901 matches
-
suna ciudat de jalnic — urmat de un fâlfâit de aripi și mai frenetic. Iisuse, se gândi ea deschizând ușa de la baie. Pare că-și dă duhul acolo. Nu se poate să mori chiar acum, se adresă ea coliviei acoperite de cearceaf. Cel puțin ai bunul simț să aștepți până am s-o cunosc pe Maddox. Sau, mai bine, așteaptă până se întoarce Emmy. Habar n-am ce să fac cu o pasăre moartă. Liniște. Apoi un țipăt absolut sfâșietor. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Emmy. Habar n-am ce să fac cu o pasăre moartă. Liniște. Apoi un țipăt absolut sfâșietor. Nu mai auzise să facă așa până atunci, iar misterul o făcu să tremure de teamă. Adriana făcu un salt înainte și smulse cearceaful de pe colivie, disperată să liniștească pasărea suferindă. — Ce e, Otis? îl alintă ea printre zăbrele. Ești bolnav? Abia când Otis înclină capul în felul acela sugestiv — și arătând perfect sănătos — Adriana își dădu seama că fusese păcălită. Ieșise deja din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
a rostit el, dar lui Emmy i s-a părut că aude ceva de genul “Ultimele douăzeci și patru de ore au fost minunate, dar nu într-atât încât să-mi schimb planurile și să rămân cu tine. Înțepată., Emmy își trase cearceaful sub braț și se înfășură ca să se acopere mai bine. Da, se simțea expusă și vulnerabilă, dar era mai mult decât atât: se întâmplase brusc, însă acum era foarte conștientă că mai mult ca sigur nu-l va mai revedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
mai Întors acasă și ne-am culcat acolo Într-un grajd, pe jos, și nu aveam cu ce să ne Învelim, și era așa de frig și stăteam acolo mai multe copile și povesteam și am zis: „Tu, măcar un cearceaf să avem și să ne băgăm sub el și să suflăm și să fie cald, ce bine ar fi, și ne acopeream cu fân, așa era de frig. Așa era, mă copile, eram săraci, că moșu când s-o luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
într-o concurență pe care n-o căutaserăm și totuși trebuia să ne-o disputăm. Vârfurile de săgeți și toporiștile de piatră, vasele de ceramică și cioburile, devenite în ziare fotografii fixate pe hârtie, și până și originalele înșirate pe cearceafurile cu care acopeream pupitrele, ca să le expun, își pierduseră mult din fascinație. Deveneau tot mai mult doar piatră și lut. Tata stătea în fața magazinelor de optică, se uita la vitrine și noi așteptam până se sătura de privit. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ei și o lega și mai strâns de casa de pe fostul deal acoperit cu vii. W. stătea acolo, cu lumina bătând din geam pe fața lui, cu ochii îngroziți și dilatați, avea, ca în tot timpul acela, un colț de cearceaf în gură, mesteca și mușca din el, ajungând să găurească în felul ăsta toată dota - țesută la „Bumbacul“ în București - și Ruth recunoștea în gestul ăsta o neajutorare copilărească. Pe viitor va trebui să-i arate ea drumul, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
drum ce se închega, deocamdată, din schițe și exerciții. Dar vocea lui spunea cu totul altceva decât ceea ce gândea și simțea, ea nu-l asculta pe el, ci pe bărbatul care zăcea în fața lui pe pat, mușcând în neștire colțul cearceafului. Sunt de acord, se auzi fratele meu vorbind. Am să mă retrag. O să te duc cu mașina. XXVIItc "XXVII" Saltultc "Saltul" Fratele meu conducea Studebaker-ul prea mare pentru ulicioara aceea, îl mâna prin poiene flancate în dreapta și în stânga de pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de somn, grasă și îndesată, se dete la o parte să ne facă loc. Avea un chip morocănos, de dobitoc. Desigur că tocmai se dăduse jos din patul de fier, cu așternutul răscolit și pernele făcute ghem, pe salteaua înfundată. Cearceaful era mototolit, cu pete în albul dubios la pânzei, ca petele gălbui de pe cămașa ei scurtă. Doamna Patanetschek își arăta gambele scurte și groase, cu venele răsucite de varice, în niște târlige flanelate, cu tălpile scâlciate. Gura Omului cu ciocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pă drumu drept, ca să n-auză liftu. Ușa dân stradă să putea dăschide pă dinăuntru și oricum ieram după mezu nopții. Am șters-o ca trenulețu cu ecartament Îngust. N-am să te minț c-am soilit-o noaptea aia. În cearceaf eram mai agitat ca urticaria. Poate că ramoleala Îmi dă mezzo mangă, da până n-am plătit micu dejun la pizzeria, nu m-am prins pă bune dă posibilitățile Întâmplării. Toată neața am Învestit-o În frământatu nencetat la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
și umflă varul de pe tavanul camerei. Ei, acum știți. Chiar nu vă sfătuiesc să încercați așa ceva. Dar dacă chiar trebuie s-o faceți, atunci măcar încercați să experimentați în casa altcuiva. Lăsați alt idiot amărât să scoată la lumină scara, cearceafurile, trafaleții și pensulele. Ca să fiu corectă față de James - deși de ce aș fi, ticălosul -, el a fost întotdeauna foarte priceput când venea vorba de gospodărie și mai ales când se punea problema curățeniei de după petreceri. El nu se îmbăta niciodată la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
cu ea Îe și asta, desigur și chiar în primul rând), dar, cu câte se vor petrece în jurul ei, atingând-o, implicând-o, fie că va mai participa, fie că nu, încât numai privind sau auzind - din căldura jilavă a cearceafurilor ei mototolite și mirosind a clor, uree și camfor - se va putea bucura de continuarea lucrurilor și i se va părea că până și ea se află între ele, deși într-o margine, gata să fie aruncată printr-o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de noapte sau scrâșnete sau fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându-și privirea spre puzderia de stele care pulsau ca niște crustacei mărunți, își mijea ochii spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încăpere largă și luminoasă, cu ferestre mari și ușă dând spre parcul din spate, cu un pat lat în mijloc din care, mai mult culcată decât sprijinită în șezut, îl privește bătrâna doamnă Marga Pop. Încăperea mirosea a medicamente, a cearceafuri jilave, transpirație și urină. O zăpușeală ca o pală de foc l-a izbit în față. A deschis ușa către balconul ce înainta spre parc și adierea de afară a început să fluture perdeaua. Într-o glastră monstruoasă din sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de o piele zbârcită, subțire și alb-pământie și ea. Cămașa în care era îmbrăcată se umezise în jurul gâtului, al umerilor osoși împungând subțire. În mișcarea de întoarcere își dezvelise picioarele, a încercat câteva clipe să se acopere din nou cu cearceaful alb, dar efortul era vizibil prea mare. Andrei Vlădescu s-a aplecat peste marginea patului și a acoperit-o. L-a învăluit o căldură stătută, ca de cuptor, de lehuză, de lenjerie neschimbată multă vreme. Privirile i-au înțepenit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
patului pe care nu vrea să-l privească și la care ar face bine și Andrei Vlădescu să nu se mai uite, pentru că ea nu e în stare, în clipa asta nu e în stare să-l aducă înapoi sub cearceaf - dar el privea brațul nu numai gândindu-se la cum arată, ci ca și cum și-ar fi fixat privirea într-un punct, acaparat de liniștea foșnitoare din jur și gândind: cum trebuie să fie să zaci într-un asemenea spital-sanatoriu, departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
curățenie și surori pricepute și zâmbitoare? aproape nedrept, nu pentru femeia aceasta, ci nedrept în general, femeia asta are pur și simplu noroc, dar alții, atât de mulți, cine știe cum... - și ea: și, chiar dacă ar reuși să-și ducă brațul sub cearceaf, n-ar mai avea vreo importanță, oricum l-a văzut și oricum înțelege cum arată și ce se petrece cu ea, așa cum înțelege și ea însăși și poate tocmai de asta i se pare atât de des că pământul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de coșmar, văzând toate dintr-odată, foarte lent, centimetru cu centimetru, analizând ceea ce vedea: patul gol, puțin deranjat într-o parte, ca și cum vreo soră ar fi fost neglijentă, perna la locul ei, nemototolită, cuvertura întinsă și de sub ea ivindu-se cearceaful curat, dispariția paharului și a cutiei cu medicamente de pe noptieră, lipsa oricărui obiect de pe fotoliu sau măsuță, o încăpere anodină, străină și nelocuită, încât, în acea îndelungă dilatare de coșmar, a simțit cum i se oprește inima de emoție, izbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
câtă vreme, în același întuneric subțiat de sclipirile lunii noi, ajunsă în burta cerului acum. S-a trezit tot cu dureri, dar nu la fel de mari. Înghețase, sudoarea se răcise pe ea, abia a avut puterea să aducă peste tot trupul cearceaful care se făcuse ghemotoc într-o parte. Numai la sonerie nu reușea să ajungă, de fapt nici nu mai voia să ajungă. Își zicea: n-a fost acum, dar nu mai e mult. Își zicea nu cu disperare, ci știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încet, cu respirația tăiată și un nod în gât. În camera mare trebăluiau, oftând, bătrâna doamnă Cecilia Beldiman și nora doamnei Marga Pop. Una căutase ceva de zor în scrinul pe care îl încuia cu grijă. Cealaltă acoperea oglinzile cu cearceafuri albe. În acea clipă îndelunga așteptare a izbucnit într-o explozie de durere, neliniște, muțenie, neîncredere, spaimă, ca o pasăre beată izbită de geam pe timp de furtună, în jurul căreia toate lucrurile continuă, nimic nu mai e suspendat, dar toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
împleticindu-se, și-a șters cu dosul palmei transpirația de pe frunte, a intrat pe întuneric în bucătărie, a băut o cană de apă, pe nerăsuflate, și încă una. S-a întors și s-a prăbușit în pat, și-a tras cearceaful umed peste capul care îi plesnea de durere, dar era atât de frânt de oboseală, încât nici nu s-a mai gândit să ia un antinevralgic, s-a răsucit de câteva ori când pe o parte, când pe cealaltă - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
A mormăit ceva, ininteligibil, cu glasul ei grav, nocturn, apoi s-a întors brusc pe partea cealaltă, dintr-o singură mișcare. Spatele ușor încovrigat părea să lumineze în noapte și mai păstra fierbințeala îmbrățișărilor. Andrei Vlădescu a acoperit-o cu cearceaful și iar s-a așezat cu mâinile împreunate sub ceafă. Avea un gust de cocleală în gură, de la vinul băut. S-a gândit un timp să se dea jos din pat, să aprindă lumina sau bricheta sau să-și caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
place? Atunci Andrei Vlădescu a izbucnit de-a dreptul în hohote. „Știi, pe mine mă apucă așa, în clipe de-astea, câte o...“, a încercat s-o dreagă. „Știam eu“, s-a auzit răspunsul expert. Își mângâia apoi sânii, prin cearceaful cu care se acoperise, cu marginea paharului. „N-ai și tu, dragă, niște muzică?... Ce mai aștepți? O să ne sufocăm în tăcerea asta și cu biblioteca asta care parcă vine peste noi să ne înghită... A, nu, sunt sătulă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ca la carte. Melanie își dădu, în fine, ochii peste cap, fiindcă instinctul ei de femeie îi recomanda să ia, în fața acestui bărbat, măcar o dată, poziția Sclavei, oprindu-se gâfâind sfârșită în poziția Ancorei. Vladimir, adunându-și ultimele puteri și cearceaful mototolit peste mijloc, se lăsă să alunece din patul larg, pentru a merge la baia cu cadă de marmură roz și cu robinete aurite, să se clătească de impresiile nopții și de presimțiri neliniștitoare. Melanie, însă, i-o luă înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
într-o zi, tot gîndindu-te, o să poți să-ți răspunzi și să-mi spui și mie..." Am început să mă plimb prin odaie, să mă uit afară pe geam, să mă întorc, să mă uit iar. Mama împăturea ceva, un cearceaf, cu mișcări care nu se mai sfârșeau, cu bărbia în piept, posomorâtă și mâhnită. N-avea de gând să-mi răspundă și mi-am reluat strigătele. Ce e păcatul, mamă, spune-mi și mie, dar să nu vorbești de decalog
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sub pătura albă, care, încărcată de electricitate, o făcu să se înfioare. Vrei să vezi ceva?" zise și stinse lumina. Ca să-mi arate în întuneric scânteile minuscule, ca niște păreri, pe care le făcea corpul ei gol în contact cu cearceaful. Reaprinse. "Știi cât e ceasul?", zise prevenindu-mă astfel că o să am o surpriză. "Opt, nouă?" "Ba e miezul nopții! Am dormit șase ore... Ne-ajunge, plecăm de-aici direct la serviciu..." "Foame nu mi-e, zisei, dar ași bea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]