2,261 matches
-
deja, rata divorțialității este invers proporțională cu acesta. Afirmația nu vine în contradicție cu cea anterioară, ce viza venitul și școlaritatea femeilor, deoarece în primul caz statisticile se referă la veniturile pe ansamblul populației, în funcție de statutul socioeconomic. La păturile sărace, destrămarea familiilor este practic mai mare decât numărul divorțurilor pentru că și abandonul marital e mai crescut. Pe lângăexplicația lui G. Becker (1991), se mai invocă faptul că cei din clasele de mijloc și superioare se căsătoresc mai târziu, fiind centrați pe
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
mare, cu atât și șansele de despărțire sunt sporite. Distanța culturală înseamnă școlaritate, capital cultural, dar și etnie. Diferențieri în disoluția maritală s-au constatat și comparând grupurile etnice între ele. În SUA, cuplurile de culoare sunt mai predispuse la destrămare. Controlându-se variabile-cheie (școlaritatea, statutul socioeconomic, vârsta etc.), s-a evidențiat determinația factorului etnic. Negresele divorțează mai mult, dar mai ales trăiesc separate de soț (fără a divorța). Întrucât ele se recăsătoresc mai rar, rezultă familia matrifocală, în care mama
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
ca și studiile sistematice arată că atât pentru parteneri, cât și pentru copii, față de un mediu familial „normal” tensionat, familia reconstituită este, în general, o soluție pozitivă. În privința copiilor se menționează ca beneficii ale familiei vitrege, care compensează cumva costurile destrămării familiei naturale, următoarele (Strong, DeVault, Sayad, 1998, p. 555): copiii au mai multe modele dintre care să aleagă, fiindcă în loc de o singură mamă și un singur tată au acum cel puțin trei părinți; o familie mai bogată cantitativ și calitativ
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
în regim poetic, a acelor parametri discursivi în care generația optzecistă își va impune „vocea” și, ulterior, „vocile”. Într-o investigare sumară, ar fi vorba de tipul de preluare a realului de către retorică; aceasta nu mai vizează finalitatea modernistă a destrămării realului ca real, corelabilă unei trădări împinse până la autonomizarea lui etanșă în spațiul poemului, ci, dimpotrivă, în noua schemă, realul este preluat și prelucrat în varianta intermediară a unui „mort viu”, a unui mutant cu regim dublu de existență. Realul
ROMOSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
reprezintă, dincolo de orice impuls critic, un gest recuperator: odată dispăruți boierii luminați, marile latifundii, traiul fastuos ce îmbina simplitatea cu rafinamentul occidental, nu poate urma decât decadența, ducând gândul la tristețea din Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, în care destrămarea unei lumi și reașezarea într-o nouă ordine socială nu aduc nimănui fericire. Nu întâmplător ultima secvență, venind după Ieșul decadenții, se deschide cu întrebarea Cine sunt ciocoii?. Dincolo de valoarea monografică, aceste scrieri rămân un reper important al memorialisticii românești
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
de iubire (1996) se menține în linia experiențelor traversate, în Recurs la iubire (1996) se întâlnesc semne ale destructurării motivelor anterioare. Notele de deznădejde sunt prezente și în Steaua de rouă (1999), eul liric supraviețuind parcă într-un univers în destrămare, apăsat de ploi și moarte. În același timp, se poate sesiza o revenire melancolică în spațiul altădată animat de cuvinte și de ființa iubitei: „O, ce frumos atunci suna / cuvântul, când te viscolea! / Stăteam și ascultam nătâng / silabele, trosnind, cum
ROTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289388_a_290717]
-
în special de importanța încrederii între parteneri, de rezistența cuplului. Un mic amănunt ascuns din viața soției declanșează în soț o dramă acută (Întâia sărutare, 1937), iar imixtiunea agresivă a unei femei dornice de aventuri duce o familie în pragul destrămării (Furtuna, 1937). Gratuit și lipsit de substanță e „poemul dramatic” Iluzia (1944), unde o fată se lasă sedusă de un bărbat pe care îl luase drept altcineva. Deși versificația e armonioasă, construcția dramatică e artificială, iar situațiile, potențial semnificative, sunt
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
exterminator (2002), sugerează încă din titlu altă viziune, s-ar spune oximoronică. Totuși fără modificări majore, dicțiunea poetică trimite acum la „retorica damnării”. Poemul e conceput ca „arc voltaic”, amintind iarăși de Lucian Blaga. Dominante sunt imaginile care vorbesc despre destrămare, dezechilibru, vinovată maculare și agonie, într-o dramatică încercare de reconciliere a contrariilor, ca în O moarte suntem: „Ești invocată/ Ori de câte ori ne întunecă/ O presimțire.// Ești prihănită/ Ori de câte ori vreo caravană a norilor/ Trimite flori de var/ Și acoperă vinișoarele copilului
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
O ist., III, 802-808; Traian Ungureanu, Înțelegerea istoriei, RL, 1988, 1; Gheorghe Glodeanu, Istorie și confesiune, TR, 1988, 5; Cosma, Romanul, I, 133-136; Mircea Iorgulescu, Umbrele părinților uitați, RL, 1989, 14; Gabriel Dimisianu, Sălcudeanu, RL, 1990, 36; Diana Adamek, Nuanțele destrămării, TR, 1991, 4; Adriana Iliescu, Jocul dragostei și al simulării, RL, 1991, 18; Aurel Martin, Realismul obiectiv, RL, 1993, 15; Sebastian Vlad Popa, „Atotduhovnicul înțelept”, CC, 1993, 5-6; Marian Barbu, Aspecte ale romanului românesc contemporan, Craiova, 1993, 221-232; Lovinescu, Unde
SALCUDEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289446_a_290775]
-
cristalizează solidaritatea de grup; d) stadiul performanței, când grupul, ajuns la maturitate, este preocupat de maximizarea prestației, de îndeplinirea cu succes a scopurilor propuse, dar și de satisfacțiile socioafective ale membrilor săi; e) faza de disoluție, în care, fiind anticipată destrămarea, membrii grupului slăbesc relațiile socioafective și nu mai sunt atât de interesați nici în activitățile implicate în rezolvarea de sarcini și în îndeplinirea funcțiilor de rol pe care le au. (Aici ar fi de consemnat că demotivarea poate surveni ca
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
socioafective și nu mai sunt atât de interesați nici în activitățile implicate în rezolvarea de sarcini și în îndeplinirea funcțiilor de rol pe care le au. (Aici ar fi de consemnat că demotivarea poate surveni ca un efect al previzibilității destrămării, dar ea poate constitui și o cauză a disoluției, determinată, la rândul ei, de alți factori.) Stadiile modelului de dezvoltare datorate lui B. Tuckman trebuie privite doar ca o schiță aproximativă a evoluției vieții unui grup. Nu la toate grupurile
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
numesc „contestatare”. Autorii apreciază că cea mai validă strategie metodologică este de a compara diferite episoade de acest gen petrecute în lume (de exemplu, revolta studenților chinezi din 1989, în Piața Tienanmen, unificarea Italiei în 1860, Revoluția Franceză din 1789, destrămarea URSS și altele), de a descifra actorii principali și traiectoria evenimentelor, într-un cuvânt „dinamicile mișcărilor contestatare” (care e și titlul cărții), și de a sesiza aspectele comune. Cu toate că în lucrare se bate mult moneda pe ideea originalității acestei opțiuni
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
passim; Manolescu, Lista, III, 155-162; Pop, Viață, 135-140; Eugen Dimitriu, Lovineștii, îngr. și pref. Constantin Severin, Suceava, 2001, 113-126, passim; Gheorghe Grigurcu, Un jurnal est-estic, RL, 2002, 50; Ileana Corbea, Nicolae Florescu, Resemnarea Cavalerilor, București, 2002, 67-143; Mircea Iorgulescu, Stenogramele destrămării, „22”, 2003, 721; Manolescu, Enciclopedia, 452-458; Dicț. analitic, IV, 579-581. M.S.
LOVINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287853_a_289182]
-
a criticului Eugen Porn. Apariția în noiembrie 1909 a revistei „Cumpăna”, sub redacția a patru membri ai comitetului - D. Anghel, Ilarie Chendi, St. O. Iosif, Mihail Sadoveanu - , pare multora o acțiune secesionistă și e cât pe ce să conducă la destrămarea societății. Ruptura dintre „dioscurii” Anghel și Iosif va avea și ea urmări nefavorabile. Activitatea rămâne, totuși, destul de intensă. În primele șase luni se organizează șezători literare la Ploiești, Buzău, Galați, Piatra Neamț, precum și un veritabil turneu în Bucovina. Se amenajează, de
SOCIETATEA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289772_a_291101]
-
Poeme fără timp (1994), unde notele sumbre se înmulțesc. Starea de angoasă e transpusă cu accente caracteristice unui discurs modern („acest peisaj e rupt/ e făcut din picăturile/ unui cer/ căzut peste noi”, Acest gând), totul situându-se sub semnul destrămării (prăbușire, sufocare, cădere, urlet). Și încrederea în „îngroparea în poem” (Văzduhul surd) parcă dispare, căci verbul se dovedește „orb” și „mut” (Febră), iar cuvintele au „moartea pe ele” (Roata durerii). Culegerile Fumul (1997) și Convoiul (1997) includ poeme ample, unde
STEROM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289927_a_291256]
-
sale, inclusiv Confesiunile, au fost scrise în secolul al IV-lea. Cu toate acestea, la Augustin găsim ceva nou și diferit de ceea ce caracterizase epoca lui Ambrozie și Ieronim: o nouă și tulbure realitate politică și socială, consecință a rapidei destrămări a imperiului după relativa pace de care se bucurase sub Theodosius, apare în ultimele opere ale lui Augustin, unde sînt prezente și puternice instanțe eshatologice sau, oricum, perspectiva unei noi societăți creștine, care nu mai era aceea din Imperiul Roman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și filozofice cele mai semnificative se adresează în schimb secolelor următoare. Această dualitate, această instabilitate care îi făceau pe oameni să resimtă în mod dureros precaritatea lumii și să nu se mai considere cetățeni ai vechii ordini la a cărei destrămare asistau acum cu toții, au fost sesizate întîi de Augustin și au constituit caracteristicile epocilor următoare, pînă la Grigorie cel Mare. Obișnuita împărțire de tip „viața” și „opera” la care recurg istoriile literare, adesea nefuncțională, devine de-a dreptul inutilă pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ungaria și Austria primite compensatoriu de România, incontestabil și tradițional teritorii românești, cu populație majoritar românească. Urmând logica Dianei Stanciu, Italia, Iugoslavia și Ungaria, de parcă zone din respectivele noi state n-ar fi fost luate cu japca de habsburgi, iar destrămarea monarhiei bicefale n-ar fi fost un proces previzibil, ireversibil și inevitabil, anunțat de decenii prin forța de nezdruncinat a faptelor. E de înțeles simpatia traducătoarei pentru Austro-Ungaria dar aceasta nu justifică o interpretare istorică abuzivă și nedreaptă. Oricum ar
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
armă,/ zdrobite într-un aer în care/ nu bate nici o cătare,/ nici o mătase." Tensiunea poetică atinge cote neașteptat de înalte ("un spital cu aripi rozalii") pentru ca apoi să se destrame nepăsător spre finalul secvenței, ca o țesătură fără tiv. Această destrămare face și ea parte din stilul poetei, care nu e o meticuloasă, fără să fie însă nici o explozivă fără noimă. Ceea ce atrage și farmecă e tocmai această aparență de vorbire firească în care tensiunea poetică are aerul unui straniu accident
Integrala poeziei Marianei Marin by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14997_a_16322]
-
al desfrânării, al slavei deșarte și al iubirii de argint” (3, 28). Biserica se va îndepărta de la tradiția profetică autentică, cea a Vechiului Testament, înscriindu‑se pe o traiectorie de declin ireversibil. Pe acest fond de „istovire” a lumii și destrămare a Bisericii, Beliar va coborî pe pământ, dând o lovitură decisivă întregii omeniri. „Iar la sfârșitul vremurilor, va coborî Beliar, el, prințul cel mare, regele acestei lumi pe care a stăpânit‑o dintotdeauna. Și va coborî din lăcașul său ca
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
am văzut, această realitate sau acest personaj misterios - ® 6∀ϑΞΠΤ</ϑ∈ 6∀ϑΞΠ≅< (2,7.6) -, în cazul nostru, ne sunt propuse două interpretări diferite pentru același simbol: fiara cu zece coarne devine atât simbolul imperiului, cât și cel al destrămării sale. În viziunea lui Irineu, timpul Bisericii era „pe jumătate scurs” în vremea lui Marcion (III, 4, 3). În consecință, până la eshaton rămâne puțin timp; predecesorii Anticristului lucrează deja în lume. Aceasta nu înseamnă însă că sfârșitul lumii bate la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
deci o proiecție firească și logică, la nivel eshatologic, al acelei „teologii a răbdării”, a maturizării, specifică episcopului lyonez. Să recapitulăm cele spuse până aici: Anticristul va fi un rege; el va guverna unul dintre cele zece regate apărute din destrămarea naturală a Imperiului Roman („imperiul de acum”, V, 26, 1); se va instala în templul din Ierusalim; va declanșa o luptă vicleană împotriva idolatriei, proclamându‑se el însuși Dumnezeu (idol suprem); „va schimba vremurile și legea” (Dan. 7,25) impunând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teamă - nimeni „acolo sus” nu îi supraveghează, pentru a‑i recompensa sau pedepsi. Pe de altă parte, existența sufletului și cea a trupului au aceeași durată. Ambele sunt țesături, grosiere sau fine, de atomi supuși distrugerii. Moartea nu este decât destrămarea finală a acestei țesături. Dat fiind că sufletul se dizolvă într‑o mulțime neutră de atomi, iar zeii nu sunt cu nimic preocupați de soarta omenirii, ce sens ar avea în cele din urmă o Judecată finală? Această superstiție trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oamenilor în apropierea eshatonului. Ea va fi de asemenea însoțită de o degradare politică și de un dezastru cosmic. La originea nenorocirilor exterioare, se află un rău interior, răul moral și psihologic. Cea de‑a doua etapă, vizibilă, va fi destrămarea celei mai importante entități politice, Imperiul Roman. Spre deosebire totuși de Hipolit, care dă dovadă, așa cum am văzut, de un antiimperialism mai degrabă teologic, Lactanțiu profesează, cel puțin în această primă etapă, pre‑constantiniană, un antiimperialism eminamente politic. Într‑adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
politice, Imperiul Roman. Spre deosebire totuși de Hipolit, care dă dovadă, așa cum am văzut, de un antiimperialism mai degrabă teologic, Lactanțiu profesează, cel puțin în această primă etapă, pre‑constantiniană, un antiimperialism eminamente politic. Într‑adevăr, în viziunea lui Hipolit, destrămarea Imperiului Roman constituie ultimul eveniment al istoriei lumii, eveniment care pune capăt oricărui regim politic, deschizând calea unei „cristocrații” paradisiace. În urma dispariției acestui ultim imperiu pământesc se va instaura „Imperiul” lui Cristos, Împărăția cerurilor. Lactanțiu are o perspectivă diferită asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]