2,072 matches
-
Ce ciudat, spuse Rupert În seara aceea la cină. Tocmai mă gândeam la tăiței și iată-i. Era probabil unul din alimentele de bază ale tribului, bănuiau ceilalți, Însă era de mirare de ce nu-l serviseră mai devreme. Tăițeii erau delicioși. În seara asta legumele erau mai bune, la fel mugurii proaspeți de bambus și ciupercile de pădure. Chestiile fermentate păreau mai puțin dezgustătoare și, din fericire, nimic nu avea aspect negru, crănțănitor sau cu opt picioare. De fapt, cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
părea mai blând, protector, totuși vulnerabil. Își asuma greșelile. Deci Îl găsea atrăgător. Îi plăcea barba lui. Moff se aplecă să cerceteze planta Îndeaproape. Ar putea fi o ciupercă, Își dădu el cu părerea, Însă este oare comestibilă? Unele sunt delicioase, pe când altele Îți fac ficatul pateu. Observă că unele dintre plantele respective prezentau niște flori albe, mici și cerate. Arătau ca niște crizanteme minuscule, care răsăriseră din niște umflături ca negii, Înșirați la baza glugii. —Hmmm, nu e ciupercă, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aceste ale mele nu sunt numaidecât preocupat de succesiunea cronologică a faptelor, mă opresc fără nici o ezitare la lucrurile pe care mi le-a amintit lectura din veche publicație junimistă. Hazardul e un geniu binevoitor, căruia îi datorim atâtea surprinzătoare, delicioase și fantastice situații în viață, încât merită să-l tratăm, ori de câte ori avem ocaziunea, cu recunoscătoare și afectuoasă atențiune. Un sentiment de felul acesta trebuie să-i fi dictat scriitorului Arnoux frumosul titlu de "Poésie du Hasard" pe care l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
l-am admis decât după ce ne-a dat cuvântul de onoare c-a fost și el fluerat în Rusia; lucrul se petrecuse însă așa de departe, încât nu ne-am mai dus să-l controlăm." Și Daudet adaogă: "...nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora discutam fără nici o jenă, "l'esprit éveillé", cu coatele pe fața de masă albă..." S-a vorbit de multe ori despre mesele acestea. A vorbit, îmi pare, și Zola de dânsele. În orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de masă albă..." S-a vorbit de multe ori despre mesele acestea. A vorbit, îmi pare, și Zola de dânsele. În orice caz, ele nu sunt lucru nou. Și nu m-aș fi oprit la epizodul acesta neînsemnat (și totuși delicios) dacă el nu mi-ar fi amintit o serie de mese și de reuniuni de acest fel, pe care un grup de prieteni, un mic cenaclu, le organizasem într-un timp, la Iași. O, nu fac nici o comparație și nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
din Iași, abia instalat în clădirea nouă. Și alții încă. Într-o zi am luat hotărârea să luăm regulat Duminica dejunurile împreună. Hotărârea noastră a devenit regulă, pentru multă vreme. * Ca și Daudet, ași putea spune în adevăr: Nimic mai delicios decât mesele acestea amicale, în cursul cărora, cu coatele pe masă, cu țigara în colțul gurei, cu paharul de Uricani dinainte, cu ochii departe, discutam, în cea mai deplină cordialitate, despre tot ce putea face obiectul aspirațiilor sau preferințelor noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
dau, acest lucru n-a fost cu putință decât pentru prea puține cazuri. O regret. Din toată inima... Pentru că, în felul acesta, m-am văzut silit să las în umbră cea mai mare parte din lumea care populează acel fantastic, delicios domeniu, care e trecutul meu... De la colegii mei de școală și de la contimporanii copilăriei mele, până la cei din urmă companioni în lunga călătorie care e viața mea; de la figurile care au format mediul meu familiar, până la cercul larg al relațiilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de trigonometrie sau o caracteristică socială, pregătiți să-și petreacă timpul fără noi. Când te gândeai la buzele întredeschise care, dincolo de ușa clasei, rosteau orice, de la definiția metaforei la structura scheletului uman, nu puteai decât să-ți imaginezi cele mai delicioase porcării. De fapt, ca orice puști timid, nu credeam în dragoste și mă așteptam la ce putea fi mai rău. Fusesem învățat că singura brumă de erotism pe care aș fi putut s-o încerc (sau, cine știe, să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
trecut prin cap că războiul, de fapt, se poartă din interior. Dintr-un motiv doar de ei știut, locatarii se întreceau în a-și sabota propriul habitat. Bătrâna de la 3 deșerta mâncarea direct în closet, transformând băile etajelor inferioare în delicioase săli de prezentare a vinetelor, conopidei și verzei dulci. Nepoata ei de la demisol bombarda holul cu semințe și chiștoace. Cât despre chiriașii de la scara B, ei își trimiteau periodic chiloții și cârpele murdare ca flote de submarine pornite în recunoaștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rulau singure, combinându-mi ideile cu parametrii sociali dați de ziare și calculând probabilitățile de succes și dezastru ale zilei următoare. Îmi secționam creierul cu precizia unui chirurg, mânuind laserul printre striațiile bulbilor, pentru a extrage toată seva infectă și delicioasă a minciunii. Unul, doi, trei, cinci Alexandri, jucându-se cu gândurile mulțimii. De-oricâte ori era nevoie; și era nevoie tot timpul. Un spectacol mut, cu sala tăcută, cuminte, arhiplină. Mă pricepeam să mint, iar lumea cerea să fie păcălită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nesigură ca într-un calculator. Cel mai mult îmi plăcea să-i vizitez pe nevinovați, pe cei care nu contau: furnicile sistemului, pierdute în mușuroiul unui bloc cu patru scări și zece etaje. Slăbiciunile lor îmi păreau mult mai mari, delicioase, imprevizibile ca ochiul indecent care le cerceta. Nimeni nu le-acordase vreodată atenție, nu ieșeau în evidență nici dacă le-ai fi atârnat de-un far. Victime ideale, cerând să fie călcate-n picioare. Intimitatea lor se desfășura ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
căciulă rusească de blană. Mâna care mă tachina purta o mănușă subțire din catifea, în ton cu cizmele cu toc înalt. Pe degetul mijlociu, peste mănușă, avea alt inel, de-argint, cu-o piatră voluminoasă și deschisă la culoare; contrastul, delicios, atrăgea privirile vizitatorilor. Cu cealaltă mână, își trecea nervos degetele peste catarama poșetei. M-am apropiat încrezător, cu bunăvoință. În fond, eu eram profesorul, stăpânul, omul care punea în final nota. Dinu Maria Raluca rămânea doar un nume în catalog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scrie sub linia aia?“, m-am interesat. „Un nume precis. Care n-avea ce să caute-n epocă: Varo.“ „Varo? O fi vreo abreviere, gen Vagoane România?“ „Nu fi iconoclast! Nici vorbă de-așa ceva!“ Era moartă după asemenea cuvinte, rare, delicioase, aproape parfumate. Le folosea de fiecare dată când se simțea bine, iubea sonoritățile lor ample și înfoiate: foaier, abscons, mefient, iconoclast, flamboaiant. Când le rostea, parcă întâlneai o marchiză desfăcându-și corabia rochiei, pânză cu pânză, șiret după șiret, fundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
departe, pierdută prin optzeci și ceva: o țară combinată, cu imagini încete și tremurătoare ca fumul de țigară, extrase din perioada interbelică și aduse, cu tot cu oameni și clădiri, în sufletul meu de copil și adolescent comunist. Un desen nesigur, supraimprimat delicios în memoria mea afectivă. Dulapul cu vechituri; Pif-urile cu eroi invulnerabili și aventuri din alte epoci; țigările „Papastratos“ (furate pentru hărțile misterioase și colorate de pe spatele pachetului); podul cu bancnote umede și roase, mari cât carnetul de note, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
personalitate. Dacă Academia Română s-ar fi gândit să întocmească o nouă documentație cu monumentele naturii, atunci el ar fi trebuit pus cap de listă, înaintea dropiilor, a operei lui Eminescu și-a castrului de la Adamclisi. Acum arăta de-a dreptul delicios, cu bronzul pielii pe care sticleau două picături de apă. M-am uitat împrejur. Nimeni. Nici n-ar fi avut cine, trecusem și de nudiști, și de pescari. Între noi și tabăra de copii de la Năvodari se întindea doar nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceva pe mine.“ Am privit-o atent, cu precizia unui voyeurist. Majoritatea bărbaților preferă să-și vadă femeia dezbrăcându-se. Cu mine, lucrurile stăteau exact pe dos: îmi plăcea s-o observ când se îmbracă. Segmentele de haine așezau obstacole delicioase între carne și privirea mea. Era o voluptate să urmărești cum tricoul mângâie buricul sau piciorul alunecă în pantalon. Uneori, combinațiile deveneau năucitoare: porțiuni întregi de piele catifelată dispăreau din raza mea vizuală, în timp ce altele, aproape inaccesibile, ieșeau la suprafață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu mii de focuri de mătase, gambele se jucau cu nervii mei, tremurând sub ciorap. Totul se termina demn și categoric, cu-o pereche de botine negre, cu toc subțire și înalt. Demonstrația se încheiase, spectacolul lua sfârșit brusc și delicios: tot ce îmi era accesibil se-oprea aici, la doi pași de locul după care bărbații ar face orice să-l poată întâi privi, apoi mângâia. Eram pedepsit: n-aveam permisiunea să mă mai uit. Gleznele rămâneau ascunse, atinse doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe Maria după ce-i atingeam sfârcurile cu două cuburi de gheață, pozam picioarele ei desfăcute și crupa doar puțin aplecată, o urmăream seara când lăsa chiloții roz să-i cadă la picioare și surprindeam pe peliculă momentul când pizdicul ei delicios se umezea, înainte ca jetul de urină să fie eliberat (întotdeauna asociasem momentul cu-o juisare). Puneam polaroidul să clipească în timp ce se mângâia pe canapea în fața mea (o dovadă a supremei sexualități, ce îmi era dedicată), capturând totul, devotat, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau barete; diafane sau tricotate gros; dungate sau uní; din lână, polyacril sau mătase; îmbrăcate în parfum sau legături de levănțică. Invadatorii din dulap călătoreau însoțiți de eșarfe asortate, simple sau cu fire aurite brodate în țesătură. Maria le combina delicios, toamna, cel puțin, era o onoare să ies cu ea la braț: îi admiram puloverul maro, de mătase cu ochiuri, strâns discret pe talie, fusta lungă cu volane vernil-aurii și pantofii de catifea, cu toc scurt și botul rotunjit, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau dezlipitul „la rece“, cu două cuțite ținute în congelator, apoi lăsate zece minute la temperatura camerei. Dacă nimic nu mergea, securiștii rupeau plicul pur și simplu. Am împins coala cu vârful degetului. Mă simțeam așa-și-așa, iritat și delicios, îmi băgam nasul prin corespondența altuia (se știe, nu eram la prima abatere), participam la o mică și vinovată infracțiune epică, având doar ochii drept complici, dar, în același timp, eram la rândul meu pus sub lupă: cineva placase bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sfârcurile țâșneau cuminți prin țesătura fleșcăită de transpirație. Nu le observam picioarele, dar puteam să pun pariu că sunt încălțate în cizme înalte, cu tocul cui, subțire ca un fir de oțel. Îl simțeai împungându-te pe spate, înjosindu-te delicios. Toate păreau niște sclave supuse și fericite; câteva, mai nărăvașe, dansau într-un fel de cuști cu gratii, inundate de lumini violet. Bărbații erau puțini, nesemnificativi: niște suporturi pentru mișcarea tăcută și frenetică a femeilor. M-am întors la Bloody-Mary-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nombrilism galic și mai ieftin, ar accepta această afirmație... Cuvintele unei tinere femei de succes în formare, elvețianca Maya: "Nu îmi plac bărbații care parcă își cer tot timpul scuze pentru că există". Totul spus într-o franceză aproximativă, cu un delicios accent germanic. Maya este vegetariană convinsă și vrea să-i convingă și pe alții să o urmeze pe cărarea strâmtă (era cât pe ce să scriu "strâmbă") a privațiunii. Motivul: a urmărit un film despre cum se sacrifică porcii într-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
îți cumperi mașină". Dar le coup de théâtre survine când un mulatru atletic (pe care l-am remarcat anterior în magazin datorită superbei blonde care-l însoțea) ascultă conversația noastră despre reușita automobilistică și ne întreabă cu un accent cântat, delicios: "Sounteți roumani? Si mamica mia este roumanca de Bucarest". Tăcere, zâmbete politicoase din direcția mea și a conaționalei din Timișoara. Gentil, franco-românul întinde moneda de un euro scoasă din fanta de siguranță a căruciorului. Privim cum se îndepărtează legănat de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
facă front comun, să se opună demn obrăzniciei. Final: când am ajuns în fine la Lausanne, ceata s-a pierdut pur și simplu în natură, așa cum dispar furnicile în iarbă. Întrebau pe toată lumea cum fac să ajungă la "Vallorbé" (accent delicios pe ultimul e), acolo unde se afla centrul de azil de unde urma să fie expluzați cu bilet gratuit de întoarcere și bani de buzunar. 16 aprilie 2004 Cărți aduse în geamantan la Geneva. Tinerețile lui Daniel Abagiu de Cezar Paul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
țipe isteric etunana, etunana, ceea ce s-ar putea traduce prin "a sosit momentul întâlnirii" (în clar, al atingerilor sexuale). Dacă dansatorii răspund îndemnului, atalaku urlă iarăsi gutural în microfon ceva de genul "Ca, c'est bon ça ", cu un accent delicios de inimitabil. Dansul care se pretează cel mai bine acestui tip de exercițiu se numește Ndombolo; numele s-ar traduce prin Mingiuța cea roșie. Nume de cântăreț la modă în Congo: Taboule. L-am văzut la lucru într-o înregistrare
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]