KorAP: Find »[drukola/base=cucoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...66 >

1,631 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lacrimi și sânge, și parcă întreabă ceva cu groază și cu durere. Mulțimea se mișcă, se împrăștie. Și boierii intră pe strada Prefecturii, vorbind zgomotos. Cine a dat întâi? Cine l-a sfârșit? Fiecare a dat lovitura cea din urmă. Cucoanele așteaptă neliniștite. Ce-a fost? Cum a fost? Costică nu-i mușcat, nu-i mușcat nici Osman, dar putea să se întâmple mare comèdie. Praful uliții, ca niciodată, se ridică des și scânteiază ca o pulbere de aur în luminile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mușcat, nu-i mușcat nici Osman, dar putea să se întâmple mare comèdie. Praful uliții, ca niciodată, se ridică des și scânteiază ca o pulbere de aur în luminile asfințitului, peste casele curate și peste livezile verzi. Și deodată o cucoană își aduce aminte că mâncara se răcește - și toți își aduc aminte că n-au cinat încă, și se grăbesc spre case. Poftă bună, bun apetit, praful se potolește, lătrăturile contenesc, sara coboară peste liniștea oamenilor. Crâșma lui Moș Precu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
printre tufe, ieși în cărare și cățeaua pădurarului, slabă de i se vedeau coastele prin piele. Vasile ridică mâna și se plecă asupra ei. Frișca se lipi la pământ schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. —De-acu să mergem, cucoane Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dat eu în alte părți... De cum dă omătul, parcă ce fac? Pe-atâta m-am pus și eu... Am o ciudă pe dihănii, lucru mare... Când am dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe cărarea asta... Erau multe labe pe omăt... Trecuse Sfântu-Andrei, umblau jivinele potăi... Găsesc eu urma, o cercetez, o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu... Am o ciudă pe dihănii, lucru mare... Când am dat peste urma lor, nu mai am liniște... Asta-i ca o patimă, cucoane Grigoriță, la mine... lucru mare... Nici nu mănânc, nici nu beau, s-a sfârșit!... Vin eu, cucoane Grigoriță, și găsesc urmă pe cărarea asta... Erau multe labe pe omăt... Trecuse Sfântu-Andrei, umblau jivinele potăi... Găsesc eu urma, o cercetez, o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
potăi... Găsesc eu urma, o cercetez, o găsesc afară din pădure până-ntr-un loc, o mai găsesc spre sat, pe urmă spre bahnă, întoarsă... Mă gândesc eu că-s în bahnă... Și m-am dat așa, la marginea pădurii, cucoane Grigoriță, m-am dosit între tufișuri, ș-am început să-i urlu... Urlu eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu o dată, urlu eu de două ori, numa’ ce-i aud că-mi răspund din bahnă... Acolo erau, în trestii... Iar îi chem, și mai aștept... Atunci i-am zărit că ies... Erau șase... Da’ unu mare, înainte, ia așa, cucoane Grigoriță... (Și Vasile înjură și arătă cu mâna, de la pământ, mărimea lupului.) Încep eu a scheuna; se opresc ei, miroasă vântul, pe urmă pornesc spre mine cu cozile târâiș pe omăt... Eu tac... Ei s-au apropiat. Atuncea am ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu cozile târâiș pe omăt... Eu tac... Ei s-au apropiat. Atuncea am ridicat pușca și l-am însemnat pe cel dinainte, pe cel mare... (Aici Vasile înjură iar, de mamă, pe lupul cel mare din frunte.) L-am însemnat, cucoane, și când am aprins, belciug s-a făcut pe omăt!... Și când a sărit al doilea peste istalalt, l-am luat și pe-acela la ochi, și când am slobozit l-am răsturnat curmeziș peste cel dintăi. Cu altă înjurătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dihanie mititică... Așa merseră o vreme, într-o liniște deplină, prin mirosul umed al pădurii. Ciocănitori tocau în scoarța arborilor, strigăte melancolice veneau de departe și se stângeau între frunzișurile neclintite. Într-un târziu, pădurarul se opri. Iaca, pe ici, cucoane Grigoriță, zise el. S-o luăm așa, la dreapta, pe vălcica asta. Să te ferești de crengi, că-i des al dracului! În vale-i jilăveală mare; nu-i departe pârăul; acolo sunt urmele... Se lăsară la dreapta, pe costișă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
putoarea caprei?... Copoii, eliberați, dintrodată porniră în lungul costișei și dispărură în tufe. Vasile zise: —De-acuma să ieșim în luminiș și să așteptăm... trebuie să le gonească... Capauca asta a mea, așa cum o vezi, le știe sama... Îți aduce, cucoane Grigoriță, capra la buza puștii... Boierul tânăr era cam neliniștit. Răsuflă adânc de două ori și se luă după Vasile, cu pușca pregătită. În curgerea lină a văii, o poieniță se deschidea, dormind parcă într-o pulbere de lumină, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zis că i-i drag altul, că nu știu ce; tatu-său a pus-o jos, i-a dat o bătaie bună, și pe urmă au făcut nunta cu tămbălău mare. Bine. Astea le-am știut pe urmă. Ce-ți pare dumitale, cucoane, nu trece anul, și pe la iarmarocul lui Sfântul-Ilie, pe când se întorcea vornicul - îl chema Gheorghe Timofte - cu nevastă-sa spre casă, ici, în pădure, după deal, iese un cioban din sihlă, sare în căruță, și dă năvală asupra barbatului. Sare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și sprintenă, cu ochii negri așa de aprigi și de deștepți, parcă nu-i vine a crede că o fată ca dânsa a făcut moarte de om. — Spune, Aniță, dar spune drept, ai omorât pe bărbatu-tău? —Vă sărut dreapta, cucoane, l-am omorât. — Și de ce l-ai omorât? ce ți-a făcut? Ea se uită o clipă în juru-i, apoi își trece iar palma dreaptă peste ochi. —L-am omorât, boieri dumneavoastră, că nu mai puteam trăi cu dânsul... Mie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și cu traista în băț, pe umăr. Era un om năcăjit, cu obrazul ars, cu fruntea încrețită. Răspunse săltându-și în sus căciula cu mâna stângă: — Pe aici, tot înainte... Este loc bun pe lângă pădure... tot pe margine... pe lângă curțile cucoanei Roza... da’ acelea nu se văd... pe lângă moșia lui domnu Todirescu și pe la conu Dumitrache... —Așa? bun. Da’ mai avem mult?... —Ei, nu, nu mai este așa de mult... Omul porni fără să ne mai privească, caii urniră trăsura grea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
e drumul! vorbi doctorul, oftând greu. Dar cred că n-o fi fiind așa departe până la Hârlău... Acum mergem și singuri, nu mai suntem coadă de șarpe... Dar eu nu înțeleg, dragă, de ce atâta pustietate... Unde-or fi fiind casele cucoanei Roza?... Apoi zice că nu se văd... Așa-i, nu se văd... șopti doctorul, căscând plictisit. Tăcură multă vreme. În urmă-ne se deșirau miriști și lanuri pustii. Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii erau undeva, la lucru, pe câmpiile întinse. Totuși, un om sta rezemat în băț la o cotitură, sub geana întunecoasă a pădurii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca să mă mai răzbun pe zilele de singurătate și, când mă întorceam, cum veneam în trăsură spre casă, văd că, sub mori, îmi iese vătaful înainte cu pălăria de paie în mână. Ce-i, bre Dragoș? îl întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își ridică ochii spre argatul de pe capră: o privire ascuțită, furișată, cum avea obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întreb eu. Apoi, cucoane Petrache, să nu vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își ridică ochii spre argatul de pe capră: o privire ascuțită, furișată, cum avea obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele două mori, care stăteau cu spetezele neclintite în văzduh, era întinsă o frânghiuță pe care atârnau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vă supărați, am să vă spun ceva... Spune, ce este?... Dragoș își ridică ochii spre argatul de pe capră: o privire ascuțită, furișată, cum avea obiceiul să strecoareel. Nu pot să vă spun acuma, cucoane... Atuncea vină la curte... Vin numaidecât, cucoane Petrache! Îl văd că întoarce capul și privește în deal. Ridic și eu ochii mirat. Între cele două mori, care stăteau cu spetezele neclintite în văzduh, era întinsă o frânghiuță pe care atârnau rufe colorate. La una din ferestruici cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui. Apoi, fără nici un cuvânt, se luă repede în urma trăsurii mele. Abia intrasem în odaie, și mă scuturam de colb, și deschise și el ușa. Rămase în picioare înainte-mi, țintindu-mă cu ochii lui mici, negri. — Ce este, Neculai? —Cucoane Petrache, să nu vă supărați, voiam să vă spun că a venit nevastă-mea... M-a găsit... —Ei, foarte bine... Cred că nu-ți pare rău... —Cucoane Petrache, eu nu-s așa de bucuros... Eu sunt un om care-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
picioare înainte-mi, țintindu-mă cu ochii lui mici, negri. — Ce este, Neculai? —Cucoane Petrache, să nu vă supărați, voiam să vă spun că a venit nevastă-mea... M-a găsit... —Ei, foarte bine... Cred că nu-ți pare rău... —Cucoane Petrache, eu nu-s așa de bucuros... Eu sunt un om care-mi păzesc onorul meu, cucoane Petrache... Eu am făcut oastea la vânători, am fost sergent, și domnu maior Vintilă ne zicea așa: Onoru, domnilor, fără de asta un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vă supărați, voiam să vă spun că a venit nevastă-mea... M-a găsit... —Ei, foarte bine... Cred că nu-ți pare rău... —Cucoane Petrache, eu nu-s așa de bucuros... Eu sunt un om care-mi păzesc onorul meu, cucoane Petrache... Eu am făcut oastea la vânători, am fost sergent, și domnu maior Vintilă ne zicea așa: Onoru, domnilor, fără de asta un om nu poate trăi pe lume... Neculai Dragoș înghiți ceva greu și mă privi cu luare-aminte. —Bine, Neculai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am fost sergent, și domnu maior Vintilă ne zicea așa: Onoru, domnilor, fără de asta un om nu poate trăi pe lume... Neculai Dragoș înghiți ceva greu și mă privi cu luare-aminte. —Bine, Neculai, ce vrei să spui? Să mă iertați, cucoane Petrache... Eu, acolo, la Domnești lângă Prut, am prins-o pe Polixenia cu un flăcău din sat... —Cum ai spus c-o chiamă? —Polixenia... zise Neculai, și întinse spre mine capul, ca și cum ar fi așteptat o poruncă... Ei, și vra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu un flăcău din sat... —Cum ai spus c-o chiamă? —Polixenia... zise Neculai, și întinse spre mine capul, ca și cum ar fi așteptat o poruncă... Ei, și vra să zică, dacă ai prins-o, ai alungat-o?... Am alungat-o, cucoane Petrache... zise vătaful privind cu încordare spre peria pe care o țineam în mână; - căutam un loc unde s-o pun. Se repezi cu brațele întinse, mi-o luă din mână și o puse cu grijă într-un colț, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]