1,506 matches
-
Este una dintre cele mai mari și cele mai grele codexe din întreaga lume, cântărește 110 de kilograme și este compusă din 460 de foi de pergament. Pentru fiecare foaie a fost nevoie de toată pielea a unei oi întregi. Codexul conține toate cântecele bisericești catolice legate de toate sărbătorile din anul calendaristic bisericesc. Pe coperta codexului apare blazonul Bakócz-Erdődy cu însemnele de episcop, dar fără însemnele de cardinal, fapt din cauza căreia nu se știe cu siguranță dacă codexul a fost
Tamás Bakócz () [Corola-website/Science/334621_a_335950]
-
de kilograme și este compusă din 460 de foi de pergament. Pentru fiecare foaie a fost nevoie de toată pielea a unei oi întregi. Codexul conține toate cântecele bisericești catolice legate de toate sărbătorile din anul calendaristic bisericesc. Pe coperta codexului apare blazonul Bakócz-Erdődy cu însemnele de episcop, dar fără însemnele de cardinal, fapt din cauza căreia nu se știe cu siguranță dacă codexul a fost făcut la comanda personală a lui Tamás Bakócz, sau eventual la comanda unuia dintre nepoții lui
Tamás Bakócz () [Corola-website/Science/334621_a_335950]
-
oi întregi. Codexul conține toate cântecele bisericești catolice legate de toate sărbătorile din anul calendaristic bisericesc. Pe coperta codexului apare blazonul Bakócz-Erdődy cu însemnele de episcop, dar fără însemnele de cardinal, fapt din cauza căreia nu se știe cu siguranță dacă codexul a fost făcut la comanda personală a lui Tamás Bakócz, sau eventual la comanda unuia dintre nepoții lui, János sau Simon Erdődy (ambele fiind numiți episcopi de Zagreb de unchiul lor).
Tamás Bakócz () [Corola-website/Science/334621_a_335950]
-
episcopului islandez Brynjólfur Sveinsson, care îl dăruiește în 1662 regelui danez Frederik al III-lea. Până în 1971, când a fost returnat Islandei, manuscrisul a fost păstrat în Biblioteca Regală din Copenhaga, de aceea el a primit numele de "Konungsbók" sau "Codex Regius", adică "manuscrisul regal". Cota sub care a fost înregistrat era Gks. 2365, 4to. Dat fiind că protagoniștii cântecelor din "Codex Regius" - zei sau eroi - se regăsesc în mare parte și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
Islandei, manuscrisul a fost păstrat în Biblioteca Regală din Copenhaga, de aceea el a primit numele de "Konungsbók" sau "Codex Regius", adică "manuscrisul regal". Cota sub care a fost înregistrat era Gks. 2365, 4to. Dat fiind că protagoniștii cântecelor din "Codex Regius" - zei sau eroi - se regăsesc în mare parte și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit și ea, în mod eronat, numele de "Edda". Începând cu secolul al XVII-lea, "Edda" lui Snorri a ajuns să fie
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit și ea, în mod eronat, numele de "Edda". Începând cu secolul al XVII-lea, "Edda" lui Snorri a ajuns să fie cunoscută drept "Edda în proză", în timp ce textele cuprinse în "Codex Regius" au fost numite "Edda în versuri" sau "Cântecele eddice ale zeilor" respectiv "Cântecele eddice ale eroilor". În mod hazardat, episcopul islandez Brynjólfur Sveinsson (1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
fie cunoscută drept "Edda în proză", în timp ce textele cuprinse în "Codex Regius" au fost numite "Edda în versuri" sau "Cântecele eddice ale zeilor" respectiv "Cântecele eddice ale eroilor". În mod hazardat, episcopul islandez Brynjólfur Sveinsson (1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au dovedit că manuscrisul a fost realizat abia în secolul al XIII-lea, deci nu putea fi opera lui Sæmundr. Cu toate acestea, cântecele din Codex Regius sunt cunoscute și sub
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au dovedit că manuscrisul a fost realizat abia în secolul al XIII-lea, deci nu putea fi opera lui Sæmundr. Cu toate acestea, cântecele din Codex Regius sunt cunoscute și sub numele de "Edda Sæmundar", "Edda lui Sæmundr", în opoziție cu "Edda Snorra", "Edda lui Snorri". Pornind de la presupunerea că Sæmundr, care a trăit cu un secol înaintea lui Snorri, ar fi redactorul culegerii de cântece
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
sunt cunoscute și sub numele de "Edda Sæmundar", "Edda lui Sæmundr", în opoziție cu "Edda Snorra", "Edda lui Snorri". Pornind de la presupunerea că Sæmundr, care a trăit cu un secol înaintea lui Snorri, ar fi redactorul culegerii de cântece din "Codex Regius" și ținând cont de caracterul arhaic al majorității cântecelor păstrate în acest manuscris, s-a crezut că această culegere i-ar fi servit lui Snorri ca sursă de informare atunci când a scris "Edda". Ca urmare, "Edda Snorra" este cunoscută
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
acest manuscris, s-a crezut că această culegere i-ar fi servit lui Snorri ca sursă de informare atunci când a scris "Edda". Ca urmare, "Edda Snorra" este cunoscută și ca "Edda cea tânără" sau "Edda mai recentă", iar cântecele din "Codex Regius" ca "Edda cea veche". Manuscrisul conține 11 cântece ale zeilor și 18 cântece eroice. Cântece ale zeilor sunt "Völuspá" (Profeția clarvăzătoarei), "Hávamál" (Cântecul Celui Înalt), "Vafțrúðnismál" (Cântecul lui Vafțrúðnir), "Grímnismál" (Cântecul lui Grímnir), "Skírnismál" (Cântecul lui Skirnir), "Hárbarðslióð" (Cântecul
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
Celui Înalt), "Vafțrúðnismál" (Cântecul lui Vafțrúðnir), "Grímnismál" (Cântecul lui Grímnir), "Skírnismál" (Cântecul lui Skirnir), "Hárbarðslióð" (Cântecul lui Hárbardr), "Hymiskviða" (Cântecul lui Hymir), "Lokasenna" (Cearta lui Loki), Țrymskviða (Cântecul lui Țrym), "Völundarkviða" (Cântecul lui Völundr / Wieland) și "Alvíssmál" (Cântecul lui Alvís). "Codex Regius" cuprinde următoarele cântece ale eroilor: "Helgakviða Hundingsbana fyrri" (Primul cântec al lui Helgi, cel ce l-a ucis pe Hunding), "Helgakviða Hjörvarðssonar" (Cântecul lui Helgi, fiul lui Hjörvarðr), "Helgakviða Hundingsbana önnur" (Al doilea cântec al lui Helgi, cel ce
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
căruia îi fuseseră dedicate "Narrationes amatoriae", dar având în vedere surghiunul și sinuciderea acestuia renunță la intenția sa și strecură doar aluzii discrete la Partenios în episodul cu Orfeu și Euridice. Partenios: "Erotica Pathemata" (în latină "Narrationes amatoriae"), Nr. 36, Codex Palatinus Graecus 398 din Universitätsbibliothek Heidelberg, fol. 173v-188v (vezi pagina 173v a manuscrisului). Ediție bilingvă în greacă/germană: "Liebesleiden in der Antike. Die „Erotika Pathemata“ des Parthenios", trad. și prefață Kai Brodersen Darmstadt: Primus 2000. Recenzii de Georg Heldmann în
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
mesaje și povești era prin transmitere orală vezi (viu grai), (tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în biblioteca din Alexandria. Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și
Carte () [Corola-website/Science/297102_a_298431]
-
tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în biblioteca din Alexandria. Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință. Înainte de invenția și adoptarea
Carte () [Corola-website/Science/297102_a_298431]
-
biblioteca din Alexandria. Pergamentele au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință. Înainte de invenția și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și
Carte () [Corola-website/Science/297102_a_298431]
-
de exprimare a datoriilor și a prețurilor protejându-se de deprecieri. Georges Depeyrot rezumă astfel: Aurul devine referință pentru sistemul fiscal și cheltuielile imperiale. Taxele se exprimă în "solidi", și uneori în fracțiune de "solidus". Amenzile, cunoscute de "Codul Teodosian" / "Codex Theodosianus", nu se mai exprimă decât în aur, începând din anul 360. Cheltuielile militare, soldele regulate și gratificațiile excepționale, în , sunt reglementate în "solidi". Prin intermediul impozitului, "solidi" reveneau în casieriile statului, pentru a fi retopiți în lingouri, ceea ce permitea aprecierea
Solidus () [Corola-website/Science/313343_a_314672]
-
este o frază scurtă, prezentă în majoritatea traducerilor ale "primei epistole a lui Ioan" și publicată începând cu secolul VII în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta respectiv secolul IX în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis acesta din urma apărând în anul 927 d.Hr. iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus până astăzi, datorită folosirii cu precădere a
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
este o frază scurtă, prezentă în majoritatea traducerilor ale "primei epistole a lui Ioan" și publicată începând cu secolul VII în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta respectiv secolul IX în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis acesta din urma apărând în anul 927 d.Hr. iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus până astăzi, datorită folosirii cu precădere a celei de-a treia ediții a "Textus Receptus" (TR) ca
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
începând cu secolul VII în manuscrisele latine precum Codex Legionensis și Frisingensia Fragmenta respectiv secolul IX în cazul Codexurilor Cavensis, Ulmensis și Complutensis acesta din urma apărând în anul 927 d.Hr. iar în cazul manuscriselor grecești din 1520 în Codex Montfortianus până astăzi, datorită folosirii cu precădere a celei de-a treia ediții a "Textus Receptus" (TR) ca singură sursă de traducere. În versiuni care conțin această frază, cum ar fi "Biblia ortodoxă", "" este scris așa (Comma fiind redată aici
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus, Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut în Registrul de cărți catalogate ca eretice al Bisericii Catolice, deși (conform opiniei majoritare) știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament. Manuscrisul Codex Montfortianus numit de ErasmusCodex Britannicus este primul manuscris grec care conținea Comma sub forma unei note de subsol și însuși Erasmus îl suspecta de a fi latinizat conform Vulgatei. De Jonge se abate de la opinia majoritară afirmând că Erasmus s-
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
afirmând că Erasmus s-a temut într-adevăr de a fi acuzat de erezie și avea o teorie că manuscrisele grecești au fost modificate conform Vulgatei, însă nu există niciun indiciu că Erasmus și-ar fi dat seama că acest Codex Britannicus a fost scris special pentru a-l face să includă Comma în ediția grecească a Noului Testament. De Jonge afirmă că ideea că Erasmus ar fi fost obligat de un pariu să includă Comma se datorește unei înțelegeri greșite
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
oprit din peregrinare și ar fi fondat noua lor capitală, Tenochtitlan. La o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
capitală, Tenochtitlan. La o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele devorează ceva, dar
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele devorează ceva, dar nu este indicat ce. În sfârșit, alte versiuni indică vulturele strângând
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]