1,993 matches
-
valet insolent. Da, da!... Iar tu, madame, ești cu totul inconștientă! Interesele Franței sunt în joc, iar tu... tu te gândești doar la... la... ― La dispoziția dumneavoastră, Excelență! Julien aștepta în ușa dormitorului, pe jumătate întors, ca să nu vadă goliciunea contesei, și oferind cu mâna întinsă o cutiuță dichisit împachetată cu hârtie aurie. Apoi, cu o expresie de supunere și discreție totală, adăugă în șoaptă, doar pentru urechea contelui: Am o veste... Știți dumneavostră, Excelență!... Calfa... ― Da?... Ăăă... Bine! se grăbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Pictorul își lăsă interlocutorul cu fraza neterminată, veni drept spre ea și, hodoronc-tronc, o apucă de bărbie. ― A! țipă scurt Toinette. Era surprinsă și ușor dezamăgită. Lucrurile se derulau mult prea repede, prea frust, după gustul ei. ― Nu vă speriați, contesă! Vreau doar să stabilesc unghiul facial. Și Dante Negro îi suci capul întâi la dreapta, apoi la stânga, ca pe un simplu pepene. Mda! Trăsături oarecum neregulate... Nas, gură proporțional mai mici decât ar trebui să fie... Mda!... Voi lua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
chiar de tot! Acum e bine. Și el îi cercetă atent linia taliei, apoi, fără nici o introducere, își trecu apăsat palmele de sus în jos, de la subsuori până pe șolduri. ― A! țipă din nou Toinette. ― Oh, Doamne! Să nu-mi spuneți, contesă, că iar am reușit să vă sperii! Ha, ha!... Dar, zău așa, de ce vă temeți? Pictorii nu sunt bărbați. Un pictor vede doar liniile modelului său și nimic altceva. Presupun că n-ați mai încăput niciodată pe mâinile unui pictor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
micșorase considerabil din cauza emoției puternice. Sunt... Sunt... ― Fermecător de uluită și atrăgător de neajutorată, șopti el și ironia din unicul său ochi o învălui într-un fel care i se păru Toinettei extrem de incitant. În cazul acesta, poate că doamna contesă îmi va îngădui să o introduc în tainele meseriei mele. ― Oh, da! Cu cea mai mare plăcere. Da, era un oarecare progres. Era cu mult mai bine așa. Și, încrezătoare, Toinette se agăță imediat de brațul pictorului. Dar nu pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din materiale moi, cu falduri mătăsoase și, mai ales, această mână căreia șiragul de mătănii negre nu face decât să-i sublinieze albeața și moliciunea. ― Și florile! ― Într-adevăr! Era să uit tocmai aceste flori îmbobocite de iasomie. Vă mulțumesc, contesă! În limbaj simbolic, ele semnifică speranța de a fi iubit. În pictură, ca și în heraldică, reprezentarea simbolică are rolul de a oculta mesajele. ― Deosebit de interesant! Cum să vă spun?... ― Dar spuneți, vă rog! ― Vreau să vă mărturisesc că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
decât maestrul ei favorit, din care citise și răscitise sute de pagini. Era mai simplu, mai direct și, în același timp, mult mai subtil. ― Din păcate, reluă el pe un ton surprinzător de indiferent, sezonul florilor a trecut de mult, contesă. Și dezveli un tablou ceva mai mare, așezat pe șevalet. Cred că l-ați recunoscut deja pe prințul Manuc. ― Ah, deci așa arată! Dezamăgirea dărâmase nu numai vocea Toinettei, dar și multe alte arhitecturi interioare. ― Deocamdată nu arată în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
culoare aruncate la întâmplare în fundal. Strâmbă din nasul ei mic și își mută privirea pe un alt tablou, foarte mare, care ocupa un perete întreg și era acoperit cu o pânză. ― Dar acela?... Pictorul se răsuci pe direcția privirii contesei. ― Îmi pare rău, contesă. Pe acela nu o să vi-l pot arăta. ― De ce? Este un secret? ― Regret, dar pur și simplu nu pot. ― Să înțeleg că și acela este tot un portret neterminat? ― Dimpotrivă, contesă! A fost pictat cu multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în fundal. Strâmbă din nasul ei mic și își mută privirea pe un alt tablou, foarte mare, care ocupa un perete întreg și era acoperit cu o pânză. ― Dar acela?... Pictorul se răsuci pe direcția privirii contesei. ― Îmi pare rău, contesă. Pe acela nu o să vi-l pot arăta. ― De ce? Este un secret? ― Regret, dar pur și simplu nu pot. ― Să înțeleg că și acela este tot un portret neterminat? ― Dimpotrivă, contesă! A fost pictat cu multă plăcere, cu delectare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se răsuci pe direcția privirii contesei. ― Îmi pare rău, contesă. Pe acela nu o să vi-l pot arăta. ― De ce? Este un secret? ― Regret, dar pur și simplu nu pot. ― Să înțeleg că și acela este tot un portret neterminat? ― Dimpotrivă, contesă! A fost pictat cu multă plăcere, cu delectare și multă, multă speranță. Din păcate, este cu totul terminat. ― Atunci? ― Nici nu știți ce îmi cereți, contesă. E ca și cum mi-ați răsuci un pumnal în inimă. În sfârșit! Dacă doriți atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
simplu nu pot. ― Să înțeleg că și acela este tot un portret neterminat? ― Dimpotrivă, contesă! A fost pictat cu multă plăcere, cu delectare și multă, multă speranță. Din păcate, este cu totul terminat. ― Atunci? ― Nici nu știți ce îmi cereți, contesă. E ca și cum mi-ați răsuci un pumnal în inimă. În sfârșit! Dacă doriți atât de mult, voi face abstracție de suferința mea. Dar încă nu mă pot apropia de el. Și Dante Negro îi făcu un semn discret lui Luciano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o tulburătoare impresie de învăluire deosebit de delicată a femeii. Și acest amănunt revigoră entuziasmul Toinettei. ― Oh, ce minunăție! Oh, este... este pur și simplu minunat!... Știți, mi-aș dori mult un portret asemănător. ― La ce se referă mai precis doamna contesă? ― La ceea ce se oferă în mod atât de plăcut privirii. Umerii, brațele, frunzele înfiorate, dar, mai ales, șalul. Mi-aș dori unul ca acela. Exact ca acela, dacă se poate. Este de-a dreptul îmbietor și ascunde atâtea lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atâtea lucruri care nu se pot rosti. Mă gândesc că ar fi un bun purtător de mesaj. Pentru tandrețe, desigur. Nu credeți? După o pauză meditativă, în care pictorul privi doar într-o parte, veni și răspunsul. ― Sincer să fiu, contesă, nu cred. Mesajul îmi aparține în exclusivitate. Când am pictat acest portret, eram îndrăgostit de model. Înțelegeți? Asta nu înseamnă că acum nu mai sunt. Sunt și încă mai sper. Florile de iasomie sunt la mine, ca să zic așa. Înțelegeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cățel? În cazul acesta, nici nu mai trebuie să căutăm alte mesaje. În locul eșarfei, veți ține în brațe cățelul. ― Și care ar putea fi mesajul unui... cățel? întrebă Toinette, cu o mare încărcătură de scepticism și indispoziție în ton. ― Dintotdeauna, contesă, câinii au simbolizat fidelitatea. Aproape toți monarhii lumii au fost reprezentați de pictori împreună cu câinii lor. Vă asigur că va ieși un portret deosebit. Acum o să vă rog să luați loc acolo, lângă fereastră. Toinette simți că începe să tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
enervare. Nici nu se clinti. Ea își dorea acea eșarfă. Numai acea eșarfă. ― Dar știți, într-un fel, constat că modelul acesta din tablou vă seamănă. Oricum, am senzația că o cunosc, deși... ― Nu cred că ați avut plăcerea asta, contesă. Persoana trăiește retrasă, dar, credeți-mă, se bucură de adorația multor bărbați. Numele ei este Alexandra-Marioritza Comnena. ― A, da?... Deci așa!... Ei bine, în cazul acesta, chiar am auzit de ea. Dacă am reținut bine, la fel se numea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
veni în fire contele. Adică... Da, rămân. De fapt... s-a făcut destul de târziu. Nu vreau să o las pe Toinette să circule noaptea... E prea periculos. ― Dar nu vă faceți griji! Voi fi bucuros să o însoțesc pe doamna contesă până acasă. ― Dar du-te, dragul meu! prinse aripi Toinette. Se și vedea singură cu pictorul într-o trăsură. Întunericul îi face întotdeauna pe bărbați să uite toate celelalte lucruri, în afară de unul singur. Du-te, dragul meu, și nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aceleiași persoane, fără să știe însă unul de intențiile celuilalt. În cursul serii, feciorul primi două bilete. Unul, vârât cu de-a sila în palmă de către domnul conte, celălalt, strecurat cu discreție sub cămașa tânărului, aproape de inima acestuia, de către doamna contesă. După toate probabilitățile, asta se întâmpla în timpul unei pauze, când ea tocmai lăuda din vârful buzelor cataiful și iaurtul cu stafide servite cu grație de același fecior. Primul bilet fu aproape imediat ghemotocit și aruncat undeva, nu se știe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de același fecior. Primul bilet fu aproape imediat ghemotocit și aruncat undeva, nu se știe unde, fără a mai fi citit. Cel de-al doilea fu și el aruncat, dar ceva mai târziu, mult mai târziu și numai pentru că doamna contesă îi scrisese să-l arunce, deși feciorul înclina să-l păstreze. Îi aspira cu plăcere parfumul... Dilema feciorului înainte de culcare era însă de cu totul altă natură. Pe dumnealui, consulul, îl văzuse când luase pana pictorului și una dintre hârtiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acel sfeșnic. Cugetă, dar nu prea mult. Băgă capul pe ușa dormitorului, se asigură că pe culoar nu era nimeni, alergă în vârful picioarelor până la ușa unei camere de serviciu și zâmbi mulțumită. Julien sforăia la intervale regulate. Și doamna contesă țopăi nerăbdătoare înapoi, în dormitor, apoi stinse lumânările, ca să le reaprindă după ce numără, cu ochii închiși, până la zece. ― Bună seara, Excelență! Femeia stătea în cadrul ușii, ținând într-o mână sfeșnicul pe care Ledoulx îl lăsase jos, la intrare. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
al uitării depline. Și, dacă pacea universală ar fi existat, gândea Bichon, ea nu ar fi fost cu nimic mai desăvârșită decât pacea și armonia care se instaurase în reședința stăpânilor săi. Se înțelege, desigur, că atât contele, cât și contesa își răsplăteau cu generozitate valetul pentru atașamentul și discreția lui. Iar seara, când Julien își contabiliza câștigul și cugeta, cu glas tare, la avantajele meseriei de valet, ca și la satisfacția de a fi stăpânul stăpânilor săi, micuțul Bichon îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atât de dichisită, Încât mi se făcu rușine de mini-ul de Lycra și de tricoul meu favorit. Pe deasupra, purtam haina de velur violet, care Îmi aducea un plus de eleganță, dar, cu toate astea, impresia mea era că doamna contesă ar fi strâmbat din nas. În seara asta, nu ardea focul În sobă, o plăcere rezervată doar pentru lunile de iarnă. Totuși, ar fi fost drăguț să fie puțin foc, chiar și unul fals, ca să se asorteze cu podeaua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
publicarea literaturii scrisă de femei. Mary Celeste este o navă găsită În 1872, În Oceanul Atlantic, fără echipaj și Îndreptîndu-se cu toată viteza spre Strîmtoarea Gibraltar. Soarta reală echipajului a dat naștere la numeroase speculații, iar vasul a devenit vasul-fantomă tipic. Contesa Constance Markiewicz ( HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1868" \o "1868" 1868 - HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1927" \o "1927" 1927) a fost politician irlandez, implicată În mișcarea revoluționară naționalistă și În cea a Sufragetelor. A fost prima femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
binișor din oblânc telefonul cu infraroșu și-l reglă pe foc automat: - Alo, Ghionoaia ? Răspunde, aici Bolkonski. - Alo, recepționat, Cosânzeana, trecere liberă! Cu băgare de seamă și cu bagdadul deschis, țarul făcu un salt. Portița scârțâi din țâțâni și o contesă din aluminiu îl pupă drept în obraji: poc-poc, apoi pleosc-pleosc și na, hodoronc-tronc! LXI După bacalaureat simt nevoia să mai hălăduiesc. Parcă nu-mi vine să mă întorc acasă, să înfrunt reproșurile Sabinei. Iau autobuzul 104, cobor în apropierea Cișmigiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
deoarece, atunci când poporul ia arma în mână, este sigur că nu vor lipsi niciodată străinii care să-i vină în ajutor. În vremurile noastre putem constata că fortărețele nu i-au fost de folos nici unui principe, în afară doar de contesa de Forlì, și aceasta, după moartea soțului ei, contele Girolamo; căci, dispunând de o fortăreață, ea a putut atunci să se sustragă furiei populare și să aștepte ajutor de la Milano, redobândindu-și apoi teritoriile. Timpurile erau atunci astfel, încât un
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
România ar marșa. Da, sângele apă nu se face în Franța acelui timp, trăiau, între mulți alții, și două românce celebre chiar și în „țara luminii”, plină întotdeauna de mari personalități, în toate domeniile. Una era Anna ÎAnne-Elisabethă de Noailles, contesă Mathieu, născută Brâncoveanu Î1876-1933Ă. Scriitoare franceză de origine română, prin urmare. A scris romane, eseuri și poezii. Creația ei poetică a fost apreciată ca fiind dominată de două sentimente aparent contradictorii: dragostea păgână și tragedia morții. Câteva titluri: „Inimă nemărginită
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92342]
-
dumneavoastră de origine se găsește acum într-o situație cel puțin delicată. Trebuie să puneți umărul în sprijinul ei. - Domnule Aulaire, eu nu cred că România ar lupta vreodată împotriva Germaniei. Să nu uităm originea familiei regale din România. - Bine, contesă, dar așa cum mai există câte unii care își reneagă rădăcinile, tot așa pot exista și alții, care, în numele unei idei nobile, să pună pe primul plan răspunderea pe care și-au asumat-o atunci când au acceptat să conducă o țară
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92342]