52,561 matches
-
într-o carte care-și propunea să dogmatizeze crima și tirania, să se facă referire la ceea ce ar fi trebuit să distrugă tirania. Nu ar fi fost potrivit pentru Machiavelli să spună că popoarele au găsit necesar, pentru liniștea și conservarea lor, să aibă judecători care să regleze diferendele dintre oameni, protectori împotriva dușmanilor, care să-i mențină în posesia bunurilor, suverani care să unească interesele diferite într-un singur interes comun; că mai întîi au ales, dintre ei, pe cei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
lui însuși și că de aceea ar fi mai bine să moară, decît să apuce de frînghia sau brațul pe care i le întind alții pentru a-l salva. Experiența ne arată că prima grijă a oamenilor este aceea de conservare, iar a doua de a trăi bine, ceea ce năruie în întregime paralogismul emfatic al autorului. Cercetînd mai bine această maximă a lui Machiavelli, vom găsi, poate, că e vorba de o gelozie extremă, pe care e de ajuns s-o
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cu ochii pe manuscris au fost fatale Codexului Tchacos (numit astfel după numele actualei proprietare, Frieda Nussberger Tchacos). În 1979 și chiar în 1981, declară câțiva martori oculari de încredere, codexul respectiv se afla într-o stare foarte bună de conservare, toate paginile fiind perfect lizibile. În 2001, când a ajuns la Fundația Maecenas din Basel, el se prezenta sub forma unei grămezi de petice, multe dintre ele cu dimensiunea de câțiva milimetri. Negustorul egiptean Hannah, de tristă reputație, care a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
n-a fost capabilă să-i ofere această sumă, el a închis pur și simplu „marfa” într-un seif din New York mai bine de zece ani de zile. Schimbările de temperatură și umiditatea - într-un cuvânt, condițiile total improprii de conservare - au accelerat deteriorarea prețiosului codex. Mai mult, acesta a ajuns pe mâinile unui anticar american, Ferrini, care l-a depus într-un congelator o vreme, nu înainte de a-i sustrage numeroase fragmente și de a-l fotografia cvasiintegral. Pe scurt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Hr., nu mai există o singură Biblie în două versiuni mai mult sau mai puțin apropiate (ebraică și greacă), ci două Biblii - iudaică și creștină -, cu două tradiții de interpretare diferite. * După această „paranteză” alexandrină, urcăm în Palestina, centrul de conservare a tradiției iudaice „pure”. Cum se știe, la origine, textele biblice erau scrise în serie continuă de litere, fără pauză și utilizându-se numai consoane. Vocalele pentru fiecare cuvânt erau reconstituite prin lectură, care se făcea cu glas tare și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unor angajați de a se implica în procesul de prelucrare a buștenilor de cireș care veneau în fabrică non stop, ca pe bandă rulantă, aducând în secții miresme de cleiuri și rășini ca la o morgă ticsită cu cadrave în conservare. Dar ce mai conta dezastrul săvârșit cu atâta cruzime împotriva unui spațiu de poveste, atâta vreme cât mobila executată urma să amintească de florile suave de cireș prin locuințele unor oameni cu bani mulți și cu neveste tinere pentru care absolut totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ținea pruncul în brațe, mă uitam fix în ochii ei și-i spuneam: "Doamne, ce copil frumos ai!" Liz zâmbea cu subînțelesuri și, cu gesturi studiate, mima că-și mai acoperă ceva din lungimea picioarelor, dar o ciudată lege a conservării acționa și aici. Trăgea puțin fusta în jos, din dreapta, și, direct proporțional, în partea stângă erau descoperite noi orizonturi. Cantitatea de ispită rămânea mereu aceeași, dacă nu cumva chiar sporea. Sărut mâna, doamna A, îi ziceam eu, în doi peri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ceea ce ai făcut rămâne făcut, durerea nu poate fi alinată nicicum. Suntem în India, unde mereu te reîncarnezi, pentru a-ți plăti păcatele, până când vei reuși să atingi absolutul, pur. Iar eu nu vreau. Totul din mine se luptă pentru conservare, experiența e strâns legată de suflet. Și atunci, poate mi s-a dat șansa de a rămâne așa, într-un anume moment, fără să trebuiască s-o iau de la capăt. Poate ceea ce văd mi se pare cunoscut căci doar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
așa e el, iar ceilalți se controlează și spațiul nu mă mai deranjează. Într-adevăr, dacă societatea ar deveni amenințătoare, cum ea stăpânește întreg globul, unde să-ți mai trăiești viața, cum să scapi? Dincolo de toate astea, se pune problema conservării: toți accedem din instinct către nemurire, pe care o căutăm cu disperare. În India, spre exemplu, integrarea în absolut se face bineînțeles prin descoperirea sinelui adevărat, renunțarea la individualism, un fel de abandonare a fricii pentru a fi în siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
descopere intuitiv legăturile între elemente, astfel renunțarea la sine pentru o înțelegere superioară, să se descopere pe sine nedizolvabil în Natură . și, deci, în loc să te descopere absolutul, renunțând implicit la ființă, se va descoperi o ființă cu un instinct de conservare ce nu va exclude respectul pentru Univers, dar nici nu se va mai putea abandona metafizic; poate, doar, acceptând sacrificiul prin iubire, dar care va ține tot de o percepție, nu de contopire. După un somn bun, într-o încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
care umplu aproape fiecare centimetru pătrat acoperit cu nisip sau cu piatră. În depărtare, șters, se zărește un mic promontoriu care, miraculos, nu este ocupat în întregime nici măcar la această oră înaintată. Iubita mea, înzestrată natural cu un instinct de conservare mai puternic și cu o capacitate de rezistență la stres sporită, începe să-și facă loc, timid și politicos, prin mulțime. Eu, ca de obicei în situații de aglomerație extremă, sunt cu capsa pusă (secreția de testosteron și gesturile machiste
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
și Est vor percepe într-un mod cu totul nou coresponsabilitatea lor morală: privitor la pace, prin intermediul căreia se ajunge la completa pacificare a pământului; la dreptate, prin intermediul căreia se ajunge la eliminarea structurilor sociale, politice și economice nedrepte; la conservarea creației, prin intermediul căreia să se urmărească locuirea pământului în cadrul unui mediu acceptabil. Cum va fi oare viitorul? Cu istoria nu se pot face calcule O viziune asemănătoare, sunt constrâns să mă întreb în cele din urmă, nu este oare o
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
care sunt comune și omului, precum: pământul, aerul, apa și focul (căldura), afirmăm că ceia ce savanții au presupus și dedus că ar fi un cult rudimentar, nu este în fond decât grija ce se observă în toate regnurile, pentru conservarea propriei vieți, de a înlătura tot ceia ce este necurat, igiena primând totul. Aceasta este singurul punct comun al animalelor cu omul. Dacă de exemplu, moare o albină-n stup, celelalte sar și o învelesc într-un strat de ceară
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cu trupa. Soldatul văzând pericolul, trezește trupa; ia arma comandă "foc"; începe lupta; e conștient că "statul major" are un plan oarecare de luptă și că el, pornind la atac a călcat "disciplina" ostășească, dar... pericolul fiind mare, instinctul de conservare obștesc îi poruncește să calce această disciplină și, ori să moară, ori să biruiască. Biruiește!... Va fi judecat și pus în lanțuri pentru călcarea disciplinei, dar în același timp, pe cap i se va pune cununa de laur a eroilor
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
sfârșit se poate spune de fapt că este vrut, și chiar că este un mod al voirii sau al acestui Eu Pot fundamental care sunt eu. Însă mișcarea prin care, fără contenire, viața ajunge în sine și survine sieși în conservarea și sporirea de sine această mișcare nu este vrută, ea nu rezultă din nici un efort, ci mai curând îl precede pe acesta și îl face posibil; ea este acel a fi cu sine în mod integral și radical pasiv în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
din nici un efort, ci mai curând îl precede pe acesta și îl face posibil; ea este acel a fi cu sine în mod integral și radical pasiv în care ființa este dată ei înseși pentru a fi ceea ce este în conservare și sporire pentru, eventual, pe acest Fond prealabil și predat, mereu presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a subiectivității sale, pe care nici o auroră nu o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a sa, atunci ceea ce operează ea se afirmă în mod irezistibil și nu se lasă nicidecum contestat: a se spori pe sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
legi că, pe de o parte, sunt legi practice constitutive ca atare ale unei etici sub forma sa originară de etos, etică coextensivă vieții și societății în general; pe de altă parte, că aceste legi ale vieții sunt cele ale conservării sale și ale sporirii sale. În acest fel, orice societate este prin natura sa un domeniu de cultură. Să precizăm mai întâi că statutul Universității ține de originea sa istorică. Într-o epocă dată, în secolele al XIII-lea și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
instituită această universalitate paradoxală care este Universitatea? Această întrebare cu aparență formală îmbracă o semnificație absolut concretă imediat ce ne amintim că societatea ca atare, ca esență generală nu există și că legile sus-numitei societăți sunt în realitate legile vieții, legile conservării și sporirii acesteia. Numai că viața, la rândul său, nu există nici sub aspectul unui concept, nici sub acela al unei entități generale: în măsura în care ea se încearcă pe sine și nu "este" decât ca această încercare de sine, ea se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cărui esență rămâne totuși în sine nereprezentabilă și monadică. Necesitatea de a vorbi acum de "epoci", adică de o istorie a formelor tipice ale acestei activități productive rezultă în final din faptul că în fiecare monadă viața nu este doar conservare, ci si sporire. În acest fel, "plusul" ca "plus de sine" spre care tinde orice activitate, pentru că el se realizează deja pe planul vieții numite materiale, adică producătoare de bunuri materiale, o determină pe aceasta asemenea unui "progres", a unei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se-nțelege, adică prima efectuare mută a subiectivității absolute în ei. Pornind de la acest punct zero al Parusiei inițiale se produce o dezvoltare extraordinară, dezvoltarea pură a vieții lăsate în voia esenței sale proprii și, astfel, a procesului continuat al conservării sale și al sporirii sale. Corpul de pildă, aflând sprijin în patosul imobil al corporeității sale originare, se "trezește", fiecare dintre puterile sale, printr-o operație care înlănțuie una de alta diversele sale faze constitutive, se construiește încetul cu încetul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care se limitează la un domeniu determinat, există întotdeauna ceva de învățat. Nu există nici un motiv de a părăsi Universitatea. Cu atât mai mult cu cât dobândirea cunoașterii nu este încă decât o condiție pentru crearea de cunoașteri noi, așa cum conservarea vieții nu este în general decât aceea a sporirii sale. În orice caz, finalitatea Universității este clară: de a transmite cunoașterea în cadrul unui învățământ, de a o spori în cadrul unei cercetări. În societate, dimpotrivă, și în praxisul care constituie conținutul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și stingheritor, ci "lucrul însuși" și acel ceva despre care este vorba la urma urmei. Când istoria pune în balanță iernile bune și pe cele rele, compară curbele demografice, productivitatea la hectar, ea măsoară prin intermediul acestor date numite obiective condițiile conservării sau ale sporirii vieții, sau pe cele ale morții sale; este întotdeauna, sub masca aparatelor conceptuale sau statistice, o istorie a praxisului și a angoasei sale. Literatura nu are alt scop decât de a înfăptui în același fel dezvăluirea esenței
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
legate de sănătatea și frumusețea corpului). Avem de-a face cu un potențial conflict între două modalități de manifestare a modelajului cultural asupra corpului fetelor mame: una îndeamnă la cultivarea frumuseții și a atractivității sexuale, cealaltă privește lucrurile din perspectiva conservării sănătății corpului matern, al cărui rost este să hrănească și să ocrotească nou-născutul. Ca și aspectele legate de fizic, au rămas suspendate într-o paranteză a tăcerii și acelea care ar fi dat seama de elemente directe de ordin relațional
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]