2,717 matches
-
o identitate marcată prin independență față de situația de comunicare). Trăsătura comună a acestor variante lexico-gramaticale ale verbului este condiționarea sintactică a funcționării lor. MODURILE VERBULUI ROMÂNESCTC "MODURILE VERBULUI ROMÂNESC" Conținutul categorial al modului se organizează în cinci termeni corelativi: Indicativ, Conjunctiv, Potențial-Optativ, Imperativ, Prezumtiv, care dezvoltă, în strânsă interdepedență cu variantele temporale pe care le modalizează, opoziții semantice care nu corespund în mod absolut organizării în planul expresiei, marcat prin morfeme modale specifice. 1. MODUL INDICATIVtc "1. MODUL INDICATIV" Prin întrebuințarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a-l introduce într-o altă perspectivă, a realității-proiect, când certitudinea împlinirii este totdeauna relativă. În acest sens, caracterul indicativului de mod al certitudinii se relativizează mai ales când sintagma viitorului este constituită din auxiliarul a avea și forma de conjunctiv a verbului care se conjugă. În sintagma am să cânt, subiectul vorbitor este sigur că are de îndeplinit o acțiune, că are intenția (sau chiar și obligația) să întreprindă această acțiune, dar e mai puțin sigur că o va întreprinde
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau chiar și obligația) să întreprindă această acțiune, dar e mai puțin sigur că o va întreprinde. Caracterul de certitudine este relativizat, pe de o parte, de însăși semantica viitorului, privit în ansamblu, pe de alta, de prezența formei de conjunctiv. Prin formele sale temporale, indicativul, pe de o parte, intră în opoziții categoriale cu alte moduri (conjunctivul, optativul etc.) direct sau, mai ales, indirect, pe de altă parte, conține, în interiorul structurii sale semantice și formale, opoziții de timp și de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracterul de certitudine este relativizat, pe de o parte, de însăși semantica viitorului, privit în ansamblu, pe de alta, de prezența formei de conjunctiv. Prin formele sale temporale, indicativul, pe de o parte, intră în opoziții categoriale cu alte moduri (conjunctivul, optativul etc.) direct sau, mai ales, indirect, pe de altă parte, conține, în interiorul structurii sale semantice și formale, opoziții de timp și de aspect. În plan semantic, se opune celorlalte moduri verbale, considerate în bloc, din perspectiva extremelor în opozițiile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
iar între extremele realitate-irealitate, formele unei realități-proiectate. În planul expresiei, modul indicativ se opune celorlalte moduri prin absența, din structura sa, a unui morfem general, cu realizare pozitivă, care să însoțească toate formele sale temporale, așa cum funcționează morfemul-conjuncție să la conjunctiv: să cânt, sau auxiliarul aș, ai, ar etc. la optativ-potențial: aș merge, aș fi mers etc., sau intonația la imperativ: cântă! Se poate considera că acest morfem are realizare Ø; opoziția, însă, nu se realizează totdeauna din perspectiva acestui morfem
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. din structura viitorului I - indicativ: aș cânta/voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi cânta etc. Totodată, considerat sub aspectul timpurilor fundamentale: trecut-prezent-viitor, indicativul se opune celorlalte moduri și (sau mai ales) din perspectiva sensurilor și formelor acestor timpuri. Astfel, prezentul indicativ se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se opune prezentului conjunctiv prin morfemul de mod (realizat pozitiv, la conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjunctiv, să, cu realizare Ø la indicativ): cânt/să cânt. La persoana a III-a, opoziția se realizează și prin dezinențe: dezinența -ă, la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la indicativ - cântă, dezinența -e, la conjunctiv - să cânte, dezinența -e, la indicativ - ninge, dezinența -ă, la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să fi cânt-at, scri-s - conjunctiv citit aș fi cântat, scri-s - optativ văzut va fi cânt-at, scri-s - prezumtiv rupt scri-s Viitorul I indicativ se opune potențial-optativului prezent prin auxiliarele de timp-mod; la indicativ: voi, vei, va etc. cânta, la potențial-optativ: aș/ai, ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezent voi, vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect voi, vei fi etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele se înscriu în morfeme discontinue: Viitorul anterior Conjunctiv, optativ, prezumtiv perfect voi, vei fi etc.... (a)t(s) să fi.... (a)t(s) aș fi, ai fi etc.... (a)t(s) voi fi, vei fi etc.... (a)t(s) voi fi cânt-at să fi cânt-at aș fi cânt-at
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Înainte de întâlnirea cu Mihai, crezuse că nu mai este nimic de făcut...” sau de cauză: „Omul de gazdă fiind rotariu, își lucrase un car și-l înjghebase în casă...” (I. Creangă) sau cu o circumstanțială de timp cu verbul-predicat la conjunctiv prezent, dacă raportul dintre regentă și subordonată este unul de anterioritate: „Până să răspundă ea, popa își trăsese pe taler două pătlăgele...” (D. Zamfirescu) Cu prezentul indicativului relația este, de asemeni, posibilă, dacă acesta este un prezent istoric sau narativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
morfologică Viitorul I cunoaște, în limba literară, două forme sinonime, amândouă cu structură analitică: una, cu auxiliarul a voi (a vrea) în sintagmă, cealaltă cu auxiliarul a avea, una cu verbul sub forma temei de infinitiv, cealaltă cu verbul la conjunctiv: 1. a voi (vrea) + tema infinitivului: voi cânta, coborî, vinde etc. Tema infinitivului rămâne invariabilă. Verbul auxiliar - cu flexiune de auxiliar - își modifică forma în funcție de număr și persoană: Eu voi cânta, lucra, dormi, coborî, părea, vinde, prinde etc. Tu vei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivului primește accentul în funcție de tipul de flexiune al verbului: verbele din tipurile IV și V de flexiune păstrează accentul pe rădăcină: fàce, mèrge; celelalte verbe au accentul pe sufixul tematic: cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune cu a verbului liber a avea, prezentând forme diferite în funcție de număr și persoană; conjunctivul este, de asemenea, variabil, exprimând la rândul său, prin dezinențe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cântà, lucrà, dormì, sosì, cobor, ur, părèa. 2. a avea + conjunctivul: am să cânt, ai să cânți etc. Auxiliarul a avea are, în limba literară, aceeași flexiune cu a verbului liber a avea, prezentând forme diferite în funcție de număr și persoană; conjunctivul este, de asemenea, variabil, exprimând la rândul său, prin dezinențe, persoana și numărul: Eu am să cânt, lucrez, dorm, cobor, par, vând, prind etc. Tu ai să cânți, lucrezi etc. El, ea are să cânte etc. Noi avem să cântăm etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cânt, lucrez, dorm, cobor, par, vând, prind etc. Tu ai să cânți, lucrezi etc. El, ea are să cânte etc. Noi avem să cântăm etc. Voi aveți să cântați etc. Ei, ele au să cânte etc. Sintagma este dislocabilă, în structura conjunctivului, prin adverbe modale (de subliniere, de aproximație, iterative etc.): cam, prea, mai, și, tot: „Am să mai merg o dată.” prin pronume personale sau reflexive: „Speră că are să-l întâlnească la vară...”; „Aveți să vă certați așa mereu?” sau concomitent prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de elemente: „Sunt sigur că n-are să te mai recunoască nimeni așa.” În acest din urmă caz, pronumele precede totdeauna adverbul. Accentul: Sintagma prezintă două accente, unul pe auxiliar (accent care urmează regula accentuării verbelor la prezent) și altul pe conjunctiv (urmând, de asemenea, regula accentuării verbelor la prezent): àre să lucrèze, avèm să lucr°m, avèți să lucràți etc. Structura viitorului I este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
accentuării verbelor la prezent): àre să lucrèze, avèm să lucr°m, avèți să lucràți etc. Structura viitorului I este aceeași pentru toate verbele. Diferențe - în funcție de tipul de flexiune al verbului - apar doar la nivelul temei de infinitiv sau la nivelul conjunctivului (la acesta din urmă, atât din punctul de vedere al temelor prezentului, cât și din cel al dezinențelor personale). Observații: În limba vorbită, cele două forme de viitor cunosc numeroase variante fonetice ale auxiliarului: • forma cu auxiliarul a voi; auxiliarul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Noi om cânta etc. Voi eți (ăți, îți) cânta etc. Ei, ele or cânta etc. • forma cu auxiliarul a avea; auxiliarul se prezintă sub forma invariabilă o să cânt, o să cânți, o să cânte etc.; variază, în funcție de număr și persoană, numai conjunctivul. Numai la persoana a III-a plural poate apărea și o altă formă, or, indiciu că, în sintagma cu conjunctivul, auxiliarul este rezultatul unei suprapuneri între cele două verbe auxiliare, a voi și a avea: or să cânte etc. În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea; auxiliarul se prezintă sub forma invariabilă o să cânt, o să cânți, o să cânte etc.; variază, în funcție de număr și persoană, numai conjunctivul. Numai la persoana a III-a plural poate apărea și o altă formă, or, indiciu că, în sintagma cu conjunctivul, auxiliarul este rezultatul unei suprapuneri între cele două verbe auxiliare, a voi și a avea: or să cânte etc. În limba vorbită și în limbajul literaturii artistice, aceste diferite forme sinonime de viitor pot apărea în același context, în strânsă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]