1,124 matches
-
O nouă școală a lui Caragiale 42, de Ion Simuț, Moștenitori și moșteniți 43, de Al. Cistelecan, Competiția continuă 44, de Sorin Preda, Vocația succesorală 45, de Vasile Gogea și alte texte de aderență și recunoaștere a datoriei față de tradiția caragialiană. Doar pe criteriul existenței unor documente de paternitate nu se poate da măsura exactă a impactului real al operei lui Caragiale asupra literaturii române. Mai productivă în acest scop ni se pare o încadrare dezvăluită de lectura critică intertextuală care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de pildă, la Mircea Eliade, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, I. Peltz, Gib. I. Mihăescu, Ion Minulescu etc. și, în sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor care par a se delimita intenționat de tradiția caragialiană, așa cum s-ar putea spune despre Mihail Sebastian și George-Mihail Zamfirescu. În cazul tuturor vom vedea că se pot identifica anumite constante caragialiene de la nivelul tipologiei, al tematicii sau al expresiei artistice, preluate constructiv și asumate conștient, în virtutea unei "vocații
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
etc. și, în sfârșit, categoria descendenților prometeici, a celor care par a se delimita intenționat de tradiția caragialiană, așa cum s-ar putea spune despre Mihail Sebastian și George-Mihail Zamfirescu. În cazul tuturor vom vedea că se pot identifica anumite constante caragialiene de la nivelul tipologiei, al tematicii sau al expresiei artistice, preluate constructiv și asumate conștient, în virtutea unei "vocații succesorale" mai mult sau mai puțin recunoscute, astfel încât se poate sublinia nota de individualitate dobândită de acești topoi în noile contexte literare. Pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mult sau mai puțin recunoscute, astfel încât se poate sublinia nota de individualitate dobândită de acești topoi în noile contexte literare. Pe de altă parte, extrapolând celebra departajare a relațiilor transtextuale propusă de G. Genette 48, ne putem referi la posteritatea caragialiană ca la un construct de tipul literatură "de gradul al doilea", înglobând o constelație de "hipertexte" conectate pe baza unor decelabile "hipotexte" caragialiene, o varietate impresionantă de "metatexte" și mai ales o veritabilă plasmă intertextuală care străbate literatura română prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
parte, extrapolând celebra departajare a relațiilor transtextuale propusă de G. Genette 48, ne putem referi la posteritatea caragialiană ca la un construct de tipul literatură "de gradul al doilea", înglobând o constelație de "hipertexte" conectate pe baza unor decelabile "hipotexte" caragialiene, o varietate impresionantă de "metatexte" și mai ales o veritabilă plasmă intertextuală care străbate literatura română prin nenumărate inserții de tipul citării, al menționărilor exprese și al aluziilor, în general al oricăror "urme intertextuale" (Riffaterre), adeseori infinitezimale, care reactualizează palimpsestic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a lui Camil Petrescu, nuvela Acceleratul complimentelor a lui Mircea Horia Simionescu, ciclul de schițe La ușa domnului Caragiale din volumul Cu ochii blânzi al opzecistului Ioan Lăcustă. Acestea confirmă, pentru fiecare mare etapă din istoria literaturii noastre, revigorarea modelului caragialian prin paștișare și parodiere omagială. În schimb, cuantumul lucrărilor în care opera lui Caragiale supraviețuiește prin resuscitări intertextuale este practic de nestabilit și, credem noi, de neîntrecut de niciun alt scriitor român. Pentru a evita extinderea ariei de referință a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stilul specific, toate amprentate de diversele modalități ale comicului. Capitolul II Comicul o enigmă "Comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera nedemonstrabilului". (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) Orice încercare de reconstituire a descendenței literare caragialiene va trebui să cerceteze acele direcții de evoluție ale componentelor estetice din paradigma caragialismului. Întrucât coordonata esențială a acestuia este comicul, zona sa de hegemonie va fi principala sursă de informare pentru stabilirea respectivei moșteniri literare. Investigația va porni, în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
estetice din paradigma caragialismului. Întrucât coordonata esențială a acestuia este comicul, zona sa de hegemonie va fi principala sursă de informare pentru stabilirea respectivei moșteniri literare. Investigația va porni, în consecință, de la teritoriul cu cea mai mare probabilitate de reverberație caragialiană, și anume, de la literatura română în care se regăsesc ipostaze ale comicului. Pentru delimitarea acestei literaturi, va trebui să luăm cunoștință, mai întâi, de datele din "cartea de identitate" a comicului însuși. "Ce este comicul?" reprezintă, așadar, întrebarea-cheie, de răspunsul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau chiar cuvânt ridicol sau se particularizează, adoptând stilul unui singur scriitor. Compartimentele sale se numesc, în acest caz: comic de tip Aristofan, comic molieresc, comic beaumarchaisian, comic ubuesc etc. Așa cum va reieși din următoarele capitole ale prezentei lucrări, "inefabilul" caragialian va amprenta decisiv toate manifestările literare ale comicului românesc. 2.4. Simțul comicului ca instinct fundamental Incursiunea rapidă pe un traseu diacronic pe care s-au putut marca zonele de răscruce a nenumăratelor teorii, precizări și încercări de definire și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
efectul ilar ca descătușare de tensiune, dar și ca manifestare a sentimentului de superioritate a receptorului în stare să observe, să respingă și să sancționeze prin râsul comic abaterea și contradicția rizibilă. Cu alte cuvinte, comicul din această celebră schiță caragialiană satisface toate definițiile care esențializează fie teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie pe cea a relaxării. În același mod se poate găsi o ilustrare a definiției lui Kant în ,,aforismele" debitate de Mitică, în ,,culmile" impregnate de umor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unde se ridică astăzi mândră statua Libertății (cetățenilor ploieșteni, Națiunea recunoscătoare!) Prezidentul, urcat pe un scaun de tocat cârnați, citește actul solemn al întemeierii Republicii"54. Teoria contrastului dintre pretenții și realitate care scoate în evidență ridicolul explică declanșarea comicului caragialian nu doar din dramaturgia, ci și din proza sa, în care falsitatea și corolarele ei demagogie, incultură, vanitate, obtuzitate, etc. sunt ținte permanente ale râsului său câteodată caustic, cel mai adesea ironic. Se verifică astfel și viziunea lui Tudor Vianu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Șerban Cioculescu drept un "frenetic și dionisiac"68, insistând asupra laturii sensibile, mai puțin bănuite, Caragiale este, incontestabil, un exemplu de personalitate care se pliază perfect pe mulajul comediografului tipic ale cărui trăsături le-am enumerat succint. Simțul critic caragialian a făcut mai puțin obiectul disputelor exegetice, autorul Scrisorii pierdute fiind apreciat aproape unanim drept sarcastic și profund nesentimental. Umorul, variantă a comicului a cărui trăsătură distinctivă este marca înțelegerii, a compasiunii, este foarte rar reprezentat în ampla operă comică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
C. Levinson, pe urmele lui Paul Grice, din perspectiva analizei pragmatice. Deriziunea, tendința de a sancționa în această manieră, aparent preferabilă criticii fățișe, ușurința cu care obișnuia să glumească mai ales pe socoteala altora, sunt aspecte ce caracterizează comportamentul social caragialian, rezultat din înțelegerea vieții ca desfășurare scenică a teatrului lumii. Din miezul învălmășagului, din agitația de bâlci de care se trezește înconjurat, din carnavalul pe care nu se mai satură contemplându-l, Caragiale își extrage substanța epica brută pe care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
direcția artistică majoritară, Caragiale este refractar conformismului superficial, demascând necruțător impostura artistică. Atitudinea sa de izolare, asociind respingerea nonautenticului, este fructificată în cel puțin două direcții: cea a profesării unei denudări a procedeelor în sens parodic și cea a "dadaismului" caragialian. Al. Călinescu a analizat modalitatea în care "prin discursul metatextual lucid, necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de către un for academic cu un simț al valorii discutabil, a fost, într-un fel, ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont, așa cum va reieși din capitolul următor, toți acei scriitori români care vor aborda unul sau altul dintre modurile comicului. Capitolul III Comicul caragialian și postcaragialian Pentru delimitarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont, așa cum va reieși din capitolul următor, toți acei scriitori români care vor aborda unul sau altul dintre modurile comicului. Capitolul III Comicul caragialian și postcaragialian Pentru delimitarea unei imagini de ansamblu a literaturii române de factură comică vom folosi atât criteriul "sensului" care departajează modurile comice îndeobște acreditate, cât și pe cel al genurilor și speciilor literare. Se vor putea urmări astfel reprezentările
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
celor două moduri ale comicului cultivate cu precădere atât în prima cât și în cea de-a doua jumătate a veacului trecut, așadar asupra satiricului și asupra umoristicului, fără să le ignorăm pe celelalte, de asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așadar asupra satiricului și asupra umoristicului, fără să le ignorăm pe celelalte, de asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației acesteia mai întâi ca formă artistică eterogenă ( lat. Satula = salată, amestecătură) și apoi ca manifestare polemică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Foarte apropiat de indignarea care genera causticitatea Scrisorilor eminesciene și construit pe aceeași antiteză subliniată în Epigonii, între trecutul glorios al jertfei dezinteresate și prezentul decadenței și al căpătuielii nemeritorii, textul Toxin și toxice este un exemplu de virulență pamfletară caragialiană: A! generoși patrioți, care vă jertfeați și pe voi și pe copii voștri pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu știați desigur în ce mâini avea să cază drapelul vostru. [...] Iată urmașii voștri liberali. Iată haitele catilinare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este considerată un capriciu și nerespectarea ei o condiție sine-qua-non a supraviețuirii. În centrul acestui univers haotic tronează ,,eminentul" profesor Marius Chicoș Rostogan, cel care adoptă și experimentează cu entuziasta aprobare a inspectorilor la fel de ,,competenți", noua metodă intuitivă, ținta satirei caragialiene, dezvăluită ca pandant al ironiei subiacente: Profesorul: Și cine era Traian? Elevul: El era om bun! Profesorul (emoționat): Bun, drăguțul de el! Zic zău lui Dumnezeu, bun!... Și cu cine s-a bătut el? Elevul (brav): Cu turcii! Profesorul: Pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în ultimul rând, este satirizată presa mondenă care devine obiect al disputelor în așa numita înaltă societate (High-life). Așadar, în afara țintelor predilecte din comedii, și anume politica și familia, descoperim și în proza scurtă un evantai destul de cuprinzător al satirei caragialiene. Trebuie totuși să precizăm că elementele de satiră, care indiscutabil există în scrierile caragialiene, nu ne îndreptățesc să susținem că bogăția materialului satiric din literatura română se datorează exclusiv autorului Scrisorii pierdute. Prestigiul multiplelor modele literare universale, de la celebrii poeți
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numita înaltă societate (High-life). Așadar, în afara țintelor predilecte din comedii, și anume politica și familia, descoperim și în proza scurtă un evantai destul de cuprinzător al satirei caragialiene. Trebuie totuși să precizăm că elementele de satiră, care indiscutabil există în scrierile caragialiene, nu ne îndreptățesc să susținem că bogăția materialului satiric din literatura română se datorează exclusiv autorului Scrisorii pierdute. Prestigiul multiplelor modele literare universale, de la celebrii poeți satirici latini, la Dante, Rabelais, Boileau, Swift etc. până la Gogol, precum și contribuțiile deloc de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Eminescu, relativizează rolul lui Caragiale în consolidarea modului satiric în literatura română. Nu se poate pune, însă, în discuție, superioritatea valorică a contribuției sale. Parafrazându-l pe Al. O. Teodoreanu, care sintetiza memorabil raportul dintre teatrul lui Alecsandri și cel caragialian, putem susține că înaintașii au "înălțat un templu" al satirei românești, dar "Caragiale l-a sfințit"12. În același spirit al evaluării juste, trebuie lămurită problema locului pe care satira îl ocupă în universul comic al lui Caragiale. În ultima
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
așa cum vor demonstra în lucrări substanțiale B. Elvin, I. Constantinescu, Mircea Iorgulescu, dar și Valentin Silvestru, Al. Paleologu, Edgar Papu. Climatul social-politic de după cel de-al Doilea Război Mondial este responsabil însă de absolutizarea tezei privind virulența satirică din scrierile caragialiene, prin participarea unei pletore de interpreți mai mult sau mai puțin avizați, mult mai puțin obiectivi. O privire retrospectivă asupra bibliografiei critice consacrate marelui dramaturg înregistrează cu un sentiment de exasperare faptul că, în afara câtorva analize de profunzime, aproape toate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]