1,654 matches
-
iar ceva mai târziu de la N. N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală „Flori de crâng” și apoi un sonet, în „Adevărul literar și artistic”), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă „13” din acest din urmă oraș; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele două clase de
FRUNZETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
editoriale sau eseuri scurte, în felurite publicații: „Vieața”, „Lumea nouă literară”, „Activitatea”, „Deșteptarea”, „Epoca”, „Familia”, „Noua revistă română”, „Rampa nouă ilustrată”, „Telegraful român” ș.a. Rareori, semnează și T. Duțu. Debutul editorial și-l face în 1896, cu volumul de versuri Crâng și luncă, reeditat de două ori în următorii doi ani. În ciuda unei tehnici poetice aproape fără cusur și a faptului că o oarecare unitate există în plan stilistic, textele rămân mediocre. Celui de-al doilea volum, Freamăt (1898), nu-i
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
variantele doinelor, propunând soluții pentru culegerea folclorului autentic. În afară de un libret propriu, reușit, la opereta în trei acte Dora, compusă de Ionel G. Brătianu, D.-D. mai traduce libretul operetei Lăutarul de Kalman și libretul operetei Noaptea în Veneția. SCRIERI: Crâng și luncă, București, 1896; Freamăt, pref. Alexandru I. Hodoș, București, 1898; Jianu (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1900; Peneș Curcanul (în colaborare cu Vasile Leonescu), București, 1901; Avem cu ce să ne mândrim, București, 1903; Considerațiuni critice asupra poesiei
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
FLORI DE CRÂNG, publicație apărută la Oradea, bilunar, din martie până în octombrie 1933. Redactori sunt Eugen Ceontea și Șt. Stănescu-Buzău. Articolul-program, Drept început, afirmă că revista dorește „sădirea în masa poporului a culturei și a vorbirei românești care au fost stingherite de subjugări
FLORI DE CRANG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287034_a_288363]
-
Se observă totodată că poezia lacrimii e poezia lacrimii tremurate, căci plânsoarea, genele sunt la autorul Clăcașilor de obicei tremurătoare, cum sunt cuvintele gâtuite de emoție. Mișcarea aceasta sacadată, pâlpâitoare, caracteristică și naturii („În oftat se-ndoaie fagii / Tremură în crâng alunii”; „Primăvară, primăvară, / Tremură luna bălașe...”), recurge la o veritabilă tehnică impresionistă. Pătimirea seculară adâncește în suflete iubirea de glie, de trecut, de libertate, dar și ura contra opresorului. „Sunt rodul dragostei și-al urii” - spune poetul, întorcându-se la
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
alte circumstanțe, subiectul din Cu pieptul în bătaia vântului. Anton și Mura se regăsesc după o lungă despărțire. Happy-endul este strident: bărbatul își descoperă, uimit și înduioșat, fiul, autorul vădind și acum „nesiguranțe de debutant” (Valeriu Cristea). Să visezi în crângul de salcâmi (1985) se bazează exclusiv pe stratagema povestirilor paralele, bun prilej de a invita (prea) multe personaje în scenă și de a sonda medii și psihologii diverse; pericolul constă în repetitivitatea psihologiilor și a poveștilor, precum și în maniera de
LILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287809_a_289138]
-
capăt. SCRIERI: Ploaie amară, București, 1978; Cu pieptul în bătaia vântului, București, 1980; Cascadorul, București, 1981; Hai să fim prieteni, București, 1981; Aventurile lui Pălăriuță, București, 1983; Peștele cel mic, București, 1983; Lumea, de la început, București, 1984; Să visezi în crângul de salcâmi, București, 1985; O poveste cu pantofi, București, 1986; Ca vântul pe câmpie, București, 1987; Luna de pe cer, București, 1988; Învingătorului i se dau flori, București, 1989; Orașul cu prieteni, București, 1989; Insula, București, 1995; Hai să învățăm, București
LILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287809_a_289138]
-
În 1929 Tudor Arghezi îi tipărește câteva poeme în „Bilete de papagal”, în același an semnează în „Falanga” și în „Ritmuri” din Brașov. Din 1930 până în 1937 va colabora la „Gândirea” și, fără consecvență, la „Cristalul”, „Luceafărul literar”, „Flori de crâng”, „Raza literară”, „Freamătul vremii”, „Sepia”, „Bobi”, „Discobolul”, „Litere”, „Viața literară”, „Herald”, „Frize” (Brașov), „Luceafărul literar și critic”, „Sfarmă-Piatră”, „Azi”, „Îndreptar”, „Vocea Buzăului”. În 1931, sub pseudonimul Sandu Viroagă și în colaborare cu Nicolae Mihăescu, scoate placheta Îngerii pământului. Nichifor Crainic
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
duce cu adevărat gândul la jocul destinului) sunt însă și mărturia unei perioade de relativă liniște în viața filosofului. Se recunosc aici, la un iluminist, numeroase toposuri devenite apoi obligatorii la romantici. Fugind de oameni, se plimba prin livezi și crânguri din apropierea Parisului, unde căuta odihna ochilor, liniștea și singurătatea, fugind de oameni. Credea în virtuțile curative ale naturii, în stare să purifice imaginația și să producă noi motive de iubire. Ierborizând, se declara împotriva clasificărilor lui Linné și a grădinilor
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
zonal de restaurare. Trăiește ca pictor liber profesionist din 1985 până în 1990, când revine la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. Debutează în presă cu versuri, în revista „Tribuna” (1965), iar editorial în 1976, cu volumul de poeme Elegie pentru ultimul crâng. A colaborat cu versuri, proză și desene la „Echinox”, „Napoca universitară”, „Tribuna”, „Steaua”, „Luceafărul”, „România literară”, „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Vatra”, „Poesis”, „Apostrof”, „Literatorul” ș.a. A participat cu pictură, acuarele, desene la numeroase expoziții județene și naționale și a avut șaptesprezece expoziții
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
volum propriu ceva mai târziu decât colegii săi de generație din ambianța primului „Echinox”, poeții Dinu Flămând, Adrian Popescu, Ion Mircea, intrați în circuitul editorial la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Cea dintâi carte a sa, Elegie pentru ultimul crâng, este însă precedată de un ciclu selectat în antologia Eu port această ființă (1972), destinată debutanților. Poemele de început atestă o sensibilitate elegiacă, dezvoltată poetic fie ca discretă confesiune (când tandru amuzată, când disimulat sentimentală), fie ca înscenare caricaturală, exuberant
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
noapte a Șeherezadei (1993; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) este o „recitire”, din perspectiva propriului univers poetic, a mitului povestirii salvatoare, ideea ordonatoare fiind aceea că a încheia șirul poveștilor înseamnă a muri. SCRIERI: Elegie pentru ultimul crâng, Cluj-Napoca, 1976; Judecătorul de păpuși, Cluj-Napoca, 1980; Haina de cânepă, Cluj-Napoca, 1983; Phantasticonul și alte poeme, Cluj-Napoca, 1987; Ultima noapte a Șeherezadei, Cluj-Napoca, 1993; Expertul și păsările, București, 1996; Epistole din Piața Norilor, Cluj-Napoca, 2001; Arta înfocării, pref. Irina Petraș
BOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
decerna mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor (1965, 1974, 1980), precum și o serie de distincții italiene: medalia orașului Florența (1970), Premiul Monselice și medalia Fundației Giorgio Cini (1974), titlul de Cavaliere al merito della Republica Italiana (1979). Volumul Ce vânăt crâng (1971), salutat cu entuziasm de critică, aduce în peisajul liricii românești o voce autentică și pregnantă, un univers poetic omogen, marcat de tensiunea dintre afectivitatea elementară și o expresie lirică de mare rafinament, saturată de imagistică barocă. În cărțile următoare
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Ion Pop). Poezia scrisă de B. rămâne, în esență, una a materialității apăsătoare, de neînvins, chiar dacă „prin intensitatea cvasimorbidă a sensibilității sale de gorgonă și eumenidă, Eta Boieriu se chinuie parcă să-și resacralizeze lumea” (I. Negoițescu). SCRIERI: Ce vânăt crâng, Cluj, 1971; Dezordine de umbre, Cluj, 1973; Risipă de iubire, București, 1976; Miere de întuneric, Cluj-Napoca, 1980; La capătul meu de înserare, îngr. I. N. Boeriu, pref. Ștefan Aug. Doinaș, Cluj-Napoca, 1985; Din pragul frigului statornic, îngr. I. N. Boeriu
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
unui licean) (1994). Impregnat de un lirism monoton, textul din Pauza de prânz (1996), a treia culegere de proză cu inserții autobiografice, încearcă să analizeze relațiile între economiștii unei întreprinderi și un șef capricios. Și versurile din placheta Recviem la crângul de salcâmi (1993) se definesc prin nota nostalgică (Vara pe când mama te trezea dis-de-dimineață) și prin cultivarea unor imagini ce conturează o lume absurdă, ușor patetică, aflată „cu nebunia mereu de-a călare”. În schimb, poezia din Spectacol cu intrare
STANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
cititorul (2001) sunt compuse în spiritul poeziei optzeciste, S. fiind considerat a-i aparține tocmai „pentru că recurge la acest joc al relației dintre autor și text, dintre text și cititor” (Alex. Ștefănescu). SCRIERI: Drumețind prin Argeș, București, 1987; Recviem la crângul de salcâmi, București, 1993; Căutând iubirea (din însemnările unui licean), București, 1994; Pauza de prânz, Pitești, 1996; Spectacol cu intrare liberă, București, 1999; Poemul care își citește cititorul, Pitești, 2001. Repere bibliografice: Dumitru Anghel, Un drumeț inspirat, ARG, 1988, 2
STANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
prinzând curaj, ne-am Îndreptat Într-acolo; dar flăcările se aprindeau ori se stingeau În funcție de căderea ploii și de suflarea vântului. În liniștea deșertului s-a auzit și un lătrat de câine. Luându-ne după auz, am ajuns Într-un crâng pe care l-am traversat cu greu, am dat de un râu și, ajunși aici, am constatat că atât strălucirile focului, cât și lătratul veneau de pe celălalt mal al apei, pe care Însă nu o puteam trece. Chiar și așa
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pricina este probabil extrem de rar, de vreme ce nici măcar medicii sau farmaciștii din partea locului nu dețin nici un fel de cunoștințe despre mosc. Când ești În căutarea lui, trebuie să ții cont de faptul că aceste creaturi sunt sfioase, solitare și trăiesc În crânguri, unde Își construiesc vizuinele la adâncime, În spatele tufișurilor. Din această cauză specia despre care vorbim este departe de a fi exterminată. O serie Întreagă de naturaliști sunt de părere că animalul găsit de noi ar fi fost, de fapt, un
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
limba japoneză la Universitatea Populară din București. Debutează cu proză în 1970, la „România literară”, iar editorial cu volumul de povestiri și nuvele Balanța cu umbre, apărut în 1971, urmat de mai multe romane și de o culegere de versuri, Crângul semnelor (2001). Mai colaborează la „Luceafărul”, „Cronica”, „Orizont”, „Vatra” ș.a. Este membru fondator al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști (1990), președinte al Societății Române de Niponologie (din 1990) și membru al Asociației de Studii Orientale din România. Evoluția prozei lui
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
Lumină târzie, București, 1974; Popasul, București, 1975; Drumețul fără toiag, București, 1977; Rădăcinile casei, București, 1978; Pecetea dragonului. Însemnări de călătorie în China, București, 1980; Civilizația japoneză tradițională, București, 1984; Prizonierul deșertului, București, 1985; Dicționar de literatură japoneză, București, 1994; Crângul semnelor, București, 2001. Repere bibliografice: Sorin Titel, „Balanța cu umbre”, RL, 1971, 41; Mircea Iorgulescu, „Spațiile altora”, LCF, 1972, 52; Viola Vancea, „Spațiile altora”, RL, 1973, 1; Alexandru Ruja, „Spațiile altora”, O, 1973, 20; Valeriu Cristea, Fluctuații stilistice, RL, 1974
SIMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289691_a_291020]
-
IV). Multe poezii, chiar dacă scurte, își păstrează un sens personal încifrat, deși se referă la experiențe de ordin religios: „Roua/ pe crizantemă// dar, iubitei// fără nume// Iisuse, ce va fi cu ei/ străini, cum sunt/ acum// și frumusețea armei/ în crângul înflorit”. Probabil că estetica lui T. e acum una a tainei, iar încercarea de a aproxima verbal incomprehensibilul devine, paradoxal, dar firesc pentru un practicant ortodox, încercare de contopire cu acesta. În Pentru a picta un peisaj, spre exemplu, se
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
nu intre lume străină’n donjon.// Veneam de departe, albastru derviș,/ și ostenit după șirul de ani/ purtam pe veșmânt și pe frunte înscriși/ versete din Palii și psalmi din Coran.// Eu nu căutam nicăierea nimic,/ Se auzea de prin crânguri de roze/ cântarea ciudată a lui Laostic,/ pierdut în adâncă și blândă hipnoză.// Desculț și purtând o cunună de pai/ de rogoz m-au chemat musafir/ (era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)/ la prânzul cel mare de după turnir.// dar
URSACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
Horia Ghiea, Virgil Gregor, Geo Pavel, Eugen Teodoru, Iulian Dan, iar proză semnează Geo Pavel. Cu eseuri mai sunt prezenți Emil Gulian (Note despre bunul-simț și imitația realității în artă), Geo Pavel, Horia Ghiea. Tot Geo Pavel traduce, sub titlul Crângul prieten, un poem al lui Paul Valéry. Alți colaboratori: Alexandru Bucur, Dan Vălenaru, Eugen Voinescu. M. V.
STUDIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290000_a_291329]
-
București, 1983; Anatomia melancoliei, București, 1991; Fratele meu, vol. I, pref. Eugen Negrici, postfață Lidia Vianu, București, 2000, vol. II: Lupta cu Îngerul, pref. Eugen Negrici, postfață Daniel Cristea-Enache, București, 2002, vol.III: Carcere, pref. Lidia Vianu, București, 2003; În Crângul Alexandra, cu ilustrații de Mircia Dumitrescu, București, 2001; Tânăra Circe, cu ilustrații de Mircia Dumitrescu, București, 2001. Repere bibliografice: Valeriu Cristea, „Cercuri la Elsinore”, ARG, 1972, 7; Ciobanu, Critica, 124-129; Laurențiu Ulici, Poeți la primul volum, CNT, 1973, 6; Mincu
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
cât se poate de autentice. Oglinda e o „apă fără milă, apă fără fund, / turburul mă mustră, zâmbetul mă cheamă; / apă care sapi infinit rotund / și de mine însumi faci să-mi fie teamă”, toamna „lumini târzii se zdrențuie pe crânguri; / cresc adieri din lanuri cu tăciune, / și frunze slabe degetele strâng,/ să închircească-n scrum o rugăciune”. Reflexiv elegiac în Penumbre, poetul se abandonează contemplației, fără a-și reprima predispoziția meditativă, în Culori de apă, ciclu din volumul Poezie (1968
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]