2,549 matches
-
religioasă. Ideile care îl preocupă acum (expuse în Biblicele sau Notițe istorice, filosofice, religioase și politice asupra Bibliei, 1858, și în Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia, 1869) vădesc, în ciuda unor speculații confuze, aceeași înclinare spre o explicare unitară, dialectică a lumii. Esența vieții se reduce la coexistența elementelor perechi - unul activ și altul pasiv -, nu opuse, ca în dialectica hegeliană, ci complementare, elemente care se unesc într-o sinteză, alcătuind o „triadă” ce asigură armonia universului. Din această filosofie
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
în Echilibru între antitezi sau Spiritul și materia, 1869) vădesc, în ciuda unor speculații confuze, aceeași înclinare spre o explicare unitară, dialectică a lumii. Esența vieții se reduce la coexistența elementelor perechi - unul activ și altul pasiv -, nu opuse, ca în dialectica hegeliană, ci complementare, elemente care se unesc într-o sinteză, alcătuind o „triadă” ce asigură armonia universului. Din această filosofie eclectică au ieșit liniile esențiale ale gândirii lui H.-R. - cultul rațiunii care domină „materia” și haosul, aspirația spre absolut
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
Horia Liman, „Moartea vulturului”, „Lumea românească”, 1938, 241; Călinescu, Ist. lit. (1941), 856, Ist. lit. (1982), 942; Vasile Coroban, Profiluri literare, Chișinău, 1972, 229-239; Mihail Dolgan, Poezia moldovenească de azi și problemele vieții, Chișinău, 1987, 15-20; Eliza Botezatu, Poezia și dialectica vieții, Chișinău, 1988, 184-200; Scriitori de la „Viața Basarabiei”, îngr. Alexandru Burlacu și Alina Ciobanu, Chișinău, 1990, 66-69, 260-263; Eliza Botezatu, Bogdan Istru - anii ’60-’80. Poezia simplelor adevăruri, RLSL, 1992, 2, 3; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 177. M.Dg.
ISTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287638_a_288967]
-
lui Hobson, Lenin a încercat s) demonstreze c) rezultatele pe care Hobson le eticheta drept probabile erau produse necesare ale capitalismului. Pe deasupra, lui Lenin nu i-a displ)cut ceea ce Hobson a prev)zut și deplâns: imperialismul face parte din dialectica ce genereaz) decesul lumii capitaliste, sugând energiile statelor avansate și ascuțind antagonismele dintre ele, pe de o parte, și prin promovarea dezvolt)rii economice a zonelor subdezvoltate, pe de alta. Lui Lenin i se potrivește aici cu ușurinț) tiparul marxist
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
fie și numai datorit) faptului c) puterea unui stat nu se instituie într-un singur vector. Forță militar) este divizibil), în special în cazul statelor care și-o permit într-un grad înalt. Într-o lume nuclear), contrar unor aserțiuni, dialectica inegalit)ții nu are drept rezultat egalitatea efectiv) a statelor puternice și a celor slabe. Armele nucleare contracareaz) armele nucleare; ele mai servesc și la limitarea escalad)rii. Tentația unei ț)ri, de a angaja, tot mai mari resurse de
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
se arăta că sunt de neconceput 27. De fapt, contradicțiile sunt întrucâtva veridice, dar societățile, asemenea eroului mitic, încearcă să le uite28 sau, în cel mai rău caz, să și le explice 29, printr-un model logic care să depășească dialectica reciprocităților și excluderilor 30. De unde și ezitările discursului despre om: pe de o parte, o tendință care se întemeiază pe adevărul empiric a cărui geneză în natură și în istorie el o descrie; este o analiză de tip pozitivist în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
celălalt, exclusul, devine mai copleșitor, mai neliniștitor 140. De exemplu, secolul XIX aducând divizarea foarte clară între cei avuți și cei săraci, „periculoși“141, lupta de clasă din teoria lui Marx n-a fost, deci, rodul hazardului. Într-adevăr, o dialectică a neîncrederii, a înfruntării și a represiunii a sfârșit prin a produce un imaginar grotesc, în care celălalt, adică marea armată a „mizerabililor“, căpăta, în ochii elitelor, imaginea unei omeniri diferite și amenințătoare, degradată, irecuperabilă, potențial criminală 142. Dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Hegel, derivat tot din experiența Revoluției franceze, privește caracterul mișcării istorice, mișcare dialectică și necesară, de la revoluție la contrarevoluție, de la 14 iulie la 18 Brumar și Restaurație. Această mișcare are menirea să împingă istoria într-un sens irezistibil. În faimoasa dialectică hegeliană a Libertății și Necesității, preluată ulterior de marxism, cele două concepte termină prin a se concilia. Finis coronat opus. H. Arendt crede că această teorie este teribilă, dar și cea mai puțin suportabilă dintre toate paradoxurile gândirii moderne. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
impresionat prin cunoștințele sale pe romani. Acest „scit” cu maniere „întru totul romane” (cum îl va evoca prietenul său Cassiodorus, prim-ministru sub Theodoric și coleg „de cancelarie” cu Dionisie la școala mănăstirii Vivarium din Roma, unde cei doi predau dialectica) va tălmăci în latinește scrierile din patristica orientală (epistole ale lui Chiril al Alexandriei, Despre crearea omului de Grigorie Nyssis, scrieri ale lui Athanasie al Alexandriei, Grigorie Teologul, Vasilie cel Mare ș.a.), însoțind aceste texte cu prefețe substanțiale, aducătoare de
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
că imaginația acționează productiv În domenii a posteriori cum sunt cele aferente exercitării facultății de judecare estetice sau teleologice e, din punctul de vedere al lui Kant, un fel de accident inevitabil, de același tip cu manifestarea necesară, În domeniul dialecticii, a iluziei transcendentale. Dimpotrivă, pentru Humboldt, numai desfășurarea actuală a imaginației productive este cea care contează. Mai exact (și Îmi rog cititorul probabil obosit de această fastidioasă discuție să fie atent acum, căci urmează partea realmente importantă): pentru Kant, subiectivitatea
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aceea În care configurației de forțe a câmpului i se conferă statutul de coexistență fără interferare și cu un rol de punere În scenă a convențiilor care stau la baza faptelor instituționale (În sensul lui John R. Searle). Participanții la dialectica acestui spațiu delimitat sunt implicați În Împrospătarea surselor de legitimare a unor realități instituționale (parade, procesiuni, muncitorii În fabrică, studenții Într-o bibliotecă ș.a.), și care se lasă descifrată - aidoma unei fotografii sau unui tablou - integral sau la nivelul unor
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
și Japoniei, țări care deveniseră moderne prin „imitație”. Pragmatismul imitației lovinesciene nu eluda Însă punctul nodal al civilizației românești, faptul că aceasta conținea „forțe reacționare” care se opuneau modernizării. Viziunea lovinesciană transferă opoziția maioresciană generată de organicismul romantic Într-o dialectică a modernului și premodernului, o confruntare În care modernul poate ieși Învingător. Ceea ce s-ar fi petrecut probabil mai târziu, În absența impactului stalinizării și sovietizării, În cazul coagulării unei culturi care să nu fie „organică” cu statalitatea, cum demonstra
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Cimpoi, Disocieri, Chișinău, 1969, 184-202; Eliza Botezatu, Cheile artei. Studii asupra creației literare a lui George Meniuc, Chișinău, 1980; Mihail Dolgan, Crez și măiestrie artistică, Chișinău, 1982, 121-132; Eugen Lungu, Poetul armoniilor acunse, O, 1988, 4; Eliza Botezatu, Poezia și dialectica vieții, Chișinău, 1988, 122-163; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 173-175; A. Langa, [George Meniuc], în Literatura română postbelică. Integrări, valorificări, reconsiderări, Chișinău, 1998, 219-230; Popa, Ist. lit., II, 1185. M.Dg.
MENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288089_a_289418]
-
în spații exotice sau timpuri apuse și în vis, prin voluptatea senzorială și jocul gratuit al artei-capriciu. La originea configurației specifice a lirismului macedonskian stau reacțiile unei structuri psihice complexe, scindate interior („sunt și culme și abis”), și o complicată dialectică a compensațiilor interioare, la care participă deopotrivă sarcasmul amar și lucid, iluzia și mirajul idealului, etosul unei înfruntări sisifice a destinului și laitmotivul speranței. Egocentrismul, egolatria sunt corolare ale ideii romantice de damnare, dar în acest mit al poetului - dezmoștenit
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
întemeiază noblețea eroică a căutării înseși, chiar ducând la eșec: „Dar visu-i nu este un vis omenesc - / Și poamele de-aur lucesc - strălucesc -/ Iar alba cetate rămâne nălucă”. Sublimării în simbol a ecourilor propriilor ciocniri cu adversitățile, sugestiei de complexă dialectică, în care sacrificiul și fascinația sunt fețele aceluiași destin, poetul le adaugă un mare rafinament descriptiv, infuzat de oniric, și o ritmare de o muzicalitate obsesivă, dând una dintre marile poeme ale literaturii române (comparabilă cu Miorița, cu Luceafărul lui
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
este lupta pentru doctrinele cristologice, în special aceea care începe după Calcedon. Autori ca Sever de Antiohia scriu opere teologice de bună calitate, dar numai în măsura în care trebuie să se implice în controverse. Limbajul devine foarte tehnic; retorica și mai ales dialectica cea mai subtilă sunt puse în slujba dezbaterii cristologice. Dintre formele literare, în afară de tratatul teologic, adesea polemic, sunt mai cultivate cele mai potrivite pentru dezvoltarea unor argumentări teologice într-un context de politică ecleziastică dominat de definirea frontierelor și de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfârșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino /1963/, trad. it. Einaudi, Torino 1993 /retip./, pp. 67-68). Și Charles Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care i-au permis să situeze în vremea lui Justinian „sfârșitul epocii patristice” și să afirme: “într-un sens ce trebuie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
împărtășit în raport cu o realitate de ordin inferior; în același timp, și unu și altul rămân neîmpărțibili pentru că își conservă propria identitate, continuând să fie parte din unu. Structurarea ierarhică a universului pornind de la Dumnezeu elaborată de Pseudo-Dionisie e întemeiată pe dialectica lui Proclus cu cele trei etape: monê, proodos și epistrophê. În raport cu Tearhia, monê și proodos sunt redefinite ca unitate și diferențiere: „numim diferențiere (diakrisis) divină purcederile (proodoi) din Tearhie corespunzătoare bunătății sale” (Numele divine 2, 11: 649B). Făcând toate ființele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
486-491; Mincu, Eseu, 118-120; Eugen Simion, „Scrietorul” și poetul, RL, 1989, 27; Marian Papahagi, Despre cuvinte, TR, 1989, 32; Gheorghe Grigurcu, Luciditatea poetului, ST, 1989, 9; Manolescu, Lista, II, 411-412; Ioan Holban, În peștera literei, CRC, 1990, 6; Gheorghe Grigurcu, Dialectica golului, RL, 1996, 42; Munteanu, Jurnal, V, 190-192; Romul Munteanu, Bogdan Ghiu și poezia gramaticii, L, 1997, 12; Horia Gârbea, Bârfe și calomnii, CRC, 1998, 4; Dicț. scriit. rom., II, 405-406; Cistelecan, Top ten, 64-66; Iulia Alexa, Singura revelație - limbajul
GHIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287276_a_288605]
-
TR, 1975, 16; Val Condurache, Banalitate și profunzime. Mihai Giugariu, „Magdalena”, CL, 1975, 5; Raicu, Critica, 160-193; Nicolae Manolescu, Realism și romanesc, RL, 1978, 21; Ion Olteanu, „O vacanță atât de lungă...”, ST, 1978, 10; Iorgulescu, Firescul, 213-216; Elena Tacciu, Dialectica scrisului, RL, 1980, 30; Moraru, Semnele, 234-238; Mircea Iorgulescu, Ieșirea din cadru, RL, 1984, 10; Dana Dumitriu, Între reportaj și jurnal, RL, 1986, 27; Ion Bogdan Lefter, Palimpseste și melancolie, RL, 1988, 36; Cosma, Romanul, I, 241-244; Alex. Ștefănescu, Artă
GIUGARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287283_a_288612]
-
urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului. Autorul receptează erosul arghezian ca „un spațiu imaginar, având o configurație complexă și, firește, contradictorie, guvernat de o dialectică imprevizibilă, precum și, totodată, ca o invitație la explorarea unui teritoriu afectiv și spiritual a cărui contribuție la deslușirea creatorului său se va dovedi a fi printre cele hotărâtoare”. Nutrit de asimilarea profundă a direcțiilor criticii europene de ultimă oră, studiul
GUŢAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
devenit Înalt funcționar al RDG - și fratele lui Konrad Wolf, cineast și președinte al Academiei de Arte a RDG. În cazul profesorilor, trecutul de fost luptător În Spania, capacitatea retorica de a pară Întrebările ideologic stânjenitoare și stăpânirea sigură a dialecticii oficiale reprezentau principalele calități necesare și apreciate. Dacă diferențele naționale erau strict respectate În organizarea cursurilor, principalii responsabili ai școlii În probleme de ideologie, Înalți funcționari ai Kominternului, erau considerați cu toții „internaționaliști autentici”. Existau Însă foarte puține contacte Între grupurile
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
de „duh românesc” și de „braț voinicesc”. Mai interesant, discursul dedicat domnitorului Grigore Dimitrie Ghica la 30 iulie 1822 dezvoltă într-un stil mesianic, ce îl anunță pe acela al lui I. Heliade-Rădulescu, o filosofie a istoriei de inspirație iluministă. Dialectica istoriei se revendică de la antinomia bine-rău. Convertibilitatea celor două esențe determină evoluția ciclică a omenirii. „Roata veacurilor” este mișcată de alternarea stărilor de sărăcie (răul) și de bogăție (binele). Discursul se încheie cu o personificare a patriei, dând expresie mândriei
LAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287757_a_289086]
-
ofere familia este o proiecție a condiției de intelectual. În cazul multor familii, distribuite neuniform pe categorii și clase sociale, modelul familiei ca unitate pragmatic instrumentală cu funcții foarte prozaice (sex, buget, reproducere biologică) este cel predominant. Iată așadar ce dialectică subtilă persistă între indicatorii de subiectivitate ai satisfacției maritale și cei ai situațiilor obiective. Mulți părinți se plâng ce grea este viața de familie, după cum întâlnim persoane necăsătorite care se laudă cu lipsa lor de griji. Mecanismele de justificare a
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
socotit”. Ineditul perspectivei stă în identificarea unei zone de umbră în scrierile prozatorului ardelean, în structurarea căreia ar fi investită adevărata vocație: „Preferințele lui merg hotărât spre ceea ce iese din comun, spre originali, spre comportările mai aparte”. R. improvizează o dialectică a tipurilor de personaje, între „normali”, „obișnuiți” (personaje mediocre, simpli „mijlocitori de replici”) și „originali”, „demoniaci”. Pentru verosimilizarea teoriei câteodată se forțează chiar evidența. Scrisă tot într-un spirit pronunțat polemic, monografia Ion Creangă. O biografie a operei (1995; Premiul
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]