2,957 matches
-
înlocuire a unui om (slab calificat) cu altul. Posturile în structuri de muncă puternic fragmentarizate implică o relație de putere în care dominația asupra salariaților este masivă, după principiul „divide și conduce”. Sistemele alternative de concepere și realizare a postului denotă, așadar, grade diferite de exercitare a dominației. Managementul postului se dovedește a fi un tip specific de exercitare a puterii, în cadrul instituțiilor prin care procesele de dominare (sau democratizare) își fac prezența în mod tacit (ascuns) sau deschis. Vom avea
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
Existența și frecvența monedelor pe o arie vastă ce depășește Transilvania și Banat, arată fără echivoc că ele aparțineau, în primul rând, populației daco-romane, singura care ocupa spațiul carpato-dunărean. Monedele sunt predominant din bronz, din secolul al IV-lea, ceea ce denotă că autohtonii le acceptau ca mijloc de schimb. Ele se găsesc frecvent în fostele orașe și castre, în așezări rurale romane și în cimitire autohtone. O înviorare a circulației monetare se produce în Dacia după prăbușirea puterii hunilor, în anul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
asimilarea alogenilor stabiliți în nordul Dunării. Aceste zone cu densă populație romanică existau deopotrivă în Moldova și Basarabia, în Muntenia, Oltenia și Dobrogea.24 Numărul foarte mare al satelor de agricultori, crescători de animale și meșteșugari, atestat în spațiul carpato-dunăreano-pontic, denotă continuitatea remarcabilă a comunităților romanice și creștine. Așezările din secolele V-VI, prezintă caracterul unor comunități umane stabile. În general, satele erau răspândite peste tot, în spațiul din nordul Dunării, dar mai ales în zonele de podiș și de câmpie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
credință a preluat practici păgâne ce primesc semnificații noi, creștine. O stelă descoperită la Tomis prezintă un interesant sincretism de idei păgâne și creștine. Valori noi sunt exprimate în termeni vechi, asistăm acum la un adevărat amalgam de concepții, toate denotă o atmosferă de sincretism al ideilor, întrepătrundere a credințelor, de comuniune a simbolurilor. În Dacia, imaginea Bunului Păstor de pe unele geme evoca creștinilor episoade din mitologia orfică sau cea a lui Hermes, era popular cultul zeiței egiptene Isis. În provincia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
continuității și rupturii, al tradiției și înnoirii. Acest secol încheie un "ciclu istoric" început încă din secolul al II-lea"Antichitatea târzie"definit de antropologia istorică, când s-au pus fundamentele civilizației creștine. Viața religioasă a secolului al IV-lea denotă caracterul intermediar al perioadei: el debutează sub semnul păgânismului intransigent și sfârșește sub zodia creștinismului intolerant, "totalitar" (Culianu). Între aceste limite, se succed ani de toleranță, de conflicte și reconcilieri, de reacții violente și reveniri spectaculoase-legislația imperială, prevederile sinoadelor Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
distruse, slujitorii au rămas păgâni. Ca în multe părți ale lumii mediteraneene, viața religioasă a populației rurale din Scythia Minor era tributară fondului vechi de credințe ancestrale cultul străvechi al vetrei descoperit la Telița (Jud. Tulcea), atașamentul față de Hercule, ceea ce denotă conservatismul mediilor rustice, cauza genezei creștinismului popular între români.19 Așadar, în secolul al IV-lea, în Scythia Minor, păgânismul este o realitate, dar vechea religie era pe cale de stingere în fața creștinismului oficializat, apoi atotputernic. Existau în Moesia Inferior-Scythia Minor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a păgânismului oficial într-o localitate aflată sub stăpânire romană. O inscripție de la Sucidava (Celei, jud. Olt) menționează refacerea unui templu al zeiței Nemesis din secolele III-IV. Apoi o statuetă a zeilor Lari din Sucidava, din secolul al IV-lea, denotă că unii dintre limitaneii (soldați) din castrul de la Dunăre erau atașați credințelor vechi, romane. Pot fi menționate și alte exemple. Însă dincolo de aceste manifestări, superstițiile și practicile magice populare din secolele II-III d.H ale stăpânirii romane au supraviețuit un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Imperiu" (M Bărbulescu), asistăm la supraviețuirea unor credințe tradiționale romane, unii adepți ai păgânismului s-au refugiat la nord de Dunăre în secolul al IV-lea. Infiltrarea unor grupuri de daci liberi, care au activat credințele vechi de substrat (zalmoxiene), denotă conservatorismul tenace al mediilor rustice, care au influențat ritul de înmormântare și pe cel funerar. În timpurile târzii ale secolului al IV-lea, comportamentul păgânilor întârziați este unul specific, tainic, modest, inofensiv. Cei rămași, la Ulpia Traiana, Tibiscum, Napoca, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
getice nu se deosebea esențial de acela din secolele II-III. Este vorba, în aceste teritorii, despre o societate în care absența oricărui locaș de cult, inexistența unei caste sacerdotale și a unei literaturi religioase, lipsa simulacrelor, a sacrificiilor și ofrandelor denotă faptul că ideea de religie nu presupunea neapărat conceptul de divinitate. Universul religios se reducea la credințe, practici și rituri a căror semnificație sacră decurgea din ele însele-unele elemente vechi ale spiritualității getice clasice au supraviețuit în această epocă târzie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a fortificațiilor de pe linia Dunării și din interiorul Dobrogei. Este vorba despre capete de pod mai vechi de pe malul stâng: Litterata, Dierna, Drobeta, Sucidava, Constantiniana Daphne ș. a. Refacerea fortificațiilor, descoperirile bizantine din secolul al VI-lea, precum monede și ceramică, denotă faptul că populația daco-romană din așezările urbane și rurale se afla în strânse legături cu malul drept al Dunării. În aceste condiții, era inevitabil ca arhiepiscopia de Justiniana Prima să-și extindă jurisdicția asupra teritoriilor de malul stâng, iar unele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ne spune altceva: terminologia creștină latină datează din secolele IV-V, ba chiar VI-VII-când are loc cristalizarea termenilor creștini-o serie de termeni indică violența luptei între păgânism și creștinism la noi, în Dacia, precum zână, zănatic, drac. Acești termeni denotă că, dimpotrivă, a fost o luptă în conștiința oamenilor, iar aceasta a dobândit aspecte violente. Era inevitabil ca noutatea religioasă adusă de creștinism să întâmpine împotrivirea adepților vechilor credințe păgâne. Același istoric, Pârvan, susține fără echivoc faptul că păgânismul n-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sinodul VII de la Niceea, din 787, nu a participat nici un ierarh (episcop) din regiunile dunărene. Absența unor informații certe despre episcopi sau horepiscopi în teritoriile românești, în secolele VII-X, nu înseamnă că erau inexistenți. Creștinarea treptată a slavilor așezați aici denotă că exista nu doar masa credincioșilor, ci și o ierarhie alcătuită din episcopi (horepiscopi și periodeuți) și preoți, cei ce săvârșeau predica și botezul. Comunitățile creștine din nordul Dunării puteau rămâne izolate, după secolul al VII-lea, rupte de viața
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
român". El continuă în același spirit: "Logica istorică nu poate admite ca aceste trei popoare slave vecine ...să-și aibă propria lor ierarhie superioară..., iar românii, creștinați cu șase-șapte secole înainte, să nu fi avut proprii lor ierarhi". Aceste susțineri denotă aceeași neînțelegere a faptului că, între 602-864, la Dunăre și Pont, nu mai existau scaune episcopale, din cauza năvălirii slavo-bulgare păgâne. Nici un fel de argumente și nici o invocare a logicii istorice nu poate schimba o realitate dată. Cu toate acestea, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istoricii străini, adepți ai teoriei imigrării românilor din sudul Dunării, consideră că adoptarea de către români a liturghiei slave este încă o dovadă a venirii lor din sudul Dunării, stăpânit de slavi. Dimpotrivă, liturghia slavă prezentă la noi (în nordul Dunării) denotă că românii erau, în momentul primirii ei, un popor așezat, cu o clasă suprapusă învățată. Alți istorici afirmă (presupun) că românii, neavând episcopi, trimiteau preoții lor pentru hirotonie la vlădicii sud-dunăreni de la Vidin sau Dârstor, și în acest fel au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extragere și reducere a minereurilor, s-au aflat 30 de așezări din secolele IV-VII și alte 42 din secolele VIII-XI. În multe așezări, mineritul era o activitate permanentă, pe parcursul întregului mileniu, precum centrele de la Teliuc, Lozna, Târgșor, Ghelari, Șirna. Descoperirile denotă cunoștințele tehnice ale minerilor și topitorilor ce necesitau operații tehnice dificile-acestea se îmbogățeau de la o generație la alta și se transmiteau din tată în fiu, pe parcursul secolelor, în cadrul acelorași comunități umane, sedentare, statornice, cu totul străine de nomadism. Astfel, tehnologia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
moșneni medievale, cu pământ cucerit pe seama pădurii. Aceste sate pot fi recunoscute (identificate) după numele lor-plural al unui onomastic (Onești, Albești, Berivoești), numele propriu este al moșului, adică al conducătorului (întemeietorului) genealogic al cetei colonizate (apoi, al boierului). Această denumire denotă că numele se referă la oamenii obștei, nu la pământul stăpânit de ea. Aceste nume sunt răspândite pe întreg pământul românesc, ceea ce arată (indică) generalitatea stăpânirii obștilor, în istoria românilor-în Muntenia, aceste sate se află mai ales în zona deluroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
evoluția de la forme inferioare la cele superioare, reprezintă problema fundamentală a permanenței istorice românești. Închegarea statală a fost rezultatul capacității și efortul continuu de organizare politică, pornind de la forme inferioare-obști și uniuni de obști, până la cele superioare-cnezate și voievodate. Aceasta denotă caracterul statornic al populației românești în "mileniul tăcerii". Au fost atestate structurile fundamentale ale societății autohtone, în cei peste o mie de ani, care separă momentul dispariției suprastructurii politice romane în Dacia de constituirea statelor medievale de-sine-stătătoare. Recapitulând, am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
jud. Iași), Vădeni (jud. Vaslui), Șirna (jud. Prahova), Dăbâca (jud. Cluj), Biharea (jud. Bihor), Seliște-Orhei (Basarabia), Kodân și Hliboca, (nord Bucovina). Aceste realități arată că societatea locală româno-slavă, din epoca marilor migrații, cunoștea și practica o serie de activități ce denotă un mod de viață bogat și variat, sub raport gospodăresc.24 Manifestări spirituale-mentalități, sensibilități, atitudini, credințe În aceste împrejurări ale vieții obștilor românești, din secolul VII-X, erau prezente și manifestări spirituale ce ilustrau mentalități, obiceiuri și credințe. Descoperirile arheologice oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
iar fiscalitatea romană slăbește locuitorii săi supuși și grecismul rezistă, în nordul Dunării, pe malul stâng, în altfel de condiții, de libertate, s-a ajuns la închegarea unui grai romanic, ale cărui caractere, înainte de influența slavă, se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la un nivel cultural înalt. Această limbă ce se naște acum este a întregului sud-est european, romanic, ce formează o singură unitate, fiecare regiune dându-și partea (Iorga).40 Dar originalitatea creației populare românești nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ar fi putut aduce, în mod firesc, valul de emigrație din Peninsula Balcanică, ci în regiunea vestică a Banatului și a Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice de vorbirea populară și cea mai puțin influențată de latina clasică, deoarece biserica și administrația (statul) s-au dezvoltat în sfera greco-slavă din Bizanț. Aceasta evidențiază și spiritul conservator
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fiind din piatră (biserică voievodală), datând, probabil, din secolul al IX-lea, înainte de cucerirea maghiară. S-au aflat aici urme de locuire pe o suprafață întinsă, morminte, ceramică smălțuită, monede și o cruce din bronz, toate de factură bizantină, ceea ce denotă legăturile politice, economice și bisericești ale românilor cu Bizanțul. Toate aceste elemente pe care le deținem ne fac să presupunem că aici exista o episcopie ortodoxă românească. În părțile de vest, în regiunea Bihorului, unde se întindea stăpânirea voievodului Menumorut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Orhei și Soroca ș.a. Descoperirea acestor obiecte constituie o dovadă că în teritoriile est-carpatice trăia o numeroasă populație românească ortodoxă, care întreținea legături cu lumea bizantină și cu cea rusească învecinată. Aceste cruci aparțineau unor preoți, călugări și ierarhi, ceea ce denotă existența unei biserici organizate în aceste teritorii.36 NOTE 1. Șt. Pascu, Demografia istorică, în "Populație și societate. Studii de demografie istorică", I, Cluj, 1972, p. 11-74; Istoria Românilor (tratat), vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 143-145. 2. M.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
date ajutătoare: două tezaure au fost descoperite la Cârțișoara și Făgăraș, plus un tezaur la Amnaș (jud. Sibiu). Aceste tezaure datează de la mijlocul secolului al XII-lea și aparțineau unor persoane influente, poate conducători ai Țării Făgărașului. Numeroasele monede bizantine denotă intensele legături economice, politice și culturale cu Bizanțul din secolele XI-XII ale ținuturilor din sudul Transilvaniei. La acestea se adaugă descoperirile de la Morești și tezaurul de la Sălacea (jud. Bihor), cu 800 monede.38 Sistemul de guvernare al voievodatului Transilvaniei a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
forțe mai numeroase, ei înfrâng armata bizantină și revin în nordul Dunării cu o pradă bogată. La o vreme, a urmat altă năvălire, dar în urma sosirii trupelor imperiale, turanicii s-au retras în nord. Aceste invazii repetate, însoțite de jafuri, denotă întărirea grupurilor cumane aflate în nordul Dunării. În urma acestor atacuri, trupele bizantine ajung să fie conduse de ei, dovadă forța nomazilor turci. Forțele militare ale cumanilor din teritoriile extracarpatice erau sporite și prin cooperarea forțelor locale ale autohtonilor Lazăr, menționat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apar cumani cu nume românești. După trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]