1,113 matches
-
Danmark" din cadrul diviziei "Nordland", sovieticii au atacat cu toate forțele regimentul "General Seyffardt" din cadrul diviziei "Nederland", care se afla la sud de regimentul "Danmark". Olandezii au fost luați prin surprindere, dar mobilizarea generală de pe frontul german a făcut ca, în contraatacul care a urmat, forțele sovietice să fie respinse cu pierderi importante pentru ambele tabere. Govorov a schimbat zona de atac înapoi spre zona Lilienbach. Aici, după o pregătire de artilerie puternică, infanteria sovietică a lansat un atac sprijinit de forțe
Bătălia pentru capul de pod de la Narva () [Corola-website/Science/312032_a_313361]
-
sovieticii au reușit să străpungă liniile inamice, prin spărtura din defensivă fiind aruncate în atac blindatele sovietice care așteptau în rezervă. Govorov a ordonat oamenilor săi să stabilească cel puțin un cap de pod puternic peste râul Narva. În ciuda unor contraatacuri ale tancurilor germane, capul de pod sovietic a fost menținut, iar ultimii apărători germani a primit ordinul de retragere de pe pozițiile de la Lilienbach spre o nouă linie de apărare aflată mai la sud. În timpul retragerii lor, trupele SS s-au
Bătălia pentru capul de pod de la Narva () [Corola-website/Science/312032_a_313361]
-
Grupul de Armate E, atacată din spate de partizanii iugoslavi conduși de Josip Broz Tito, nu a reușit măcar să se apropie de Mohács. Pe 16 martie 1945, sovieticii au contraatacat cu toată forța. În numai 24 de ore de la declanșarea contraatacului, forțele sovietice i-au respins pe germani înapoi pe pozițiile de plecare. Pe 22 martie 1945, germanii, depășiți numeric și dotați doar cu puține blindate în stare de funcționare, au fost obligați să se retragă pentru a pregăti noi poziții
Operațiunea Frühlingserwachen () [Corola-website/Science/312062_a_313391]
-
cucerească pe 3 noiembrie Vovousa, la 30 km nord de Metsovon, dar a devenit clar că nu au efectivele și proviziile necesare nu numai să continue înaintarea, dar și să facă față forțelor proaspete grecești care întăreau frontul în zonă. Contraatacul grecilor a dus la recucerirea mai multor sate, inclusiv a Vovousa, pe 4 noiembrie, ceea ce a dus la încercuirea diviziei „Julia”. S-a încercat întărirea forțelor italiene cu divizia 47 „Bari”, destinată inițial invaziei din Corfu, dar sosirea trupelor de
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
divizii bine antrenate să lupte în munții lor. Italienii au atacat inițial cu doar 105.000 de soldați împotriva celor 350.000 de greci. Armata greacă și-a folosit toate resursele disponibile pentru a obține o apărare și pentru un contraatac încununate de succes; ca urmare, atacul german („Operațiunea Marița”) a întâmpinat o rezistență redusă din parte grecilor epuizați, în aprilie 1941”. O scăpare importantă a planificatorilor italieni a fost lipsa oricărui atac împotriva Insulelor Ioniene sau a Cretei, care erau
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
atacul aliat s-a împotmolit. Pe 29 noiembrie, au început să sosească de la Alger noi unități din Divizia a 78-a, ca să înlocuiască batalioanele Brigăzii a 11-a, puternic afectate de lupte. Pe 1 decembrie, forțele Axei au organizat un contraatac, care amenința să izoleze Brigada a 11-a și să străpungă liniile Aliaților până în zona din spatele frontului. Ofensiva Axei a fost întârziată de luptele grele cu britanicii mai bine de patru zile, ceea ce a permis retragerea controlată în regiunea mai
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
de tancuri germane și trei divizii italiene au atacat forțele franceze de lângă Faïd, principalul pas montan spre câmpiile litorale. Francezii au fost depășiți, iar germanii au reușit să încercuiască două brigăzi americane. În sprijinul acestora au fost organizate mai multe contraatacuri, care au fost respinse pe rând. După trei zile de luptă, forțele Aliate au fost obligate să se retragă spre Sbeitla, unde au organizat o nouă linie defensivă. Germanii și italienii au început pregătirile pentru cucerirea orășelului Sbeitla. După două
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
și-a lansat principalul său atac - Operațiunea Pugilist - împotriva Liniei Mareth pe 19-20 martie 1943. Elemente ale Diviziei a 50-a britanică au spart frontul inamic și a stabilit un cap de pod la vest de Zarat până pe 21 martie. Contraatacurile hotărâte ale germanilor a restabilit situați de pe linia frontului pe 22 martie. Pe 26 martie, Corpul al X-lea britanic a reușit un atac de învăluire, ocolind dealurile Matmata, cucerind trecătoarea Tebaga și cucerind orașul El Hamma la extremitatea nordică
Campania din Tunisia () [Corola-website/Science/312222_a_313551]
-
de-a doua zi nu au dus la câștiguri importante, datorită câmpurilor minate, a focului precis al artileriei și a hotărârii apărătorilor. Pentru a scădea presiunea pe flancul dreapta și în centrul liniilor sale defensive, Auchinleck a ordonat lansarea unui contraatac din zona apărată de neozeelandezi (zona denumită „ Qattara box” sau „Kaponga box”) pe 3 iulie. În prima zi, elemente ale Brigăzii a 4-a neozeelandeze, sprijinite de patru baterii de artilerie, a înaintat pe trei direcții spre pozițiile Diviziei blindate
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
la rândul lor spre nord și, după trei zile de lupte au ajuns aproape de Deir el Shein. În timpul unui atac de noapte, un batalion de maori din Divizia a 2-a neozeelandeză a reușit să străpungă liniile Diviziei italiene Brescia. Contraatacurile italienilor au redus câștigurile Aliaților în acest sector. În acest punct al luptelor, Rommel a constatat că forțele sale sunt prea obosite și nu mai pot înainta. Pentru a le permite să se odihnească și să se regrupeze, Rommel a
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
două regimentele din Divizia de infanterie motorizată „Trieste”. Ambele atacuri au fost respinse. În timpul celui de-al doilea atac, italienii au respins tancurile Brigăzii a 23-a blindate, ceea ce ia permis lui Rommel să aibă răgazul necesar pentru a pregăti contraatacul Afrika Korps. Tanchiștii neexperimentați britanici au căzut victime focului puternic antitanc. Când au încercat să evite focul artileriei antitanc, tanchiștii britanici au intrat în câmpurile minate germane. Regimentul al 5-lea Panzer a lansat un atac împotriva tacurilor britanice, în timpul
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
27 iulie. În zona de nord de la Tel el Eisa eșecul a fost unul de proporții moderate. Atacul de la Miteiriya s-a încheiat cu pierderi grele, deoarece infanteria a traversat câmpurile minate fără sprijinul blindatelor, fiind obligată să facă față contraatacului tancurilor Axei. Australienii au pierdut aici 65 de soldați morți și 490 căzuți prizonieri în timpul atacului împotriva Regimentului 62 al Diviziei motorizate „Trento”, care se apărase în tranșe și care beneficiase de sprijinul Grupului de recunoaștere blindate a Diviziei „Trento
Prima bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312251_a_313580]
-
fronturi, astfel ajungându-se în situația că la Tannenberg numărul militarilor ruși era aproape dublu față de cea a germanilor. Armatele imperiale ruse au invadat Prusia Răsăriteană având ca obiectiv ocuparea orașului Königsberg. Datorită superiorității, șansele erau inițial favorabile rușilor. Primul contraatac a armatei imperiale germane a fost respins la 20 august la Gumbinnen. După această înfrângere, comandantul german al sectorului, Maximilian von Prittwitz, temându-se că va fi încercuit de ruși, a ordonat retragerea armatei după râul Vistula, cedând toată Prusia
Bătălia de la Tannenberg (1914) () [Corola-website/Science/311586_a_312915]
-
crezând că Aliații sunt în pragul înfrângerii, Kemal a început să mute trupe înainte prin „Ravena Sârmei”, lângă „Platoul 400” și „Pinul Singuratic”. În după-amiaza următoare, în timp ce de la Constantinopol erau trimise opt batalioane de rezervă, trupele otomane au lansat puternice contraatacuri la Helles și Anzac. Deși au penetrat pentru scurt timp în sectorul francez, atacurile au fost respinse prin masarea tirului de mitralieră aliat, care a produs multe victime în rândul atacatorilor. În noaptea următoare, comandantul ANZAC, general-locotenent William Birdwood, a
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
înarmată și avariind docul. Forțelor turcești otomane le lipsea muniția de artilerie, iar bateriile de câmp ale otomanilor au reușit să tragă doar circa 18.000 de proiectile între începutul lui mai și prima săptămână a lui iunie. După înfrângerea contraatacului de la Anzac de la jumătatea lui mai, forțele otomane au încetat asalturile frontale. Spre sfârșitul lunii, otomanii au început să sape tuneluri în jurul „Postului lui Quinn” din sectorul Anzac și în zorii zilei de 29 mai, în ciuda minelor amplasate de australieni
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
relua atacul au fost respinse ușor de apărătorii otomani, cu pierderi grele pentru Aliați. Neozeelandezii au rezistat pe Chunuk Bair două zile înainte de a fi întăriți de două batalioane ale Noii Armate din Regimentele Wiltshire și Loyal North Lancashire. Un contraatac otoman condus la 10 august de Mustafa Kemal a îndepărtat cele două batalioane de pe înălțimi. Din cei 760 de oameni din Batalionul neozeelandez Wellington care ajunseseră pe vârf, 711 au murit sau au fost răniți. Cum forțele turcești recuceriseră terenul
Campania Gallipoli () [Corola-website/Science/311584_a_312913]
-
de rezistență în partea centrală a Poloniei, care să susțină lupta câteva luni, timp în care, majoritatea forțelor poloneze să se retragă în apropierea graniței cu România (Capul de pod românesc, în limba poloneză: Przedmoście rumuńskie) unde să aștepte promisul contraatac al aliaților săi occidentali, Franța și Marea Britanie. Śmigły-Rydz nu cunoștea că Aliații Occidentali nu aveau niciun plan de intervenție, așteptând căderea Poloniei. Planul său a devenit și mai greu de realizat când forțele sovietice au atacat dinspre est Polonia pe
Edward Rydz-Śmigły () [Corola-website/Science/311027_a_312356]
-
regiunea militară Kiev, care la izbucnirea ostilităților cu Germania va fi redenumit ulterior Frontul de Sud-Vest. Atunci când Germania a atacat Uniunea Sovietică în iunie 1941, Rokosovski era comandantul Corpului 9 mecanizat, cu care a participat la Bătălia de la Dubno - un contraatac sovietic incipient, care s-a încheiat cu distrugerea celor mai multe dintre forțele sovietice participante împotriva lui Grupul de Armate Sud al lui Von Rundstedt în Ucraina. Cum contraatacul progresa rezistența germană se întărea; Kirponos, comandantul Frontului de Sud-Vest a emis instrucțiuni
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
comandantul Corpului 9 mecanizat, cu care a participat la Bătălia de la Dubno - un contraatac sovietic incipient, care s-a încheiat cu distrugerea celor mai multe dintre forțele sovietice participante împotriva lui Grupul de Armate Sud al lui Von Rundstedt în Ucraina. Cum contraatacul progresa rezistența germană se întărea; Kirponos, comandantul Frontului de Sud-Vest a emis instrucțiuni să se înceteze operațiunile ofensive și apoi se contrazicea cu șeful Statului Major General Jukov, atunci când Jukov a insistat să continue contraatacul. Ca rezultat comanda lui Rokosovski
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
Von Rundstedt în Ucraina. Cum contraatacul progresa rezistența germană se întărea; Kirponos, comandantul Frontului de Sud-Vest a emis instrucțiuni să se înceteze operațiunile ofensive și apoi se contrazicea cu șeful Statului Major General Jukov, atunci când Jukov a insistat să continue contraatacul. Ca rezultat comanda lui Rokosovski a fost bombardat cu comenzi contradictorii și în conformitate cu generalul-locotenent DI Rjabyshev, Rokosovski " nu a exprimat nici o ambivalență despre contraofensiva propusă" și a rezolvat disputa prin refuzul de a executa un ordin direct, spunând: "Am mai
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
Bătălia de la Moscova, când a fost desfășurată pel axa principală a avansului german, de-a lungul autostrăzii Volokolamsk, care a fost un nod central al luptelor grele în timpul ofensivei de iarnă german din 1941 (Bătălia de la Moscova|Operațiunea Taifun), precum și contraatacul rus ulterior din 1941 - 42. Pe 18 noiembrie, în timpul ultimelor eforturi disperate ale Wehrmacht-ului de a incercui Moscova în 1941, generalul Rokosovski și soldații săi erau sub grea presiune din partea grupului de blindate al lui Erich Hoepner. Rokosovski a
Konstantin Rokosovski () [Corola-website/Science/311026_a_312355]
-
rândurile sarazinilor, cu un strigăt de Sf. George;! Au fost urmați apoi de restul cavalerilor ospitalieri și cavalerii francezi. Acțiune precipitata a Ospitalierilor ar fi putut cauza compromiterea întregii strategii a lui Richard. Cu toate acestea, el a condus un contraatac, și odată început, a trebuit să fie susținută de toată oștirea lui și a dat semnalul de luptă. Neacceptând, Ospitalierii și alte unități implicate în spate credeau inițial că vor fi copleșiți de numărul superior ale inamicilor. Infanteria francilor a
Bătălia de la Arsuf () [Corola-website/Science/311046_a_312375]
-
tabăra și a pornit spre sud pentru a ataca Acra; el și trupele sale au călătorit de-a lungul coastei, în timp ce pisanii și sicilienii au navigat pe mare. Guy avea nevoie urgent de o bază fermă de unde putea organiza un contraatac împotriva lui Saladin, și din cauză că nu putea folosi orașul Tir, și-a îndreptat planurile către Acra, la 50 de km spre sud. Astfel, Guy și Conrad erau aliați împotriva lui Saladin. Acra (ebraică "עַכּוֹ", Akko
Asediul Acrei (1189-1191) () [Corola-website/Science/311057_a_312386]
-
stabilirea unor poziții fortificate sigure de la care să fie extinse capetele de pod și unde să fie stabilite poziții de aprovizionare care să sprijine corespunzător forțele aliate care înaintau spre interiorul Normandiei. Forțele debarcate pe plaje erau foarte vulnerabile la contraatacurile germane declanșate mai înaine ca soldații aliați să-și poată consolida suficient pozițiile și să fie sprijinite de noi valuri de debarcare. Pentru a limita sau elimina capacitatea germanilor de contraataca în perioada critică a debarcărilor și a primelor ore
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
și a 101-a aeropurtate americaene, iar pe flancul estic a fost parașutată Divizia a 6-a aeropurtată britanică. La est de zona de debarcare se afla lunca inuntabilă dintre râurile Orne și Dives, care erau ideale pentru organizarea unor contraatacuri germane de blindate. Totuși, zonele de debarcare și lunca erau despărțite de râul Orne, care curgea de la nord-est (Caen) în golful râului Sena. Singurul punct de traversare a râului Orne era la nord de Caen la circa 7 km de
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]