792 matches
-
privitorului, ceea ce este în fapt o funcție majoră a publicității, pentru că, așa cum arată campaniile postmoderne care au eșuat, strategia prin care sînt exploatate elemente postmoderniste este riscantă. Așa se face că publicitatea, moda, consumul de bunuri, televiziunea și cultura media destabilizează în mod constant identitatea și contribuie la producerea unor identități mai fluctuante, mai fluide, mai schimbătoare pe scena contemporană. Și totuși, se observă procesul inexorabil de transformare a culturii în obiect de consum. Segmentarea pieței în cadrul numeroaselor campanii publicitate reproduce
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
producerea unor identități mai fluctuante, mai fluide, mai schimbătoare pe scena contemporană. Și totuși, se observă procesul inexorabil de transformare a culturii în obiect de consum. Segmentarea pieței în cadrul numeroaselor campanii publicitate reproduce și intensifică fragmentarea de care vorbeam și destabilizează identitatea pe care noile produse și identificări încearcă să o restabilească. Așadar, capitalul este cel care stăpînește așa-zisa fragmentare postmodernă, și cel care imprimă identitate, schimbare și mobilitate. Postmodernitatea nu este marcată de o ruptură cu economia politică și
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
contextualizează cultural invertirea, Mishima caută, cu rafinamentul estetului, proporția ideală dintre rațiune și fascinație, dintre îndoială, ca măsură a cunoașterii, și asumarea conștientă a propriei individualități. Narațiunea oscilează între acceptare și resentiment, într-un balans ce riscă în permanență să destabilizeze existența tânărului, angoasa sporindu-i pe măsură ce realizează că toate eforturile sale de "îndreptare" sunt sortite eșecului. Explorarea identității sexuale traversează zone întinse din imaginarul morții, romanul oferind o măsură justă a conexiunii eros- thanatos în forma ei primară. Nucleul atracției
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
acest roman este interesant tocmai datorită poveștii Veronicăi Manea și efectelor implicite pe care acest gen de ficțiune, filtrată prin conștiința unui povestitor secundar, le poate avea. Romanul este, așadar, o istorisire violentă despre cum țeserea unor texte iluzorii poate destabiliza un ascultător/ cititor naiv sau nepregătit. Intoxicarea cu povești este, după cum bine se știe, la fel de periculoasă precum cea cauzată de droguri. Ramona intră într-un teritoriu real/ imaginar alunecos, presărat cu nenumărate capcane. Se îndrăgostește de bărbații doamnei Manea, îi
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
un grad rezonabil de echitate socială și securitate, și pentru a menține scăzută rata șomajului. Neoliberalii, care au favorizat întotdeauna jocul liber al "forțelor pieței" și un rol minimal pentru stat în viața economică, au dorit să "restrângă" statul bunăstării, destabilizând astfel consensul social-democratic creat în majoritatea statelor occidentale în perioada postbelică. În timp ce guvernele occidentale au devenit mai preocupate de eficiență și productivitate, și mai puțin de bunăstare și justiție socială, puterea statului de a reglementa piața a fost erodată de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
lucrurile". "Interferențele textuale" se referă la relația suplimentară și reciproc constitutivă dintre diferitele interpretări în reprezentarea și constituirea lumii. Pentru a descifra interferențele textuale, postmodernismul folosește strategiile de deconstrucție și dublă citire. Deconstrucția Deconstrucția este un mod general de a destabiliza radical ceea ce se consideră a fi concepte și opoziții conceptuale stabile. Scopul acestui procedeu este să demonstreze efectele și costurile pe care le au conceptele și opozițiile înrădăcinate, să dezvăluie relația parazitală dintre termenii opuși și să încerce să le
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a demonstra cum textul, discursul sau instituția sunt coerente și consistente cu ele însele. Încearcă, pe scurt, să arate cum se constituie identitatea unui text, discurs, sau instituție. În loc să se mulțumească cu prima citire, monologică, cea de-a doua o destabilizează, punând accent pe acele puncte de instabilitate din text, discurs, sau instituție. Ea demască tensiunile interne și modul cum ele sunt acoperite (incomplet) sau excluse. Textul, discursul sau instituția nu sunt niciodată stabile în sine, ci întotdeauna vor avea elemente
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
mod concret experiența de zi cu zi, el este fenomenologic. Totuși, nu este vorba aici despre fenomenologia obișnuită. Poate fi numită cel mult o "cvasi-fenomenologie" deoarece, după cum s-a menționat deja, se ocupă în mod egal de explicarea condițiilor ce destabilizează fenomenul și amână actualizarea sa completă. În această secțiune va fi explicată "cvasi-fenomenologia" statului afirmată de postmodernism. Ea cuprinde patru elemente: (1) o analiză genealogică a "originilor" statului modern în violență, (2) o relatare a înscrierii limitelor, (3) o deconstrucție
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
politică" atrage atenția asupra multitudinii de erori și interacțiuni produse de globalizare, ce trec dincolo de frontierele statale. Înseamnă, de asemenea, a acorda atenție multitudinii de activități politice, economice și culturale ce produc o "deteritorializare" a vieții politice moderne; activități ce destabilizează paradigma suveranității. Argumentul acesta folosește în mare măsură lucrările filozofice ale lui Gilles Deleuze și Felix Guattari (1977, 1987). Ei au dezvoltat un nou concept de limbaj ce a fost folosit de teoreticienii postmoderniști ai relațiilor internaționale pentru a înțelege
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în cadrul statelor. În sfârșit, relația dintre sine și celălalt este și ea rezolvată în termeni de "membru al societății" și "străin", prieten și dușman (Walker 1995a: 320-1, 1995b: 28). În manieră deconstructivistă, preocuparea lui Walker (1993: 23) este de a "destabiliza [aceste] categorii aparent opuse arătând cum ele se constituie reciproc și sunt, totuși, mereu pe cale de a se dizolva una pe cealaltă". Efectul general al cercetării întreprinse de Walker asupra suveranității statului, coerent cu "prozaica politică" subliniată mai sus, este
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
magnitudinea și de semnificația evenimentelor din 11 Septembrie 2001 a dat un nou avânt perspectivelor feministe asupra relațiilor internaționale. Punând accentul pe actorii non-statali, pe popoarele marginalizate și pe conceptualizări alternative ale puterii, perspectivele feministe aduc, în lumea nesigură și destabilizată de după 11 Septembrie, un mod proaspăt de gândire și de acțiune. Până recent, domeniul Relațiilor Internaționale a studiat cauzele războiului și ale conflictului, precum și expansiunea globală a comerțului, fără a face vreo referire particulară la oameni. Într-adevăr, din cauza folosirii
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
echenozian se Îndulcește la Toussaint și devine umor de situație, aparent inofensiv, dar grăitor pentru incapacitatea de adaptare Într-o societate vampirizantă. În vreme ce Patrick Deville lucrează la reprezentarea simlacrului - paradoxal, Însă, conform lui Jean-Francois Lyotard, posibil - la nivel metanarativ și destabilizează, pe filieră beckettiană, identitatea subiectului și fiabilitatea percepțiilor sale (În Femeia perfectă, roman tradus la editura Dacia În 2002), Christian Gailly face Încă un pas spre depășirea celor douăzeci de grade În indiferența cărora personajele lui Echenoz sau Toussaint se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
animale exotice, insecte, piramide), vor contribui la Îmbogățirea butaforiilor sale romanești cu recuzite ce țin de zoologie, de fantastic, de SF, dar și de transcendențe zădărnicite de nimicuri cotidiene. Umorul debordant (“singura adevărată forță ofensivă și defensivă a omului” care “destabilizează pentru o clipă realitatea”), fantezia adesea cinică și seriozitatea de adâncime sunt principalele caracteristici ale romnelor sale. Debutează devreme, la 23 de ani, cu Mourir m’enrhume (Când mor fac guturai, 1987), povestea unui personaj parabolic, bătrânul domn Théo (numele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
deosebesc considerabil. Este ceea ce vom încerca să lămurim în continuare, căci dacă, în ambele cazuri, spectatorul se află într-o altă situație decât cea obișnuită, incidențele nu sunt aceleași. „Supravegherea” este întotdeauna asociată unei posturi polițienești, în timp ce „teatrul în teatru” destabilizează ficțiunea și produce un nesperat „efect de adevăr”. A vorbi despre „scena supravegheată” nu presupune aici, am anunțat-o de la început, examinarea tuturor textelor, ci mai degrabă identificarea ansamblului de proceduri și de dispozitive întrebuințate, în paralel cu reliefarea extremei
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care nici nu visase. În teatru, nici o strategie de supraveghere bazată pe schimbarea identității nu rămâne fără efect. Cel ce se angajează în acest gen de activitate nu va mai fi niciodată același, ceva îl va modifica ori îl va destabiliza. Partea de necunoscut la care va accede pe această cale va fi, până la urmă, mai importantă decât informațiile obținute și va antrena schimbări de identitate semnificative. Supraveghetorul de la sfârșitul supravegherii nu va mai semăna cu acela de la începutul ei... Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o altă identitate, poate fi dat la iveală un alt adevăr. Acestea nu ies însă la lumină în public, motiv pentru care supraveghetorul operează în spațiul restrâns al vieții particulare, strecurîndu-se în intimitatea supravegheatului sau recurgând la manevre capabile să destabilizeze omul în privința căruia există îndoieli sau care trebuie pus la încercare. Ca să obțină informații, supraveghetorul, cel mai adesea, nu adoptă o abordare frontală, directă, ci una ocolită, piezișă, prefăcută. Forța îi repugnă; el mizează pe inteligență, chiar dacă, mai apoi, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lecturi, unei interpretări. În Tartuffe, taberele își pândesc reciproc manevrele zilnice, capitalizează fiecare amănunt văzut sau auzit, dar, cu toate acestea, raportul de forțe dintre ele rămâne neschimbat. Supravegherea internă furnizează permanent informații și de o parte și de cealaltă, destabilizând uneori echilibrul, dar, în ciuda ei, relația Orgon-Tartuffe rezistă. În casă domnește o atmosferă de război rece. Oamenii știu totul unul despre altul, dar nimeni nu acționează atâta vreme cât capul familiei refuză să se implice. Așadar, trebuie nu numai ca acesta să
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
complexă a supravegherii constituie o trăsătură proprie oricărei puteri, a fortiori dacă e vorba de o putere totalitară, despotică. Monstrul vă vede... Supravegherea nu își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se explică prin depășirea diviziunii antinomice supraveghetor/supravegheat. Când supravegherea nu se mai joacă în doi, ci devine tripartită, cruzimea ei sporește. Nero, stăpân
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
tot atîtea trăsături care caracterizează rețelele "trece" mai ușor în public cu ajutorul acestei imagini a corpului. Lumea de canale, sateliți, cabluri, fibre optice, mesaje telematice, gestiune la distanță, ramificații posibile în toate sensurile, multifuncționalitatea transmițătorilor (ceea ce numim impropriu multimedia) nu destabilizează concepția lumii tradiționale, în măsura în care referința la corp rezistă, în arhaismul ei, inovațiilor tehnice. Un astfel de concept este unnul de trecere și aclimatizează spiritele la această retopire a elementelor tradiționale ale cunoașterii, care sînt cauzalitatea și linearitatea, determinismul și noncontradicția
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
nu are discernământ, oricât de matur s-ar comporta în majoritatea situațiilor. De asemenea, fiindcă își văd copilul inteligent și percep faptul că acesta poate înțelege multe, părinții prea singuri îi dezvăluie propriile lor probleme, depășind limita suportabilității acestuia și destabilizându-l emoțional. Alteori, părinții pedepsesc copilul pentru că „plânge prea mult” și „fără motiv” sau face pe el și nu cere la oliță. Câteva palme pentru corecție sunt, din păcate, considerate nu numai acceptabile, ci chiar necesare. Pedepsirea copiilor. Recurgerea la
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
plasa pe poziția de superioritate; argumente negative: vorbitorul prezintă părțile negative ale punctului de vedere al celuilalt pentru a-l devaloriza și a-l plasa pe poziția de inferioritate. argumente distructive: vorbitorul prezintă caracteristicile negative ale celuilalt pentru a-l destabiliza și a-i distruge punctul de vedere, iar rezultatul este că ambii se vor plasa pe poziții de inferioritate. Deci, la baza comportamentelor violente stă această luptă pentru poziția de superioritate care, din păcate, este cea mai folosită metodă de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
continuă să o servească, în spirit, întreținând teama, suspiciunea, nesiguranța în societate. Cui îi este frică, în fond, de pașnica voință a tinerimii studioase de a-și face respectat dreptul la o viață liberă și demnă? Cine are interesul să destabilizeze mereu situația, să producă aproape ciclic impresia că între haos și dictatură, fie și o dictatură mai blândă, nu e de ales? Cine alții decât cei care au făcut din destrămarea oricărei solidarități, din atomizarea sistemică a societății noastre întâia
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Proclamația de la Timișoara și în adeziunile produse de aceasta pretutindeni, e un fapt pe care oficialitatea nu-l mai poate ignora. Cum se explică însă teribila rezistență pe care i-o opune de atâta timp, chiar cu riscul de a destabiliza țara? Regimul comunist s-a impus în numele unei doctrine ce se voia definitivă și infailibilă. Orgoliul puterii l-a făcut nesimțitor la nevoile celor de jos și opac față de evenimentele în curs pe plan mondial. Stafia evocată de Marx acum
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ridicolului aneantizant. Pe această normă se sprijină sănătatea vieții publice oriunde aceasta constituie o preocupare destul de serioasă. De curând, un ministru francez cu lungi state de serviciu, care a crezut că poate monta o mascaradă publicitară, învinuind apoi presa că "destabilizează democrația", a fost silit să-și prezinte demisia. Într-o funcție publică, nu este îngăduită greșeala fără a se trage consecințele ei. Recent, P. Mladenov, președintele ales pentru "liniștea altui popor", a trebuit să demisioneze fiindcă a fost de părere
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
lui Umberto Eco "Semnul" și nu ne-am mai întîlni cu familiarele semnale rutiere, taxiuri (galbene la New York, inscripționate "tacsi" la București), reclame luminoase, mesaje cinetice, grafitti, afișe etc., ne-am simți frustrați, dezorientați, debusolați; întreaga noastră existență ar fi destabilizată, modificată, dinamitată. Îmi amintesc cu deosebită pregnanță o călătorie în Tirana postcomunistă în care am resimțit personal primejdia (de moarte) decurgînd din absența semnelor: într-o țară care pînă în 1989 nu cunoscuse automobilul (doar șeful statului poseda unul), unde
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]