7,301 matches
-
stinge. (se ridică, face câțiva pași) OMUL: Și acum, ce-ai să faci? MICUL PRINȚ: Să nu uiți, trebuie să-ți ții făgăduința. OMUL: Ce făgăduință? MICUL PRINȚ: Știi tu... un gărduț pentru oaia mea. OMUL: Bine, să ți-l desenez. (scoate un carton, desenează) Ăsta e bun? MICUL PRINȚ (ia cartonul, privește): Da, cred că e bun. Floarea mea o să aibă suficient loc să se simtă bine. OMUL: Nu înțeleg ce ai de gând. MICUL PRINȚ: Știi, când am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
câțiva pași) OMUL: Și acum, ce-ai să faci? MICUL PRINȚ: Să nu uiți, trebuie să-ți ții făgăduința. OMUL: Ce făgăduință? MICUL PRINȚ: Știi tu... un gărduț pentru oaia mea. OMUL: Bine, să ți-l desenez. (scoate un carton, desenează) Ăsta e bun? MICUL PRINȚ (ia cartonul, privește): Da, cred că e bun. Floarea mea o să aibă suficient loc să se simtă bine. OMUL: Nu înțeleg ce ai de gând. MICUL PRINȚ: Știi, când am ajuns eu pe Pământ... mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
o experiență care merită reiterată. Și ne-am folosit de un pretext pe care nu l-aș numi neapărat religios, ci sărbătoresc, în sensul că era epurat de sacru. Cu o zi în urmă scrisesem pe tablă, mare, „Ziua femeii“, desenasem un soi de flori leșinate, adăugasem niște versuri care preamăreau femeia, mama și așa mai departe. Iar când intrase „tovarășa“, încercasem să o convingem că pe tablă se produsese o chestie irepetabilă și era un sacrilegiu să ștergem și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de teapa asta. În ziua de „Măcinici“ încercaserăm să repetăm povestea de cu o zi în urmă. Și am umplut tabla cu măcinici rotunzi, mici și făinoși, care parcă plouau, curgeau de undeva de sus, iar în centrul tablei am desenat o creatură umanoidă mică și caraghioasă, care mesteca într-un cazan unde se putea deduce că fierb niscai măcinici. Am reușit să umplem tabla cu tot soiul de grafii destul de penibile, încercând să ne convingem „tovarășa“ că „Măcinicii“ ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
charleston... Dar toate astea le abordează din exterior. Rare concluzii sau moralizări deduse mai mult din ton. Roy Disney din California vine la Hollywood, să-și ajute fratele mai mic Walt. Acesta, într-un garaj părăsit, a început prin a desena scene din Alice în țara minunilor ce le-a trimis celor ce credea că-l vor putea ajuta să facă primii pași în noua cinematografie, cea a desenelor animate Acum, cu ceva bani strânși, face al doilea pas, primul film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de toți nespălații ăștia (calificativul îi aparține) să-i bage în uzină. Etc. Clișee fără vreo întrebuințare practică. Cuvinte care nu fac lucruri. Altul îi repede pe toți zicând că însuși Ceaușescu era un aurolac. Regele aurolacilor. Aurolacii încep să deseneze pe geamuri. Porcării. Acele porcării îi fac să se simtă în siguranță. Le sunt familiare. Își marchează teritoriul. Omul cavernelor desena pe pereții peșterilor cerbi, mamuți răpuși, urși. Funar a vopsit băncile Clujului. Nevoia de creativitate rămâne constantă în toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
fac lucruri. Altul îi repede pe toți zicând că însuși Ceaușescu era un aurolac. Regele aurolacilor. Aurolacii încep să deseneze pe geamuri. Porcării. Acele porcării îi fac să se simtă în siguranță. Le sunt familiare. Își marchează teritoriul. Omul cavernelor desena pe pereții peșterilor cerbi, mamuți răpuși, urși. Funar a vopsit băncile Clujului. Nevoia de creativitate rămâne constantă în toate perioadele istoriei. Asistăm la un schimb cultural între niște barbari și niște oameni dintr-o altă cultură. Interesant e cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
arătau că poartă o întrebare: „Ce i, Costăchele, tată? Ce scrie acolo de ai rămas așa, fără să spui nimicuța? Grăiește, băiete! Îi adevărat că nemții o început iar război?” În încăpere se lăsase o tăcere grea... Doar razele asfințitului desenau o pată sângerie pe peretele la care privea Costăchel... Nașule, tare mi-i teamă că focul a fost aprins... a rostit Costăchel odată cu primul pas făcut în curtea învățătorului, care abia apucase să lase din mână găleata cu apă scoasă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
Într-un iad adevărat!” Dacă așa era Înfățișat purgatoriul, iadul trebuia să fie drastic, sângeros. Încercam să alung imaginea ce se chinuia să prindă contur, urmând să mă arunce Într-un coșmar de nedescris. Să revin asupra pozei; deasupra era desenat cerul senin și curat ca apa de izvor. Pe norii albi și pufoși dormitau câțiva Îngeri. Cei osândiți la purgatoriu erau salvați de la talpa iadului, dar trebuiau să mai sufere o vreme pentru a se „spăla” de toate păcatele lumii
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Nu pot să spun nici mai mult, nici mai puțin despre ea, decât că este, fără îndoială, un om al lui Dumnezeu, Căruia cu dragoste și evlavie I s-a închinat încă din tinerețile ei.”) și alții, cărora autoarea le desenează chipul sufletesc în trăsături sugestive. Există în scrierile Lidiei Vrabie credința fermă în forța binelui, în izbânda sufletului cucernic - convingeri pe care le argumentează cu fapte de viață, încât crează impresia că autoarea, așezată la masa de lucru, în timp ce cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
astfel de agendă"?, dar nu era deloc convingător, un al șaptelea simț îi spunea că această agendă era un pretext, iubitul ei ficțiune fusese fascinat, e adevărat, de apariția ei neașteptată, de prospețimea cuvintelor, de felul grațios în care îl desenase, de pasiunea ei, neobișnuită la femeile din contemporaneitate, dar mai ales de felul generos în care îi descrisese relația lor, nicio obligație pentru el, toate obligațiile pentru ea, primise bucuros această ofertă, ar fi fost prost să zică ba, dar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
aruncă cât colo. Treptat vălul de căldură dispare, lumina se scurge în pământ, zărește ca prin ceață un chip unduind în apa văii. Părul de culoarea nisipului, pielea arămie, liniile chipului desăvârșite. Privirea i se oprește asupra botului ce se desenează în apa râului. Un bot de iepure lasă rândul de sus al dinților descoperiți într-un rânjet nefiresc. O arsură dureroasă îi paralizează inima. Acesta este chipul ei. Un chip de monstru. O femeie cu bot de iepure. Inima i
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
este doar un produs al imaginației sale. Clipește de mai multe ori pentru a se convinge că nu visează. Nu-și văzuse până acum chipul decât în ochii mamei sale și în cei ai măicuțelor. Nu încercase să și-l deseneze în minte, deoarece nu simțise nevoia să și-l descopere. Era mulțumită cu ceea ce vedea în ochii celor două ființe care o priveau. Mama ei și Maria. Ceea ce vedea acum în apă nu era chipul ei. Cu o furie nemaipomenită
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
lumea mai dragă. Doamne, ajută-mă să trec și peste asta", zice el în gura mare, colegii se uită la el mirați, el, ateistul, îl invocă pe Cel de Sus, șeful își dă seama de gafa făcută, se înfurie și desenează în aer o cruce cât o zi de post, tot atelierul izbucnește în hohote de râs. Râdeți voi, dar de această vizită depind salariile voastre, păpica copilașilor voștri, cadourile la curve, râdeți voi, râdeți, dar o să vă cadă râsul în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Viața nu e decât un lung șir de cedări. Numai că propriile noaste cedări le resimțim ca pe niște dureri groaznice, în timp ce cedările celorlalți ni se par firești, bunuri pe care le merităm. Mâinile lui Alex alunecă peste trupul ei desenându-i silueta într-un arc de uimire. Azi pare atât de uimit... Are senzația că doar azi o vede pentru prima oară. Are un fel de duioșie pe care nu a simțit-o până acum. O strânge în brațe cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trupul sfârtecat, s-a așezat lângă trupul uscat al Mariei cu speranța că va putea trece în moarte așa cum a trecut Maria, după o febră cumplită, în timp ce ea cânta la pian. Își mișcă cu greu degetele, închide ochii în timp ce își desenează clapele pianului în creier și începe să cânte, vrea să readucă timpul înapoi, acel timp în care Maria a părăsit-o pentru totdeauna, a fost o clipă fericită, pianul a sunat atunci ca niciodată, sunetele au ieșit din peșteră și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
degetele. Aproape albastre, furnicate de așteptare. De așteptarea unei posibile Îmbrățișări. Vulgaritatea gândului ce mă inundă e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În obscuritatea unei rochițe atârnând, În limita decenței, deasupra genunchilor. Rotunzi, mici, ca două pleoape Închise
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Încâlcită și hainele din cale-afară de soioase și de jerpelite, Filozoful, mut din naștere, mă salută Întotdeauna cu degetele fluturate ca o batistă, Într-un fel foarte delicat. Ridică apoi mâna și, cu arătătorul Înțepenit, Îmi face un semn ciudat, desenând ceva În aer și scuturând greoi din capul păros. Și-mi arată dinții lui galbeni, murdari. Nu a acceptat niciodată din măruntul pe care, uneori, Îl mai Împart. Pe el pare-se că-l interesează altceva: plăcerea salutului, a schimbului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
purta tot timpul proaspăt ras și În veșnicul său costum maro. Un tip inflexibil, morocănos, care se supăra, pe bună dreptate, pe rău-platnici. Dar cel mai rău se supăra (devenea chiar violent) pe cei care murdăreau ori scrijeleau pereții blocului, desenând inimioare străpunse, chipuri intenționat deformate (tot felul de prostii), ori scriind nume de Îndrăgostiți sau lucruri obscene. Odată s-a certat foarte urât cu Țurca, al cărei copil obraznic ciobise În mai multe locuri, și destul de grav, două trepte de la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sandalelor de vară. Apoi veni și Gabi să numere furnicile. Gabi avea un ceas nou. — Îmi dai și mie puțin ceasul? Tata mi-a zis să nu-l dau la nimeni. — ți-e frică, nu-i așa? Gabi nu răspunse. Desenă cu vârful adidasului chenarul șotronului. Aruncă piatra și începu să sară, când pe un picior, când pe amândouă, în toate golurile încadrate în praf. Robert privea ceasul cum strălucește în lumină. Gabi se opri la căsuța șapte. Întotdeauna la șapte
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
În fața blocului coboram uneori să mă joc. Ne ascundeam unii de alții pe după mașini, la ghenă sau la uscătorie ca să nu vedem cum creștem. Până numărătoarea ajungea la zece, eram deja mari și ieșeam din ascunzători. Pe asfaltul pe care desenasem șotronul, ne-au crescut oasele. Eu voiam să le storc bine, ca să încapă iar în hainele de anul trecut, dar mama mi-a cumpărat haine noi. De la etajul unu, doamna Olga îmi spunea să nu mă mai cațăr pe gard
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și se așeză cât mai repede la o masă de unde putea vedea ușor cine pătrundea în acest spațiu nedeterminat, aproape cenușiu din cauza fumului gros de țigară. Cafeaua era fierbinte și destul de amară ca să îi incite simțurile. Din plictiseală începu să deseneze cu degetul arătător pătratele de pe fața de masă, apoi răsfoi o revistă din care nu avea de gând să citească nici un rând. Își repetă în minte planul, rece și calculat, nu trebuia să ezite nici o secundă. Sorbi și ultima picătură
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ridicătură de pământ din zonă. Sus, mai întâi s-au odihnit. Apoi, și-au făcut semnul crucii, au sărutat cenușa fostului lor copil, după care, au răspândit-o în zarea cerului, către dunga, care, roșie ca sângele, pe care o desena, la orizont, soarele, ce începe să răsară, ca și ieri, ca și alaltăieri, peste omenire. La borș, la tanti Anilina... Dincoace de pârleaz, Nicu Robustu tresări. Strigă, totodată, la vecina la care venise pentru a cumpăra un litru de borș
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
a construit cocioaba asta care datează cel puțin de pe vremea Potopului. Chiar cu ochii închiși, îi văd cu precizie cele mai mici unghere și mă simt apăsat de atmosfera ce domnește aici. Casă pe care n-o poți vedea decât desenată pe vechile truse de scris. Trebuie să-mi notez toate acestea ca să mă asigur că n-am fost indus în eroare, trebuie să explic toate acestea umbrei mele proiectate pe perete. Da, o singură satisfacție îmi rămânea, o foarte mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-mi notez toate acestea ca să mă asigur că n-am fost indus în eroare, trebuie să explic toate acestea umbrei mele proiectate pe perete. Da, o singură satisfacție îmi rămânea, o foarte mică satisfacție: între cei patru pereți ai camerei, desenam pe învelitori pentru truse de scris, îmi petreceam timpul cu o asemenea distracție ridicolă. Dar, după ce am văzut cei doi ochi, după ce am văzut-O pe Ea, am încetat cu desăvârșire să mai înțeleg sensul și valoarea oricărui efort sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]