839 matches
-
zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră singură, și mult timp după aceea aveau s-o roadă, s-o obsedeze, să vrea să-și închipuie că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
l-au făcut să se situeze undeva deasupra și discuția pe care o urni în acea seară avea să fie dominată de siguranța lui... Acum nu mai lucra la financiar. După multe tergiversări, conducerea unității hotărâse s-o transfere pe Carmina la biblioteca uzinei. Avusese și Ovidiu contribuția lui. Câteva telefoane și totul se aranjase, cu atâtea nenumărate relații. Femeia ședea în fața ferestrei și privea în curtea uzinei, aleile de ciment, panourile cu diverse citate, straturile de pansele intens colorate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de ciment, panourile cu diverse citate, straturile de pansele intens colorate. La mesele de lectură două tinere răsfoiau presa literară și sporovoiau încetișor despre semnatarii articolelor, spunându-le pe nume ca și cum le erau cel puțin veri primari. Atunci, dintr-odată, Carmina a sesizat cum sângele i se înfierbântă brusc și pornește înspumat către capilare. Își simțea toată carnea înfierbântată, săgetată, electrizată. Se lăsă să cadă moale pe scaun. Astăzi vine, își zise în gând, astăzi vine. Înfiorată de neliniști, se cutremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de care să se agațe dar nimic, nimic nu era destul de important ca să-i capteze atenția. Simțea cum o ia valul. La masa de lectură cele două tinere răsfoiau revistele, prea pline de lumea lor ca să mai observe și altceva. Carmina simți cum o mână fierbinte, lunecoasă i se răsucește prin abdomen, răscolind intestinele în căutarea unui organ anume, cum, în sfârșit îl găsește, prinde și strânge mica mandarină fibroasă, înlănțuită de ligamente, strânge, strânge aproape că-i taie respirația, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
derularea unui CD durează patruzeci de minute, acum vine, acum vine. Îl aude cum întoarce cheia în broască, aleargă în întâmpinarea lui, aproape se lovesc unul de altul în hol. Știam că vii, știam că vii, exclamă ea. Sărut mâna, Carmina, rostește el protocolar și-i sărută de câteva ori degetele reci, subțirele. Ți-i frig? Întreabă și-i ia mâinile între palmele sale. Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ea neagă scuturând veselă capul, ce știe el, ce știe el! Ești mereu rece, îl aude, ai mâinile înghețate vreau să spun. Să fii singură aici și să nu aibă nimeni grijă de tine. Clătină din cap îngrijorat. Sunt obosit, Carmina, aș vrea o cafea. Ea își eliberează mâinile din strânsoare, merge la bucătărie plutind, ar vrea să aibă puteri magice, să electrizeze băutura amăruie. Revine în cameră cu tava și cele două cești. El, în fotoliu îi pare din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să te am nu se poate, știam că e de "bon ton" să mergi la teatru, să-ți etalezi rochia sau coafura care te avantajează, Larisa se topește după asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte din suflet, habar nu are că odată isprăvit chinul, la reprezentarea piesei sale, vin persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o la dracu pe Larisa. Nu mă interesezi decât tu. Îl urmărea cum se plimba furios prin odaie, de parcă era hipnotizată, aproape că îi era teamă când îl vedea cu pupilele mărite, cu buzele întredeschise. Înțelege, au trecut atâtea zile, Carmina. Vreau să știu ce-ai făcut tu în timpul acesta, vreau să știu totul, trebuie! Nimicuri, nimicuri, nimicuri, rosti agasată femeia. Sâmbătă am știut că nu vii, duminică la fel, sfânta, sfânta familie nu permite aceasta. Luni te-am așteptat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
miros plăcut de apă. Era noapte. Astă seară n-aș fi reușit să mai plec, spuse bărbatul fără să o privească. Așteaptă un pic aici. Se îndreptă către han, avea mersul unui om obosit, nici măcar nu se pieptănase, el, pedantul... Carmina observă că un colț al gulerului de la cămașă stă răsucit peste haină. Ovidiu pășea pe pietrișul care-i scrâșnea sub tălpi, parcă nu mai era el. Intră în raza puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii foiau țânțari și fluturi de noapte, se mișcau mici, zglobii, nepăsători în fața bărbatului ce șovăi înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și a apă. Urcară trei trepte sub formă de semicerc. Acum erau sub cupola de lumină, punctată de gâze de noapte, împingeau ușa grea din stejar. În hol îi aștepta un bărbat scund și voinic, cu fața umflată de somn, Carmina își spuse că, desigur, omul acela avea probleme serioase cu rinichii, un început de chelie se arăta în creștetul capului, ca o insuliță rozie. Bărbatul urcă împreună cu ei scările de lemn care scârțâiau prelung în tăcerea nopții, avansară de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
draperii groase, tot albastre, două paturi, două scaune, o masă acoperită cu mătase albastră. Imediat lângă intrare o ușă care ducea, desigur la baie. Bărbatul se retrase din prag mormăind. O să vă aduc ceva de mâncare. Ovidiu o conduse pe Carmina de-a lungul camerei, deschise ușa de la balcon, o trase afară. Femeia avu pentru o clipă sentimentul că el cunoaște bine locul, că mai fusese pe acolo, exact în camera albastră. Ceva din comportarea lui îi stârni bănuiala. Balconul dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un cuțit, o lămâie, câteva felioare de costiță, ridichi de lună și bere. O cină pe cinste, se entuziasmă Ovidiu la vederea bucatelor. Chiar îmi era foame. Reveniră acasă a doua zi, spre seară. Intrară în apartament braț la braț. Carmina se gândea din când în când la serviciu, ce va spune oare, nu-și scuzase absența nici măcar cu un telefon. Dar toate i se păreau așa de îndepărtate, parcă trecuse un veac! Acum sunt liniștit, îi spuse Ovidiu, astăzi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de domeniul absurdului. Continuară să se tachineze, să-și spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă de-o voluptate halucinantă ce dispărea odată cu plecarea bărbatului, fiind înlocuită de-o stare de pace și relaxare totală, când mușchii și neuronii se destindeau, ca după o încordarea supremă, încununată cu succes. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Larisei, apoi, treptat, când senzualitatea lua proporții și părea a fi de durată (între timp Larisa născu un băiat și, după cum spunea Ovidiu, n-avea de gând să se oprească aici, era, după părerea ei foarte pozitiv să ai copii), Carmina începu să se împotrivească, să se gândească la trecerea timpului, la faptul că era o amantă ca oricare alta ce așteaptă, flămândă, ziua când cealaltă femeie, soția, sătulă fiind, pierde din vigilență și astfel poate și ea să se bucure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ziua când cealaltă femeie, soția, sătulă fiind, pierde din vigilență și astfel poate și ea să se bucure de puțină dragoste, pe furate, la adăpostul unor minciuni banale, incitată de bucuria de a gusta din fructul oprit. După o vreme Carmina realiză că pentru ea timpul trece ireparabil, că nu era bine să se mulțumească cu acel rol minor și își ceru libertatea, voia să se liniștească, să termine povestea, protestă la început vehement apoi, pe măsură ce se adânceau în acea voluptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea impresionată de fastul naturii? Era foarte aglomerat pe stradă, o forfotă continuă de oameni și mașini, bărbatul se concentră asupra volanului ca să-și mascheze începutul de nemulțumire... Era nedormit, cu o seară mai înainte se întorsese cam târziu de la Carmina, acasă, ca de obicei, găsise ușa blocată cu siguranța, trebuise să sune, să sune de câteva ori insistent până când Larisa se deranjă să-i deschidă. Avusese cu ea un schimb prelungit de replici, generalizat, fără un punct de plecare anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
O clipă avu impresia că băiatul este nefericit și se gândi că poate ar fi mai bine să tacă, pe urmă, în parcare, cu mâna pe mânerul portierei, a trecut peste propria ei afectare și a început să vorbească despre Carmina, Larisa, despre o anume datorie, nu-și alungase stânjeneala, nu credea o iotă din ce spunea. Ce jenant, venise fără să-și fi pregătit discursul, crezuse că se va orienta la fața locului, că va reuși să intre în rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să stingă mustrarea din ochii lui. Ce dracu, n-are rost să te lași îngropat de sentimente iluzorii, se înflăcără ea, e absurd tot ceea ce ți se întâmplă, găsește-ți altă modalitate de a-ți satisface dorințele. Dacă pentru tine Carmina ar fi o noutate, aș înțelege, dar așa, ce-ți poate ea oferi nou, acum în al optulea ceas? Tu nu-ți dai seama? În toată povestea asta există un iz de irațional. Așa o fi, maman, cum spui, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fel de situații limită, nu mai era de mult o copilă. Maman, îi spuse Ovidiu, împăcat și amuzat totodată, nu te băga, maman. Până aici, te rog! V-am făcut pe plac la toți. Și ție, și Larisei, și altora, Carmina e singurul meu moft. E o oază. N-am să permit nimănui să se amestece, să se atingă de ea, ai înțeles? Clipi către ea de câteva ori. Părea foarte hotărât. Stătea cu cotul pe volan, pe jumătate întors spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
posesiei. Îi ridică mâna și i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce Carmina nu i se putea opune, bărbatul avea un fel de a fi atât de pasional, fiul ei, al ei, băiatul lui Trofin! Doamne, ce bizară individualitate, ce schimbare se petrecuse în el. Se simțea depășită, depășită cu mult. Deja intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de a se sustrage de sub supravegherea lui. Îi plăcea să simtă deasupra superbului ei cap amenințarea, sabia lui Damocles, asta o amuza. Nu i-ar fi convenit însă deloc dacă procurorul și-ar fi schimbat testamentul. Cu biletul în poșetă, Carmina a plecat după amiază la teatru. Era bine dispusă, în sfârșit o seară care nu trecea în van. În sală se aflau puțini spectatori. Era deci adevărat, secolul vitezei secătuise sensibilitatea. Se gândi că poate mulți vor veni în ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vișinei putrede. Pe unul dintre scaune ședea un bărbat. O privi curios și suspicios o vreme. Curând începu spectacolul și amândoi își dirijară atenția către scenă. În pauză o întrebă foarte sobru dacă Emilia îi dăduse biletul pentru spectacol și Carmina îi răspunse foarte mirată că da și imediat se înroși puternic. Pricepu manevra Emiliei, încerca să-i paseze vreun iubit care devenise enervant cu insistențele lui și asta amenința să-i șubrezească bunele ei relații cu procurorul. Emilia aflase despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Sunt convins! Până la sfârșitul părții a doua nici unul nu mai făcu nici o mișcare, parcă erau făcuți din piatră. Dar în acea anchilozare era mai puțină concentrare. Muzica nu mai reuși să treacă dincolo de urechile lor. La plecare, în ușa lojei, Carmina i-a spus sec "la revedere". Nu-i prea plăcuse ideea de a fi plasată ca într-o cursă de șoareci. Permiteți-mi să vă conduc până acasă. Ea nu-i răspunse. El a urmat-o de-a lungul culoarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]