887 matches
-
în cartierul muncitoresc de lângă atelierele căilor ferate, în mahalaua Nicolina. Casa noastră era așezată în latura unui loc viran, lângă zidul de împrejmuire al atelierelor. Tata, aproape de fabrică, eu, aproape de școala primară de lângă gara Nicolina. Locuința noastră era bună, cu cerdac și mult ridicată de la pământ; când ne-am mutat noi, vremea era uscată; o toamnă frumoasă și călduță, dar pe la mijlocul lui noiembrie au început ploile, medeanul din fața casei s-a prefăcut într-o mocirlă de nu mai știai ce este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
dat diferite sfaturi pe care nu le-am urmat și când, peste doi ani, a venit profesor la Belle Arte m-a găsit elev trecut în anul trei ne-a primit în atelierul său mic, din strada Păcurari. Dintr-un cerdac, se intra într-o cameră cam de cinci metri pe patru. Avea, spre stradă, o fereastră pătrată, multe tablouri pe pereți și prin unghere. Ni s-a arătat, atunci, o parte din tablourile "1907". Când am intrat eu al Școala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
opriți și la masa de seară. Ne punem cămăși curate, ne aranjăm ținuta și plecăm țanțoși să căutăm casa unde locuia pictorul. Era undeva mai în afară pe malul pârâului Agapia, în sus. Batem, intrăm și așteptăm cam mult în cerdac. Într-un târziu, iese din casă artistul și, fără a răspunde la salutul nostru, ne ia repede și ne întreabă furios ce căutăm noi acolo. După mirare, a venit dezmeticeala și-i răspundem respectuos că am venit fiind chemați de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
realizează și portretul căutătorului În muzică de vers: ,,Noi, Alexandru Tăcu, vită de străhaiduc, rege peste toate proprietățile Noastre, arhimandrit al văzduhului și iubirii, Calif de Odobești și Podu-Turcului, bibliotecar al sufletului și ,,muncitor” al prieteniei, verde și Îngândurat al cerdacului Lunii, bărbat În toată firea și poet de aleasă lucrare, magistrat și elegiac, Învins și Învingător, dorit și dornic, aghiazma ucenicilor dar și tărie blestemaților, muzicant al cerului și deznădejdii, foarte abil trecător, paznic undeva, În Calea laptelui, lup singuratic
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Cuza” și Universitatea de la Chișinău, moment oferit de studenții care așteptau cu emoție solemnă numele În autograf depus de savantul George Emil-Palade pe carnetele universitare sub armoniile avântatului „Gaudeamus igitur”. I-am pregătit ospitalitatea În Copou, Într-o casă din cerdacul căreia admira Moldova de la Ceahlău până la Prut, contemplă colinele Iașului și o livadă cu cireșe coapte care Îi băteau În geam. Deși plecat de ani mulți din țară, mai precis din februarie 1946, salvându-se din fața represiunilor devastatoare - ginere al
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
clipocește un izvoraș. Mă opresc în fața intrării...Ca adusă de vânt, în fața mea răsare o trestie de copilă cu o basma roșie pe cap și toată numai zâmbet. Fără s-o întreb, îmi spune că moș Creangă îi dindos, pe cerdac. Îl cheamă ea îndată. Nu trece multă vreme și în ușă se ivește moș Creangă, cu un zâmbet cald pe chip și cu brațele deschise. Bine ați venit în Bojdeuca mea! Poftiți! Ruxandă! Adă tu niște apușoară rece de la izvor
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
cât trebuia să rezulte din partea unui scriitor de "fin de siècle". Emil Codrescu este mereu stăpânit de incertitudini, filozofează, dar e un iremediabil sentimental. Frumoasa Adela cântă la clavecin valsuri de Chopin, după care urmează molcomele și îngânduratele conversații în cerdacul de sub cerul senin al nopții. Adela este văzută de Emil mai degrabă ca o proiecție lirică a visătorului predispus la idealizare. Cunoscutul profesor cărturar N.I. Popa, într-un interesant eseu, scrie o analiză amicală a "ieșenismului" ca mod de viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
din lumina ei. Iar autorul "Adelei", sensibil și romantic, acceptă până la urmă Luna tuturor poeților. Poate de aceea era prezentă și la îngânduratele conversații dintre Emil Codrescu, eternul îndrăgostit, și frumoasa Adela, cântând apoi la clavecin valsuri de Chopin. În cerdacul lor "de sub lună" era aceeași prezență selenară, era și Luna lui Eminescu și cea a lui Turgheniev. Poate ceva mai mult a lui Eminescu? De la Lună la pământeni. Ne aducem aminte (mereu amintirile își cer dreptul la viață) că mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
din nuiele și capacul învelit cu mușama. Pornea astfel landoul în dăngănitul talangelor atîrnate la gîturile cailor de știa tot tîrgul că străinii de localitate mergeau la băi, la Slănic. Pe la mijlocul drumului, unde se ajungea cam pe la vremea prînzului, era Cerdacul, un restaurant-pavilion, construit din lemn și împodobit cu ramuri de brad, fără ferestre și fără uși, ceva numai pentru vară. Se mînca păstrăvi din apa de munte și pui fripți. Mirosul puilor de pe frigarele din spatele pavilionului se simțea de departe
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
ca la ei acasă. Nu prea au avut Însă timp, fiindcă domniile erau extrem de scurte. S-a amplificat totuși rețeaua de străzi, s-au amenajat piețe („maidane“ — cuvântul e turcesc — după modelul constantinopolitan), iar casele particulare sau hanurile, prevăzute cu cerdacuri (alt cuvânt turcesc) au urmat același model. Monumentul cel mai reprezentativ care, restaurat, poate fi admirat astăzi este Hanul lui Manuc (construit În 1808 de un bogat negustor armean), cu un magnific foișor de lemn, pe două niveluri, de-a
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
hodinească la mănăstire: Dar ș-aici e greu, pentru că ades te cearcă demonul ispitelor!..." În liniștea înserării se aud rar din când în când, glasuri în ogradă. Codrii de pe dealurile dinprejur stau neclintiți supt un cer înnalt, albastru șters. Din cerdacul arhondaricului unde stăm, privim pe gânduri înnainte, pe când înserarea crește, și pe când stoluri de lăstuni se învârtesc prin jurul bisericei celei mari țârâind subțire, cristalin. Singuratecă și tristă stă chinovia aceasta în munți, departe de orice așezare omenească. Și înserarea crește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pârăului, ne apropiem. Supt un mal, se scaldă două femei goale. Vasile se preface a râde cu hohote. Intrăm cu pas încet în sat, și dintr-o dată sunt surprins de marea tăcere a uliței, de marea curățenie a caselor cu cerdacuri nalte vopsite vânăt deschis, cu grădiniți de trandafiri, o îngrijire care pare o întrecere necontenită. Maici, unele bătrâne, cu fețele liniștite, altele tinere, care te privesc în treacăt cercetător ca orice femeie curioasă trec drumul. Ca și la Agapia, biserici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nimic. La întrebările noastre răspunde că n-are, parcă se tânguiește, dar prin întunerec se simte că zâmbește. N-are lapte, n-are cheia de la casă, n-are fân de așternut, n-are lăvicere, și perini ca să putem dormi în cerdac. Un moșneag din vecini ne aduce câte o pernă și niște lăvicere, iar Ionică găsește oleacă de iarbă cosită. Ca să ne astâmpărăm foamea ne ducem la restaurantul băilor. Un portar ca la otelurile din București ne întâmpină; o muzică de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
idem, și un puiu fript tot așa; numai prețul nu-i ca la București; ci e cu mult, cu mult mai scump; pentru această puțină mâncare și pentru câteva păhărele de vin plătim 7 lei. Ne întoarcem, ne culcăm în cerdac în culcușul pregătit de moșneag, dar dormim rău; sudoarea din timpul zilei mă învăluie ca o pânză de răceală. Ionică doarme afară, în șură, și din când în când îl aud vorbind prin somn și cioșmolindu-se în culcușul lui. 18
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ca pe jar asudat, până ce vine vremea ceasurilor de instrucție. Cu greu te scoli, ce greu eși în căldura după amiezii, amărât mergi lângă soldații tăcuți, pe câmpul ars. Masa, la amiază și seara, se face la fel. Aștepți în cerdacul larg, până ce vin cei mari, intri după ei și te așezi la locul obișnuit, vorbești puțin întăiu, după aceea vorbești mai mult dacă ai băut un pahar două, mai mult decât ți-i obiceiul. Te gândești la hodina scurtă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în cenușă, cu fața la pământ... Văd livezile, viile, lanul de grâu îngustat de expropriere. Curățenie și îngrijire. 60 călugări, 40 frați. Cei mai mulți, Moldoveni din Basarabia. Mori de vânt pe zări de deal. Prisacă lângă Stăreție. Bucovineanul frate Ion. Stăreția are un cerdac larg și minunat pentru după amiezi tihnite... Hârjauca, mai în codru, e grămădită sub un picior de munte păduros, sălbatic, ca la M-rea Neamțu lângă care se întinde până în iaz o mare livadă. Dincolo de iaz viile și crama. Întemeiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la 31 Dechemvrie 1939, la bojdeuca lui Ion Creangă, în strada Țicău, când s-a făcut parastasul de cincizeci de ani dela moartea lui, la care parastas am asistat. Sosisem cel dintăiu la bojdeucă, cu frate-meu Vasile. Eram în cerdacul ce dă spre Ciric. A intrat Gh. Cuza cu un profesor Obreja; a venit la mine, salutându-mă. În tren, am avut unele explicații, în care i-am arătat de ce acum câțiva ani, tot în același tren spre Iași, i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și Costică I.Maxim. El s-a născut la 27 aprilie 1896 în târgușorul Bivolari din județul Iași. Pe tatăl său îl chema Ion Maxim iar pe mama Victoria. Pe mama sa am văzut-o stând pe un scaun pe cerdac la ginerele ei Tomovici care era stăpânul fabricei de scaune din gara Fălticeni. Era o femeie bălană și foarte frumoasă. Costică Maxim sămăna foarte bine cu ea. Și ea i-a spus ficiorului ei Costică: "Au trecut pe aici învățătorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
capul lor. Când se întâlnesc, și se mai întâlnesc, umflă bășici de spumă pe care tot ei le sparg. Ajunși în România la vreun colocviu se umflă în pene că, vai, Doamne, cine sunt ei și câte fac. Eu din cerdacul meu din Boppard mă uit la Loreley și deplâng acele vremuri când și ea mai știa să asculte, plină de muză, clipocitul unui vers frumos... Ai tradus mulți autori români, clasici și contemporani, în limba germană. Ce satisfacții ți-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Curteni (jud. Vaslui) sau de la Brădicești (jud. Iași). Statornicia și continuitatea populației autohtone în această zonă a Moldovei poate fi demonstrată și de vestigiile locuirii oamenilor din epoca La Tène, descoperite în podgoriile situate la nord de Huși, în locul numit Cerdacul lui Vodă. Arheologii au stabilit că dacii de la Turbata-Huși (secolele IV-III î. Hr.) preferau locuințele de suprafață, cu vetre deschise, și se ocupau cu agricultura, cu creșterea vitelor, cultura viței-de-vie și țesutul. În cetatea geto-dacică (dava) de la Bunești-Averești, au fost descoperite
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
are originea de la vechiul proprietar al locului, Coțoi. În legătură cu acest loc, ne reține atenția tradiția, potrivit căreia Ștefan cel Mare a avut aici punctul de observație, spre sud-estul orașului, direcție din care năvăleau dușmanii. Acest deal va fi numit ulterior Cerdacul lui Ștefan-Vodă. După ce domnitorul i-a învins pe turci și pe tătari (probabil între anii 1490-1495), legenda spune că a tras cu arcul din vârful dealului Coțoi, în direcția nord, și unde se opri săgeata, porunci să se ridice o
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
alta la umbra zaplazului 145... Trosc!... Amândouă au rămas pe loc. Una s-o faci cu borș și cealaltă friptură, zisei babei cei colțate, care sta încremenită la spatele mele. Apoi iată și o rață grasă, pânticoasă care trecea pe dinaintea cerdacului, legănându-se din șele ca o preuteasă. ...Trosc!... Asta s-o faci cu curechi!146 Ho! Tatarilor, ienicerilor, bașbuzucilor!147... Ce, ați venit să-mi pustiiți ograda? strigă Manolucă desperat. Dacă nu ni se dă de bună voie, noi rechiziționăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lea); Mănăstirea din Măcin, cu interior din lemn; Casa memorială Panait Cerna (în comuna Cerna); Monumentul eroilor din Măcin; Casele de aici au o arhitectură specific dobrogeană, diferită de cea moldovenească cu care eram obișnuit, nu într-atât de înalte, cerdacul sprijinit pe piloni groși de lemn, iar la cele foarte vechi - așa cum văzusem la Luncavița, Garvăn și Jijila - acoperișul era din stuf. Dincolo de locuri, tradiții, obiceiuri, rămân însă oamenii, aceeași oameni ca peste tot în țară, obosiți, măcinați de probleme
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
împodobit de o parte și de alta cu un gard viu din lemn dulce înflorit și din spatele lui se vedeau haragii cu fasole înflorită, de toate culorile. Din capătul aleii mă întâmpina bătrânul felinar cu gaz al bunicului, iar pe cerdac mă așteptau florile de trifoi și câteva țesături neterminate ale bunicii. Lord păzea nerăbdător poarta, parcă înștiințat de venirea mea. Miresmele de vanilie ce se propagau din bucătărie se amestecau cu aromă exotică a fânețurilor și a florilor de câmp
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și ciufulită, era chiar vaca de Rodica. Destinul nu e acompaniat întotdeauna doar de trompeți și de tobe, uneori ajunge și un clopoțel, ca să înțelegi că e vorba despre destin. Rodica se apropia pe aleea din mijlocul curții, clopoțelul din cerdac continua să sune, deși Rășcanu își luase de mult degetul de pe buton, iar întrebările pe care le sucise pe toate părțile în tren ca să le dea un înțeles cât mai complet își pierduseră parcă brusc rațiunea. Tot ce gândise până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]