2,711 matches
-
fie la 21, îl întrerupse femeia. Poate la anexă? se întoarse întrebătoare către tovarășa ei. Se întoarse și Adrian și o privi mai bine. Era înaltă, cu o față oarecare, fără vârstă, și răsucea distrat între degete un inel cu chei. Era, ca și cealaltă, îmbrăcată în cenușiu, cu un mic șorț verde, care, la lumina palidă a coridorului, părea decolorat. - Depinde, rosti în cele din urmă, foarte încet, parcă ar fi șoptit. La ce anexă? - În orice caz, o întrerupse
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
după ce-l văzusem venind dinspre maidan cu un porumbel în mână, să pot urca scările acestui pod, noaptea, pe întuneric, și să-l simt acolo, lângă mine, când am să încerc cheile, una după alta, și apoi, deodată, una din chei se va potrivi și ușa se va deschide gemând și vom pătrunde aici, în acest pod, unde n-a mai intrat nimeni de foarte mulți ani, de când a murit și ultimul băiat al văduvei generalului Calomfir... Ascultă! nu mă întrerupe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
posibilă, nu un eveniment... - Dacă crezi că mi-e frică de stafii sau de poliție... Ieronim ridică din umeri și începu să examineze cheile, una după alta. - Îmi aduc foarte bine aminte..., șopti. Dar se întrerupse brusc, privi una din chei, apropiind-o mult de ochi, o șterse, frecînd-o cu batista, și o încercă, atent, aproape cu emoție. - Asta era, spuse. Acuma ține-te bine... Scoase lacătul, îl așeză pe un pachet de jurnale și încercă ușor capacul. Făcu semn cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
frunțile lipite de fereastra rece mișcările din stradă. Tot teatrul Începe să vuiască, vocile cresc, oamenii schimbă Întrebări și informații. La 8 dimineața, holul de la intrarea actorilor e neîncăpător, pompierul Își face cu greu loc spre ușă, cu mănunchiul de chei. Cei doi maeștri ies, Împreună cu alți actori și personalul din teatru care și-a petrecut noaptea aici, ca prizonieri ai directorului, sînt Înghițiți și despărțiți de mulțimea care Încă se mai scurge spre piața prefecturii, scandînd Însuflețit. Actorul-rapsod e recunoscut
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
produs criza aceea de tulburare mintală sau ceo mai fi fost, George McCaffrey se certase cu soția lui. Era o seară ploioasă de martie, pe la orele unsprezece. Fuseseră în vizită la mama lui. Acum, George conducea mașina de-a lungul cheiului, tăind drumul pe la canal, pe lângă podețul de fier. Ploua cu găleata. Stropii de ploaie, înciudați, răpăiau ca niște gloanțe pe caroserie. Mânați de vânt în rafale piezișe, asaltau parbrizul, anulând într-o secundă frenetica strădanie a ștergătoarelor. Pe sticlă, picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de aripa udă, alunecoasă, a automobilului. Ploaia îi răcori fața înfierbântată. Văzu, imediat dedesubt, suprafața întunecată a canalului, spartă de cerculețe tremurătoare, ca niște monede cenușii. Zări, în spate, arcada elipsoidaiă a podețului de fier. Mașina cu roțile aproape de muchea cheiului, se mișca încet sub forța inerției. Probabil că în momentul în care făcuse virajul frânase instinctiv. Scoase un vaiet puternic de furie și disperare. De ce nu se prăbușise mașina în apă, așa cum dorise el? De ce trebuia să ia toată treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ce bucluc se băgase, o să-și piardă și permisul de conducere. Își amintea cu durere, cu rușine, plin de remușcări de cele întâmplate cu o noapte în urmă. Acum revedea totul limpede. Se ridicase de pe pietrele ude și reci, de pe chei, ca să constate că mașina dispăruse, și pentru câteva momente se simți dezorientat. Unde se evaporase? Auzise parcă un zgomot înspăimântător, lugubru. Și îl durea un braț, înțepenit parcă în urma unui efort violent. Pe urmă sărise în picioare și alergase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
constate că mașina dispăruse, și pentru câteva momente se simți dezorientat. Unde se evaporase? Auzise parcă un zgomot înspăimântător, lugubru. Și îl durea un braț, înțepenit parcă în urma unui efort violent. Pe urmă sărise în picioare și alergase la marginea cheiului. În lumina felinarului se vedeau apele vâscoase ale canalului clocotind, bolborosind și învârtejindu-se, de parcă însuși diavolul ieșea la suprafață din ele, ca o balenă neagră. În centrul vârtejului licărea o suprafață pală, lucioasă, și lui George îi luă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ele, ca o balenă neagră. În centrul vârtejului licărea o suprafață pală, lucioasă, și lui George îi luă ceva vreme până să-și dea seama că era capota mașinii lui. Se porni să execute un fel de dans la marginea cheiului, ca și cum ar fi fost gata să pășească de-a dreptul prin văzduh; începu apoi să alerge de-a lungul malului până nimeri peste niște trepte alunecoase, înverzite de alge, de a căror existență părea într-un fel să fi știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Odată ajuns la scări, lucrurile se schimbaseră, Stella era ca un sac greu, inert, șiroind de apă, care trebuia să fie ridicat treaptă cu treaptă. Și în clipa aceea i se năzărise că era moartă. Dar după ce au ajuns pe chei, s-a dovedit că nu murise. Zăcea pe pietre, zvârcolindu-se, gâfâind, zvâcnind și răsucindu-se ca un vierme. George își aminti cu surprindere de următoarea lui mișcare. O izbise cu piciorul în trupul ei moale, ud, strigându-i: „Cățea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se simțea „destul de bine“. Pornise de acasă, dar se dusese în primul rând la canal. Era un canal scos din uz. S-ar fi cuvenit să înfățișeze o priveliște frumoasă, așa cum se curba în jurul orașului, cu drumul pietros de la țărm, cheiul pavat cu dale de granit, și cu inelele mari de oțel, în locurile unde pe vremuri acostau bărcile colorate. Podețul elipsoidal, reflectat în oglinda apei, era reprodus pe cărți poștale ilustrate, iar mica cisternă elegantă (aflată încă în uz) a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe la mijlocul drumului, majoritatea combatanților se făcuseră nevăzuți, lăsându-l, până la urmă, pe Tom singur cu beatul lui colocatar. Când ajunseră la „Leul Roșu“ cârciuma era închisă. Tom și Scarlett-Taylor porniră de-a lungul Tamisei, traversară podul și o luară pe chei. Fluxul era în plină creștere și aproape că puteau atinge cu mâna valurile apei biciuite de vântul de răsărit. La un moment dat, curentul îi smulse lui Scarlett-Taylor ochelarii, pe care reuși să-i prindă în aer, la jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și putea aduce aminte limpede de ceea ce se întâmplase înainte. Oare împinsese într-adevăr mașina, putuse el face una ca asta? Poate își imagina numai, că-și apăsase palmele pe geamul din spate și își proptise picioarele pe pietrișul de pe chei ca să facă mașina să alunece în canal. De bună seamă era o pură fantezie, câte imagini de violență nu-i bântuiau visurile! El nu era decât o târâtoare nevolnică, iar violența lui ținea numai de domeniul fanteziei. Își spuse: „Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și totul era ca și înainte „ Ce dracu s-a întâmplat, se întrebă George, ce-am făcut, ce sunt eu?“ Plouase tare în noaptea aceea; își amintea cum se prelingeau stropii de ploaie pe parbriz și cum luminile galbene de pe chei se amestecau cu ploaia, se dizolvau în ea. Își amintea de hurducăturile mașinii pe pietre. A răsucit volanul și automobilul a intrat de-a dreptul în canal. Revăzu capota albă, udă, a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tainică lumină argintată pe cerul care i se părea lui George, așa cum stătea sub felinarele galbene, extrem de îndepărtat de pământ. Dincolo de podul de fier, silueta uzinei de gaz se decupa în clarul de lună. Felinarele aruncau o lumină verzui-lividă peste cheiul împestrițat cu smocuri de iarbă izbucnite printre pietre. În acest loc, orașul Ennistone era cufundat în somn. Nici o lumină nu licărea dincolo de canal sau dincolo de vegetația, zdrențuită, mărăcinoasă, gunoioasă, care nu putea fi numită câmp și care separa canalul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
exista un viitor. Se simțea blând, inteligibil, întreg. Respira calm. Își spuse: „Așa o să se întâmple și o să fie bine. Am să mă simt bine, mult mai bine. Acum mă duc acasă și am să dorm“. Porni de-a lungul cheiului, în direcția Druidsdale. Patru persoane, staționate în ascunzători diferite, îl urmăreau pe George. Valerie intrase în curtea unei fabrici și îl privea printre gratiile gardului. Diane, aflată pe chei, se pitise pe după un arbust de soc. Părintele Bernard, ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmăreau pe George. Valerie intrase în curtea unei fabrici și îl privea printre gratiile gardului. Diane, aflată pe chei, se pitise pe după un arbust de soc. Părintele Bernard, ceva mai în spatele Dianei, era ascuns de curba pe care o făcea cheiul și-i ținea sub observație atât pe Diane cât și pe George. Eu, care mi-am dat seama de obiectivul lui George, făcusem un ocol pe „Calea comercială“, ieșisem pe chei dincolo de podul de fier și mă urcasem pe pod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dianei, era ascuns de curba pe care o făcea cheiul și-i ținea sub observație atât pe Diane cât și pe George. Eu, care mi-am dat seama de obiectivul lui George, făcusem un ocol pe „Calea comercială“, ieșisem pe chei dincolo de podul de fier și mă urcasem pe pod, pe un maldăr de obiecte casnice pe care le aruncase cineva, în mod ilicit, acolo. Din punctul meu de observație îi puteam vedea atât pe George cât și pe partenerii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
stins într-un calm melancolic, elegiac. Din poziția mea avantajoasă, fiind ascuns de un morman de saltele vechi și rupte, observam fața frumoasă, gravă, a Valeriei Cossom, privind cu nesfârșită tristețe și îngrijorare spre George care-și executa pantomima pe chei. Eu înțelesesem că George reconstituia drama, dar pentru Valerie gesticulația lui apărea, probabil, demențială, neinteligibilă. Mi-am spus în sinea mea că George era norocos dacă putea fi iubit de o fată atât de frumoasă și de inteligentă, dar acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mine mă năpădi o colosală poftă de râs, văzând cum se dezumflă întreaga scenă. Părintele Bernard ieși la lumină, o ajută pe Diane să se ridice și apoi, înconjurându-i umerii cu brațul, o conduse spre casă. Valerie apăru pe chei și-i urmări pe ceilalți doi îndepărtându-se. Apoi se întoarse în direcția opusă și trecu pe lângă mine. I-am văzut fața. Oglindea o expresie foarte ciudată, extrem de tristă, obosită, gravă, chiar severă, și totuși gura ei avea un zvâcnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a ales, peste ani, de acele mici piese de metal numite chei; admițând că metalul lor este indestructibil, ele trebuie că zac și în ziua de astăzi pe undeva (de nu cumva au fost date la topit), în legături de chei, între timp ruginite, agățate în cui, pe tocuri de ușă, undeva prin pivnițe sau prin poduri; astfel că și cheile de la casă pe care doamna din fotografie, cea din dreapta, adică mama mea, le-a lăsat unei vecine în vârstă așteaptă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ce bat În cutia craniană, răsunînd În scrinul maeștrilor, aud ucenicii batînd pe nicovală pielița de fată mare a bătrînei visătoare, care ar putea să-mi fie mamă. ...Dar o mamă nu face cu ochiul copilului său, și nu uneltește chei Întru sălbăticirea frunții sale. Mi-a prins privirea poeta bătrînă, privirea mi- a prins-o În apele inelului său gros, În mica mlaștină portabilă de pe inelul său. Mă joacă acolo-n smîrcuri, mă foarfecă prin tehnici numai de ea știute
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
declarație de dragoste pe care nu cred s-o mai fi auzit cineva pe lumea asta în afară de mine. Vaporul fluieră dogit și țipătul lui răni adânc văzduhul. Era semnalul de plecare. Puntea fu trasă, otgoanele desfăcute. Lebăda plutitoare, descătușată de chei, lunecă pe apă depărtîndu-se ușor de țărm. Batistele dintre cele două lumi, a apei și a uscatului, fluturau despărțirea. Din Constanța nu se mai văzură decât luminile împrăștiate pe spinarea ei. Farul de la Tuzla, intrat parcă în pielea lui Coleșiu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nu reziști decât beat". 17 noiembrie La Constanța am sosit în zori, probabil. Când am urcat pentru micul dejun, vasul era staționat în port. Zi însorită și mare surprinzător de calmă. Mă așteptam ca autocarele care ne-au luat de pe chei să se oprească în Piața Ovidiu, la muzeul de arheologie. Dar autobuzul în care m-am suit iese din oraș și merge pe o șosea pe care n-o recunosc. După câtva timp, pe o bornă kilometrică, descopăr direcția: ne
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să devină interesant. 15 noiembrie. Vama Mă duc la recepție să-mi iau de pe panou dreptunghiul de carton cu numărul 100. Fiecare trebuie să-și ridice cartonașul. Astfel se vede cine nu s-a întors. Când coborâm scara metalică pe chei (9,30), e soare. Aerul e mai rece totuși decât la Constanța, deși ne aflăm mai la sud. Mergem (cu autocarele) mai întîi la un mausoleu. Trecut mumificat. Manie a mausoleelor. Trec grăbit prin fața sarcofagelor de marmură și a vitrinelor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]