1,117 matches
-
le semene, să le fie, cu alte cuvinte, reflex, dandy-ul se descoperă acolo doar pe sine. „Amândoi acordă cea mai mare atenție lui a părea, dar În timp ce dandy-ul vrea să pară altfel, snobul vrea să pară printre. Astfel, dandy-ul e o apariție uimitoare și inedită.”2 Una dintre cele mai percutante observații cu privire la această relație i se datorează lui Jean d’Ormesson. Am pomenit-o atunci când Încercam să compunem o scurtă istorie a dandysmului englez. Arivism, snobism, dandysm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ormesson. Am pomenit-o atunci când Încercam să compunem o scurtă istorie a dandysmului englez. Arivism, snobism, dandysm rămâne, de la data apariției sale (1963) În Revue de métaphysique et de morale până azi, un reper al subtilității analitice. El detașează figura dandy-ul extinzând comparația cu Încă un tip, arivistul, și plasează Întreaga scenă a dialogului celor trei ipostaze masculine la Începutul veacului al XIX-lea (cu toată preistoria lor). Dandy-ul, snobul și arivistul sunt priviți unul În oglinda celuilalt, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
morale până azi, un reper al subtilității analitice. El detașează figura dandy-ul extinzând comparația cu Încă un tip, arivistul, și plasează Întreaga scenă a dialogului celor trei ipostaze masculine la Începutul veacului al XIX-lea (cu toată preistoria lor). Dandy-ul, snobul și arivistul sunt priviți unul În oglinda celuilalt, prin permutări succesive. Astfel se degajă asemănările (cât de Înșelătoare!), dar mai ales deosebirile. Ce anume Îi apropie și Îi desparte, dincolo de cadrul istoric comun În care apar și evoluează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
reală sau simbolică) a puterii lor (și ea, reală sau simbolică) deoarece sunt prinși În mrejele acestui „vis de mărire” sau ale „iubirii de glorie”, care se cer aplaudate la scenă deschisă. Însă pentru a ajunge acolo arivistul, snobul și dandy-ul urmează căi diferite. Juliensorelii trec peste orice obstacol, fără scrupule și regrete, supunându-și mijloacele unui singur țel - parvenirea. Deviza lor e „mai bine, mai mult decât ceilalți”. Snobii se umilesc imitând un stil ce nu le e propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai bine, mai mult decât ceilalți”. Snobii se umilesc imitând un stil ce nu le e propriu, doar pentru a fi acceptați În high life, spunându-și zi și noapte: „Împreună cu ceilalți, aproape de ei, la fel ca ei”. Spre deosebire de aceștia, dandy-i Își folosesc Întreaga forță de seducție pentru a se distanța trufaș de toți: „altfel decât ceilalți, departe de ei”. Dacă arivistul și snobul vor să fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
aceștia, dandy-i Își folosesc Întreaga forță de seducție pentru a se distanța trufaș de toți: „altfel decât ceilalți, departe de ei”. Dacă arivistul și snobul vor să fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul are o cu totul altă dorință: „Problema dandy-ului e de a amplifica peste măsură distanța - prin eleganță În limitele convenite, prin insolență ș...ț, prin singularitate, prin sadism, chiar printr-un fel de nebunie, dar fără a provoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pentru a se distanța trufaș de toți: „altfel decât ceilalți, departe de ei”. Dacă arivistul și snobul vor să fie integrați, acceptați, incluși Într-o anumită societate, abolind distanțe și diferențe, dandy-ul are o cu totul altă dorință: „Problema dandy-ului e de a amplifica peste măsură distanța - prin eleganță În limitele convenite, prin insolență ș...ț, prin singularitate, prin sadism, chiar printr-un fel de nebunie, dar fără a provoca totuși vreodată ruptura”1. Cel care continuă discuția inaugurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
inaugurată de Jean d’Ormesson, o nuanțează și o sporește cu noi sugestii e Emilien Carassus În capitolul intitulat nu fără temei De la egotism la snobism al cărții sale. El nu Încetează să sublinieze tensiunea dintre dorința de unicat a dandy-ului și riscul de a fi multiplicat prin simulacre, Între care, cel mai vizibil - snobul. Dandy-ul are o capacitate unică de a se expune, cu toate riscurile. Subminează din interior un sistem, cu o eleganță căutată, Îndelung exersată. Gesturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În capitolul intitulat nu fără temei De la egotism la snobism al cărții sale. El nu Încetează să sublinieze tensiunea dintre dorința de unicat a dandy-ului și riscul de a fi multiplicat prin simulacre, Între care, cel mai vizibil - snobul. Dandy-ul are o capacitate unică de a se expune, cu toate riscurile. Subminează din interior un sistem, cu o eleganță căutată, Îndelung exersată. Gesturile sale ostentatorii, de la tăiatul cozii prețiosului câine (să ni-l aducem aminte pe Alcibiade) la fluieratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de la tăiatul cozii prețiosului câine (să ni-l aducem aminte pe Alcibiade) la fluieratul propriei piese, cot la cot cu publicul (acesta e Prosper Mérimée), sunt inimitabile. Nici un snob, crede Carassus, nu ar gusta „plăcerea aristocratică de a displăcea”. Unui dandy autentic nu Îi poate repugna ceva mai mult decât monotonia, uniformitatea, fadoarea dobândite prin amestecul indistinct cu cei mulți și „de serie”. Chiar dacă au cochetat cu mișcările de insurgență populară (Barbey, Baudelaire), chiar dacă s-au dedicat cu prețul vieții unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
populară (Barbey, Baudelaire), chiar dacă s-au dedicat cu prețul vieții unor cauze obștești (Byron), elitarismul aristocratic al dandy-lor rămâne literă de lege. Repulsia pentru Înserierea vulgară mai are Însă un resort despre care va fi vorba ceva mai Încolo: oroarea dandy-ului față de tot ce e natural. Apartenența la specie Îl face indistinct, Îl aduce la un numitor comun. Deși, uneori, va fi atras de lumile „joase”, promiscue, triviale, mustind de instincte, chiar dacă le va frecventa cu un amestec ciudat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
instincte, chiar dacă le va frecventa cu un amestec ciudat de fascinație și oroare. Singular și singur tc "Singular și singur " Nu e greu de Înțeles acum de ce atitudinea narcisică, stimulând sentimentul unicității și diferenței, o atrage implicit pe cea solitară. „Dandy-ul trăiește În fața oglinzii pentru că Își supraveghează aparența, Își cultivă singularitatea și nu-și caută referințele decât În el Însuși; nu imită niciodată pe nimeni și este Întruparea cultului de sine, adică a cultului diferenței sale.”1 Perfect adevărat, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
el Însuși; nu imită niciodată pe nimeni și este Întruparea cultului de sine, adică a cultului diferenței sale.”1 Perfect adevărat, numai că această singularitate e iluzorie. O spun mai toți filosofii identității. Oricât ar fi de centrat asupra sa, dandy-ul are În permanență nevoie de un sistem de referință: el nu se poate defini decât În raport cu ceilalți, fie și pentru a se despărți de ei. Eul nu e unic, În sensul că orice subiect se corelează: „Subiectivitatea funcționează precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
inter-subiect, co-subiect: istoria «mea», viața «mea» Îmi sunt delegate de ceilalți. Narcis și Robinson Crusoe: iluzia romantică a insularității sub semnul oglinzii. Vanitate a unui subiect imaginar, a diferenței absolute. Unde este adevărata solitudine?”2. Deși conștient de această capcană, dandy-ul nu contenește a se adânci În contemplarea propriului spectacol, străduindu-se din răsputeri să fie unic, de neimitat, mereu distant, mereu provocator. Nimic mai riscant pentru o condamnare la singurătate. Un risc asumat Însă cu voluptate. Dar despre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
stoicismul”. Însă proiectul interior al dandysmului - să-i spunem „metafizic” - nu seamănă câtuși de puțin cu autenticele proiecte spirituale, din simplul motiv că temeiurile, dar și țintele celor două experiențe sunt cu totul diferite. Orgoliul exacerbat care-i Însingurează pe dandy nu are nimic comun cu singurătatea marilor asceți, deschiși, În elanul lor divin, iubirii atotcompătimitoare pentru ceilalți. E drept: dandy-ul Își asumă singurătatea cu un anumit eroism, uneori tragic. El are curajul de a Înfrunta o lume Întreagă, refuzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
simplul motiv că temeiurile, dar și țintele celor două experiențe sunt cu totul diferite. Orgoliul exacerbat care-i Însingurează pe dandy nu are nimic comun cu singurătatea marilor asceți, deschiși, În elanul lor divin, iubirii atotcompătimitoare pentru ceilalți. E drept: dandy-ul Își asumă singurătatea cu un anumit eroism, uneori tragic. El are curajul de a Înfrunta o lume Întreagă, refuzând să se Înscrie În normă, să cadă În regimul comunului, al indistinctului. Excentricitatea dandy-ului e o formă de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
iubirii atotcompătimitoare pentru ceilalți. E drept: dandy-ul Își asumă singurătatea cu un anumit eroism, uneori tragic. El are curajul de a Înfrunta o lume Întreagă, refuzând să se Înscrie În normă, să cadă În regimul comunului, al indistinctului. Excentricitatea dandy-ului e o formă de apărare În fața agresiunii trivialului și a banalității pline de fadoare. Superioritatea sa afișată, ironia, disprețul, ostentația comportamentului, a veșmintelor, a limbajului sunt o formă de autoizolare În mijlocul unei societăți pe care dandy-i reușesc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
al indistinctului. Excentricitatea dandy-ului e o formă de apărare În fața agresiunii trivialului și a banalității pline de fadoare. Superioritatea sa afișată, ironia, disprețul, ostentația comportamentului, a veșmintelor, a limbajului sunt o formă de autoizolare În mijlocul unei societăți pe care dandy-i reușesc să o fascineze și să o oripileze deopotrivă. Dandy-ul pune astfel În scenă un paradox. E ca o insulă În mijlocul unei societăți: izolat, dar În interiorul ei. Ca să existe, are nevoie de privirea celorlalți, Însă o dată captate interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
agresiunii trivialului și a banalității pline de fadoare. Superioritatea sa afișată, ironia, disprețul, ostentația comportamentului, a veșmintelor, a limbajului sunt o formă de autoizolare În mijlocul unei societăți pe care dandy-i reușesc să o fascineze și să o oripileze deopotrivă. Dandy-ul pune astfel În scenă un paradox. E ca o insulă În mijlocul unei societăți: izolat, dar În interiorul ei. Ca să existe, are nevoie de privirea celorlalți, Însă o dată captate interesul, curiozitatea, atenția acestora, dandy-ul Își decide autoexcluderea. El nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
o fascineze și să o oripileze deopotrivă. Dandy-ul pune astfel În scenă un paradox. E ca o insulă În mijlocul unei societăți: izolat, dar În interiorul ei. Ca să existe, are nevoie de privirea celorlalți, Însă o dată captate interesul, curiozitatea, atenția acestora, dandy-ul Își decide autoexcluderea. El nu are sens decât singular (În raport Însă cu ceilalți) și singur. Chiar dacă formele socialității sale seducătoare sunt infinite. În clipa În care a cucerit o lume, plictisit, o și abandonează. Și totuși, doctrina diferenței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sens decât singular (În raport Însă cu ceilalți) și singur. Chiar dacă formele socialității sale seducătoare sunt infinite. În clipa În care a cucerit o lume, plictisit, o și abandonează. Și totuși, doctrina diferenței, așa cum o elaborează dandysmul, are ceva paradoxal: dandy-ul vrea de fapt să fie validat, acceptat, Într-un sistem pe care Îl perturbă cu impertinența sa fundamentală. El vrea să placă displăcând, să deregleze stabilind noi reguli, să fie neconvențional adoptând o nouă convenție. Camus vorbește, descriind dandysmul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
vrea să placă displăcând, să deregleze stabilind noi reguli, să fie neconvențional adoptând o nouă convenție. Camus vorbește, descriind dandysmul, despre o „estetică a singularității și a negației”. Dar singularitatea și negația agregă În primul rând un proiect etic. Vocația dandy-ului e unicitatea sa, spune Camus. Iar una dintre consecințele acestei atitudini este damnarea la singurătate. „Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii.” Numai că singurătatea e, implicit, și o condamnare metaforică la moarte. Pentru că nu poate exista decât În oglinda celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
damnarea la singurătate. „Totdeauna izolat, totdeauna În afara lumii.” Numai că singurătatea e, implicit, și o condamnare metaforică la moarte. Pentru că nu poate exista decât În oglinda celorlalți, În spectacolul continuu pe care Îl dă În fața unui public, privat de scenă, dandy-ul piere. „El Își joacă viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dă În fața unui public, privat de scenă, dandy-ul piere. „El Își joacă viața, pentru că nu și-o poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-un foarte scurt capitol dedicat Solitudinii În Micul dicționar al dandy-ului, G. Scaraffia susține că această singurătate ar fi „o formă de rezistență codificată, blândă și disperată În fața refuzului societății de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poate trăi. El și-o joacă până la moarte, În afară de clipele În care e singur și fără oglindă. A fi singur, pentru un dandy, Înseamnă a nu fi nimic.”1 Într-un foarte scurt capitol dedicat Solitudinii În Micul dicționar al dandy-ului, G. Scaraffia susține că această singurătate ar fi „o formă de rezistență codificată, blândă și disperată În fața refuzului societății de a-l integra pe cel care nu se supune exigențelor ei”2. Așadar, o interpretare ce conferă un rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]