8,186 matches
-
curte, unde înroșea ouă, bucuroasă că poate intra în vorbă. Am și doi morți, întări Nae. De la cimitir viu. — Bine, mă, făcu părintele. Nae salută din cap și se depărtă, trăgându-și copilul, care privea înapoi, prin noroiul uliței. „Ce ciudat e, își zise Celebi, când încerci să înțelegi ce înseamnă experiența morții pentru oamenii de rând. De fapt, se răzgândi el, nici nu știu dacă se poate vorbi de o experiență a morții. Oamenii nediferențiați trăiesc cu moartea, în moarte
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
o mână pe umăr. Rece. Degetele erau foarte reci. Când mam întors, l-am văzut pe tata, viu, ținea chiștocul în colțul gurii, era nebărbierit și plângea. Numai dintr-un ochi îi curgeau lacrimi, ceea ce mi s-a părut foarte ciudat. N-am zis nimic, parcă îmi înghițisem limba. A vrut să-mi spună ceva, poate dorea să știe ce mai face proasta de mama sau dacă am ajuns vreo celebritate, însă m-am trezit, cu cearceafurile făcute ghem sub mine
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
dacă nu cumva te face visul knockout. Limba aceea lungă se târa către mine, ca un șarpe roșu, iar curva mi-a făcut cu ochiul. Dintr-o dată, mi-am dat seama că avea în picioare șosete albe, trei-sferturi, arăta foarte ciudat așa, pe treptele alea, cu limba lungă și cu șosetele. Totuși, am avut vise și mai ciudate, poate că în unele zile vi le voi povesti. Când a ajuns aproape de mine, limba a început să urce, lăsându-mi bale pe
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
are, dacă este a ta sau ești al ei (deseori încercăm să soluționăm dilema printr-un iluzoriu noi). Raportat la timp, e o Fata Morgana a veșniciei: dacă "ai" frumusețea ei poți trăi o clipă cu sentimentul că ai totul. Ciudat e faptul că mare parte din valoarea ei stă în privirile celorlalți; de aici atât mândria cât și chinul ce te poate duce în vecinătatea iadului. Iar dacă n-ai fi întâlnit-o ai fi trăit toată viața cu sentimentul
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
o istorie cumva personală. Dacă reușim să întrezărim frica strămoșilor de migratori în spaimele noastre față de străini atunci teoria pare a fi confirmată. Unii filosofi îți fac vizibil invizibilul; în timp ce alții doar îți adaugă elemente în câmpul vederii. În mod ciudat parcă, doar primii sunt creatori, ultimii doar animând diverse fantasme. Dacă ești atent doar la "interiorul" tău greu îți dai seama că îmbătrânești; asta înseamnă că îmbătrânirea ține mai ales de exterioritate. Trebuie să împărțim realitatea umană în domenii și
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
mereu pe zmeu ce face, pentru a afla unde ține el Încuiată cartea cu formule magice. Și Într-o zi, pe când zmeul nu era acasă, ea se duse În grădină și Începu să citească formula. Simțea că se Întâmplă ceva ciudat cu ea, că se transformă ( nici ea nu știa În ce fel), că o cuprinde o moleșeală plăcută, că o furnică pe sub piele, că nu mai este ea. Când se Întoarse acasă, zmeul nu găsi fata În nici una dintre odăi
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
au gândit să-și facă semne. Dădeau din mâini, se suceau, se aplecau, se ridicau, Își mișcau ochii În cap de parcă ziceai că nu-s de pe astă lume ori că nu sunt prea zdraveni la minte. Așa se mișcau de ciudat și de caraghios, că au Început să râdă unul de altul. Apoi au Început să plângă de neputința lor, că ei, oamenii, nu puteau vorbi. Cum stăteau ei acolo, În mijlocul naturii, auziră două păsări ciripind, auziră greierii, auziră doi lupi
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
și frumusețe incredibile. Parcă acea canapea albă era așezată anume acolo, pentru a putea privi acea frumusețe. Încă de atunci se întrebase de ce, de ce așa? Apoi camera cu grota, cu gema simplă, luminoasă, elegantă..., de ce așa? Și acolo era ceva ciudat. Nu știa de ce, simțea un fel de stinghereală. Crezuse că acea combină muzicală era a lui Mihai. Că el se așezase cu ceva timp în urmă să asculte CD-uri. Abia acum își dădea seama că nu era așa. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
aici. Dacă ar fi știut, nu m-ar fi lăsat să locuiesc aici, m-ar fi protejat. Nu, categoric, Mihai și Beatrice nu știu nimic de firidă, de Jurnal, de scrisori... Ei, probabil, știu doar de atelier. Nu era nimic ciudat în a avea un atelier de bijuterii în mijlocul Parisului. Din contră, era ceva de admirat, deoarece, la expoziția de la Bayreuth, ea se prezentase cu piese de mare finețe, de mare eleganță. Avusese un succes fulminant. Ca și el, probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
legă o discuție cu Costel, chelnerul. Îl știa pe părintele Gherasim. Slujea la Catedrala din Cartierul Latin. Îi dădu și adresa, 9 Bis Rue Jean de Beauvois, în apropiere de Sorbona. Îi mai spuse că părintele e un bătrân cam ciudat, cu toane... Mulțumi, plăti cu un bacșiș consistent "domnului Costel" pentru informațiile oferite. A doua zi, pe la 10, era la catedrală, un edificiu impozant, cam încorsetat între imobilele vecine. Intră în biserica pustie la acel ceas, admiră altarul, cu icoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fiule, să te ierte! Ieși buimac din biserică, hălădui ore întregi fără să știe pe unde merge, punându-și, aproape la fiecare pas, întrebarea "de ce-i spusese părintele să-i ceară iertare Clotildei"? Ce știa, ce-i spusese despre el? Ciudat om, avea dreptate Costel de la Miorița! Am făcut-o și pe asta, își zise, acum pot să plec! Intrat în casă spre seară, o porni amețit, ca și cum luase o hotărâre, pe coridor, încet, urcă treaptă cu treaptă până ajunse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
meargă cu atenție, fiindcă Maria Tănase îl întorsese pe dos. Ajunse cu bine la Bucura! Satul îl întâmpină ca o ilustrată de Crăciun totul era alb, drumurile, casele, pădurea... Auzi lătratul lui Toni! Dragul de el, cât îi lipsise! Era ciudat, alături de Ana, singura ființă care-l iubea, care se bucura de prezența lui, care îi căuta privirea ... Parcă mașina, descărcă portbagajul, se hârjoni cu Toni prin zăpadă și apoi, amândoi, intrară în casă. Toate erau la locul lor! Badea Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fină, de mătase, scrisul lui Clody ca de copil, mărunt și îngrijit. Petre simțea că inima i-o luase la galop. Respiră adânc și începu să citească prima scrisoare. * Petre, Petre, dragule, iubitule! Încerc să-ți vorbesc "în scris", pare ciudat, dar mi-am zis că asta poate fi o cale de a mă confesa, de a împărtăși, dacă nu ție sau altora, foii imaculate de hârtie, câte ceva din preaplinul sentimentelor ce m-au copleșit și mă bântuie de când te-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fraze pe care le-ai mai spus și altor fete. Erai atât de convingător, îmi declarai iubire veșnică atât de înflăcărat, încât eu, în naivitatea mea, credeam tot ce-mi spuneai și eram nespus de fericită. La următoarea întâlnire erai ciudat, păreai schimbat, tăcut, parcă ieșit dintr-o lungă și grea convalescență. Parcă uitaseși că lângă tine sunt eu, "Frăgezel" a ta. Nu mai vorbeai de iubire, nici de un viitor împreună. Îmi trece prin minte, rememorând acele momente triste pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
undeva apăruse și părintele Gherasim, cu cădelnița și busuiocul muiat în agheasmă, și îi tot dădea cu cădelnița și agheasma pe la nas, spunându-i: "Cere-i iertare, Petre, cere-i iertare"...! Ușor-ușor se dezmetici și încetă să mai caute inelul! Ciudat e că simțea prin cameră miros de tămâie și agheasmă! Foarte ciudat! Se duse la baie, își privi fața în oglindă și ajunse la concluzia că cel care-l privea nu era el. Îi crescuse barba, i se adânciseră cutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și îi tot dădea cu cădelnița și agheasma pe la nas, spunându-i: "Cere-i iertare, Petre, cere-i iertare"...! Ușor-ușor se dezmetici și încetă să mai caute inelul! Ciudat e că simțea prin cameră miros de tămâie și agheasmă! Foarte ciudat! Se duse la baie, își privi fața în oglindă și ajunse la concluzia că cel care-l privea nu era el. Îi crescuse barba, i se adânciseră cutele de pe frunte, avea niște cearcăne adânci sub ochi... Parcă era un strigoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
e frică de vipere. Cât de mari sunt ouăle? Cam de mărimea ouălor de prepeliță... și foarte albe. Atunci sunt ouă de șarpe obișnuit. Nu sunt de viperă. Să știți că ouăle nu ard prea ușor, zise fata râzând cam ciudat și își văzu de drum. Focul a ținut cam jumătate de oră, dar ouăle n-au ars. I-am pus pe copii să le scoată din jar și să le îngroape sub prun. Am adunat niște pietricele care să servească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
bandă, într-o echipă de muncitori. Asta a fost munca pe care mi-a plăcut s-o fac cel mai mult. De două sau trei ori, pe vremea când munceam la munte, am avut impresia că școlarii mă privesc cam ciudat. Într-o zi, pe când duceam niște coșuri cu pământ pe umeri, au trecut câțiva dintre ei pe lângă mine și-au șoptit: — Crezi că e spioană? Am rămas uluită. Am întrebat-o pe fata de lângă mine, care căra și ea pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
brusc și m-a sărutat. I-am primit sărutul cu buzele strânse. Nu mă prea atrăgea. Totuși, din clipa aceea, a luat ființă „secretul“ meu. Domnul Uehara bocănea pe scări și eu îl urmam, încet, învăluită de un sentiment foarte ciudat. Când am ieșit la aer, vântul care sufla dinspre râu mi-a ciupit obrajii. Mă simțeam minunat. A oprit un taxi și ne-am despărțit fără un cuvânt. Mă foiam în prăpăditul ăla de taxi și aveam senzația că universul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
scris și soției lui Cehov, eu vreau copil. Sunt ceea ce Nietzsche numea „femeie care vrea să nască“. Vreau copil. Nu mă interesează fericirea. Am nevoie și de bani, însă numai cât să-mi ajungă să-mi cresc copilul. Artistul zâmbi ciudat. — Ești o femeie neobișnuită. Tu poți rosti în cuvinte ceea ce lumea doar gândește. Dacă aș trăi alături de tine, ai fi un permanent izvor de inspirație pentru mine. Deși ușor rănit în amorul propiu, tonul lui nu părea, în clipele acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
nălța spre cer. Înțelegeți de ce eram atât de fericită? Dacă nu înțelegeți... îmi pare rău pentru dumneavoastră. Nu vreți să veniți aici? L-aș ruga pe Naoji să vă însoțească la întoarcere, deși s-ar putea să i se pară ciudat. Ar fi mai bine să apăreți neanunțat, ca și cum ar fi fost o toană proprie. Nu prea are importanță dacă veniți cu Naoji. Poate ar fi mai bine să veniți singur, în timp ce Naoji e la Tokyo. Dacă e și el aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
s-au umplut ochii de lacrimi. — Vreo partidă? S-a aranjat? — Nu. — Doar nu vrei să-ți câștigi singură existența! Femeia muncitoare! Nu mă face să râd! — Nu, nu-i asta. Vreau să mă fac revoluționară. — Ceeeeee? Naoji mă privea ciudat. Tocmai atunci ne-a strigat asistenta doctorului. — Am impresia că mama voastră vrea ceva. Am dat fuga în camera ei și m-am așezat pe marginea patului. — Ce dorești, mamă? Mama n-a răspuns, dar simțeam că vrea să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Biblie că trebuie să dai și ultimul bănuț, zise altul. Unul are cinci talere, altul două și altul... ce pildă lungă și plicticoasă! Contabilitatea lui Hristos era foarte bine pusă la punct. — Ce mai! A fost un bețiv, comentă altul. Ciudat cât de multe pilde legate de băutură găsești în Biblie. Biblia îi critică pe cei cărora le place băutura, însă nu spune nici un cuvânt despre cei care beau. Asta dovedește că și Hristos era băutor. Pun pariu că era-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Ce frig s-a făcut! Nu bei nimic? Stăpâna și-a turnat niște saké dintr-o sticlă și a umplut și paharele noastre. Am băut toate trei în tăcere. — Văd că toată lumea rezistă la băutură, zise patroana cu un ton ciudat de amabil. Când s-a deschis ușa de la intrare, s-au auzit niște proteste. — Domnule Uehara, i-am adus, zise un tânăr. Însă șeful meu e așa mână-strânsă, încât abia am reușit să obțin zece mii de yeni după ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Îmi tot vine să strănut... După atâta balamuc, călătoria îndrăgostiților se termină comic. S-a deschis ușa din față. Un bărbat scund și chel, de vreo cincizeci de ani, într-o pijama colorată strident, ne-a salutat cu un zâmbet ciudat de timid. — Mulțumesc! A fost singurul cuvânt pe care l-a rostit Uehara când a dat buzna în casă, fără să-și scoată măcar paltonul. — E îngrozitor de rece în atelierul ăsta. Vreau camera de la etaj. Haide! M-a luat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]