773 matches
-
în condițiile în care se formează în paralel vârtejul politic-social-economic ce antrenează și creează, în același timp, Europa. Vârtejul cultural este distinct de vârtejul istoric, deși interferează în permanență cu acesta." 67. O dialogică există în toate culturile, dar această dialogică, în majoritatea culturilor, a putut fi mai mult sau mai puțin închisă într-un cerc de dogme și interdicții, iar procesul său a putut fi mai mult sau mai puțin încetinit, frânat sau controlat. Specificul culturii europene rezidă în primul
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
fi mai mult sau mai puțin închisă într-un cerc de dogme și interdicții, iar procesul său a putut fi mai mult sau mai puțin încetinit, frânat sau controlat. Specificul culturii europene rezidă în primul rând în continuitatea și intensitatea dialogicilor sale, unde nici una dintre instanțele constitutive nu strivește sau extermină pe celelalte, și nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie apăsătoare. Antagonismul se află în cadrul fiecăruia dintre termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonisme interne între tendința sa critică și
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
culturii europene rezidă în primul rând în continuitatea și intensitatea dialogicilor sale, unde nici una dintre instanțele constitutive nu strivește sau extermină pe celelalte, și nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie apăsătoare. Antagonismul se află în cadrul fiecăruia dintre termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonisme interne între tendința sa critică și tendința sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalitatea închisă, și trebuie să se autocritice neîncetat, pentru a nu se autodistruge. De asemenea, umanismul european suportă și produce un antagonism profund
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
în producerea noului ca atare, ci în antagonismul dintre vechi și nou (noul de dragul noului se degradează devenind modă, superficialitate, snobism și conformism). Ceea ce contează în viața și devenirea culturii europene este întâlnirea fecundantă a diversităților, antagonismelor, concurențelor, complementarităților, adică dialogica lor. Aceasta este produsul-producător al cercului "turbionar", unde fiecare element sau moment este în același timp cauză și efect al întregului cerc, care se transformă într-o spirală nebuloasă. "Dialogica este cea care se află în inima identității culturale europene
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
europene este întâlnirea fecundantă a diversităților, antagonismelor, concurențelor, complementarităților, adică dialogica lor. Aceasta este produsul-producător al cercului "turbionar", unde fiecare element sau moment este în același timp cauză și efect al întregului cerc, care se transformă într-o spirală nebuloasă. "Dialogica este cea care se află în inima identității culturale europene, și nu unul sau altul dintre elementele sau momentele sale." 68 Acest punct de vedere face ca apartenența la Europa să fie o chestiune de alegere a fiecărei societăți, iar
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
lui M. Bahtin despre Dostoievski (1929). Cercetătorul rus și colaboratorul său V. N. Voloșinov foloseau termenul de dialogism pentru a defini relațiile dintre un anume enunț și enunțuri anterioare sau posterioare, fapt determinat de structura lor semantică și stilistică. Orientarea dialogică este "ținta firească a oricărui discurs [...]. Dar [...] solitarul Adam putea cu adevărat să evite această reorientare reciprocă în raport cu discursul celuilalt..."27. Din perspectiva pesimistă a lui La Bruyère: Totul a fost spus și am întârziat cu mai bine de șapte
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
care îmi dădea cuvântul... Și el rîdea citind, fățarnicul... Iar eu, ca un prost...Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea...n-o vei avea97! Acest fragment este centrat pe momentul enunțării și pe subiectivitatea locutorului. Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere sintactic, le identificăm datorită
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cit., 1981, p. 108. 33 Stendhal, Roșu și Negru (trad. de Gellu Naum), Editura Eminescu, București, 1970, p. 13. 34 Stendhal, Despre dragoste (trad. de Gellu Naum), Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 34. 35 "Cuvântul teatral este întotdeauna dialogic: enunțul teatral nu este atribuibil unui subiect unic; este absolut imposibil să existe în teatru un cuvânt care să aibă un singur enunțător; se poate întâmpla să aibă eventual doar un destinatar (un singur receptor), spectatorul. Rezultă deci că teatrul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și în ale oblăduirii nu voi să am tovaroși; șade și rău, părinte, să-ți pui mintea cu copiii.“ Faptele se petreceau în 1823; fără cunoașterea lor, nu am înțelege tonul polemic al prefeței din 1828 și nici structura ei dialogică. Așa-zisul „interlocutor imaginar“ de acolo, cum îl numim din obișnuință, nu e deloc un produs al imaginației. Prin Gramatica românească tipărită la Sibiu în 1828, simplificarea ortografică inițiată în clasele de la Sf. Sava ajunge la cunoștința generală. Dar în
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
nesfârșit (textul face trimitere la poetica simbolistă, refuzată însă: "De-atuncea nici/ fantome mari să trecă nu vor/ ținând de mâini fantomele mai mici.") și singura modalitate de recuperare a lor este, în manieră postmodernă, introducerea acestora într-un text dialogic, ironic și parodic. Tratarea ironică se regăsește la Constant Tonegaru aproape de fiecare dată când se abordează una din temele considerate multă vreme serioase, așa se procedează cu spleenul, cu motivul dublului, în fond cu poezia de introspecție: "Eram noi doi
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Book" Cortland Standard 26 Iunie 1999: 16, Associated Press Report. Applegate, Edd, ed. Literary Journalism: A Biographical Dictionary of Writers and Editors, Westport, CT: Greenwood, 1996. Asch, Nathan, Recenzie, New Republic 4 Septembrie 1935: 108. Bakhtin, M[ikhail], M., The Dialogic Imagination, Ed. Michael Holquist, Trad. de Caryl Emerson și Michael Holquist, Austin: U of Texas P, 1981. Ball, John, Introducere, Children of the Levee, de Lafcadio Hearn, Ed. O. W. Frost, S.l.: U of Kentucky P, 1957, 1-8. Barrett, William
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
artă ori chiar muzee), iar pe de altă parte creării unui nou mediu al investigației artistice, respectiv spațiul intersubiectivității. Potrivit lui Claire Bishop, aceste practici care au căpătat o varietate de nume: de artă angajată social, artă bazată-pe-comunitate, comunități experimentale, artă dialogică, participatorie, intervenționistă, bazată-pe-cercetare ori colaborativă sunt câtuși de puțin interesate de estetica relațională, cât mai curând de rezultatele creative ale activității colaborative, fie sub forma lucrului cu comunități pre- existente, fie sub forma stabilirii propriilor rețele interdisciplinare. Întrebuințarea situațiilor sociale
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
lucrării decât co-creatori, expunându-le astfel marginalizarea ca obiect al contemplației exoticității 259. Claire Bishop identifică aceste imperative post-estetice și în cartea lui Grant H. Kester, Conversation Pieces: Community and Communication in Modern Art (2004), potrivit căruia arta consultativă și "dialogică" ar presupune o schimbare a înțelegerii artei de la privilegierea experiențelor vizuale și senzoriale individuale la atenția acordată negocierii și schimbului discursiv. În consecință, interesul pentru angajamentul în înțelegerea esteticii ca formă de comunicare ar putea fi înlocuit de investigarea politicilor
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
comunicării politice. Teoriile, conform lui Gerstlé, rivalizează între ele în funcție de concepția lor asupra comunicării, politicului, a relației dintre ele, precum și după distribuirea accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele două pleacă de la o
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică, încă dominantă, care vede comunicarea politică ca pe o producție și transmitere de cunoștințe în mediul înconjurător, adică o comunicare-reprezentare. Ultimele două, adică abordarea interacționistă și cea dialogică, centrează comunicarea pe construcția semnificației prin acțiune reciprocă, în vederea construcției unei lumi comune, pozitive și normative, care face posibilă gîndirea spațiului public, adică o centrează pe o concepție praxiologică, în termenii lui Quéré. Utilizînd perspectivele lui Denis McQuail (4) asupra
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
reținerea, secretul, rutinarea, debitul etc. reglează natura și ritmul comunicării. Mobilizarea simbolică a susținerilor constă în practicile publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează o tradiție filosofică ce urcă pînă la Aristotel și care a fost caracterizată prin consubstanțialitatea dintre politic și comunicațional. Prin intermediul discursului, oamenii pot stabili puncte
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
Edelman atunci cînd vorbește despre reasigurarea simbolică (The Symbolic Uses of Politics). La capătul acestei confruntări dintre principalele modele teoretice disponibile, constatăm că delimitarea cea mai accentuată constă în opoziția modelelor comportamentalist și structuro-funcționalist, pe de o parte, constructivist și dialogic, pe de alta. Cele dintîi pleacă mai ales de la o concepție a comunicării văzută, înainte de toate, ca transmisie și circulație de informații. Următoarele înclină către semnificație și construcție unite în interacțiunea socială, spre a construi o lume comună pozitivă și
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé () [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
o operă literară care să aibă toate datele necesare pentru a putea fi reprezentată scenic, "trebuie să armonizeze două strategii: una este a literarității textului, cealaltă se referă la teatralitatea sa" (Popescu, 1987, p. 7), de aici și specificitatea discursului dialogic, respectiv monologic și a celui concretizat în didascalii. Mijloacele folosite sunt, așadar, cele ale scriitorului, însă cu viziunea punerii în scenă a textului scris. Organizarea demersului teatral devine, astfel, explicită ca intenție prin indicațiile scenice/indicațiile de regie, fără a
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
2002). Comunicarea educațională în context școlar. București: Editura Didactică și Pedagogică. Faber, A., & Mazlish, E. (2002). Comunicarea eficientă cu copiii. Acasă și la școală. Traducere de Irina Negrea. București: Curtea Veche Publishing. Felecan, D., & Manu Magda, M. (2010). Dialogal și dialogic: cazul enunțurilor incidente în limba română actuală. In Ionescu-Ruxăndoiu, L. (coord.). Dialog, discurs, enunț. In memoriam Sorin Stati (261-280). București: Editura Universității din București. Fine, D. (2008). Arta de a-ți cultiva noi relații: inițiază conversații, întreține-le, construiește relații
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
a) Întrebarea retorică valențele argumentative imanente întrebării sunt intens valorificate în cadrul limbajului politic, emitentul considerând în aceste situații că răspunsul este de la sine înțeles. b) Negația polemică reprezintă o strategie argumentativă bazată pe contestarea unui alt enunț și are caracter dialogic, replicativ și polifonic. c) Metafora cu rol argumentativ constituie un tip de strategie argumentativă care nu mai are rol ornamental, devenind semnificativă și cognitivă. Metafora se definește printr-un transfer de semnificație și o tranzacție între contexte eterogene. d) Amplificarea
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
o practică pe care le-o impunem"444. Pe aceeași linie de interpretare, a intertextualității fundamentale, Daniela Rovența-Frumușani apreciază că "genurile și discursurile nu constituie complexe impermeabile unele în raport cu celelalte, că enunțurile nu sunt niciodată monade, ci ochiurile unui lanț dialogic continuu, că textele se interreflectă, intercitează, sunt pline de rapeluri, ecouri și prefigurări de varii orizonturi"445. Rod al obișnuinței jurnalistului de a face trimiteri frecvente la alte texte, dimensiunea intertextuală a publicisticii eminesciene devine o trăsătură distinctă a scrisului
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
considerat individual, ca text de sine stătător, dar și ca parte componentă a ansamblului publicistic, implicată într-o rețea complexă de relații intertextuale. Raportarea la întreg contribuie la decelarea unor constante topografice definitorii pentru stilul jurnalistic, fiind încurajată de caracterul dialogic al scrisului eminescian. La nivel semantic, cercetarea fenomenelor de semie și polisemie, a elementelor care generează ambiguitate în planul semnificațiilor limbajului politic, și investigarea aspectelor de semantică intensională, respectiv de semantică extensională, au evidențiat capacitatea limbajului publicistic eminescian de a
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cărui studiu consacrat "discursului în roman" constituie o veritabilă schiță pentru o (socio)stilistică a discursului repetat. Reproșându-i stilisticii tradiționale preocuparea obsesivă față de unitatea discursului, teoreticianul afirmă că, în raport cu poezia, "specificul stilistic al genului romanesc" constă în aspectele sale "dialogice" și "plurilingve": "stilul romanului este o îmbinare de stiluri; limbajul romanului este un sistem de "limbi""141. Remarcabile, mai ales în contextul epocii, sunt tentativa stilisticianului de a sistematiza această pluralitate de "limbi", care este aproximată într-o manieră apropiată
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
diafazic (cercetătorul rus vorbește despre o "stratificare" determinată de "genuri", despre una "profesională" și despre una "socială"142), precum și demersul de tipologizare a "procedeelor creării imaginii limbajului în roman", pe care Bahtin le clasifică în trei categorii principale: "hibridizarea", "corelația dialogică a limbajelor" (subcategorizată, la rândul ei, în "stilizare", "variație" și "parodie") și "dialogurile pure"143. Desigur, din perspectivă actuală i s-ar putea reproșa stilisticianului asimetria artificială pe care o stabilește între poezie și roman (monolingvism vs. plurilingvism), dar și
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]