994 matches
-
pășind hotărâtă după soacră-sa. CAPITOLUL 8 Șoseaua și orașul rămaseră în urmă, departe, la capătul lumii, înecate în apa ruginiu spălăcită a grânelor răscoapte, scuturate și-nnegrite de arșiță, topite în verdele aburit al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
al păpușoaielor pletoase. Numai vârtecușurile albe de colb ce se ridicau dintr-acolo anunțau prezența lor neliniștitoare. Mamă! Ce-i? Nimic. Lasă! Soarele ardea, aprinzând aerul, frigându-le mâinile și spatele. Când ajunseră, fețele le erau negre de sudoare și colb. Rochia ei de mătase, udă în spate. Căută o tufă de măcieș la marginea acelui ogor, care nu era al lor, era al nimănui. Se dezbrăcă, își făcu vânt cu palmele și, ridicându-se, își legă basmaua la spate, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fiu aici. Avea fața scofâlcită, neagră de fum ca și mâinile și ochii sticloși și holbați, albi ca la morți, trași în fundul capului. Pe tâmplele scobite și-n pomeții obrajilor îi rămăseseră dungile cenușii de sudoare, cum se amestecaseră cu colbul și se uscaseră. Sufla greu, dar nu mai horcăia. Pieptul, uscat, cu coastele ieșite se cutremura în răstimpuri. Mâinile i se strângeau convulsiv de brațul bătrânei, dar se liniștea pe-ncetul, spaima care-i golba ochii slăbea, se-ndepărta, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
văiugi spârcuite pe buza crăpată a râpelor și ponoarelor, șerpuirile bătătorite și însăilările șovăitoare încrucișate la tot pasul cu prăpăstiile înguste, cotite și-ntortocheate, săpate sub palmele brusturilor, în amara aromă de pelin, ca și drumurile late și hârtopite, cu colbul ars pe ele, zvârlite parcă de-a dreptul spre cer, legau puterea nopții libere și proteice a câmpiei, pădurilor, apelor și munților de misterele și osteneala orașului, cu orizonturile lui închise între ziduri, cu speranțe strivite și vieți croite alandala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu mă necăjești, îl dojeni ea. N-am ce născoci, se dezvinovăți el, cu toate că eu sunt altă fire, cu alte apucături și metehne, recunosc. Apucăturile și metehnele pe care ți le dă orașul. Libertatea mea e să respir aerul și colbul din biblioteci și să mă simt stăpânul naturii cercetând muzeele. Nu știu dacă mă poți înțelege, dar și eu sunt sătul, îi declară Tudor. Toată ziua, diplomație, alergătură, bătaie de cap și hărțuială, pentru ce? Războiul aduce și această calamitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
jucînd sub copaci", în foșnetul ierbii, în lucirea lunii - ca o obsesie premonitorie și fatală: Dar vai! sub luceferii palizi ai bolții cum sta în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreț uriaș și cu colții îl trase sălbatic prin colbul roșcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sînge, oprind vînătoarea mistrețului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună și plînge, ce veștedă frunză mă bate mereu?... - Stăpîne, mistrețul cu colți ca argintul, chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci
Epistolă către Odobescu (VII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7978_a_9303]
-
se închină călugării. ― Și toate astea mă vor ajuta să înțeleg ce vrei de la mine? ― Nu, Stin, te vor ajuta să îți asumi un lucru pe care îl știi deja și din cauza căruia Jeremiah zace acum cu capul zdrobit în colbul din fața porții. A fi așa cum ești tu înseamnă și să îți asumi responsabilități, nu numai posibilitatea de a avea orice femeie dorești! Din privirea pe care i-o întoarse Stin, Maria își dădu seama că tânărul nu înțelesese nimic din
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
din jurul celor trei bărbați și apoi îl arătă cu degetul. - Sunteți prizonierii cercului, hohoti Xtyn. Cei trei priviră dâra din praf. Fără ezitare, Vartil strică linia perfectă cu vârful sandalei sale. - Și ce ai rezolvat cu asta? Te joci cu colburile! Vocea ly deveni asurzitoare. A-l acuza pe un adult că se joacă cu colbul era ca și cum i-ai fi spus în față că e neputincios, fiindcă praful drumului era primul instrument cu care copiii începeau să-și exerseze puterile
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Cei trei priviră dâra din praf. Fără ezitare, Vartil strică linia perfectă cu vârful sandalei sale. - Și ce ai rezolvat cu asta? Te joci cu colburile! Vocea ly deveni asurzitoare. A-l acuza pe un adult că se joacă cu colbul era ca și cum i-ai fi spus în față că e neputincios, fiindcă praful drumului era primul instrument cu care copiii începeau să-și exerseze puterile psi, chiar înainte de a primi o mantie. Jignirea era îngrozitoare și totuși exprima exact ceea ce
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
lor cresc oi țigăi și sârbe (cu lână roșcată) din regiunea stepică a ținutului Fălciu. Sărăcia de apă i-a obligat să renunțe la creșterea cârdurilor de gâște și a porcilor de rasă. Aceiași sărăcie de apă și abundență de colb ori glod (după anotimpă, i-a făcut pe mulți dintre coloniștii bucovineni de aici să și schimbe portul lor național prin portul hainelor și cămășilor obișnuite regiunilor noastre de deal și câmpie. În sfârșit, stabilirea coloniei la marginea nordică a
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
stradă. Cred că acum joacă fotbal cu Cuțulache”. Vița de vie care și-a agățat, ca într-o îmbrățișare, câteva crengi de ramurile pomilor de prin apropiere, șoptesc aprobator: „Așa-s băieții, n-ai ce le face! Bat mingea prin colbul uliței; e plăcerea lor”. „Cirip-cirip, așa-i!” par a spune, de sub streașina casei, trei mogâldețe negricioase. Așezată pe salteaua pneumatică peste care, de îndată ce Sorin și Sorina au sosit de la scaldă, bunica a pus un țol mare și călduros, fetița simte
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
A nourilor lume aurită [e] de soare Ce, cu văpaie albă, frumoasă, orbitoare, Împrăștie în neguri subțiri din juru-și norii, Ca la minune cată la dânsul călătorii. Deodată ți se pare că ceru-ntreg se rumpe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe; Apunerea cerească părea de raze ninsă Ca pâsla păreau albe dumbravele sub dânsa, Iar râuri, lacuri, ape sclipeau ca și oglinzi. Apoi, când răsăritul cu ochii îl cuprinzi 2275 Sub cerul plin de nouri la răsărit vezi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
juru-i norii, Ca la minune cată la dânsul călătorii. Dar iată că apusul se lumină de-o ploaie, Se lumină, căci raze, sclipiri curgeau șiroaie, Pe șesurile limpezi... ploaia cădea cu soare, Împlind întreaga lume de-o stranie splendoare. Un colb de diamante părea că se lățește În ceață preste lume, de scânteie și crește, Și lacuri și pârâie ardeau sub acea ploaie Încungiurați de arburi, pe ei era văpaie; [Deodată mi se pare] că cerul tot se rumpe În ploi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
părea că se lățește În ceață preste lume, de scânteie și crește, Și lacuri și pârâie ardeau sub acea ploaie Încungiurați de arburi, pe ei era văpaie; [Deodată mi se pare] că cerul tot se rumpe În ploi scânteietoare de colb de pietre scumpe, Apunerea cereas[c]ă era sub raze ninsă, Ca pâsla erau albe dumbrăvile sub dânsa, În râuri, lacuri, ape sclipeau ca și oglinzi; Apoi, când răsăritul cu ochiul îl cuprinz Uimit priveam la ploaie de pietre scumpe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
-i rânduită. Așadar nu sta la gânduri, Prea ușor alegi din două, Eu îți zic să-ți iei vecinul: Ia-l cu mînile-amîndouă. [ANA] Toată ziua se închide Prin autori mâncați de molii Și îl vezi întotdeuna Cumu-i plin de colbul școlii. [MĂTUȘA] Dar nu vine-n toată sara? [ANA] Vine. Poate i-i urât. Ș-apoi nu știi cumcă fusta Femeiască-o au... urît? [MĂTUȘA] Pentru? [ANA] Știu eu care-i cauza? [MĂTUȘA] Pentru că în lumea toată Numai una-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nervi sau pur și simplu saltimbanci de duzină, băieți care au dreptul să spună ce le trece prin cap la televizor, așa ca să înțeleagă și oamenii cuminți că la stele trebuie să se uite, la nori și la vânt, la colbul drumului în fapt de seară, lucrurilor normale și oamenilor normali nu li se acordă timp de antenă. Am făcut la Masca un eveniment care m-a depășit chiar și pe mine. Anca vine într-o zi și spune că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu?... Bună dimineța, nașule! Sărut mâna, nașă! a grăit Costăchel din poartă. Bună dimineața! au răspuns bătrânii, cu ochii scăldați în aurul toamnei. Îndată sunt gata, numai să-mi șterg ghetele, că de când nu le-am încălțat... s-a așezat colbul de un deget pe ele - a răspuns învățătorul privirii întrebătoare a lui Costăchel. Între timp, au ajuns și Măriuca cu ceilalți. Învățătorul și-a luat bastonul de după ușă și, sprijinindu-se de brațul lui Costăchel, au pornit spre poartă. Ia
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
până la casa mea mai sunt vreo treizeci de pași... Așteptam momentul potrivit să fac saltul până la colțul gardului, când o rafală de mitralieră a secerat din zbor un ostaș în plin salt... În lumina slabă a zorilor, prin fumul și colbul care învăluia totul nu puteam distinge mare lucru... În clipa următoare, o nălucă a făcut un salt nebunesc până la rădăcina nucului din poarta lui Costăchel... A dus automatul la ochi. Apoi, ca în poligonul de tragere, a ochit gospodărește și
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
coloană de ruși!” Am privit în direcția arătată de caporal. O coloană nesfârșită de ruși tălăzuia înspre noi. Am rămas în așteptare. Iată-i tot mai aproape! Rubăști înspumate. Automate atârnate de gât. Ciubote scâlciate... Totul părea că plutește în colb... Am adunat ostașii și am rămas în dreapta plutonului... „Gde nacialnic?” - a fost prima vorbă spusă răstit de un maior rus. Am făcut un pas în față. „Tî net nacialnic! Nazat!” au răsunat răstit cuvintele maiorului, însoțite de o privire de
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
a răspuns Petrache, cu un crâmpei de zâmbet răsărit în colțul gurii... Și atât. Vara i-a găsit cu rândurile subțiate... Mulți deținuți nu au mai apucat să-și încălzească oasele rebegite la soarele verii... O coloană lungă tălăzuia prin colbul drumului dintre stufării. Era un nou lot de deținuți. Îi aduceau să înlocuiască morții și să mărească forța de lucru - cum gândeau sus-pușii... În acea seară, Costăchel se simțea trist peste măsură. Așa cum nu-i era felul. „Ce-i cu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Unu... doi... trei... răsunau vocile deținuților, înnecate în valurile lapoviței neîndurătoare... Lipsește unul! Unde i? - a sărit gardianul ca ars. Este aici!... E ... mort! - a răspuns cu glasul sugrumat Costăchel... În prag de seară, două umbre își târau picioarele prin colbul drumului... S-au oprit la fântâna din răscruce. Au scos apă și au băut fără grabă. Apoi, gemând ca sub o povară, s-au lăsat să cadă pe lespedea de piatră de alături... După ce și-au mai tras sufletul, unul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Îți răcești gura degeaba. Pe aiștia nu-i poți da jos decât cu pușca. Cu vorba nici gând... Uite-te la mine. Eu îs mai breaz? Am noroc de ciomagul ista din mână, că altfel... Au pornit călcând anevoie prin colbul șleahului... Pășeau în tăcere. Țăndări de gânduri - ca niște străfulgerări - îi treceau prin minte lui Costăchel... „Săracul Filip... O rămas pentru vecie acolo în pustietatea ceea. N-o avut parte măcar de o lumânare la căpătâi. Și câți ca el
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
doi călcând lucerna verde. Noaptea târziu, În capătul uliței dinspre biserică, Onica Îl Întreabă pe feciorul fără nume: „ai să mai vii?” Iar el nu-i răspunde, privirea fetei coboară În pământ și Încearcă să oprească unduirea șarpelui subțire În colb, flăcăul doar Întinde cizma și-i zdrobește capul, cuprinde chipul fetei În palme și dă răsplată sufletului ei aprins de văpaie, Învăluirea ochilor albaștri. Nu spune nici o vorbă și cal și călăreț se pierd În noapte. Trece duminică după duminică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
aer - ziceai că-i Lenin! Și apoi, între cei doi fojgăia o liotă de mătuși și unchi și veri mai mari, încercând să-i țină la distanță, să nu se piseze unul pe celălalt până or ajunge două grămăjoare de colb evreiesc. Într-o sâmbătă, pe la începutul lunii mari, după un concurs de atletism din New Brunswick, organizat la nivel statal, Heshie s-a întors la liceu spre asfințit și de-acolo a ieșit imediat pe corso, s-o sune pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face vaca? Mult mai bine. Să o vezi acum! Ți-e mai mare dragul! Mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]