986 matches
-
necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea cărnii de pe tejgheaua măcelăriei. Ardeam de febră, iar ochii mei aveau o expresie tragică și voluptuoasă totodată. Mă complăceam în această nouă stare. Zăream, în fundul ochilor mei, umbra morții. Ghicisem că trebuia să mor. Chemară medicul, doctorul canaliei, doctorul familiei, care, cum se spunea, ne îngrijise pe toți. Intră, cu turbanul de culoarea urinei și trei fire de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de pe urma democrației, la asta ar trebui să se gîndească, că nu avuseseră nimic de cîștigat de pe urma sacrificiilor pe care le făcuseră. Uite de asta erau îndreptățite să se plîngă, să-și facă alte planuri de viitor, să nu se mai complacă în mizeria morală și materială în care fuseseră aruncate fără voia lor. Înainte situația fusese cu totul alta, trăiseră într-o dictatură, și asta explica totul, întreaga populație fusese obligată să se ghideze după aceleași tipare absurde. Deși dacă cineva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ce se petrecea înăuntru, nu auzea nimic, așa că se hotăra să descuie și să intre. Casa fusese întotdeauna rece ca o criptă, simțea că o să înnebunească pînă la urmă dacă nu avea să schimbe ceva cît mai repede. Părințelul se complăcea în monotonie, o neglija ca pe un obiect fără viață, așa că întrebarea care se punea era cît mai putea să continue în ritmul ăsta, cît mai putea să reziste pînă să răbufnească? A doua zi de dimineață își începea iar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
am mutat noi. — Iar acum lucrurile stau cu totul altfel, am spus-o eu pe un ton sarcastic. M-a trecut un fior. O disprețuiam pe Mo. Liz și Judy erau exagerat de serioase, prinse în propriile intrigi și se complăceau în vorbărie cu tentă psihologică, dar nici una nu mirosea a parfum de paciuli și nici nu zornăiau întruna, acompaniate de clinchetul clopoțeilor cusuți de hainele lor. Mo le avea pe amândouă. —Și oricum, Sam, se auzi Ajay, tu nu trăiești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că inter pretul musai să fie avocatul, nu procurorul eroului Întru chipat. Tot despre histrion, mai atrage atenția asupra unui pericol, pe care l-am priceput și eu, Încă de la 20 de ani, datorită lui V.Silvestru :” Dacă actorul se complace-n lacrimi, șansa e ca spectatorul să rămînă indiferent”(p.38). Nu zic că e nefiresc să plîngi, pe scenă; dar e greu, teribil de greu s-o faci artistic... „Niciodată nu am putut să stau În sală, la o
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
vină să fie procesul, doctore, sau ceea ce îndeobște numim „materialul“? Nu fac decât să mă plâng toată ziua, am adunat în mine un sictir monumental și-nceput să mă-ntreb dacă nu s-a revărsat paharul. Mă aud cum mă complac în cârtelile astea ritualizate care-i fac pe pacienții psihanaliștilor de batjocura lumii. Oare să-mi fi detestat copilăria și să le fi purtat pică amărâților ăstora de părinți și-atunci cu aceeași înverșunare cu care îmi pare că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
luat de la secretariat. Treabă pentru care am felicitat-o. Numai că nu l-a mai completat în vecii vecilor, cu excepția vârstei - 29. Iată o fantezie de-a Maimuței, datând din anii de liceu de la Moundsville. O fantezie în care se complăcea în timp ce alții învățau să citească și să scrie: În jurul unei mese uriașe de ședințe sunt așezați regulamentar toți băieții din Virginia de Vest care candidează la West Point. Sub masă, în pielea goală, se târăște în patru labe nătânga noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
1, nesofisticată și zdravănă la cap. Da’ bine-nțeles! Nu mai vreau vedete de cinema, manechine și curve, sau vreo combinație între astea trei. Nu mai vreau cât oi trăi extravaganțe sexuale, sau continuarea extravaganței masochiste în care m-am complăcut până acum. Nu, nu vreau decât simplitate, sănătate, nu o vreau decât pe ea! Vorbea engleza la perfecție, chiar dacă un pic cam școlărește, cu un foarte vag accent general-european. Nu-mi mai luam ochii de la ea, încercând să-mi imaginez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mult cu efort, în mediu de praf de var. Am ajuns la concluzia că este un mare lux, să trăiești în curățenie. Acest lux se plătește scump, cu bani și muncă fizică, de aceea unii renunță la el și se complac și se obișnuiesc cu condiții subumane. TRATAMENTUL CU ABURI DE MUȘEȚEL ȘI CIMBRIȘOR După ce s-a terminat cu praful, am reluat tratamentul cu aburi de mușețel și cimbrișor. Am făcut inhalații cu aburi. Într-o oală emailată, am pus apă
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
am mai vorbit cu el de două săptămâni - e ok, dar, cum să spun (a căutat cuvântul ridicând ochii în tavan și, când l-a găsit, și-a coborât privirile asupra mea; pupilele îi străluceau), e insipid, e nivelat. Se complace. Nu avem ce discuta, așa că stăm unul lângă altul și ne uităm aiurea. Tăceam. Țineam un cot pe masă și-mi sprijineam bărbia cu o mână. - Trec printr-o perioadă destul de... Mă rog, să zicem că am avut și zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Părinții fetei sunt reprezentanți destul de tipici ai Vestului Mijlociu și ai generației celui de-al doilea război mondial. Tatăl se proclamă republican. Mama este o persoană prietenoasă, inteligentă și atentă, probabil cu o ușoară predispoziți la depresie și nevroze. Se complace În rolul soției supuse, fapt tipic pentru femeile din generația ei. Tatăl a venit la clinică doar de două ori, invocând obligații de serviciu, dar din aceste două Întâlniri a reieșit clar că este o prezență dominantă, un bărbat realizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
intensă și inconștientă a ultimelor luni lasă locul unei neliniști, unui neastîmpăr: începe să se trezească ființa mea socială, activă, dornică de lucru și de rezultate, de întîlniri, de schimbare, încep să mă-ntreb cum a fost posibil să mă complac toată vara în lâncezeală și lene. Cum am suportat lipsa contactelor, a corespondenței, a telefoanelor. Deodată, ca sub efectul unei cafele tari, toamna se trezesc facultățile agresive ale minții mele și-ncep să îmi simt, tot mai mult și mai
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
căruciorului de traveling și luminată de reflectoare. Naturalismul ei nu e genuin, ci sintetic, recreat la modul postmodernist, cu mare discreție însă. Câteva clădiri risipite pe maidane și legate prin drumuri clisoase. Paragină și mizerie de necrezut, în care se complace subumanitatea personajelor. Kitsch-ul interioarelor a fost cu grijă recompus după anume texte caragialiene ("Un artist", de pildă, de unde vine și sugestia extraordinarelor scene finale, circul improvizat cu cîini-roșiori și cocoși). Frizeria, baia publică, bodega și sala de bal epuizează
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
prim-plan a polisemiei.59). Am arătat că Emil Botta este un poet al absențelor multiple, pe care le încarcă sistematic cu o energie magică, dătătoare de... nonsens. Pentru că este vorba de magia scenei, hiperconștientă de iluzia în care se complace și pe care crede că doar o mimează, dar constată că nu o poate depăși. Absența este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
lăsîndu-și capul cu păr parfumat pe umărul meu, să ne șoptim fleacuri în timp ce ne legănam îmbrățișați, să-i sărut lobul urechii cu cercel scânteietor, să-i simt cu palmele pielea caldă a mijlocului, catifelată de stratul moale de dedesubt... Mă complăceam în cea mai ieftină melodramă până când, deodată, îmi luam seama, și sub țeasta mea începea din nou delirul: eu nu aveam dreptul să mă irosesc în rituri sexuale, pentru că trebuia să ajung scriitor, trebuia să-mi trăiesc intens nefericirea, mă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Braintree. — A, dar studenții sunt o cu totul altă poveste! Iar studenții care participă la demonstrații au parte de ceea ce merită. Provocarea politică este una, iar crimele domestice de genul aceleia pe care prietenul dumitale Wilt pare să se fi complăcut să o comită sunt o categorie complet diferită. îți spun sincer că în toți anii petrecuți în această profesie cu caracter juridic nu am dat încă peste vreun caz în care poliția să nu fi tratat un autor de crime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pământ, unde se pare că o presimțire a cărnii și scheletului nostru ne atrage încă din timpul vieții. Lucrul de care mă mir acum cel mai mult este conținutul "idealist", "gingaș" al acelor cărți, d'annunzianismul grețos în care mă complăceam. Cugetări nobile, gesturi princiare, horbote de mătase, mots d'esprit scânteietoare și un povestitor înțelept, atoateștiutor, care făcea cu substanța fără substanță a istorisirilor lui mii de scamatorii delicate. Odată intrat din nou în conspirația ruletei, nu se putea să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ascetice, în ochi îmi lucea o lumină suferindă, puțin stranie. Gura rămânea senzuală, dar chinuită și ea de o constrângere interioară. Mustața începuse să mi se contureze sub nările lungi și foarte subțiri, și toate liniile feței se alungiseră. Mă complăceam în singurătate, mă apăram din toate puterile de ceva care trebuia să se întîmple. Într-o seară, trecând pe strada Venerei, am auzit un cântecel subțire, mecanic. Mi-am adus brusc aminte de scena aceea din copilărie, de casa aceea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu-s vătămătoare”. OPTIMISM De-ai ști, speranță, cât de rău îmi pare Că ai plecat discret de lângă mine, Eram în siguranță lângă tine, Dar te-am tratat cu multă nepăsare. E soarta omului când dă de bine Și se complace într-o delăsare, Cu greu avântul firav mai răsare De n-ai acea încredere de sine. În starea asta cam nedefinită Mă mai îndeamnă câte o dorință Să vindec rana-adâncă, nedorită. Că-n mine este totul cu putință Și fără de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
putrezirea Irinei, la care nu asist decât de la distanță, nu poate să-mi furnizeze decât noi detalii pe decorul reveriilor mele. De altfel, moartea Irinei o să mă obsedeze totdeauna, căci va fi un veșnic motiv de melancolie în care se complace temperamentul meu.” Autoanaliza alimentează suferința și peronajul se complace în starea de nefericire pentru a putea continua analiza proprie și a celor mai apropiate ființe. Orice poate deveni sursă de întristare, iar moartea Irinei e o astfel de sursă, după cum
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
nu poate să-mi furnizeze decât noi detalii pe decorul reveriilor mele. De altfel, moartea Irinei o să mă obsedeze totdeauna, căci va fi un veșnic motiv de melancolie în care se complace temperamentul meu.” Autoanaliza alimentează suferința și peronajul se complace în starea de nefericire pentru a putea continua analiza proprie și a celor mai apropiate ființe. Orice poate deveni sursă de întristare, iar moartea Irinei e o astfel de sursă, după cum mărturisește cinic eroul: „E drept că de n-ar
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
îl purta la gât în ziua în care s-au cunoscut, sunt o marcă a lucidității. Holban realizează o variantă personală a memoriei involuntare în care naratorul face analize detaliate și se transformă într-un necrofor. “Sau poate că mă complac în disperarea mea și pentru că, pornind de la câteva date reale, am înteimeiat, sub pretenția adevărului, o atmosferă care nu corespunde realității? Și am perversitatea de a mă hrăni din această bolnăvicioasă hrană, după cum muștele se delectează pe hoituri?” Naratorul are
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
O moarte care nu dovedește nimic un pasaj semnificativ în care însăși literatura este acuzată de acest efect de înstrăinare pe care-l produce: „ nici nu știu dacă mirajul lui Proust nu mă face, din cauza unor asemănări exterioare să-mi complac starea sufletească. Poate că dacă n-aș fi citit Albertine disparue, în alt fel (mai bine sau mai rău) aș fi suportat dispariția Irinei. Proust ne îmbracă într-o haină care nu ni se potrivește.” „ La baza întregii literaturi realist
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
aceea a unei conștiințe încărcate, în mijlocul haosului generalizat. Dacă toată lumea spune că omul este poligam, clovnul nostru, Hans Schnier, spune că tocmai de aceea el este monogam; dacă toți cred în canoanele catolice, dar și în răzbunări ideologice, el se complace într-o indolență aseptică...; dacă toți par a uita, el refuză s-o facă, ba chiar le reamintește - cum altfel decât ca o voce a conștiinței? - celor din jur că n-ar trebui s-o facă. Privirea e îndreptată spre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
luat În calcul un lucru: proștii nu sunt cei pe care-i călcați În picioare, ci foarte mulți dintre onorabilii noștri reprezentanți: deputați, senatori, chiar miniștrii, cu toate că aceștia ar trebui să fie foarte buni specialiști și organizatori, nu să se complacă În expresii de genul: "așa vreau eu..." etc. Știți, omul simplu vă vede "imaginea" (de care nu vă puteți dezlipi o să muriți cu "imaginea" În brațe) la televizor sau direct; mai citește un ziar, mai ascultă o veste; Îl mai
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]