532,837 matches
-
Și, oricum, noblețea și rafinamentul orașului tot de numele și însemnătatea marilor familii, a regilor, a aristocrației se leagă. Amprenta celor mai devastatoare tare a pus-o, indiscutabil, comunismul și, în special, demența lui Ceaușescu ca o apocalipsă a patologicului. Casa Poporului rămîne forma blestemului absolut pe care îl purtăm cu noi. Am acceptat, într-un mod sau altul să se dărîme biserici, monumente, case superbe. Am acceptat depersonalizarea noastră și a cetății. Nu ne-am asumat destinul și, în consecință
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
a pus-o, indiscutabil, comunismul și, în special, demența lui Ceaușescu ca o apocalipsă a patologicului. Casa Poporului rămîne forma blestemului absolut pe care îl purtăm cu noi. Am acceptat, într-un mod sau altul să se dărîme biserici, monumente, case superbe. Am acceptat depersonalizarea noastră și a cetății. Nu ne-am asumat destinul și, în consecință, nici orașul. Lipsa identității se citește în ființa fiecăruia și a Bucureștiului. Spectacolul lui Dabija pleacă de la estetică și merge mult dincolo, către etică
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
unei istorii; este oglinda ei vie și fremătătoare. La noi s-a căutat îndepărtarea fastuoaselor "toalete"de epocă. Istoria a început "azi"și "acum"odată cu construcția socialismului și comunismului. Cu o furie teribilă au fost culcate la pămînt povești și case, mînăstiri, edificii culturale. S-a trecut cu buldozerul peste ziduri și peste suflete. Să nu mai rămînă nici o urmă a rafinamentului, să nu mai existe depozitarul individualităților, ci doar uniformizarea hidoasă propusă de ideologi și ideologii. Armoniile au fost înlocuite
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
rămas ca o cumplită inerție în gesturile și atitudinile de astăzi. Un alt fel de maltratare, o ședere cu brațele încrucișate față de kitsch-ul nou și agresiv, față de comportamentul de la "margini"adus pînă în buricul orașului, față de problema gravă a caselor și blocurilor care se vor prăbuși la primul cutremur serios. Se vorbește angoasant despre asta dar, dincolo de marcarea penibilă cu buline roșii a teritoriului ce va fi vătămat, dincolo de această hartă a dezastrului și a lamentațiilor sterile, nu se întîmplă
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
Cred că asta l-a scos din minți pe Dabija. Arghezi și Patapievici și inflexiunile lui Iureș "spiritul orașului"care cere socoteală în al douăzeci și cincilea ceas; chipurile noastre proiectate pe ecranul-tablou al rușinii, un element coborît parcă din Casa Poporului, o ramă imensă în care se vede kitsch-ul și indolența, o formă concepută în spectacol de scenograful Dragoș Buhagiar, un "cadru"care strînge fondul problemei; fotografiile și textul conferinței arhitectului Neculai, secvențe cu orașul din 1847, 1935, 1977
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
problemei; fotografiile și textul conferinței arhitectului Neculai, secvențe cu orașul din 1847, 1935, 1977, 1989 pînă astăzi, cînd imaginile mișcate nasc un mic film documentar. Aș zice alcătuit puțin previzibil sau la prima mînă - apar exact zonele bătătorite: Gara de Nord, Oborul, Casa Poporului. Aici interesant este efectul obținut prin tipul comentariului lui Patapievici și interpretarea lui, tonul ca în jurnalele de dinaintea proiecțiilor din cinematografe ce ne intoxicau cu "realizărili"socialismului. Ironia, cinismul și culpa nu dispar din nici una din "vocile"spectacolului. Tăișul
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
Rosenthal, descompletată azi, dar și strigătele isterice ale femeilor din blocurile copilăriei mele, și cozile la carne, și frigul, și, iarăși, întunericul. Amintiri frumoase, altele, umilitoare însă. Există un număr din Secolul 20 (din 1997) dedicat Bucureștiului. Există cartea Povestea caselor, o antologie de proprietari și proprietăți. Există acum acest spectacol, dur, solicitant, al moralității și responsabilității. "Trebuie să vă fac mai întîi o mărturisire care o să vă înspăimînte: urăsc Bucureștii!... Astăzi. Dar să vă liniștesc îndată referindu-mă la un
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
avea, pe vremea copilăriei mele, canalizare. Haznalele se desfundau cu pompa de către niște salariați ai Primăriei care aveau un car cu boi și, ceva mai tîrziu, un camion. N-am să uit niciodată mirosul aferent. Apa curgătoare exista în puține case. I-am mai prins pe sacagii, care cărau butoaie cu apă de băut. Casele n-aveau, în aceste condiții, băi sau dușuri. Dușul este, dealtfel, foarte recent, și ca instrument și ca obicei. Părinții mei făceau baie în cadă, deprindere
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
ai Primăriei care aveau un car cu boi și, ceva mai tîrziu, un camion. N-am să uit niciodată mirosul aferent. Apa curgătoare exista în puține case. I-am mai prins pe sacagii, care cărau butoaie cu apă de băut. Casele n-aveau, în aceste condiții, băi sau dușuri. Dușul este, dealtfel, foarte recent, și ca instrument și ca obicei. Părinții mei făceau baie în cadă, deprindere la care mama ține pînă în ziua de azi. Și, oricum, apa nu era
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
O schimbare enormă s-a produs în felul în care ne procurăm cele necesare traiului. Astăzi cumpărăm aproape totul. Economia casnică tradițională (valabilă la noi pînă prin anii '50, redescoperită, din pricina penuriei, în anii '80) consta în a prepara în casă multe dintre produse: magiunul, dulceața, compotul, murăturile, ba chiar făina, pîinea și carnea (de pasăre). Fiecare gospodărie avea livada ei. În magazine găseai materia brută sau exotică, zahărul, uleiul, măslinele, stafidele. Cafeaua se cumpăra exclusiv sub formă de boabe și
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
materia brută sau exotică, zahărul, uleiul, măslinele, stafidele. Cafeaua se cumpăra exclusiv sub formă de boabe și se măcina cu rîșnița de alamă ținut bine între picioare. Ceaiul, după dispariția vremelnică a celui negru sau rusesc, se făcea tot în casă, din coji de mere, de pildă, puse la uscat în reșoul sobelor. Și ce miros extraordinar! Gîndacii se ucideau cu bucăți de pîine muiate în acid boric. Rufele se spălau cu leșie (făcută și ea în casă, din cenușă), mai
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
făcea tot în casă, din coji de mere, de pildă, puse la uscat în reșoul sobelor. Și ce miros extraordinar! Gîndacii se ucideau cu bucăți de pîine muiate în acid boric. Rufele se spălau cu leșie (făcută și ea în casă, din cenușă), mai apoi, cu sodă și săpun, și acesta produs domestic la început. Cu excepția unor orașe din Ardeal, unde se folosea gazul metan, cea mai mare parte a țării se încălzea la foc de lemne, aduse cu căruța, tăiate
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
Fierul de călcat era încins cu cărbuni. În plină sărăcie, cînd devenise un lux să aprinzi mașina de gătit și cuptorul, căci lemnele erau pe sponci, se foloseau niște reșouri cu petrol, mai rapide și mai economice, dar care umpleau casa de un miros neplăcut. Nu exista, firește, televiziune. Doar vechile radiouri Telefunken ori Philips, cu lămpi, cum li se spunea, care aveau puține frecvențe, nu și ultrascurtele actuale, ceea ce le predestina la o hîrîială continuă. Oamenii citeau mai mult decît
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
miros neplăcut. Nu exista, firește, televiziune. Doar vechile radiouri Telefunken ori Philips, cu lămpi, cum li se spunea, care aveau puține frecvențe, nu și ultrascurtele actuale, ceea ce le predestina la o hîrîială continuă. Oamenii citeau mai mult decît acum. Orice casă poseda o sumară bibliotecă. Obiceiul de a împrumuta cărți era curent. Asta mai ales în anii '50, cînd cărțile noi, pe care le-am fi putut procura de la librărie, erau rare și nădejdea ne-o puneam în cele vechi. Bibliotecile
Se schimbă lumea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15092_a_16417]
-
fusese cel mai fericit dintre toți pînă cînd îi aduseseră la cunoștință, cu trei luni înainte, că de Crăciun avea să fie mort pentru totdeauna. În vreme ce se terminau pregătirile pentru manifestația publică senatorul reuși să rămînă singur un ceas în casa care îi fusese destinată pentru a se odihni. Înainte de a se întinde, puse în apa de băut un tradafir natural pe care-l păstrase viu pe cînd străbătuse deșertul, mîncă fulgii de cereale de regim pe care-i adusese cu
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
tribuna de scînduri și o apucau spre mare. În același timp, alții scoteau din furgoane niște copaci de decor cu frunze din fetru și-i plantau în spatele mulțimii în pămîntul cu salpetru. În sfîrșit, ridicară o fațadă de carton cu case pictate, cu cărămizi roșii și geamuri de sticlă, și astupară cu ea colibele nenorocite din viața reală. Senatorul își prelungi discursul cu două citate în latină, ca să lase timp pentru pregătirea farsei. Făgădui mașini de fabricat ploaia, crescătorii mobile de
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
și ciorchini de clopoței la ferestre. Cînd văzu că lumea-i plăsmuită era gata, o arătă cu degetul. - Așa vom fi, doamnelor și domnilor - strigă. Priviți. Așa vom fi. Publicul se întoarse. Un transatlantic de hîrtie pictată trecea prin spatele caselor, și era mai înalt decît casele cele mai înalte din orașul acela artificial. Numai senatorul luă aminte că, de atîta montat și desfăcut, și de atîta cărat dintr-un loc într-altul, și orașul de carton cu clădiri suprapuse era
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
Cînd văzu că lumea-i plăsmuită era gata, o arătă cu degetul. - Așa vom fi, doamnelor și domnilor - strigă. Priviți. Așa vom fi. Publicul se întoarse. Un transatlantic de hîrtie pictată trecea prin spatele caselor, și era mai înalt decît casele cele mai înalte din orașul acela artificial. Numai senatorul luă aminte că, de atîta montat și desfăcut, și de atîta cărat dintr-un loc într-altul, și orașul de carton cu clădiri suprapuse era stricat de intemperii și aproape la fel de
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
și trist ca Rosal del Virrey. Nelson Farina nu venise să-l salute pe senator pentru prima oară în doisprezece ani. Ascultă discursul din hamacul lui, la răstimpurile cînd se trezea din somnul de după-amiază, sub bolta răcoroasă a unei case de scînduri negeluite pe care și-o ridicase cu propriile-i mîini de spițer cu care-și ciopîrțise prima nevastă. Fugise din pușcăria din Cayenne și apăruse la Rosal del Virrey într-un vas plin de papagali nevinovați, cu o
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
muzică și petarde, asediat de oamenii care-i povesteau păsurile. Senatorul îi asculta bine dispus și mereu găsea o cale de a-i liniști pe toți fără să le promită favoruri greu de îndeplinit. O femeie cocoțată pe acoperișul unei case, cu cei șase copii mici pe care-i avea, izbuti să se facă auzită peste larma și tunetele iscate. - Eu nu cer mare lucru, domnule santor - spuse -, doar un măgar ca s-aduc apă de la Puțul Spînzuratului. Senatorul se uită
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
nimeni să nu uite că era un dar de la senator. În scurtul răstimp petrecut în stradă făcu și alte gesturi mai neînsemnate și îi mai și dădu o lingură de doctorie unui bolnav care fusese scos cu patul în poarta casei, ca să-l vadă trecînd. La ultimul colț, printre parii din curte îl văzu pe Nelson Farina în hamac și i se păru cenușiu și abătut, dar îl salută fără căldură. - Ce mai faceți? Nelson Farina se răsuci în hamac și
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
plin de uimire -, ce-i mai trece Domnului prin cap! În seara aceea, Nelson Farina și-a îmbrăcat fata cu hainele cele mai bune și a trimis-o la senator. Doi gardieni înarmați cu puști, care picoteau de zăpușeală în casa de împrumut, îi porunciră să aștepte stînd pe singurul scaun din vestibul. Senatorul se afla în camera alăturată împreună cu notabilitățile din Rosal del Virrey, pe care le convocase spre a le spune în față adevărurile pe care le ascundea în
Moarte constantă dincolo de dragoste by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/15054_a_16379]
-
tata! Lasă-l, mă, pe seama mea!, s-a repezit Costică după porcul speriat. În curte, a intrat, târându-și picioarele, Însă drept ca lumânarea, și moș Gogu, tatăl lui Gheorghe. Stătea cu baba lui, singuri, dezlipiți de sat, Într-o casă, În gura unei vâlcele, rupt parcă de lume. Acolo, crescuse și Elena. Singură, doar ea și pajiștele de pe dealuri. - Scăpă! Aoleo, scăpă! Păzea, tataie, că te mușcă arătarea!, s-a amuzat ea, care trăia momentul ca pe un spectacol al
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
ea, care trăia momentul ca pe un spectacol al copilăriei fără de sfârșit. - Hai, bă, moș Gogule, nu vezi că fără dumneata nu suntem buni de nimic? - a glumit și Ghici În timp ce el și celălalt au Încolțit grăsunul spre gardul din fața casei. În cele din urmă, l-au prins. Toți cei de față s-au năpustit asupra lui. Doar eu mi-am pus degetele În urechi și am fugit spre poartă. - Bă, Ștefane, adu, mă, cuțitul ăla! Ia uită-te la el
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]
-
picioarele!” - mi-a amintit Elena. - O să am eu grijă! Tu trebuie să pui bănuții de o parte pentru... Știi tu pentru ce! - am asigurat-o eu, amintindu-mi tenișii cu care se Încălțase cu o seară Înainte, la venirea spre casă. S-a rușinat. A pus o clipă capul În pământ, apoi mia zâmbit. - Știi ce? - mi-a șoptit la ureche. - Dacă nu ar fi oamenii ăștia aici, te-aș mușca de vârful nasului și te-aș pupa odată pe ochișorul
Acvariul cu fâte. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/81_a_326]