2,912 matches
-
-l văd puțin pe don Federico. Mai apoi am stabilit să mă Întîlnesc cu Barceló. Iar Daniel are și el niște treburi. Mi-am ridicat ochii la vreme pentru a-i surprinde pe Fermín și pe tata schimbînd o privire complice. — Halal mijlocitoare, am zis eu. Încă mai rîdeau de mine cînd am ieșit pe ușă scoțînd scîntei. O adiere rece și tăioasă mătura străzile, semănînd În cale tușe de abur. Un soare oțelit smulgea ecouri de aramă din orizontul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
repete aici încă o dată acea fraudă istorică cunoscută sub pitorescul nume de pălăriada 1, care, să nu uităm, se poate comite atât înainte cât și în timpul sau după actul votării, în funcție de prilej și de eficiența autorilor ei și a posibililor complici. Urna era goală, pură, imaculată, dar nu se afla în sală nici un singur alegător, unul singur, de mostră, căreia să-i poată fi arătată. Poate că vreunul dintre ei umblă pe undeva rătăcit, luptând cu torentele, suportând biciuielile vântului, strângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
din nou capitala țării, E posibil, nu e sigur, depinde până unde vor să ajungă cu rebeliunea, Oricum ar fi, trebuie ca această primărie, cu mine aici sau cu oricare alt primar, să nu poată fi niciodată privită ca un complice sau coautor, chiar dacă doar indirect, al unei represiuni sângeroase, guvernul care ar ordona-o nu ar avea altă soluție decât să suporte consecințele, dar primăria, aceasta e a orașului, nu orașul al primăriei, sper că am fost suficient de clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ceea ce doresc eu, iar voi să faceți în așa fel încât să se întâmple, este să-l facem să se teamă că este urmărit de cei pe care i-a denunțat, De soția medicului, De soție, nu, bineînțeles, ci de complicii ei, cei cu votul în alb, Nu ne mișcăm prea repede, întrebă al doilea adjutant, încă n-am început treaba și deja stăm aici și vorbim de complici, Ceea ce facem este să trasăm o schiță, o simplă schiță și nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
i-a denunțat, De soția medicului, De soție, nu, bineînțeles, ci de complicii ei, cei cu votul în alb, Nu ne mișcăm prea repede, întrebă al doilea adjutant, încă n-am început treaba și deja stăm aici și vorbim de complici, Ceea ce facem este să trasăm o schiță, o simplă schiță și nimic mai mult, vreau să mă plasez în unghiul de vedere al tipului care a scris scrisoarea și, de acolo, să încerc să văd ce vede el, Oricum, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit de acea reacție neașteptată, omul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cunoscut Inchiziției, e de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, să se intervină În curmarea acestei aventuri dubioase. Poetul se opri, pândind reacțiile francezului ca să vadă dacă era la curent cu farsa. Sau dacă nu cumva era chiar un complice tainic. Monerre Îl fixă. - Ce părere ai despre miracolul la care am asistat cu toții, messer Alighieri? Îl Întrebă deodată, ca și când ar fi vrut să dea cărțile pe față. - Asta aș vrea să te Întreb eu pe dumneata. Francezul părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
primejdios. Se pare că a venit dinspre miazănoapte, cu siguranță ca să intre În contact cu tovarășii lui și să urzească o nenorocire pentru Comuna noastră. Aștept să mi se spună unde s-a ascuns și o să-l prind Împreună cu toți complicii lui. Ce-ai văzut la Stinche nu-i nimic, dacă Îmi Încape mie pe mână. - Și cine ar fi acest demon primejdios? replică poetul, Încrucișându-și brațele. - Un străin, pare-se din Franța. Și mi-am făcut o idee cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de a păcăli Florența fusese abandonat. Se simțea ușurat de povara care Îi apăsa conștiința pentru faptul că nu dăduse În vileag complotul. Îi slăbea, În schimb, speranța de a-l descoperi pe asasin. Acum, când Brandan era mort, iar complicea sa dispăruse, un alt fir al acelei rețele subțiri de indicii și de umbre fusese retezat. Dar, În adânc, dincolo de orice raționament, se insinua, mușcătoare, o mare deziluzie: nu avea să o mai revadă niciodată pe femeia aceea, care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe istoric cu orice preț. Își roti privirea de jur Împrejur, căutând un răspuns la Îndoielile care Îl strângeau ca Într-un clește. Pentru o clipă, crezuse că era aproape de dezlegarea misterului. Sau, cel puțin, de descoperirea vinovatului și a complicelui său ocult. Însă dispariția lui Bernardo dăduse o lovitură decisivă teoriei sale. Dacă omul era unul dintre cei doi asasini, cu siguranță acum trebuia să fie departe. Fu cuprins de nemulțumire. În afară de codice, În cameră nu existau obiecte de valoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spatele tuturor. În fiecare duminică, mergea la slujbă. Avea banca lui, marcată cu inițialele familiei, care erau cioplite în lemnul de stejar. Nu lipsea niciodată. Preotul îl dezmierda din priviri în timpul predicilor de parcă ar fi fost un cardinal sau un complice. Apoi la sfârșit, după ce mulțimea de șepci și de batice brodate ieșise din bârlog, îl conducea până în piață. Sub salvele clopotelor, în timp ce Destinat își punea mănușile din piele de ied - avea mâini delicate ca ale unei femei și degete subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
doi soldați și pe paznicii lor. Ceea ce și făcu. Bieții băieți intrară în cameră, unde focul primitor le coloră din nou obrajii. Colonelul le spuse jandarmilor să-l caute pe-afară, ceea ce-l făcu să râdă pe Mierck. Cei doi complici îi priviră multă vreme pe bieții puști. Le spun puști, pentru că asta și erau, cu aproximație. Unul din ei, Maurice Rifolon, 22 de ani, născut la Melun, locuia la Paris, pe Rue Amandiers, la numărul 15, în arondismentul 20 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
breton, care nu știa, cum nici Despiaux nu știa, de altfel, a primit vestea ca pe o piatră în plină figură. S-a dezechilibrat și era cât pe-aci să cadă. Despiaux l-a prins. — Vezi, i-a spus colonelul, complicele tău n-a suportat ceea ce ați făcut, a preferat să plece. — Măcar el a avut onoare, a adăugat judecătorul. Ce aștepți, de ce nu mărturisești totul? Urmă o tăcere nu prea lungă. Despiaux îmi spuse că puștiul îl privi, apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
complexul de țară mică, vă e teamă vouă - regizorul se uită cam cu reproș la ceilalți - că ungurii vă iau Ardealul, acuma, în secolul XXI?, e depășită faza, nu ungurii sunt problema, asta o spun eu, și Laszlo Gabor surâde complice, și în ’56, în timpul revoltei din Ungaria, după ce începuseră mișcările studenților și la noi, la Timișoara întâi, Securitatea Română le-a băgat studenților timișoreni, apoi celor din Cluj, că se ridicase și Clujul, le-a băgat, ziceam, diversiunea cu ungurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Ovidiu la ei. Era periculos. Și câtă forță avea! Păi ăsta te omoară sau te violează cât ai zice pește, te nenorocește pe viață. Și unde sunt halterele? Cât de departe putea să le-arunce? O fi venit c-un complice și ăla a fugit cu ele. Mariana se simțea din nou urmărită. Trase perdeluțele de la geam, astupă gaura cheii și încuie ușa pe dinăuntru. Mișu se descurcă, că e bărbat! Sau le-o fi aruncat Mișu? Era mai puternic decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
avut din nou o criză de isterie azi‑dimineață, înainte de a pleca la banca ei personală unde avea ceva de rezolvat. Hans își etalează mușchii, ca de obicei, se foiește pe scaun de parcă l‑ar tăia o pișare, îi face complice cu ochiul Sophiei și povestește la rândul lui despre o megabeție, la care unul sau doi prieteni de‑ai lui au luat‑o razna rău de tot și au iscat un mare scandal, în cursul căruia mai multe obiecte au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dată, tot anecdota condensează filosofia personajului sau, cel puțin, temperamentul, natura lui. Două dintre istorioare prezintă un om care nu se lasă ușor păcălit și preferă, ca și Diogene, libertatea în locul companiei sau afecțiunii mai-marilor zilei și autonomia în locul proximității complice a celor care beneficiau de putere și de autoritate. Trăsătura de caracter întreține, poate, o legătură foarte îndepărtată cu dorința abderitană de a se elibera de temeri și angoase: să presupunem așadar dorința unei terapii materialiste de a crea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
lumea aceasta, de realitate, de imediat. Conform perspectivei neopitagoriciene a unui Platon, în cursul reîncarnărilor, sufletele damnate - într-un fel, cele ale libertinilor, ale amatorilor de plăceri, ale celor care s-au folosit de trupul lor ca de un prieten complice - vor merge să țină tovărășie unui animal vestit pentru necumpătarea lui: porcul. Timaios detaliază chiar felul în care proasta întrebuințare, în timpul vieții, a părților trupului destinate reflecției și meditației modifică fiziologia: părțile inferioare sunt atrase spre pământ, membrele se scurtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
acest termen la Epicur? Cuvântul nu apare niciodată, epicurismul nu este câtuși de puțin o filosofie prescriptivă care ar prezenta Binele și Răul, dezvoltând apoi un arsenal conceptual pentru a-i salva pe adepții primului și a-i afurisi pe complicii celui de-al doilea. Epicur nu gândește atât în termeni de bine și de rău, cât în termeni de bun și de rău. în această ordine de idei, „bun” desemnează tot ceea ce permite realizarea proiectului filosofic, iar „rău” ceea ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
ironice, poemul vorbește despre această transfigurare a celuilalt de către privirea îndrăgostitului: fiecare defect devine o calitate, toate tarele se transformă în talente, pocitaniile acced la statutul de divinități și de zeițe, neroadele devin niște partenere adorabile, iar istericele, niște blânde complice. Nimic nu falsifică mai tare privirea lucidă asupra noastră înșine, asupra celorlalți și a lumii ca dansul atomilor îndrăgostiți într-un trup supus legii lor! Iubirea-pasiune e o catastrofă. Pulsiunea de moarte care chinuie cele două trupuri debordează dimensiunile patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Antonescu? Asta, ca să știm că între criminalii națiunii nu se face nicio discriminare! Bine că s-a făcut grâul! De colivă pentru cei peste 200.000 de români anticomuniști uciși tot de români! La care și Nicolae Ceaușescu a fost complice și executant fidel. Ca și Iliescu. Disidentul! Apoi a preluat conducerea cu mănuși de catifea. Democrat-feseniste. Ce-a mai contat o mie de morți în plus. Și crimele din Piața Universității! Justiția? Care Justiție? Să mai vindem grâu străinătății, pentru
TABLETA DE WEEKEND (45): JUSTIŢIA-I MOARTĂ-N COTEŢ! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364421_a_365750]
-
adunat hârtiile și le-a introdus într-o mapă elegantă. A tras o robă din cuier, a așezat-o, dintr-o mișcare, pe braț și s-a îndreptat spre ușă, nervos, nu înainte de a-i arunca colegei sale o privire complice, zâmbind satisfăcut. Descurajată, Violeta s-a ridicat de pe scaun. Și-a șters lacrimile cu podul palmei, mai întâi, apoi a tras o batistă din buzunarul blugilor strânși pe șolduri și a șters ce mai rămăsese. Nu s-a mai așezat
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
Știi ce? Du-te matale acasă liniștită. Văd eu cum mă descurc cu doamna... Hai, du-te! Aduci doar doi când poți și gata tot, a hotărât doamna avocat, împingând-o pe Violeta spre ușă cu blândețe, zâmbindu-i larg, complice. Ajunsă pe pragul ușii, Violeta i-a prins mâna și a sărutat-o de câteva ori până să se dezmeticească avocata și s-o retragă. Apoi a plecat fericită pe ulicioara unde știa că este o biserică mare. A intrat
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
și tainică a nemărginirii celeste - venită din eter de cine știe cât timp și pe ce unde - îmi cotropea simțurile, eram „miezuit” de curcubeie de culori și sunete astrale ajunse la oameni ca un dar de neprețuit al Dumnezeului ceresc... Aveam drept complici la această „iuțeală de vedenie”, ne-nțeleasă și nevinovată, femeile de servici ale școlii, pe țața Lina Duruianului, surorile Tinca și Ileana Telului și, pentru a nu mă pârâ alor mei sau dascălilor, le promisesem ajutor cât puteam în munca lor
PIANUL ŞCOLII de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361363_a_362692]
-
-Ilonaaaaaaaa! Uite că fug și aud! M-am prăbușit în șanț peste iarba necosită, mirosind a primăvară; cerul era albastru , și parcă se coborâse peste mine ca o învelitoare de puf; doar undeva, aproape de inima mea fața Sfintei îmi zâmbea complice... Referință Bibliografică: Minuni / Violetta Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 242, Anul I, 30 august 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Violetta Petre : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
MINUNI de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361467_a_362796]