tot sucise și înnodase, până la acel bum năprasnic. Acum două săptămâni...apoi gonise, orbit, pe străzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
văzut vreun dictator vorbind copiilor? Stânjenit, imbecil. Ca și cum ar vorbi soldaților sau tribunalului ceresc. Fraze serioase, tăiate cu toporul. Un om singur și serios, absolut serios! Libertatea i se pare o glumă. O golănie, o șmecherie îndreptată împotriva lui, bietul captiv. D-aia, frivolitatea... într-o dictatură, frivolitatea nu mai e ce-a fost. Devine provocare, regenerare. Și umor și necesară nesimțire. Mimarea libertății, da da, că și mimarea... Da, da, când nimic nu mai e, atunci mimarea...“ Mica suspiciune, mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
câteva ori a simțit, parcă, în preajmă, umbra obsesivă a urmăritorilor. Trecut de miezul nopții. Ora coșmarurilor, ora lui Toma... — Oamenii pot orice, vânătorule Toma A. Toma. Poți cita această banalitate în rapoartele pentru Arhiva Suspiciunii. Abia de au timp, captivii, să se înțeleagă pe ei înșiși, pe scurtul traseu care le este îngăduit. Abia de pot evalua proba de desfigurare numită om. Cine mai bine ca voi să le știe slăbiciunile și neputința? Dar Vancea? Ce se poate gândi despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
panică: Moartea. Masca nepăsării și a bucuriei, strălucirea vorace, frenezia, intensitatea extremă. Nu era o abstracție. Avea nume, adresă, telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
geanta de pe umăr, dar se răzgândi. Nu o atârnă, intră cu ea în sufragerie. — Superbă zi, scumpă doamnă. O limpezime, o frăgezime, o șovăială! Nu mă mai săturam să întârzii pe străzi, prin stații, nu mă mai săturam. Pe noi,captivii, primăvara ne turbează, ne înnebunește, asta e. Pe masă se aflau deja pregătite tava și cafelele. O surpriză, într-adevăr. De obicei, doamna Venera începea tratațiile abia pe la mijlocul conversației. Tavi se afla deja la picioarele scaunului, Venera arăta excelent, ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și luă, cu o mișcare delicată, coroana din brațeleplebeului. — O zi fragedă, turbată, scumpă doamnă, izbuti să bâiguie netotul. O șovăială, o amețeală, să înnebunești. O să ne scoată din minți primăvara asta ilegală. Ați observat forța ei de descătușare asupra captivilor care suntem? O să înnebunim, vă spun eu, doamnă Venera. Ieri-seara, mă plimbam prin parc. Deodată, un june superb, o flacără grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-l înjur... Doamna făcu un gest agasat. Un gest de lahamite, pe care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din concepția lui Eminescu și "antilumea" întrevăzută de noua fizică ar putea fi puse în analogie cu deschisul rilkean, acel "Nirgends ohne Nicht: Das Reine, Unüberwachte";Niciundele fără nimic, Purul, Nevegheatul. Este o stare fără stare, pe care noi, cei captivi în finitudine nu putem decât să o intuim în momente de iluminare. Eliberarea noastră constă numai în a o concepe și a o întrezări fulgurant. Și atunci suntem, adică devenim acel Niciunde. Ca și în viziunea lui Hölderlin și Rilke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și Întunecos, unde să dospească și să se Înmulțească. Deacolo, prin tot felul de combinații și alchimii misterioase, vor Întreține imaginația și imaginarul. Un fenomen de magnetizare nimbează imaginea, așa Încît, cu ușurință, cădem pradă acestei puteri de atracție, ajungînd captivii ei adulatori”(p.5); sau :”...Ca o desfrînată vrăjitoare, imaginația aprinde În noi bezmetice ruguri pe care se mistuie dezirabilul și visul”(p.300). Acroșaje stilistice găsim În teză În foarte multe alte capitole și subcapitole, autoarea , omul de teatru
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
eram student la București, mi se adresa același reproș „grijuliu”ipocrit. Mai ales că făceam și regie, plus scenografie! Dar decît să n-ai ce risipi, mai bine „risipești”, cît ai... Cartea despre care voi vorbi În continuare se numește Captiv În epoca de aur. Cum În 1989 autorul prindea abia...al 10-lea bobocel În buchetul vieții, realizați că nu poate fi vorba aici de amintiri propriu-zise; ci de fabulații pe teme cețoase, coroborate cu experiențe de viață clare, ale
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
de pe cer ne-a zîmbit, florile din ghivece și-au ridicat capetele, natura a izbucnit În hohote de bucurie”(111); „Vagoanele transportau destinele unor oameni singuri, care veneau de nicăieri și se Îndreptau spre nicăieri”(p.126) ș.a.m.d. Captiv În epoca de aur Îl obligă pe Călin Ciobotari să revină la proză, măcar Între două lucrări teatrologice. Nu ar fi vorba de o „risipire”, ci de o rotunjire a unei certe vocații literare... Cele două volume de memorii ale
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
mai văd niciodată picturile, dar, deocamdată trăiam cu intensitate lumea pânzelor lui. ,,Mânuțele durdulii ale Madonei lui Carpaccio Îmi fac rău. Sunt prea albe. Sunt perfecte. Împreunate Într-o rugă mută, intensă. Privesc paianjenul cum merge pe tavan. Nu este captiv, este liber să meargă cât are chef. Închid albumul. Muzica lăutărească are un fel de tânguire care mă Îndurerează. Închid fereastra. M-am prăbușit pe dușumeaua rece, ca un alergător la capătul unei curse și, minute În șir nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu i-ai fi putut salva de bătrânețe, de sfârșitul inevitabil. În schimb, ai trăit aici Într-o ambianță mai civilizată decât ți-ar fi oferit țara ta, ai ajuns mult mai departe În meserie... I-a fost mai ușor? Captiv Într-o țară străină, Înspăimântat de războiul pentru care era somat să se Întoarcă acasă ca să plece pe front, hotărât să nu răspundă ordinului de mobilizare, bursa retrasă, singur, de dimineața până seara În bibliotecă, Întinzând seara singurul costum, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
în câini. Deja plănuise o demonstrație după care pusese la cale licitația. Desigur că îi contactase numai pe cei care puteau să ofere suma pe care avea de gând să ceară. Nu mai trebuia decât să aibă duhul lui Boris captiv în capcana din fața sa și apoi să plece împreună din țara asta. Nu-și făcea griji nici în această privință, pregătise un transport de lemn pentru export, exact în una din țările din Orientul Apropiat. Urma să ascundă containerul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]