9,508 matches
-
literar, cum a fost, negreșit, E. Lovinescu? Și el adept al liberalismului, în 1908 putea articula despre opera lui Caragiale, următoarea deconcertantă apreciere: "În cincizeci de ani nu va mai rămîne nici cea mai mică urmă din atmosfera morală a comediilor lui Caragiale; amintirea republicii din Ploești sau a gărzii civice se vor fi risipit de mult". Iar patru ani mai tîrziu, în 1912, într-un amplu studiu despre opera dramatică a lui Caragiale publicat în Convorbiri literare și reluat, puțintel
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
să fie mai ignorantă în această știință decît lumea în mijlocul căreia a creat artistul Caragiale ar fi, cred, greu de găsit în cuprinsul societăților istorice". Tocmai în 1935, Pompiliu Constantinescu, reflectînd și punînd în valoare tipologia personajelor lui Caragiale în comedii, despre tipologia feminină observa deosebirile în simetria lor prea evidentă: "Asemănarea și filiația dintre Zița, Veta și Zoe, trei fețe ale "eternului feminin" vulgar, romanțios, cu un limbaj, cu gusturi, cu voințe precizate, exprimă trei mentalități surprinse în nuanța lor
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
Trei generații de femei cu psihologii diferite". Și într-un studiu din 1939, revenind, precizează: "Părerea lui Zarifopol, care vede în viziunea lui Ion Luca un om caricatural, ni se pare insuficientă; după cum rezistențele tuturor criticilor care au redus valoarea comediilor la document social sunt fundamental eronate. Într-o intuiție monovalentă, de o rară nuanțare, cît privește tipurile și indivizii, Caragiale a văzut concret multiplicat, o unitate umană, dintr-o tulpină robustă a urmărit, cu luciditate, ramificațiile ei numeroase, într-o
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
în 1941, în Istoria literaturii, Călinescu nu are cheie potrivită pentru receptarea dramaturgiei lui nenea Iancu. După ce trece, tipologic, în revistă diferitele personaje, întîlnim această judecată buimăcitoare: "Toți acești eroi sunt structural satisfăcători, însă nu se poate face cu ei comedie adîncă. Comicul rezultă din îmbinarea mijloacelor și rămîne în cele din urmă în sfera indemonstrabilului. Este la Caragiale un umor inefabil ca și lirismul eminescian, independent de orice observație ori critică, constînd în "caragialism", adică într-o manieră proprie de
Receptarea dramaturgiei lui Caragiale by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15966_a_17291]
-
despre niște poezii mai vechi: ' Sînt vechi, scrise pe timpul cînd îmi dregeam glasul și-mi chinuiam Pegasul, arătîndu-i Parnasul'. Ceea ce rămîne însă demn de interes sînt paginile în care se referă la literatură. Considerațiile despre epigramă, rondel, parodie, fabulă, odă, comedie sînt foarte utile în configurarea unei biografii a operei. Una dintre obsesiile lui Marin Sorescu era publicarea, cel mai important lucru în viața unui scriitor. Nu e de ajuns să scrii, să fii preocupat de artă dacă nu te și
Pentru o biografie a operei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/15607_a_16932]
-
Figaro', mai târziu 'Don Giovanni', 'Flautul fermecat'. Mozart și nu numai el ne arată, cum timbrul vocilor umane este mărturisire de caracter și personalitate. Dramaturgie. De aici transferul deliciului de a iscodi timbralitatea, conflictul, în lumea sonorităților instrumentale. În simfonia comedie sau dramă. Hayden, Mozart Beethoven. De la Operă la Ateneul Român axa este aceeași linie dreaptă.
Identificare by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/15614_a_16939]
-
fata și-ar fi recăpătat graiul și auzul numai dacă fiul de împărat - al celuilalt, de Verde - care silabisea zi și noapte o carte groasă, cu degetul rând cu rând, și care se chema... stai! Cum îi zicea?... A, da. Comedia umană, cică, soro, ca la teatru. Topită de milă, Rița se lăsă pe obrazul ars de soare al bietei fete, sbârnâi la ureche, îi țipă: Cerule iubite, fă să se mărite! Da' fata, nimic, lemn. Rița, mai sentimentală, luă pe
Poveste 2002 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15648_a_16973]
-
mai totdeauna să găsească ieșirea modulatorie neașteptată, pentru el culoarea nu este timbrală, ci apoape exclusiv armonică. Inventiv. Neprevăzut. Câteodată straniu. Cel mai adesea perfect controlat, deși - spre bucuria noastră - uneori conductul său armonic ia drumuri asemănătoare acelor automobile ale comediei mute în care un Harold Lloyd - spre pildă - reușea cum-necum să smulgă volanul de pe axul său: iar vehiculul evita miraculos ciocnirile, devalând pe străzile din San Francisco. Sunt răutăcios. Probabil invidios. Știu că nu voi reuși niciodată plimbări armonice atât
Aniversare Johnny Răducanu () [Corola-journal/Journalistic/15664_a_16989]
-
toate. A venit în State pe la sfîrșitul anilor '40 sau la-nceputul anilor '50 și s-a însurat cu prima soție - adică maică-mea -, dar cea mai mare parte a vieții a lucrat în Anglia. A făcut o grămadă de comedii și de thriller-uri cu buget limitat. Cum să-ți spun, n-a năzuit la nici un fel de... statut estetic nemaipomenit, dar și-a turnat filmele și multe dintre ele au fost bune. Prin anii '70 a ajuns să facă
Jonathan Coe - Casa somnului by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/15650_a_16975]
-
a mulțumi că i s-a născut un fiu așa cum se rugase - un drum plin de încercări și tentații, un drum inițiatic. Asociația elenă a criticilor a atribuit un premiu ex aequo filmelor O zi din august de Konstantine Giannaris (comedia tristă a mai multor familii tarate de lipsa comunicării reale) și În căutarea morfinei de Yannis Fragas (trecerea violentă a unei fetițe la condiția de femeie). Asociația elenă a dramaturgilor a acordat premiul pentru scenariu filmului Fantoma unei șanse de
Salonic 2001: satisfacții și frustrări by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15700_a_17025]
-
acestui gen de cinema al intervenției sociale și politice. Reperul comun între alte două filme incluse în selecție - Isoliti ignoti / Făptași necunoscuți (Mario Monicelli, 1958) și Divorzio all'italiana/Divorț în stil italian (Pietro Germi,1962) este nu atât genul (comedie), cât mai ales faptul că ele marchează sfârșitul unui anume gen de comedie - tip farsă populară (în stilul celor interpretate de Toto care, de altfel, în semn de omagiu este distribuit de Monicelli în filmul semnat de el) și începutul
Altfel de festival by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15717_a_17042]
-
două filme incluse în selecție - Isoliti ignoti / Făptași necunoscuți (Mario Monicelli, 1958) și Divorzio all'italiana/Divorț în stil italian (Pietro Germi,1962) este nu atât genul (comedie), cât mai ales faptul că ele marchează sfârșitul unui anume gen de comedie - tip farsă populară (în stilul celor interpretate de Toto care, de altfel, în semn de omagiu este distribuit de Monicelli în filmul semnat de el) și începutul noii comedii italiene, axată pe critica de moravuri și pe satirizarea diverselor aspecte
Altfel de festival by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15717_a_17042]
-
mai ales faptul că ele marchează sfârșitul unui anume gen de comedie - tip farsă populară (în stilul celor interpretate de Toto care, de altfel, în semn de omagiu este distribuit de Monicelli în filmul semnat de el) și începutul noii comedii italiene, axată pe critica de moravuri și pe satirizarea diverselor aspecte ale actualității social-politice. Desigur, filmul-vedetă al acestei selecții de filme-vedetă, marea revelație și adevărat coup de coeur pentru tânăra generație de spectatori-cinefili, a fost Miracolo a Milano/ Miracol la
Altfel de festival by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/15717_a_17042]
-
mai frecvent. Culmea este că - deși mărturisește a nu fi văzut prea multe filme, Björk are gusturi rafinate (Malle, Tarkovski, Malick), nu i-a scăpat On connaît la chanson a lui Resnais și și-a dorit dintotdeauna să facă o comedie muzicală prin care publicul să fie invitat să cînte și să danseze împreună cu ea pentru a le demonstra oamenilor că magia există. Un crez înrudit cu aspirațiile lui Artaud - cel care metamorfoza cuvintele în incantații. Deși ea ține să se
Moralități pentru mileniul III by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15734_a_17059]
-
care Bruscon, genialul, perorează. Poliloghia lui nu este altceva decît o formă de înfățișare a maladivului. Remarci stricte legate de regie, de teatru, decor, teorii, reflexii ce-i privesc pe Spinoza, Metternich, Nero, Stalin, Hitler, amestecul ciudat al replicilor din comedia Roata istoriei cu filosofii și metafizici personale, indicațiile, observațiile îl au de cele mai multe ori ca martor pe Hangiul locului. Sărac cu duhul, rupt de lume ca și ceilalți locuitori ai cătunului său, Hangiul se întoarce după Bruscon ca după soare
Exercițiul delirului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15753_a_17078]
-
Christopher Walker irumpe în cadru ca un old hippie rătăcit în prezent și care și-a permis să nu filmeze litera scenariului ci... culisele platourilor, punîndu-le cineaștilor oglinda-n față. În tradiția fabulelor lui Capra și melodramelor lui Wilder, o comedie romantică ce realizează cu finețe reflectarea incisivă a muncii de creație cinematografică. Bineînțeles că acest lucru se face după chipul și asemănarea uzinei hollywoodiene pe care autorii și-au propus să o satirizeze cu tandrețe! Recent, am mai văzut și
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
soluții, idei noi, provocatoare legate, poate, în primul rînd de toleranță, un subiect de prim rang astăzi. Acest melanj incert și neclar slăbește forțele spectacolului care nu atrage atenția în mod evident prin ceva, deși ar fi putut fi o comedie și dincolo de replicile lui Victor Ioan Popa. Succesul imens de public este dat, desigur, de prezența celor trei mari actori: Radu Beligan (Ianke), Marin Moraru (Take) și Gheorghe Dinică (Cadîr). Numai simpla lor aducere împreună, extraordinară, de altfel, nu este
Viața satului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15788_a_17113]
-
și de sentimentul înstrăinării - cum se întâmplă în Focul de artificii și în Femeia perfectă. În plus, ca în romanele Cordon-Bleu și Cei doi, totul pare "manipulat" de instanțe oculte ce controlează, spionează, urmăresc și adesea ucid, conducând "jocul" și comedia spre dramă. Ecourile critice, numeroase și foarte favorabile, la apariția ultimei cărți a scriitorului oferă formule valabile pentru întreg scrisul său atunci când vorbesc despre "un roman ludic și mișunând de acțiuni, malițios exotic și aproape oulipian" - trimițând adică spre "atelierul
Patrick Deville - "Literatura franceză n-o duce deloc rău" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16106_a_17431]
-
unui scenograf (nu știu cine este Lia Dogaru) măcar cu gust, așa s-a înfățișat el la public. Deși replica e vie pe scenă, deși intuiești o tensiune profundă între spectacolul de teatru și formele cotidiene de consum "artistic" - telenovela aici - dincolo de comedia bogată în nuanțe și expresie, ironică, satirică și chiar cinică, care se revarsă peste o societate tipică pentru Balcani, ușor recognoscibilă și în spațiul carpato-dunăreano-pontic, pe scenă amestecul este atît de ciudat și caraghios, încît te îndeamnă să cercetezi, cu
Cînd ai o piesă și nu știi ce să faci cu ea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16177_a_17502]
-
de-a dreptul obositoare. Ce a scris Kovacevic nu este simplu decît în aparență. Nu este, în realitate, la îndemîna oricui să facă un spectacol după piesa lui, pentru că oferta scriiturii este și generoasă, pretențioasă, în același timp, este o comedie care poate fi citită în multe feluri, apucată de oriunde pentru că îți întinde multe capete de fir. Mara Pașici n-a prins nici unul și a preferat să respecte rostogolirea în sine a cuvintelor, replicilor. Are însă un merit major: ne-
Cînd ai o piesă și nu știi ce să faci cu ea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16177_a_17502]
-
micuța curte rahitică, niște cămăși albe se legănau încet pe o funie de rufe, asemănătoare unor ectoplasme flămânde." La puțini scritori de azi, la Mircea Dinescu, de exemplu, talentul literar mai este atât de evident ca la Jean Celeste Dimitrescu. Comedia existenței de fiecare zi În romanul Tango în cârje, autorul evocă întâmplări trăite de el la Constanța, în anii șaizeci. Tânăr inginer boem și libertin, șef de producție într-o întreprindere de reparații și întreținere de motoare marine, care primește
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
de ani, cîteva filme de televiziune la activ, debutant acum pe marile ecrane), întrebat, la conferința de presă, în ce gen și-a conceput filmul, a răspuns: "În nici unul". Filmul s-a vrut un amestec de genuri - și polițist, și comedie, și de dragoste, cîte puțin din fiecare - dar el se reduce, în ultimă instanță, la un haos stilistic scăpat de sub control, cu un aer paradoxal de parodie involuntară. La balamuc ca la balamuc, s-ar putea spune, de vreme ce filmul se
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
mai potrivite. Nici lungimea nu mă frămîntă. Miile de pagini din Iosif și frații săi, enormul roman al lui Thomas Mann, nu m-au speriat mai tare decît cele zece pagini ale Cursei de șoareci, povestirea Selmei Lagerlöf. Nici Divina Comedie mai tare decît volumașul Plumb cu care a debutat Bacovia. Cît despre morala ce se desprinde din poveste, asta chiar mi-e indiferentă. Aș putea continua cu lucrurile de care nu mă sinchisesc cînd citesc. La ce bun? Dumneavoastră aveți
Observații naive despre cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16201_a_17526]
-
trei ore, Protasov n-are timp să răsufle. Rolul merge în crescendo. De pe la jumătatea piesei înainte, Protasov e singurul care contează pe scenă. El ține în spate spectacolul. Mircea Rusu face un rol de dramă psihologică, dar cu elemente de comedie. Era în intenția lui Tolstoi să amestece registrele. Actorul e patetic, dar și comic; măsoară exact trecerea de la gravitate la farsă; în prăbușire, găsește mereu cuvinte sau gesturi spirituale care amintesc de condiția lui de om citit, de intelectual; glisînd
Singur printre actori by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16236_a_17561]
-
despre C.D. Aricescu, un pașoptist cu spirit "întreprinzător și multiplu, discipol al lui Bălcescu în istoriografie, al lui C.A. Rosetti și Cezar Bolliac în publicistică, al lui Heliade și Bolintineanu în poezie" (p. 139), Ioan M. Bujoreanu, autor de comedii și al unui roman Mistere din București, încercare meritorie în așteptarea Ciocoilor... lui Filimon, N. Gane, N.T. Orășanu, un cronicar umoristic de actualitate, Veronica Micle, Ionică Tăutul - un scriitor de satire deosebit de talentat sau despre Catastihul amorului, roman anonim din
Honeste legere by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16250_a_17575]