1,198 matches
-
Europei, când este vorba de oștile ungare și polone, ceea ce înseamnă că erau alcătuite, în cea mai mare parte din cavaleri și mercenari greu înarmați. Și oștile otomane aveau un nucleu format din oameni care posedau un armament greu (platoșe, coifuri, cămăși de zale etc). Din puținele informații pe care le avem, putem să afirmăm că și în oștile românești din secolele XIV-XV existau oameni bine înarmați, la fel ca cei din statele feudale apusene. O frescă de pe un stâlp din
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Verancsics în jurul anului 1540, se arată că “armele principale ale moldovenilor sunt ca și la tătari: scutul, lancea, sabia și săgețile; platoșă grea nu are nimeni; puțini sunt, și numai din cei mai bogați, au doar cămăși de zale și coif de oțel; dar drept platoșă ei toți îmbracă niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate... și sunt socotite drept platoșă, căci sabia nu le poate pătrunde
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
unități - călărașii din anumite ținuturi, inspecții care se lăsau cu pedepse grele, pentru cei care nu veneau cu armele pregătite (scut, sabie curbă, în stil turcesc, suliță cu coadă lungă, secure sau buzdugan). Cei avuți posedau cămăși de zale și coifuri de oțel. Foarte puțini aveau armuri în stilul cavalerilor occidentali. Cei mai mulți “îmbrăcau niște haine de in, umplute cu bumbac în grosime de trei, patru degete, mai ales în partea umerilor și până la coate - după cum se poate vedea pe țesăturile străvechi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
creastă deluroasă abruptă, puțin sinistră. Lângă han, pe malul râului Najerilla, cântă și dansează o formație locală. Muzica și costumele aparțin civilizației și culturii mexicane din perioada precolumbiană. Cât de impunători sunt bărbații ce poartă pe cap un fel de coifuri cu un penaj enorm, multicolor! Mă întreb ce păsări au pene atât de lungi și de frumoase, căci sunt mai lungi decât cele ale păunului pe care-l cunosc. Așa a decurs și cea de-a cincea zi a mea
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
venit jandarmi în locul celor 100 de soldați germani rămași. Steagurile și le strânseseră, dar mulțimea s-a repezit să dea jos pajura, firma și hampele steagurilor, le-au luat la spinare și au pornit în manifestație; pe cap puseseră un coif german pe care altul bătea toba. Răzbunau cum puteau pe liceanul și femeia răniți în ajun de o mitralieră, fiindcă strigaseră „Jos germanii“ și cântaseră „Trăiască regele“. Văzând că le puteam expune fără a le pierde, am alergat la Clubul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
bucurie. Păcat numai că sfârșitul a întunecat și aici atmosfera cu defileul sașilor, începând cu pestuceanii (?), pe cai frumoși, cu șei și frâie bogate, îmbrăcați în catifea cafenie, cu căciuli de castor, lanțuri și cordoane mari de aur, femeile cu coifuri aurii, rochii de catifea și mătase; se prezentau cu toată bogăția scoasă din această țară, rămasă săracă numai pentru autohtoni. Erau mândri și demni, dar reci și chiar încruntați. Acum făcuseră declarații de loialitate regelui, dar tot ei cu doi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fantezie, lumină și culoare. Reveneam la șpaclu iar lucrările de artă naivă rămâneau în așteptare. Pentru următoarea ediție a Festivalului Național am reluat temele istorice, influențat și de mediul în care î-mi desfășuram activitatea profesională. Lucrările: Mircea cel Bătrân, Coiful, scutul și sabia încovoiată lucrate în cuțit ajungeau la dimensiuni de până la 100 x 100 cm. Comitetul de Cultură și Centrul de Îndrumare al Creației Populare erau instituțiile care coordonau întreaga mișcare culturală și artistică la nivel județean. Aceste instituții
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
instalarea blazonului din marmură al lui Manetti într-un loc deosebit, de onoare, pe turnul-clopotniță al catedralei, si nu în locul obișnuit de pe fațada Palatului Guvernatorului, iar drept cadou de adio i-au oferit un steag purtând blazonul sau și un coif decorat cu argint 33. La Scarperia, ne spun biografii, Manetti a găsit regiunea "plină de certuri și diferende toate, sau cea mai mare parte dintre ele, fiind dușmanii de moarte"34. Și astfel el a călătorit în persoana din sat
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
ciomege la picioare și cădeau împreună cu călăreții care erau imediat dezarmați. Iar mulțimea, amețită de succes, întărâtată de conducătorii ce încurageau lupta din balconul caselor Roznovanu, devenea din ce în ce mai furioasă și mai compactă și înaintă spre palat învârtind în vârful ciomegelor coifurile cucerite de la soldați ca trofee de război. Atunci un regiment de infanterie se prezintă în fața răzvrătitorilor cu arma la braț. Am auzit trei sunete de trompete, trei somațiuni de retragere care au fost urmate de mii de urlete sălbatice și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
el participa cu tot sufletul la cele povestite: Și abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții umplu câmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
însă mulțumit că biruise, a stat în fața oglinzii două ceasuri. De dincolo de sticlă nu-l mai privea un puști cu nasul plin de bubițe, furios pe tot ce vedea, ci un ostaș roman cu pieptul plin de zale aurite și coif bătut cu pietre prețioase. Luni de-a rândul, Codin Antonescu a zburat în alte lumi. Ai lui credeau că elevul cuminte, care nu scotea o vorbă, care, cum venea de la școală, mânca și se încuia la el în cameră, era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
1989) BENIUC Mihai Beniuc și stelele (nota V. I.) „Înainte cunoscusem stelele roșii ale Kremlinului, cunoscusem stelele de aur ale eroilor sovietici în lupta pentru patrie și omenire, în munca socialistă cunoscuse fiecare din țara mea stelele de pe șepcile și coifurile soldaților sovietici, eliberatorii noștri. Acum am cunoscut prima stea lansată de om pe cer.“ (Viața românească, nr. 10, octombrie 1957) Realismul lui Mihai Beniuc (nota V. I.) „Totuși se ridică mereu la noi printre scriitori problema: viața așa cum este ea
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
și mizerabilă a Cavalerului Tristei Figuri. Dacă Don Quijote este un nebun frumos și eroic, Sancho Panza este capabil să-și asume lucid o iluzie. Don Quijote vede monștri malefici În locul morilor de vînt și se avîntă Împotriva acestor monștri; vede un coif de aur În locul unui biet lighean de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe o canapea din colț. Luke are expresia aia radioasă pe care o are ori de câte ori o vede pe maică-sa, iar Elinor stă pe marginea canapelei, îmbrăcată cu un taior în carouri, garnisit cu blană. Are părul țeapăn, ca un coif, dat cu fixativ, iar picioarele, evidențiate de dresul deschis la culoare, par și mai subțiri decât i le știam. Elinor ridică privirea spre noi, fără nici o expresie - însă îmi dau seama clar, după felul în care își flutură genele, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
situată la vreo 15 Km de orașul Santo Domingo, undeva între Quito și coasta ecuadoriană. De ce? Locuitorii aparțin tribului Tsachilla, oameni roșii (Colorado) numiți astfel deoarece își bărbieresc capul pe părți, apoi adună părul rămas ca într-un fel de coif și îl vopsesc în roșu cu un fruct, achiote”. Aparent din întâmplare, Ingrid Cozma poposește la familia lui Alfonso Aguavil, șaman din tată n fiu, premisă necesară și suficientă pentru intrarea în spirala unei adevărate aventuri spirituale. După intrarea în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
cam la 15 km de orașul Santo Domingo, între Quito și coasta ecuadoriană. De ce? Locuitorii din Chiguilpe aparțin tribului Tsachilla, oameni roșii (Colorado) numiți astfel deoarece își bărbieresc capul pe părți, apoi aduna părul rămas ca într-un fel de coif și îl vopsesc în roșu cu semințele unui fruct, achiote Din spusele lui Maximiliano, majoritatea triburilor care își păstrează tradițiile în viața de zi cu zi sunt războinice sau închise lumii vestice; tribul Tsachilla este una din puținele excepții. Ideea
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
spre scutul nefericitului cavaler, care este doar a șaisprezecea parte din tabla de șah, alternând ultramarinul cu roșu Închis și cu o cruce sub formă de trifoi, argintată, În fiecare pătrat. Deasupra se vede ce a mai rămas din cavaler: coiful lui solid și o incomodă gardă de gât care-l Împiedică să mănânce, precum și un braț viteaz ieșind dintr-un fel de ornament cu frunze, roșu Închis și ultramarin și Încă fluturând o spadă scurtă. Za hrabrost’, „pentru vitejie“, stă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma Luminiș în pădure. Pe cărare, în marș forțat, cu zornăit de pinteni, apar boierii-oșteni, cu hatmanul Șendrea în frunte. Sunt înzăuați, cu platoșe, scuturi, coifuri, săbii, buzdugane tot harnașamentul de război. Fiecare poartă în spinare pe lângă cucura cu săgeți și un sac legat cu sfoară un fel de raniță, se pare destul de grea. Sunt prăfuiți, nădușiți și gâfâie, gâfâie să le iasă sufletul pe gură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
l-am urmat. Știam că mergem la moarte, dar eram hotărâți să ne batem și să murim împreună cu împăratul. "Ca oameni liberi, nu ca robi!"... Constantin și-a scos platoșa aurită, cu vulturul bicefal încrustat pe piept, și-a azvârlit coiful cu panaș, și-a smuls inelul cu pecetea imperiului același vultur bicefal, l-a sărutat și l-a aruncat departe, și-a scos cămașa de mătase și a îmbrăcat o cămașă luată de pe cadavrul unui oștean era o cămașă sfâșiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cărucioară pe două roți. Să trăiești, Savastiță! se dă la ea moșneagul cu plosca. Să trăim, să trăim! îi răspunde acru, în răspăr, bătrâna, văzându-și de treabă. Pe după bojdeucă, se furișează tiptil un moșneag înarmat până-n dinți, cu un coif mâncat de rugină, cu arc și tolbă la spinare, toporișcă la brâu, ghioagă ghintuită pe care mai mult o târăște prin pulbere. Dumnezeule!!! țipă Savastița. Iar?!... Nu te vezi?! Hodorogule!! Bătrânul se înfoaie și grăiește cu mândrie: Savastiță, draga me
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
știți! Târgoveții, câștigați de partea moșului, râd, îl încurajează: Așa-așa, moșule! Nu te lăsa! Atinge-o! Și voi ce vă băgați?!?! se stropșește la ei Savastița. Plecați de-aici! Valea!! Valea!! Savastița, arțăgoasă, violentă, trece la atac. Îi smulge coiful din cap, buzduganul din mână. Pohtim de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata! Am zis! Afurisită muiere! se aud șoapte admirative din mulțime. Mă faci de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de mai pleacă, amu! Pleci cu muierea ta la codru! E poruncă de la Vodă! Gata! Am zis! Afurisită muiere! se aud șoapte admirative din mulțime. Mă faci de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n casă târând după ea buzduganul, cu coiful pe cap. Târgoveții râd și părăsesc comèdia. Dumitru, văduvit de coif mândria lui -, amărât-amărât, se lasă moale pe o buturugă din fața cârciumii. Lasă, moș Dumitre, îl consolează Niculai. Ț-a ajunge... Ți-ai făcut datoria, cu vârf și îndesat. Du
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poruncă de la Vodă! Gata! Am zis! Afurisită muiere! se aud șoapte admirative din mulțime. Mă faci de râsu' târgului, hodorogule! și intră-n casă târând după ea buzduganul, cu coiful pe cap. Târgoveții râd și părăsesc comèdia. Dumitru, văduvit de coif mândria lui -, amărât-amărât, se lasă moale pe o buturugă din fața cârciumii. Lasă, moș Dumitre, îl consolează Niculai. Ț-a ajunge... Ți-ai făcut datoria, cu vârf și îndesat. Du-te cu baba la codru. Mergem împreună. Ce să facem? oftează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
datoria, cu vârf și îndesat. Du-te cu baba la codru. Mergem împreună. Ce să facem? oftează el. Parcă eu n-aș vrea? spune cu tristețe și flutură mâneca goală. Mi-a luat coifu'! se căinează Dumitru. Muierea dracului! Fără coif nu se poate! Să-mi fi lăsat osmanlâu', la Podul Înalt, măcar să-mi fi lăsat dreapta... îngână Niculai cu amar intrând în cârciumă. Pe furiș, din spate, se strecoară un băiețandru, că nici tuleele nu i-au mijit, nici șorțul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin spatele casei, cu coiful în cap și buzduganul la spinare. Dumitru o rupe la sănătoasa după el, cu o sprinteneală de flăcău. Mitrică!! strigă Savastița. Nu mă lăsa, Mitrică!! se milogește ea. Întoarce-te Mitrică!!!... Savastiță, draga me!! Nu poci!! strigă moș Dumitru, țanțoș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]