1,176 matches
-
cunoașterii științifice"41. După opinia sa, "credința poate să respire în voie numai când poate fi sigură, chiar și pe tărâmul cercetării științifice, că bazele ei sunt adevărate"42. În metoda sa, Pannenberg îl urmează pe Leibniz, care găsea în criticismul istoric un ajutor necesar în fundamentarea logică și epistemologică a Revelației. Pentru a demonstra Învierea lui Hristos pe baze raționale, Pannenberg construiește o argumentație solidă care include: delimitarea așteptărilor eschatologice ale evreilor de învierea generală a morților, o analiză istorico-critică
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
în planul vieții incoruptibile și fără de moarte, în planul pneumatizat, unde domnesc nu procesele uniforme ale naturii, ci libertatea spiritului uman, prin care Duhul Sfânt pneumatizează și face transparent trupul"46. O integrare a doctrinei protestante a inspirației biblice cu criticismul istoric al lui Pannenberg este realizată de Cullmann în cartea sa Salvation în History. Pentru el, Hristosul credinței este același cu Iisus cel răstignit și înviat din morți. Doctrina creștină trebuie să se refere la evenimentele care l-au avut
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
să fie o răsplată a orgoliului, și nu a vanității, orgoliu văzut întotdeauna ca un „cărăuș al unor mari poveri”, ca o formă de neocolit a servituții. Iar când Immanuel Kant, acest înnoitor al filozofiei, acest „antidogmatic” prin revoluționarul său „criticism”, vorbește de Datorie - die Pflicht - ca o sarcină majoră, ineluctabilă a omului moral, are în vedere, într-un fel, acest orgoliu de care vorbim și care adesea este prost înțeles, ca ambiție sau vanitate pur și simplu. Aș spune, ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Japonia și China sau sud-est asiatice și nord-americane! -, nu am să renunț la acest cuvânt, noțiune - de ideal! Acest cuvânt desemnează și un uriaș curent de gândire, așa-zisa școală romantică germană de filozofie care începe și e „fondată” de criticismul kantian, urmat de ucenicii săi de geniu care-l contestă, dar îi urmează aproape toți modul de a aborda problemele mereu spinoase, contradictorii ale lumii, eului, existenței lui Dumnezeu, ale sensului vieții, ale originii materiei, ale relației subiect-obiect, ale posibilității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
astfel, un mare accent pe critică, noțiune prezentă la el cu ostentație, atât în revuistică și în demersurile publicistice curente, cât și în memorabila sa sinteză. Conștient de panșantul său romantic, încerca el însuși un retuș, opunându i un anume criticism de program, fie și fără o acoperire consecventă. Se pune astfel întrebarea dacă era Hasdeu un romantic pur sau mai curând un spirit critic. Critica ultimelor decenii insistă pe necesitatea gândirii unei formule intermediare, admițând că nici o etichetă nu cuprinde
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1726]
-
pedagogiei existenței în răstimpul secolelor XV-XX a venit pe fondul valorificării unor teze fundamentale, dezvoltate la nivelul filosofiei clasice germane. Asemenea teze au contribuit la elaborarea unui model de ideal educațional definitoriu pentru pedagogia esenței. Filosofia kantiană, în special prin intermediul criticismului, a contribuit la fundamentarea idealului modern al educației, care angajează conștiința activă a omului (în opoziție cu idealul tradițional al educației care viza doar capacitatea de receptare cumulativă a spiritului omenesc), exprimată prin marile sale creații - știința, arta, dreptul, morala
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
De aceea dacă societatea este conservatoare, revoluția este radicalistă, liberală. Revoluția nu vrea să știe de legile existente, de ordine etc. ,ea vrea numai să realizeze o valoare nouă, o creație a spiritului. Un al doilea caracter al revoluției este criticismul absolut față de realitatea actuală. [...] În al treilea rând, istoria explica fenomenele sociale și transformarea lor treptată prin necesitate.[...] Cu totul opusă e concepția revoluției. Revoluția vrea să schimbe cursul fenomenelor istorice, trecând peste granițele timpului. Ea înlocuiește necesitatea prin posibilitate
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
amenințe. Patru sunt caracterele nedeterminrii existențiale: transcendența, atemporalitatea, identitatea, inefabilitatea. Iar dac absolutul este înțeles ca scop, credința devine mijloc. Formele de relativism care trebuie depșite sunt scepticismul, pesimismul și individualismul, adevrate stigmate ale determinrii relativiste, cum le numește Ralea. Criticismul, socotit o varietate de scepticism, se afl la antipodul spiritului religios, cci baza acestei atitudini e funcția de discriminare, adic gsirea de deosebiri. Or, starea de nedeterminare pe care am gsit-o la baza religiei, tocmai aceasta evit. Nu e de
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
octombrie 1934 și ianuarie 1935. Director a fost la început Tiberiu Borneas-Maier, ultimul număr stând „sub îngrijirea grupului «Duh»”, compus din Marcel Olinescu, Miron Constantinescu și Tiberiu Borneas-Maier. Revista se vrea o expresie a modernității altoite pe tradiția perena: „Vrem criticism nou obținut prin sudarea modernismului adevărat și logic la tradiția selectata și dezbărată de prejudecăți”. D. publică poezii de Radu Gyr, Virgil Gheorghiu, Teodor Scarlat, Yvonne Rossignon, Petre Păscu, Virgil Carianopol, Sergiu Ludescu, Const. Sălcia, Gh. Moțiu, P. Severin, Ovidiu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286894_a_288223]
-
tîrziu (faimoasa concluzie că materia este vie). ¶ Moare Samuel Richardson. *1762 Se naște la 25 aprilie Marries Catherine Sophia B(o)utcher, viitoarea soție a lui Blake. Tatăl ei era un grădinar cultivator de zarzavaturi din Battersea. ¶ Apare Elements of Criticism (3 vol.) de Lord Kames, în care se încearcă echivalarea frumuseții cu ceea ce este plăcut simțurilor naturale ale vederii și auzului. Apare lucrarea Du Contrat Social / Contractul social de Jean Jacques Rousseau, în care se discută despre "nobilă" condiție naturală
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
of plague and anarchy which overspread England during the slumbers of Enitharmon for eighteen hundred years". Citat din J.T. Smith, Nollekens and hîș Times, 1828, în G.E. Bentley Jr., Blake Records, 1969, pp. 470-472. (BCH: 62-63). 39 "a most spirited criticism on Chaucer, but mystical and full of vision" (No. 39 ¶35). (BCH: 9). 40 "beautiful [...] only too deep for the vulgar." (No. 12b). (BCH: 8). 41 "he was at that time șo evidently insane". (BCH: 40). 42 "[Wordsworth] considered B
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Hugo Weczerka, „Litteraturbericht uber die Geschichte Rumaniens (bis 1945) Veroffentlichungen 1944-1970”, Historische Zeitschrift, 1973, nr. 5, pp. 324-420; Lucian Boia, Evoluția istoriografiei române, București, 1976; Pompiliu Teodor, Evoluția g`ndirii istorice românești, Cluj-Napoca, 1970; Al. Zub, De la istoria critică la criticism, București, 1985; Idem, Istorie și istorici `n România interbelică, Iași, 1989; Șerban Papacostea, „Captive Clio: Romanian Historiography under Communist Rule”, European History Quarterly, t. 26, 1996, pp. 181-208. Există după 1990 foarte multe articole despre fenomenul colaboraționismului (vezi România liberă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
criticii literare, dar poartă, inevitabil, și pecetea acestei crize. Toate cele trei dificultăți semnalate se reflectă în lucrarea lor. Principalul autor (cf. prefața la ediția I), René Wellek *1 este un mare savant, autor al amplei A History of Modern Criticism - 1750-1950 (O istorie a criticii moderne - 4 vol., 1955-1965) și al excelentelor Concepts of Criticism (Concepte ale criticii - 1963), și totuși nu a devenit un "director de conștiință" în S.U.A. Același lucru se poate spune și despre Austin Warren *2
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
reflectă în lucrarea lor. Principalul autor (cf. prefața la ediția I), René Wellek *1 este un mare savant, autor al amplei A History of Modern Criticism - 1750-1950 (O istorie a criticii moderne - 4 vol., 1955-1965) și al excelentelor Concepts of Criticism (Concepte ale criticii - 1963), și totuși nu a devenit un "director de conștiință" în S.U.A. Același lucru se poate spune și despre Austin Warren *2, autor al unor remarcabile studii despre Alexander Pope (1929) și Henry James (1934), al volumului
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
a operei. Perspectiva în care putem judeca azi critica scientifică modernă ni se pare a restringe numai la aceste considerații trunchiul comun metodologic, din care se desfac, apoi, diferite modalități de concretizare ale acestora. 9 Wellek însuși, în Concepts of Criticism a sistematizat astfel modalitățile criticii, după el, în număr de șase: critica marxistă, critica de orientare lingvistică (formaliștii ruși, Vossler, Spitzer, Auerbach, Damaso Alonso, I. A. Richards, Empson, Cleanth Brooks), formalismul organic (Croce, Gundolf, Valéry, T. S. Eliot, F. H.
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
critic, ni se pare că se situează exact la polul opus față de "formalismul organic" (v. supra), iar Valéry și Eliot, eseiști, pot figura aici numai cu observații izolate, foarte importante, de altfel, nu cu o metodă consecventă, precum reprezentanții New Criticismului american (Tate, Ransom, Leavis, Wimsatt). Aceste rezerve nu intenționează o reașezare a direcțiilor formulate de Wellek, ci doresc să pregătească încadrarea propriilor lui principii critice într-o direcție pe care as numi-o structuralismul organic, care să înglobeze unii dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
greu a mai putea fi definit unanim altfel decât prin formulări foarte generale în sensul celei pe care am încercat-o și noi mai sus. În ce sens înțelege și aplică Wellek acest concept ? În studiul citat din Concepts of Criticism el optează pentru "formalismul organic", deși cu unele rezerve. Ralierea lui Wellek la această mișcare se poate însă face numai după unele explicații preliminare. "Opera reprezintă un sistem de factori corelativi. Corelația fiecărui factor cu ceilalți este funcția sa în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
romanticii germani) p concepție nouă asupra literaturii, văzută ca un organism viu, în care toate detaliile se "integrează", cerând și criticului o nouă abordare în analiză. În critica literară propriu-zisă, I. A. Richards marchează o dată importantă prin Principles of Literary Criticism (Principiile criticii) din 1924 (simultană cu scrierile rușilor !). El vede în operă o experiență, care se comunică cititorului. Judecata cititorului ar trebui atunci să fie mai întâi critică, stabilind "valoarea" experienței fixată în operă. Prima operație are o bază psihologică
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
poemului, printre altele, este un mijloc al autorului de-a controla reacțiile cititorului (concepție foarte actuală și azi, utilizată și de Jakobson). Pe urmele lui Richards se dezvoltă în S.U.A., în perioada interbelică și după al doilea război mondial, New Criticism-ul, care analizează cu pătrundere funcțiile limbajului poetic, bazat pe ambiguitate, spre deosebire de limbajul referențial, univoc, în care fiecare cuvânt se referă la un singur obiect și numai la el. 13 Orice termen trebuie judecat de aceea în contextul său, dar
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
și Warren, la care ajunge gândirea critică europeană precedentă. Am evocat toate aceste momente, pentru a dovedi caracterul de sinteză al Teoriei literaturii de care ne ocupăm. Lucrarea a apărut în 1949, când formaliștii ruși începeau să fie redescoperiți, New Criticism-ul era în plină glorie, iar Ingarden începea să fie prețuit mult dincolo de granițele Germaniei, după ce o vreme fusese pus în umbră de construcțiile grandioase ale lui Wölfflin, Vossler, Spitzer, Walzel și alții. Sinteza lui Wellek și Warren crește din
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
unele trăsături generale - și permanente - în literatura lumii, dar care, aplicate tale-quale, pierd din vedere trăsăturile individuale ale autorilor și operelor, cele mai importante din punct de vedere artistic. Richards este apreciat pentru lucrările lui de analiză la obiect (Practicai Criticism), dar concepția lui critică este considerată excesiv psihologiste, având, apoi, și defectul de a se aplica unui cititor "ideal", cu reacții stereotipe. Distanțarea teoretică a autorilor Teoriei literaturii de predecesorii lor direcți are, așadar, caracterul, general, în volum (chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
cred, atât dintr-o lipsă de informare despre critica marxistă în întregul ei cât și din eroarea de a confunda adesea critica pseudomarxistă cu cea autentică. Așa cum spuneam și la începutul acestor pagini, in legătură cu clasificările din Concepts of Criticism, Wellek și Warren nu par a cunoaște critica marxistă în toată diversitatea ei. Ei se cantonează, pentru exemplificări, numai La unele studii critice din anii '30 și '40, citind astfel o afirmație evident sociologizantă făcută de A. A. Smirnov în
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
trece dincolo de limitele experienței, pentru a cuprinde transcendentul, duce la construcții antinomice. De aici va conchide că transcendentul e neraționalizabil și neformulabil, ceea ce îl va transforma într-un adversar al metafizicii tradiționale, constructivă în esența sa. Această supoziție, prezentă în criticismul kantian, stă la baza tuturor sistemelor agnostice de gândire metafizică. • Hegel, reacționând față de criticismul kantian, își va construi metafizica pe o supoziție raționalistă modificată: transcendentul e dialectic raționalizabil și formulabil. • Plotin, Schelling, Bergson, Goethe vor alege o altă cale, în
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
va conchide că transcendentul e neraționalizabil și neformulabil, ceea ce îl va transforma într-un adversar al metafizicii tradiționale, constructivă în esența sa. Această supoziție, prezentă în criticismul kantian, stă la baza tuturor sistemelor agnostice de gândire metafizică. • Hegel, reacționând față de criticismul kantian, își va construi metafizica pe o supoziție raționalistă modificată: transcendentul e dialectic raționalizabil și formulabil. • Plotin, Schelling, Bergson, Goethe vor alege o altă cale, în care rațiunea nu mai joacă nici un rol. Pentru ei, transcendentul este trăibil printr-un
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
formulabil, se dovedește a fi deosebit de fertilă. Dogma este produsul acestui mod de gândire. Prin ea se formulează un ce transcendent care depășește posibilitățile raționale de înțelegere. Lucian Blaga vede în această a treia cale o ieșire din disputa raționalism criticism. Metoda antinomiei transfigurate este calea prin care transcendentul e formulabil, așa cum spune și raționalismul, fără a fi, însă, raționalizabil, lucru susținut de către criticism. Dacă raționalismul "construiește transcendentul în analogie cu logicul și cu concretul, dogmatismul îl construiește în dezacord cu
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]