4,021 matches
-
o unitate de infanterie putea să fie anihilitată în nici zece de minute. Și aceasta se întâmpla îndeosebi atunci când călăreții, folosindu-și viteza și manevrabilitatea, ajungeau să atace din flanc sau din spate. De aceea, formația standard pentru apărare împotriva cavaleriei era careul: un batalion sau un regiment se dispunea în careu, latura acestuia având trei șiruri de soldați: rândul întâi, îngenunchiați, rândul al doilea în picioare vor deschide focul; rândul al treilea încarcă armele pe care le dă apoi celor
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
deschide focul; rândul al treilea încarcă armele pe care le dă apoi celor din față. Ofițerii și artileriștii se vor proteja, mergând în mijlocul careului. Odată adoptată această dispunere, sincronizarea era esențială: primele 2 rânduri deschid focul în același timp, atunci când cavaleria inamică se află la circa 50 de metri distanță. Astfel, primii cai și călăreți vor cădea, antrenând deseori și căderea celui de-al doilea rând sau oblingându-i să reducă viteza pentru a-i ocoli pe cei căzuți. Scăzând viteza, scade
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
animalele, aflate în plină viteză nu vor mai putea fi oprite doar de baionete. Cele mai mari șanse de a sparge un careu le aveau cuirasierii, cuirasa având șanse bune să facă gloanțele să ricoșeze. Cu toate acestea, în general, cavaleria avea șanse foarte mici de a putea sparge un careu. O asemenea formație nu avea nici „flanc” și nici „spate”, ci patru „fețe.” Careul, fiind o formație foarte compactă era însă extrem de vulnerabil focului artileriei și infanteriei inamice, acesteia din
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
neputându-i răspunde decât cu maxim 1/4 din puterea sa de foc normală (doar soldații de pe latura din dreptul inamicului puteau trage). Dacă însă, din anumite motive, soldații nu puteau deschide focul, careul era extrem de vulnerabil, mai ales pentru cavalerie. A fost cazul la Bătălia de la Fère Champenoise, unde o furtună neașteptată a udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra Gardă”. Acești soldați de elită, dispuși în careu nu au putut deschide focul și au fost tăiați în bucăți de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
A fost cazul la Bătălia de la Fère Champenoise, unde o furtună neașteptată a udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra Gardă”. Acești soldați de elită, dispuși în careu nu au putut deschide focul și au fost tăiați în bucăți de cavaleria inamică. Excepția o constituia o singură formație ce aducea împreună mai multe regimente, mai multe brigăzi sau chiar mai multe divizii. Ele se referă aproape exclusiv la dispunerea infanteriei. Ambele formații prezintă avantajul de a menține mai bine linia de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de foc a unei asemenea formații este drastic scăzută (doar soldații din prima linie pot deschide focul) și formația în sine este extrem de vulnerabilă focului artileriei. Cu toate acestea, ea este ideală pentru un atac decisiv, oferă protecție sporită împotriva cavaleriei și este destul de manevrabilă. Adoptarea unei asemenea formații era o necesitate în cazul soldaților neexperimentați, deoarece este mai dificil ca aceștia să rupă rândurile sau să nu își mențină poziția, atunci când sunt organizați într-o masă atât de compactă. Este
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
că la Bătălia de la Wagram, mareșalul francez MacDonald a organizat mai multe divizii „în masă”, spărgând linia de luptă inamică. De asemenea, din 1808, această formație a fost preferată de armata austriacă dispunerii în careu, pentru a contra atacul de cavalerie. Decizia a avut rezultate foarte bune mai ales în bătăliile pe teren denivelat, dar careul era mai eficient în câmp deschis pentru a contra cavaleria. Atunci când mărșăluia, mai ales atunci când o făcea pe un drum, o armată a epocii folosea
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
formație a fost preferată de armata austriacă dispunerii în careu, pentru a contra atacul de cavalerie. Decizia a avut rezultate foarte bune mai ales în bătăliile pe teren denivelat, dar careul era mai eficient în câmp deschis pentru a contra cavaleria. Atunci când mărșăluia, mai ales atunci când o făcea pe un drum, o armată a epocii folosea coloana de marș. În mod evident, soldații dispuși astfel se deplasau rapid, dar erau extrem de vulnerabili dacă erau atacați. De asemenea, trecerea de la ordinea de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
în mai multe armate de mici dimensiuni, fiecare capabilă să lupte pentru un timp scurt pe cont propriu și având propriul său comandant. Astfel, fiecare Corp de armată beneficia de 2-4 divizii de infanterie, o brigadă sau o divizie de cavalerie și de propriul său parc de artilerie. Necesitatea acestei organizări ținea de punerea în practică a strategiei napoleoniene de ofensivă perpetuă: dacă se cere angajarea unei bătălii cât mai devreme în timpul campaniei, atunci este necesar să se știe unde se
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
unde se află inamicul și, pentru a-l localiza, trupele trebuie dispersate pentru a acoperi o arie mai vastă. Dar, dispersarea diviziilor face unitățile vulnerabile unui atac al unei armate concentrate, numeroase, care are la dispoziție atât infanterie, cât și cavalerie și artilerie și astfel poate copleși rapid o unitățile mai mici, trimise în recunoaștere. În 1800, Primul Consul Bonaparte aproape a pierdut bătălia de la Marengo, din cauza faptului că a trimis divizii izolate în căutarea inamicului. Din acest motiv, el a
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de la Marengo, din cauza faptului că a trimis divizii izolate în căutarea inamicului. Din acest motiv, el a optat începând cu 1805 pentru împărțirea pe Corpuri de Armată. Astfel, această armată în miniatură va acționa tactic, având la dispoziție propria infanterie, cavalerie și artilerie, pentru a angaja inamicul imediat ce îl reperează și să îl rețină până când sosesc întăriri. În ceea ce privește manevra (denumită de Napoleon „Mare Tactică”), este de notat evoluția de la ordinea de marș grupată pe o axă, sau, oblică (adoptată de armată
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
a fost o ramură autonomă livoniană a Ordinului Teutonic , membru al Confederației livoniene între 1435 și 1561. După ce au fost înfrânți de samogiți în Bătălia de la Saule în 1236, rămășițele Fraților livoniani de Sabie au fost integrate în Cavalerii teutoni și au devenit cunoscuți ca în 1237. Între 1237 și 1290 Ordinul livonian a cucerit Curlanda, Livonia și Semigalia, dar eforturile ordinului de a invada Republica Novgorodului au eșuat, iar armata a fost în cele din urmă învinsă în
Ordinul livonian () [Corola-website/Science/320523_a_321852]
-
oficială. Comandamentele Ordinului Livoniei, care au existat pe teritoriul a două țări de azi, Estonia și Letonia, două din cele trei Republici baltice, erau următoarele. Marele Maestru al Livoniei, similar Marelui Maestru al Ordinului Teutonic, era ales pe viață de cavalerii membri ai ordinului. Marele Maestru avea puteri de supervizare a tuturor activităților ordinului, iar sugestiile și sfaturile sale aveau puteri de ordin. În același timp, Marele Maestru al Ordinului Teutonic nu limita puterile autonome locale, întrucât arareori trimitea ambasadorii săi
Ordinul livonian () [Corola-website/Science/320523_a_321852]
-
Romei, conducerea societății era asigurată de patricieni. "Populus romanus" era organizat în trei triburi, 30 de curii și 300 de ginți. Fiecare trib avea un senat format din 100 de membri, o armată pedestră de 1000 de oameni și o cavalerie de 100 de oameni. Curiile aveau un rol important în mecanismul de conducere, întrucât, în cadrul adunării poporului roman, fiecare curie dispunea de un vot. Fiecare gintă cuprindea pe cei care descindeau dintr-un strămoș comun și unea una sau mai
Drept roman () [Corola-website/Science/296707_a_298036]
-
apoi în astronomia Greciei antice. Primele 5 planete care se văd cu ochiul liber poartă nume sumeriene. Au dezvoltat aritmetică folosind numere diferite făcând calcule în baza 10 și 6. Au inventat formațiile militare și au creat așa numitele infanterii, cavalerii și divizia de arcași. Într-un final putem spune că sumerienii sunt ”leagănul civilizației” Mesopotamiene prin influența lor în toate domeniile vieții.
Sumer () [Corola-website/Science/303985_a_305314]
-
sugestia guvernatorului general N. N. Muraviov-Amurski, pe teritoriul Transbaikaliei (regiunea de la est de Lacul Baikal). Armata a fost formată inițial din cazaci siberieni, buriați, evenki și țărani din diferite regiuni ale Rusiei. Efectivele inițiale au fost reprezentate din 3 regimente de cavalerie și 3 brigăzi de infanterie (din care un regiment evenk și două buriate). Această Armată a avut ca sarcină apărarea graniței cu China și satisfacerea anumitor servicii interne. În 1858, din efectivele Armatei din Transbaikalia a fost separată Armata cazacilor
Cazaci de la Baikal () [Corola-website/Science/318443_a_319772]
-
apărarea graniței cu China și satisfacerea anumitor servicii interne. În 1858, din efectivele Armatei din Transbaikalia a fost separată Armata cazacilor de pe Amur. La începutul secolului al XX-lea, cazacii de la Baikal asigurau în timp de pace patru regimente de cavalerie, o sotnie de gardă și două baterii de artilerie. În timpul Primului Război Mondial, cazacii de la Baikal au mobilizat o sotnie de gardă, 9 regimente se cavalerie, 4 baterii de artilerie și 3 sotnii de rezervă. Cazacii din regiunea Transbaikalia numărau în 1916
Cazaci de la Baikal () [Corola-website/Science/318443_a_319772]
-
începutul secolului al XX-lea, cazacii de la Baikal asigurau în timp de pace patru regimente de cavalerie, o sotnie de gardă și două baterii de artilerie. În timpul Primului Război Mondial, cazacii de la Baikal au mobilizat o sotnie de gardă, 9 regimente se cavalerie, 4 baterii de artilerie și 3 sotnii de rezervă. Cazacii din regiunea Transbaikalia numărau în 1916 265.000 de persoane, din care 14.500 erau în serviciul militar activ. Armata cazacilor de la Baikal a participat la reprimarea Răscoalei boxerilor (1899
Cazaci de la Baikal () [Corola-website/Science/318443_a_319772]
-
Louis Bastoul (6.300), generalul de divizie Michel Ney (9.600) și generalul de divizie Emmanuel Grouchy (8.600). Diviziile lui Legrand, Bastoul și Ney făceau parte din corpul lui Grenier. Moreau deținea în rezervă 1.700 de soldați de cavalerie grea conduși de generalul de divizie Jean-Joseph Ange d'Hautpoul. Către sud, lângă Ebersberg, se mai aflau două divizii, conduse de generalii de divizie Antoine Richepanse (10.700) și Charles Decaen (10.100). Diviziile lui d'Hautpoul, Richepanse, Decaen, și
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
francezi înapoi. Kollowat a trimis brigada bavareză a general-maiorului Bernhard Erasmus von Deroy împreună cu un al doilea batalion de grenadieri să continue atacul. Cum austriecii veneau în valuri dinspre liziera pădurii, Grouchy a condus un contraatac viguros cu infanteria și cavaleria. Trupele lui Kollowrat s-au retras în vreme ce Regimentul 11 Chasseurs à cheval a spart un grup de grenadieri și Regimentul 4 Hussari a depășit o baterie de artilerie. Atât Spannochi cât și Marcognet, rănit, au căzut prizonieri. Pierzând cinci tunuri
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
a lui Grenier. FML principele Carol de Schwarzenberg, care conducea divizia stângă a lui Kienmayer, a înaintat spre sud-vest pentru a se ciocni cu diviziile lui Bastoul și Ney. O forță austriacă a capturat orașul Forstern, dar Moreau a trimis cavaleria de rezervă a lui d'Hautpoul să ajute la îndepărtarea lor. A început o luptă înainte și înapoi pentru cătunele Tading, Wetting, Kreiling și Kronacker, aflate pe o linie pe direcția nord-sud. Regimentul austriac de infanterie 55 "Murray" s-a
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
ei era însă zgomotul de bătălie dinspre sud. Latour a luat extraordinara hotărâre de a împărți diviziile FML principele Friedrich de Hessen-Homburg și FML Friedrich Hohenlohe-Ingelfingen în forțe mai mici. A trimis un batalion de infanterie și șase escadrile de cavalerie la nord să-l caute pe Kienmayer. Un batalion și patru escadrile au înaintat spre sud să-l găsească pe Kollowrat. După ce a înaintat cu grosul coloanei sale până la satul Mittbach, Latour a trimis trei batalioane și două escadrile să
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
a îndreptat spre nord cu brigada din față. Cu Demibrigada 8 Linie și Regimentul 1 Chasseurs à cheval în frunte, Richepanse a ocupat satul Maitenbeth și a înaintat spre șoseaua principală. Acolo, s-a confruntat cu părți din divizia de cavalerie condusă de FML Principele Johann de Liechtenstein. Lăsându-și cele două unități din față să suporte greul șarjelor cuirassierilor gen.-mr. Christian Wolfskeel, Richepanse a împins Demibrigada 48 Linie către vest pe șosea. Conștient că această rută îl ducea direct
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
conduse de FML Ignaz Gyulai și FML Maximilian, conte de Merveldt în cinci coloane mai mici, el le-a trimis pe fiecare înainte pe câte o potecă forestieră diferită. Riesch a reținut în urmă cinci batalioane și mare parte a cavaleriei ca rezervă. La 11:00 am, Decaen a venit în ajutorul brigadei lui Drouet de lângă extremitatea sudică a câmpului de luptă. Situația era foarte fluidă, unitățile ciocnindu-se unele de altele în ninsoarea grea. Infuzia proaspătă de trupe franceze a
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
ciocnindu-se unele de altele în ninsoarea grea. Infuzia proaspătă de trupe franceze a dus în cele din urmă la ruperea opoziției. Drouet și-a condus trupele spre nord către șosea, unde Demibrigada 8 Linie încă se mai lupta cu cavaleria lui Liechtenstein. În frunte cu Legiunea Dunării formată din polonezi, Decaen a manevrat spre est pentru a lupta corp la corp cu Riesch. Oamenii lui Decaen au învins micile coloane ale lui Riesch una câte una și le-au împins
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]