802 matches
-
moartea și la taxele de încarcerare este greșit. Substanțial insuficientă este și folosirea convingerilor lui Dahl (care datează din 1969) pentru evaluarea libertății. În acei ani, democrațiile erau concentrate în Europa occidentală, mai precis într-o arie în care democrația consensuală predomină, judecând pe baza definiției cuprinzătoare oferite de Lijphart. În al treilea rând: în decursul sistematizării celor două modele ale democrației, Lijphart se referă la două dimensiuni de bază, cea guvern-partid și cea federal-unitară (v. Lijphart, 1999: 3-4). Cea de-
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
asupra democrației, independența băncii centrale și a oportunitățile de reprezentare oferite de o a doua cameră sunt, și ele, carențe ale teoriei enunțate de Lijphart. Cea de-a patra problemă se axează pe întrebarea dacă distincția se realizează între modelul consensual și cel majoritar. Susținerea faptului că democrațiile similare primului model se disting printr-o calitate democratică mai ridicată nu aduce prea multe noutăți. Între democrațiile consensuale, diferențele sunt remarcabile și profunde. E dificil să credem că anumite democrații majoritare, precum
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
de-a patra problemă se axează pe întrebarea dacă distincția se realizează între modelul consensual și cel majoritar. Susținerea faptului că democrațiile similare primului model se disting printr-o calitate democratică mai ridicată nu aduce prea multe noutăți. Între democrațiile consensuale, diferențele sunt remarcabile și profunde. E dificil să credem că anumite democrații majoritare, precum cea engleză, ar fi de o calitate inferioară celor considerate consensuale, precum cea italiană. A conchide (așa cum rezultă din această ipoteză), că o democrație posedă o
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se disting printr-o calitate democratică mai ridicată nu aduce prea multe noutăți. Între democrațiile consensuale, diferențele sunt remarcabile și profunde. E dificil să credem că anumite democrații majoritare, precum cea engleză, ar fi de o calitate inferioară celor considerate consensuale, precum cea italiană. A conchide (așa cum rezultă din această ipoteză), că o democrație posedă o calitate cu atât mai ridicată cu cât e mai consensuală, înseamnă a ignora complet costurile ineficacității consensualismului. Limitele analizei lui Lijphart nu trebuie să ducă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
că anumite democrații majoritare, precum cea engleză, ar fi de o calitate inferioară celor considerate consensuale, precum cea italiană. A conchide (așa cum rezultă din această ipoteză), că o democrație posedă o calitate cu atât mai ridicată cu cât e mai consensuală, înseamnă a ignora complet costurile ineficacității consensualismului. Limitele analizei lui Lijphart nu trebuie să ducă la concluzia că autorul greșește în totalitate. Mai degrabă se confirmă că o strategie exclusiv cantitativă, care adună date diverse și nu întotdeauna credibile, e
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
părțile interesate). Pe lângă aceasta, consensul la niveluri diferite, începând cu parlamentul, așa cum sugerează Linz, presupune legitimitate și integrare, cu efecte pozitive asupra obedienței și a respectului normelor, indiferent de deciziile luate. A doua direcție constă în faptul că un model consensual, pentru a fi viabil, se vede obligat să acorde o atenție specială drepturilor sociale și realizării unei anumite forme de egalitate. Indirect, Lijphart ( 1999) confirmă această afirmație atunci când, pentru a arăta conexiunea între calitatea democrației și consensualism, ia în considerare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
realizării unei anumite forme de egalitate. Indirect, Lijphart ( 1999) confirmă această afirmație atunci când, pentru a arăta conexiunea între calitatea democrației și consensualism, ia în considerare un număr de indicatori relevanți pentru egalitate. De altfel, e cunoscut faptul că o democrație consensuală prezintă o tendință clară spre căutarea soluțiilor ce garantează pacea socială. Lijphart (1999) introduce chiar neocorporatismul ca unul dintre elementele caracteristice ale acestui model. În general, așadar, democrația consensuală se dovedește mai adaptată pentru o calitate caracterizată prin responsabilitate și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
relevanți pentru egalitate. De altfel, e cunoscut faptul că o democrație consensuală prezintă o tendință clară spre căutarea soluțiilor ce garantează pacea socială. Lijphart (1999) introduce chiar neocorporatismul ca unul dintre elementele caracteristice ale acestui model. În general, așadar, democrația consensuală se dovedește mai adaptată pentru o calitate caracterizată prin responsabilitate și egalitate. De cealaltă parte, un model democratic majoritar sau parțial majoritar e deseori definit de o competiție bipolară și alternantă la guvernare, dar și de o separare mai puternică
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
ținând cont de faptul că între dimensiunile calității mai sus amintite există raporturi relativ constante, separarea acestora nu poate depăși o anumită limită. În sfârșit, în ambele cazuri, modelele pot beneficia concret de pe urma "atenuării" principiului pe care îl susțin (cel consensual sau, respectiv, majoritar). Pe de o parte, de fapt, pare oportună diminuarea consensualismului (care stă de multe ori la originea blocajelor decizionale și a ineficienței) prin punerea în mișcare a unor proceduri care promovează eficacitatea și universalismul. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
afirma că democrația deliberativă ridică nivelul calității, caracterizată de responsabilitate, libertate și egalitate, mai mult decât de răspundere, în timp ce rule of law ar rămâne, în cazul realizării modelului democratic, important (ca fond al problemei). Astfel, "democrația deliberativă" converge cu modelul "consensual" al lui Lijphart. Nu există o conexiune strictă între cele două modele (modelul "consensual" presupune un rol important pentru elite; el se bazează, deseori, pe "schimb", pe încheierea de acorduri, și nu neapărat pe dezbatere. Dacă acceptăm consecințele teoretice subliniate
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
mult decât de răspundere, în timp ce rule of law ar rămâne, în cazul realizării modelului democratic, important (ca fond al problemei). Astfel, "democrația deliberativă" converge cu modelul "consensual" al lui Lijphart. Nu există o conexiune strictă între cele două modele (modelul "consensual" presupune un rol important pentru elite; el se bazează, deseori, pe "schimb", pe încheierea de acorduri, și nu neapărat pe dezbatere. Dacă acceptăm consecințele teoretice subliniate mai sus, convergența se caracterizează prin fapte. Pentru confirmare, în sensul de a da
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
schimb", pe încheierea de acorduri, și nu neapărat pe dezbatere. Dacă acceptăm consecințele teoretice subliniate mai sus, convergența se caracterizează prin fapte. Pentru confirmare, în sensul de a da "substanță" empirică concepției deliberative, Steiner (Steiner et all, 2004) "leagă" modelul consensual de cel al democrației deliberative, analizând, în primul rând, activitățile parlamentului. Bazându-ne pe afirmațiile anterioare, afirmăm că democrația deliberativă prezintă aspecte pozitive pentru calitatea democrației. Întrebarea care rămâne este următoarea: "Cum se pot instituționaliza spațiile deliberative relevante politic?" Într-
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în care partidele pot juca un rol esențial, fie în timpul consolidării (cum s-a întâmplat în Spania), fie în timpul unei crize (cum s-a întâmplat în Italia). 36 Așa cum se va discuta în continuare, din nevoia de simplificare empirică, dimensiunea consensuală va fi "absorbită" de legitimare. 37 A se vedea, de exemplu, Rueschemeyer, Huber Stephens și Stephens (1992: 287), care abordează relația dintre capitalism și democrație, sau Whitehead (1996: 52), care corelează această analiză cu factorii externi. 38 Nu este acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
după el, inegalitatea ridicată la rangul de sistem; dorințele sînt exacerbate, reușita individuală, glorificată, producția comercială, menținută la un nivel ridicat (...); în alte tipuri de economie, reprezentate mai ales de China, dar și de Noua Zeelandă, strategia adoptată face din efortul consensual colectiv motorul creșterii economice, și din egalitate, o regulă imperativă. Acest model se caracterizează printr-o foarte mare uniformitate a comportamentelor sociale, menținută prin tradiție, prin presiunea politică sau prin orice altă sursă de coeziune națională". Și Jacques Robin constată
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
de a încerca ceva nou și de a avea sentimentul călătoriei către un ținut necunoscut"... Alegem franceza pentru a fi mai liberi și mai protejați, această apropriere lingvistică deschizînd un drum către celălalt și către sine, un fel de alteritate-identitate consensuală, ce permite accesul la un spațiu interior fără alte ancore decît imaginarul. Identitate multiculturală în literatura francofonă. Cazul lui Atiq Rahimi 1. Limba ca diferență Mai avem încă nevoie de o "identitate"? Mai este ea posi bilă, revendicată sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
conferit-o discursurile anterioare. Prin excelență polemic, limbajul politic mizează pe valoarea termenilor-simbol, o bună parte a acestora vizând descalificarea mărcilor folosite de adversarii politici sau anexarea unui cuvânt cu accentuată conotație pozitivă. " Spre deosebire de alte tipuri de comunicare, mai pronunțat consensuale, unde funcția de comunicare (a spune, a informa) este predominantă în cazul comunicării conflictuale, pe lângă această funcție de bază, capătă pregnanță funcțiuni precum: a domina, a lupta, a se revolta, a învinge, a exclude un adversar etc."69. Spațiu de convergență
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
6. Și învățarea autodirijată necesită contexte sociale Chiar dacă are o predominantă componentă individuală, autobiografică, învățarea autodirijată este și un act social. Învățarea autodirijată depinde de trăiri și experiențe singulare ce diferențiază indivizii, dar, în același timp, ea presupune și trăiri consensuale. „Învățarea autodirijată și învățarea socială nu sunt în contradicție.” (Siebert, 2001b, p. 63) 7. Autodirijarea se referă nu numai la metodele, ci și la conținutul învățării Potrivit pedagogiei constructiviste, conținuturile învățării nu sunt date dinainte și transmise de către instructor elevilor
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
6. Și învățarea autodirijată necesită contexte sociale Chiar dacă are o predominantă componentă individuală, autobiografică, învățarea autodirijată este și un act social. Învățarea autodirijată depinde de trăiri și experiențe singulare ce diferențiază indivizii, dar, în același timp, ea presupune și trăiri consensuale. „Învățarea autodirijată și învățarea socială nu sunt în contradicție.” (Siebert, 2001b, p. 63) 7. Autodirijarea se referă nu numai la metodele, ci și la conținutul învățării Potrivit pedagogiei constructiviste, conținuturile învățării nu sunt date dinainte și transmise de către instructor elevilor
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
În deciziile de rutină referitoare la formularea și implementarea de politici. Aceste decizii se iau la nivelul subsistemic. Actorii principali sunt: Comisia, Secretariatul Consiliului, comitetele și actorii privați, iar raționalitatea acestora este, În primul rând, tehnocratică, apoi administrativă și, uneori, consensuală. Cu toate acestea, instituțiile de la nivelul subsistemic nu sunt neapărat cele care decid cum trebuie făcut un anumit lucru, după ce s-a decis la nivelurile superioare ce trebuie făcut. Comisia este un bun exemplu de implicare În procesul decizional de la
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
intervenție și mecanismele care stimulează implementarea politicilor duce la crearea mai multor modele de guvernare la nivelul UE. Forme de intervenție A) Standarde de reglementare procedurală și de drept 2. Această formă corespunde unui mixt Între modelul majoritar și cel consensual de democrație 3. Aceste instrumente regulatorii sunt cele care domină piața unică și alte sfere ale vieții sociale (Heritier, Holzinger, Knill și Schafer, apud Knill și Lenschow, 2003). De obicei, aceste standarde prevăd reguli obligatorii și detaliate, care permit Comisiei
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
constau În faptul că instituțiile europene au decis să apeleze, În principal, la această formă de intervenție, ci În modul În care este construit sistemul instituțional european. B) Noi instrumente. Această formă corespunde unui mix Între modelul majoritar și cel consensual de democrație. Este vorba despre mai multe tipuri de instrumente, care au În comun accentul pus pe participare, voluntarism și inițiativă. Ele sunt un fel de reglementări-cadru ce definesc scopurile și liniile generale de acțiune, fără să definească exact măsurile
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
În ceea ce privește performanța procesului de implementare, metoda autoreglementării este cea mai ineficientă, pentru că, deși ele există, metodele de coerciție prezente la nivel european nu sunt suficiente pentru a conferi eficiență unei astfel de metode. D) Metoda deschisă de coordonare corespunde modelului consensual de democrație. Prin această metodă, UE diseminează cele mai bune practici și Îndeamnă statele membre să le aplice, dar nu există sancțiuni formale. În acest caz, statele au la Îndemână o arie largă de politici, pentru a atinge scopurile, pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
și grăbește Învățarea de politici și, prin aceasta, inovația pătrunde de jos În sus, dinspre grupurile de experți, agențiile specializate, companiile sau alte structuri locale spre structurile guvernamentale, creându-se astfel premisele unui mediu descentralizat al politicilor, susținut de metoda consensuală ce predomină În practica politică a UE (Wallace, 1998; Buchan, 1993; Blumer, 1994; Scott, 1995). Wallace (1998) consideră chiar că, decât să se forțeze sau să se aștepte constituirea unui Euro-polity funcțional 1 prin impunerea unor modele (de exemplu, modelul
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
preoți care s] aib] acces exclusiv la resurse sau la alte dimensiuni ale puterii. Nici practicile politice, de gestionare a treburilor publice, nu erau exclusiviste în distribuirea puterii și a avantajelor. Procesul politic era reprezentat de o serie de decizii consensuale în care toți adulții și adolescenții puteau participa. Consensul nu înseamn] nici unanimitate, nici voința majorit]ții; este vorba despre consimt]mântul dat deciziilor luate. În acest caz, grupul decidea ce trebuie f]cut sau ce poziție are câștig de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unele cazuri, dorințele unui singur membru prevalau în fața tuturor celorlalți care acceptau voința unei minorit]ți formate dintr-o singur] persoan] deoarece puteau tolera ajust]ri la poziția disidentului, dar acesta nu putea adopta poziția lor. O cerinț] a practicilor consensuale este că toți s] respecte decizia final] și că toți s] aib] acces la aceleași informații, incluzând aici regulile, subiectul, motivul și consecințele prev]zute ale lu]rii acelei decizii. Iat] un exemplu care ilustreaz] aria acoperit] de acest sistem
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]