3,596 matches
-
femeia îi arunca bocceluța peste gard. Atunci dormea aici, în atelier, lângă nea Ghiță, alt pripășit fără familie și fără cuibul lui. Citește mai mult NUIAUA FERMECATĂDecembrie nouă sute douăzeci...În atelierul mecanic al morii din Lisa, cei trei meșteri se cufundaseră într-un interminabil joc de cărți.Astăzi nu venise nici un mușteriu la moară. Era Ajunul Crăciunului și gospodarii aveau alte treburi cu prepararea porcului tăiat de Ignat.Domnul Ionescu, patronul, plecase cu sania împreună cu soția la târgul din Piatra, după
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1774 din 09 noiembrie 2015. 0-Misterioasele sirene Trache era uluit de ce vedea. Tot localul era învăluit de o lumină albăstrui-pală, iar un perete, parcă era inundat de valuri, din care răsăreau și se cufundau femei cu trup de pește. Adică...sirene? clipociră neuronii lui Trache. Ce chestie, dom’le! Cum or fi realizat asta? Iar printre valuri, un tip dansa cu o „peștoaică” d-asta. Mamăă, ce-o mai strânge! Cine-o fi? Aoleu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
de foame? Dar, deodată spectacolul se termină. Muzica misterioasă încetă, ... Citește mai mult 0-Misterioasele sireneTrache era uluit de ce vedea. Tot localul era învăluit de o lumină albăstrui-pală, iar un perete, parcă era inundat de valuri, din care răsăreau și se cufundau femei cu trup de pește. Adică...sirene? clipociră neuronii lui Trache. Ce chestie, dom’le! Cum or fi realizat asta? Iar printre valuri, un tip dansa cu o „peștoaică” d-asta. Mamăă, ce-o mai strânge! Cine-o fi? Aoleu
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților slabe, somn populat cu fantasmele preacurviei și ale lăcomiei. Apoi se opri, reținându-l cu mâna pe Bargello. — Pentru care motiv m-ai căutat pe mine? Celălalt Își drese glasul. Părea stânjenit. — Fiindcă mi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal. — Priorule.. așteaptă! Oprește-te! Din spate, glasul lui Bargello, alterat de spaimă, părea să vină de la mari depărtări. Neîndoielnic, durerea era cea care Îi modifica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să lucreze pe acest subiect. La Început, după ce a primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit că Începuse acea discuție. Sau, mai bine zis? — De parcă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-o cameră de oaspeți a mânăstirii. Poate că, la acea oră, se Întorsese deja de la lecțiile sale din Schola franciscanilor, spera priorul. Într-adevăr, omul era acolo, acoperind cu note un codice gros. În jur, alte volume deschise. Părea cufundat Într-o anevoioasă comparare a unor scrieri diferite, asupra cărora adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe care scria. — Salutările mele, messer Antonio, zise Dante. Și Îmi cer iertare dacă venirea mea Îți Întrerupe lucrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a desluși pasul cadențat al patrulei. Dar Întregul cartier părea cufundat Într-o tăcere absolută, curmată doar din când În când de râsetele izbucnite, de țipetele ușoare și de șoaptele ce proveneau de la ferestrele de la parter. Ridică din umeri, din ce În ce mai scandalizat de obiceiurile pe care le tot descoperea În orașul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
orașul său. Mintea Îi Înregistra orice amănunt. Avea să Întocmească un raport precis pentru Comună, spre a pune frâu acelei decadențe. Se ridicase iarăși ceața, sufocantă. Când ajunse la biserică, se simțea obosit, cu hainele Îmbibate de sudoare. Edificiul era cufundat În noapte, o mare masă Întunecată ce abia se distingea prin Întunericul de la țară. Doar turnul se deslușea, lămurit, peste discul lunar. Își deschise drum printre dărâmăturile de dinaintea pragului. Înainta pe bâjbâite, prin bezna abia sfâșiată de lumina ce pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își zise. Acum știa unde le era vizuina. Avea să se Întoarcă. — Unde se ajunge pe acolo? Întrebă arătând cu degetul spre Întunericul din față. — Galeria dă spre Arno, undeva pe lângă Ponte Nuovo. Poetul se rezemase de perete, În tăcere, cufundat În gânduri. Abia după ceva vreme Își dădu seama că Giannetto continua să se zgâiască la el. Parcă voia să Îi spună ceva, dar nu Își găsea cuvintele cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să o declanșezi. Durerea e primul motor al acțiunilor noastre. La asta se gândea marele Aristotel atunci când și-a imaginat mașinăria cerească. — Nu, te Înșeli. Iubirea este aceea care conferă mișcarea Înlănțuirii de ceruri. Dorința de iubire a ultimului cer, cufundat În iubirea esenței dumnezeiești este aceea care le determină rotirile, voind ca În fiecare punct al său să experimenteze infinita bucurie a iluminării, zise Dante distrat, ca și când ar fi repetat o lecție. Se gândea la Antilia. Jocul acela de aluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă În sânul și mai apoi În pântecele pe care i-l oferea, fără să se mai gândească. Făcu dragoste cu dansatoarea cu fața vopsită, care În umbra camerei se suprapunea peste amintirea unei alte femei, de acum pierdută, o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi că un vrăjitor Își face mendrele În cetatea noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cadrului. — Trebuie să fi fugit pe acolo. Repede, veniți după mine! strigă el În timp ce se agăța de marginea deschiderii, Încercând să se cațere. Gâfâind, izbuti să Își rezeme toracele de pervaz. De partea cealaltă se deschidea un spațiu mai Întins, cufundat În semiîntuneric. Se roti sprijinindu-se pe piept și Își dădu drumul să cadă. — L-ai prins, priorule? Îl vezi? Îl auzi strigând pe Bargello de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
hotărâse să o mențină În legătură cu spațiul principal. Iar asasinul lui trebuie să fi știut de asta. — Îl vezi? strigă iar Bargello. Masa de pânze Împiedica perspectiva. Dante spera că idiotul acela va tăcea, permițându-i să audă câte ceva. Uscătorul era cufundat În nemișcarea cea mai deplină, cu excepția freamătului ușor al pânzelor. Probabil că arhitectul prevăzuse niște deschideri, dispuse În așa fel Încât să genereze curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero. Erau singuri. Garda se Îndepărtase și ea. O foaie mare cu antetul Comunei trecuse de mai multe ori din mână În mână. — E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să trântească chestii de efect; se vedea de la o poștă că era foarte mândră de modul misterios În care Încheiase convorbirea. Fiindcă o Încheiase, și Încă Într-o manieră ce nu admitea negocieri: deschisese Codul lui Da Vinci și se cufundase ostentativ În lectură. Dorea s-o aprofundeze, probabil, că de citit, cred c-o citise demult. Aș fi vrut s-o mai Întreb cîte ceva, dar mi-am reprimat curiozitatea. În fond, avea dreptul și libertatea de a decide În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-ne să pătrundem În curtea pietruită cu grijă. Am coborât fără un cuvânt și l-am urmat pe aleea care ducea spre fundul Împădurit al curții. Imobilul pe care Îl ascundea - un fel de vilă rustică, ceva mai mare - era cufundat În Întuneric. În momentul când am ajuns În fața intrării, tipul a bombănit ceva, n-am Înțeles ce, iar ușa s-a dat În lături, dar n-aș băga mâna-n foc că faptul s-a produs datorită vreunui gest al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vedere, sub amenințarea morții, să păstreze secretul și să nu vorbească niciodată cu nimeni și nicăieri despre opera la care trudise. Să uite, pur și simplu, de Codul lui Alexandru. Ceea ce Aristotel n-a făcut: dispariția textului Îl afectase profund, cufundându-l Într-o mâhnire neagră și În acea formă de indiferență ce anulează inclusiv instinctul de autoconservare. Oricum, nu era omul care să se conformeze docil unui ordin sau unei interdicții. Le refuza instinctiv. Iar singura ființă căreia nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
deschise mai tare, își miji ochii și... ce să vezi? Episodul 5 UN HAREM MODEL Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgâit în prag: în camera cufundată într-un semiîntuneric plăcut și din care se zvoneau dulci sunete de liră, se aflau șapte tătăroaice tinere, toate una și una, unduindu-se ușor în jurul unei mașinării ciudate. într-un colț, așezat pe perini și trăgând dintr-o lulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dulci sunete de liră, se aflau șapte tătăroaice tinere, toate una și una, unduindu-se ușor în jurul unei mașinării ciudate. într-un colț, așezat pe perini și trăgând dintr-o lulea de fildeș ținută cu grație de o eunucă, stătea cufundat în gânduri un tătar bătrân, complet ras și având tatuate pe piept și Crucea „Sfântul Gheorghe” și-a Semilunei Stea. — Ce e asta? - bâigui Metodiu arătând spre mașinărie. — O tiparniță, monșer! - lămuri hanul cel tânăr. — Și ce tipăriți - făcu Metodiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
șale mari. Dar și așa, dacă nu-ți eram credincioși eu și bietul Broanteș, treceai în lumea drepților. Am sau n-am dreptate, măi Broanteș? adăugă spătarul, întorcându-se în șa spre celălalt tovarăș de drum, care asculta cu atenție, cufundat în gânduri. — îhâmhmâmm! - făcu Broanteș. — îl vezi, mărite Doamne? - spuse spătarul către cel gras. Ce folos că l-ai învățat rostirea poeticească, dacă i-au tăia limba? Nu era mai bine să-l fi lăsat la plug, să fi rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
poruncit să-ți dau asta”. Și mi-a dat ligheanul ăsta - spuse Cosette, înduioșată, ștergându-și o lacrimă. Episodul 60 COSETTE NU SE MAI SATURĂ DE POVESTIT Ultimele vorbe ale Cosettei sa stinseră și-n camera ce începea să se cufunde într-un dulce semiîntuneric, Broanteș simți nevoia să facă un gest tandru, s-o mângâie pe fată. în decursul istoriei, în vremea când ieșind aplecați și ușor buimaci din peșterile de la Neanderthal, oamenii se răspândeau care-ncotro în păstori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
e gata. Știți cum e: unele trupuri se mai rătăcesc, mai dispar... până le găsești, până le împăiezi... Metodiu încuviință mașinal din cap. Urmă o pauză în care Ximachi își încrucișa mâinile în poală și închise ochii, părând a se cufunda într-o adâncă meditație. Și ziceați că aveți treabă cu Vodă... - spuse el încet, aproape în șoaptă. V-ascult. Sunt vistiernicul Ximachi, de n-ați auzit cumva de mine. Metodiu trase aer mult în piept și începu: — Mărite vistiernice Ximachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a cam țicnit. Auzi dumneata, să facă alianță cu Papa împotriva turcilor! Ori bătrânețea i-a luat firesc mințile, ori aici și-a vârât coada diavolița asta de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]