1,480 matches
-
Uneltitorii acestor anomalii trebuie denunțați tribunalului ideologic: sunt - după cum îi dezvăluie Emil Boldan - "clasele stăpânitoare ale statului burghez, ajutate de influența tot mai simțită a unei anumite literaturi decadente din Occident" (p.117). Avangardismul și modernismul sunt același lucru, "curente decadente, ilustrând descompunerea artei și literaturii burgheze". Acțiunea distructivă a modernismului a fost orchestrată de Eugen Lovinescu, prin grupul de la "Sburătorul". Principala lui vinovăție derivă din faptul de a-l fi urmat pe Titu Maiorescu, continuând astfel "cu sfințenie linia estetizantă
Canonul literar proletcultist (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8264_a_9589]
-
personalitățile care concretizează aceste deviaționisme: Lucian Blaga, "poet panteist mistico-bucolic, în versuri de un imagism delirant", Nichifor Crainic, Ion Pillat, Adrian Maniu, V. Voiculescu, neuitându-i pe moderniștii Ion Barbu și N. Davidescu - cu toții fiind "partizani zeloși ai diferitelor curente decadente de la simbolism la expresionism și ermetism". Dar realismul nu doarme! În timp ce "reacțiunea se dedă la atacuri tot mai înverșunate împotriva clasei muncitoare și a intelectualității care se alătură, pe-o cale sau pe alta, luptelor revoluționare ale acesteia, filonul realist
Canonul literar proletcultist (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8264_a_9589]
-
Gherea, "critic de formație marxistă", și direcția revistei "Contemporanul", factori de progres, sunt mai importanți decât Maiorescu și direcția revistei "Convorbiri literare", factori reacționari. Realismul critic va fi umbrit spre sfârșitul secolului al XIX-lea de antirealismul unor curente diversioniste, decadente, cum s-au dovedit simbolismul, poporanismul și semănătorismul. Va renaște însă, în confuzia ideologică a epocii interbelice, sub forma unui nou realism, susținut și exemplificat de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil și Cezar Petrescu. Teza întregii istorii a literaturii române
Canonul literar proletcultist (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8264_a_9589]
-
creație, cea mai desăvârșită din câte au existat, realismul socialist" (p. 104). Cu alte cuvinte, așa cum istoria noastră a mers inevitabil și triumfător spre comunism, avându-și izvorul principal în pașoptism, istoria literaturii române a curs, cu unele meandre (rătăciri decadente), spre realismul socialist, derivat și dezvoltat din realismul critic antiburghez. Emil Boldan săvârșește a doua manipulare flagrantă când pune istoria noastră sub o influență rusească de la începutul secolului al XIX-lea (!) și sub influența decisivă a revoluției socialiste sovietice încă
Canonul literar proletcultist (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8264_a_9589]
-
a surprins resuscitarea unui anumit tip de dialog libertin (tradițional; un reper ar fi Crébillon fils) într-un context a cărui dominantă este libertinajul. Așa coexistă dialogul cristalin, unde fiecare întrebare, oricît de vagă, își are răspunsul, cu o viziune decadentă asupra comportamentului erotic. Este o modalitate extrem de originală de a exprima prin intermediul structurilor textului contradicția fundamentală a Don Juan-ului: trece de la o iubită la alta visînd, de fapt, la o singură femeie (femeia ideală etc.). Gille, obișnuit cu saloanele rafinate
Forma edulcorată a confesiunii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16520_a_17845]
-
fi național (poetului abia i se decernase Premiul Național) un poet care scrie că "viața e o mare porcărie". Ulterior, în articolul lui Sorin Toma, tocmai astfel de expresii sau imagini "negative" vor fi colecționate în vederea condamnării operei întregi că decadenta, burgheza și nociva ideologic. O jumatate de secol mai tîrziu, iată, texte din Cioran sau din optzeciști care au intrat în manualele școlare alternative, sînt incriminate pentru "vulgaritate" ori pentru că ar face apologia beției. O referință absolut întîmplătoare la revista
Falsa pudoare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17493_a_18818]
-
singura, pe vremea lui, care avea importanță practică<footnote Henri-Irénée Marrou, op. cit., 284-285. footnote>. Restul, recte cultura de tip filosofic, Augustin o păstrează înlăuntrul culturii sale creștine. Cultura literară este primejdioasă pentru că, tocmai în ciuda deșertăciunii ei, a caracterului insipid și decadent, avea un teribil succes la intelectualii timpului. Din tocmai acest motiv era ea o rivală primejdioasă pentru religia creștină. Literatul roman, în genere, era greu de convins că a avea cultură nu înseamnă mare lucru dacă adevăratul ideal era altul
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
și caută efectele fără a se pierde din vedere arhetipul. Mai mult decît de Blaga, asemenea versuri ni se înfățișează precedate de "notațiile" lui Emil Isac, primul poet ardelean "modernist", cu alura lor de confruntare între "sănătatea" țărănească și tentația "decadentă": "Scriu data zilei de început oglindit într-o piatră lucie/ O aureolă înconjoară arinii și colina cu nume fantastic/ Unitatea de măsură a mîndriei este mama bătrînă/ Femeia cu care semeni și în somn și în cafeneaua clujeană.// Cînd te
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
sau a divinității, în încercarea de-a reabilita viața sensibilă ca și cea corporală, depreciate în beneficiul unor adevăruri socotite superioare. Adevăruri care sînt și cele ale științei pozitive ca și ale politicii democratice, refugii laice ale spiritului religios, forme decadente ale unei credințe absolute. Dacă atari adevăruri prezumate a fi eterne sînt produsul unor conștiințe lașe, al unor organisme degenerate, incapabile a suporta confruntarea cu pulsiunile reale ale vieții, scopul suprem al filosofiei ar fi restaurarea ființei, a naturii reale
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
se folosească de resursele lor modeste, precum și pentru apărarea devotată a lui Dalí și a timpului acestuia. Însă biografii nu vor observa esența reală a ceea ce e respins în general, preferința marcată a lui Dalí-memorialistul tocmai pentru materiale și scene decadente, acele "cearșafuri de pat murdare de orez și cartofi prăjiți..." care e o imagine la fel de bună cu cele pe care le picta el însuși pe vremea aceea. Dar mai presus de acestea, Dalí reiterează aici un secret etern al revoltei
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
alegere liberă sau din motive ori considerente artistice. Un biograf va evidenția ironia lui Dalí, refugiat în America de războiul care făcea ravagii în Europa, îmbogățindu-se în vreme ce privea de departe o lume pierdută. Chiar mai mult, modul de viață decadent al lui Dalí și al Galei din anii '60 nu seamănă nici în formă și nici în conținut cu acele nobile începuturi rememorate atât de emfatic. Tocmai aici se află diferența dintre mediocritatea atotștiutoare cunoscută sub numele de biograf și
Andrei Codrescu - Scandalul de a fi geniu by Rodica Grigore () [Corola-journal/Journalistic/11148_a_12473]
-
din Demonii, monștri vădind însă un numitor comun, pasiunea pentru fotografie și film erotic. Cinematograful își exercită ineluctabil fascinul, iar Balabanov se joacă pur și simplu cu convențiile genului la marginea abisului scrutat prin lentila unor pasiuni inavuabile de reflex decadent acolo unde contrastele se ciocnesc violent având însă o rezultantă estetică. Esențial însă, regizorul reia un fragment din istoria cinematografului cu trecerea de la fotografie la imaginea pe peliculă și la adaosul pe care cinematograful mut îl primește de la muzică. În
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
ușoare” - fie tradițională, fie pop, folk, disco, rock sau jazz. Cei dornici de informații, mai ales de cele privind peisajul internațional, le luau din rubricile câtorva publicații - în special din cele cu profil literar - cultural (mai binevoitoare cu exemplele culturii decadente, ”imperialiste”), cum ar fi Contem- poranul, Cinema, Săptămâna culturală, Cronica, Tribuna, Orizont, dar și din Magazin, Femeia, Neuer Weg, Viața studențească, Scânteia tineretului, Flacăra (fenomenul cenaclului cu vedetele sale), dar mai ales din almanahuri: volume de sute de pagini, cu
Publica?ii rom?ne?ti cu profil muzical (I) by Florin - Silviu URSULESCU [Corola-journal/Journalistic/83956_a_85281]
-
legate de propria biografie, de accidentele dramatice ale acesteia sau detalii, îndeobște trecute sub tăcere, privind ceea ce ea denumește ca fiind „rude de sânge” (neputința de a le mai atinge, scrie poeta, într-un poem, „îmi dă senzații/ de criminal/ decadent”). Astfel, despre locul nașterii și al copilăriei, aflat în „apropierea pustei ungare”, aflăm că e un spațiu în care „tuberculoza/ se reproduce/ mecanic”. Este evocat, în acest context, tatăl, „bătrân și bolnav, înaintea morții”, care își târa pe drum „trupul
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
așa mă pot ruga." (p.5) Ceea ce are specific Ioan Es. Pop este preocuparea pentru marginal. Întregul volum de versuri valorifică bestiarul ființelor "livide" și "colaterale". Oamenii stenici, infectați de morbul succesului nu-l interesează pe autor, în schimb, exemplarele decadente, cu fața schimonosită și chinuite îl fascinează. (Tocmai de aceea portretele șarjate ale unor ființe mult mai luminoase nu-i reușesc poetului, de exemplu gioni.) Aceste figuri îi inspiră, în același timp, înclinația de a creiona un peisaj urban gri
Pantelimon Ioan Es. Pop by Dorina Bohanțov () [Corola-journal/Journalistic/17089_a_18414]
-
un cîștig pozitiv. Să întrebuințez vocabula răsuflata de ădecadentă? Glorificarea artei copiilor, a bolnavilor mintali, feminismul normativ, interesul mult exagerat pentru artă primitivilor, de la Picasso încoace, pentru tot felul de expresii artistice pe o treaptă de evoluție evident primitivă, șunt decadenta, nimic altceva. Șunt optimist, dar socotesc cu jumătăți de secole!". Justiția și condamnarea generalilor Sentința Curții Supreme de Justiție prin care generalii Chitac și Stănculescu au fost condamnați la cîte 15 ani de închisoare pentru rolul lor la represiunea de la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17755_a_19080]
-
ascunde taina curioasei transformări. Atunci, pe lîngă predispoziția spre nevroză și tristețe în felul său de a fi, s-a inculcat multă sugestie și autosugestie. Și asta, crede biograful, pentru că tînărul Bacovia devine de timpuriu, prizonierul unui model mental: poetul decadent, de care nu s-a mai eliberat toată viața. A devenit, altfel zicînd, un personaj bacovian, opera, cum s-a spus, distrugînd omul. Drama lui Bacovia, ca om și ca poet, provine din identificarea totală cu modelul ales, neîngăduindu-i
Viața lui Bacovia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16913_a_18238]
-
o ilustrează din plin. Ambiguitatea sexuală ritmând chestionarea febrilă și anxioasă a propriei identități devine o marcă a întregului film. Regizorul Eva (Eva Mattes) încearcă o adaptare a romanului Dama cu camelii al lui Dumas-fiul într-o casă abandonată. Decorul decadent populat cu simulacre și postișe al unei case abandonate în care regizorul se autoclaustrează cu actori cu tot se acomodează cu dezinhibarea sexuală a generației Hippie a anilor ’60. Viziunea regizorală a Evei recuperează inspirat propriile chagrins d’amour într-
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
problemele lumii contemporane și despre legătura dintre știință și religie. Despre vremurile pe care le trăim, dl Basarab Nicolescu are o părere mai degrabă tonică: ar fi o epocă ambiguă, dar în același timp admirabilă prin potențialul ei, o epocă decadentă. De ce? "Decadentă, în primul rând, dintr-o disproporție care există între viziunea creată în știința modernă (dar care este cu totul ignorată de marele public) și mentalitățile din cetate, mentalitățile din viața de zi cu zi." Dar tocmai într-un
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7634_a_8959]
-
contemporane și despre legătura dintre știință și religie. Despre vremurile pe care le trăim, dl Basarab Nicolescu are o părere mai degrabă tonică: ar fi o epocă ambiguă, dar în același timp admirabilă prin potențialul ei, o epocă decadentă. De ce? "Decadentă, în primul rând, dintr-o disproporție care există între viziunea creată în știința modernă (dar care este cu totul ignorată de marele public) și mentalitățile din cetate, mentalitățile din viața de zi cu zi." Dar tocmai într-un astfel de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7634_a_8959]
-
raportul lui Blonton, să adaug că acesta informa și că de fapt, "cenzori comuniști zeloși controlează toate producțiile literare, fiecare spectacol de teatru, sală de concert ori cinema, pentru a descoperi tendințele care ar putea să aibă legătură cu Occidentul "decadent și reacționar". Chiar și Academia Română a fost naționalizată după modelul sovietic." Conchizîndu-se că revoluția din România este practic desăvîrșită, "o mare parte a programului comunist mai urmează să fie implementată, mai ales în zonele rurale, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a
Un raport american despre România din 1949 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15694_a_17019]
-
lui Bacovia" m-a pus în rezervă afirmația lui Ion Pop referitoare la "valorificarea cu bună știință a unui depozit întreg de convenții literare". E drept că recuzita bacoviană este imediat recognoscibilă, că întâlnim la tot pasul clișee simboliste sau decadente, că la lectură impresia de artificialitate este covârșitoare, dar cu toate acestea nu cred că se poate vorbi la Bacovia despre o deplină conștientizare a convenției. La fel ca și incoerența și prozaismul din ultima perioadă, nici teatralitatea și artificialitatea
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
trăsăturile sale de bază, universalismul, autonomia, autoritatea, translîndu-se în particular și ipotetic, naufragiind într-o mare diversitate de conexiuni. Preocuparea ce-ar fi în măsură a o susține e proiectată în marginal, accidental, minor. Cuvîntul de ordine al acestor discursuri decadente pare a fi suspiciunea, termen nietzschean ce și-a găsit o aplicație dintre cele mai fertile. În cuprinsul "modernității tîrzii", dacă nu în cel al "postmodernismului" al cărui statut a fost consacrat de Jean-Francois Lyotard, avem a face mai curînd
Morală și rațiune by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8030_a_9355]
-
la Malaga, în sudul Spaniei și trăind aproape toată viața în Franța, Picasso a avut o relație specială cu Barcelona, orașul primei sale expoziții personale (1900). Aici, în cafeneaua "Els Quatre Gats" ("Cei patru motani"), Picasso intra în contact cu "decadentele" influențe franceze. Doi dintre fondatori - Ramón Casas (1866-1932) și Santiago Rusinol (1861-1931) - adoptaseră subiectele boemei pariziene dându-le însă o tentă mai întunecată. Tablouri de Casas - "Moulin la Galette"(1890), "Portretul lui Erik Satie"(1891), "Autoportret cu părintele Romeu pe
Civilizații mediteraneene la Muzeul Metropolitan by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9239_a_10564]
-
detalii oricât de mincinoase din punctul strict de vedere al realității, dar perfect valabile fiindcă țin de un omenesc mai adânc și mai puțin schimbător. Pe canavaua unor semne memorative, simpli relansatori ai poveștii, se pictează cu pensule fine și decadente lumea mică și lucrurile ei mărunte și fundamentale. Vezi Zilele regelui, cartea lui Filip Florian, dar și „întoarcerile” Ioanei Pârvulescu. În scrisul lor intră și o componentă „magică”. Scoțând la iveală vremuri înșelător mai bune, își descântă contemporanii, îi îmbie
Forme „ceptive“ ale prozei contemporane by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5780_a_7105]