772 matches
-
asumare + dinamitare a convenției) gluma ține de principiul complementarității, considerat de Bohr drept componentă esențială a epistemei secolului XX ca instanțiere de structuri de tip polemic. Dată fiind natura dialogică a obiectului considerat (regula și transgresarea ei), demersul va fi dialogic în maniera abductivă a lui Peirce: du-te vino între ipoteză și datele concrete care o validează sau infirmă. Punctul de vedere va fi pragmatic; vom încerca să răspundem la întrebarea " Cum înțelegem glumele ?" și să oferim repere pentru un
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
este consecutivă suspendării voluntare a unei evidențe (evidență în genere accesibilă unei comunități culturale dar inaccesibilă alteia, ceea ce explică particularismul național sau regional al comicului, precum și perimarea rapidă a umorului ad hominem). Considerăm că esența glumei constă în dedublarea sa dialogică: la nivelul enunțării există doi actori complici: A1, emițătorul, dotat cu "savoir" (lingvistic, retoric și enciclopedic) și "faire croire", și A2, receptorul, posesorul unui "savoir-faire" interpretativ care îi permite să acceadă la sensul ascuns (implicit) al glumei, iar la nivelul
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
1994:10) cu noile concepte de : schimbare societală, reformă, (democratizare și economie de piață), autonomie (D. Sandu, 1996:255 ), emergența unei noi ordini post-tradiționale, reconstruirea solidarității prin reconcilierea autonomie/ interdependență, politică generativă (make things happen A. Giddens, 1994:10), democrație dialogică. Democratizarea dialogului ca formă radicală de democrație "avansează în măsura în care relațiile sînt instaurate prin dialog și nu impuse prin structura puterii" (A. Giddens, 1994:16). Această optimizare a participării, "democratizare a democrației" nu poate fi realizată decît prin restructurarea relațiilor intersubiective
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
că același obiect al lumii reale se numește într-o limbă casă, în alta house, maison, Haus etc.). ARGUMENTARE Ansamblu de tehnici discursive ce permit crearea sau sporirea adeziunii interlocutorilor la ideile ce le sînt prezentate. Argumentarea este un discurs dialogic (celălalt fiind o prezență permanentă ce modulează selectarea temelor abordate, a genurilor discursive etc.), inferențial (marcat de implicituri conversaționale, completate de interlocutor prin calcule interpretative) și acțional (vizînd reconfigurarea epistemică și ulterior comportamentală a interlocutorului). ARTICULARE Decuparea "realității" lingvistice în
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
timp), pronume și adjective pronominale deictice, aserțiuni, reflecții, judecăți de valoare atribuite eului liric etc. - Tipurile de discurs specifice sunt monologul liric (mod de expunere care diferențiază genul liric de celelalte genuri literare), monologul adresat (invocația retorică) sau autoadresat, discursul dialogic, discursul evocator etc., în care există o identitate între eul enunțiator și eul enunțului. Pentru lirica eului, cele mai numeroase exemple pot fi selectate din teritoriile romantismului (M. Eminescu, Sara pe deal, Floare albastră etc.) sau ale simbolismului (majoritatea poeziilor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
facă acțiuni care au rezonanță fizică într-o galerie situată la distanță. În cadrul acestora, pasivitatea și contemplarea estetice cedează locul interactivității și teleprezenței, proximitatea și distanța, absența și prezența devenind concepte interșanjabile și fluide. Pe de altă parte, evidențiază interacțiunea dialogică dintre diferite specii, reconsiderând noțiuni ale identității umane, ale subiectivității biogenetice și ale responsabilității pentru celălalt, problematici ale evoluției și ale drepturilor animalelor. În acest stadiu biodigital, al ființei intermediare și hibride, corporalitatea și natura se conjugă cu artificialitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
într-o lume postumană. De pildă, în instalațiile teleprezenței/teleacțiunii și ale transgenezei, artistul intervine în procesul genetic sau în cel al comunicării umane, animale și robotice. Arta transgenică, ca abordare estetică a relației dintre biologie, tehnologia computerului, etică, interacțiune dialogică și Internet, devine obiectul/subiectul din „Genesis” (1999Ă, de la Center for Contemporary Art din Linz, Austria. Urmărind să chestioneze supremația omului asupra naturii și a celorlalte viețuitoare (așa cum se regăsește aceasta în pasajele genezei din Biblieă, „Genesis” constă într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
angajament ferm și responsabilitate pentru noua formă de viață astfel creată. Preocupările etice sunt supreme în orice lucrare de artă, și ele devin și mai cruciale în contextul bio artei. Din perspectiva comunicării între specii, arta transgenică necesită o relație dialogică între creatură/opera de artă și cei care vin în contact cu ea (Kac, 1998, onlineă. Una dintre ipostazierile artei transgenice, „GFP Bunny”, este o lucrare realizată în 2000 și expusă prima dată în Avignon, Franța; în 2001-2002, lucrarea este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
-ul recombinat poate fi trecut la generația următoare. Artistul devine în mod literal programatorul genetic care poate crea forme de viață scriind sau alterând acest cod. Odată efectuate crearea și procrearea mamiferelor bioluminiscente și a altor creaturi în viitor, comunicarea dialogică dintre specii va schimba profund ceea ce în mod curent înțelegem prin artă interactivă (Kac, 1998, onlineă. Dincolo de toate problematicile particulare, concepția generală a tehnoartistului este că arta transgenică poate oferi omului șansa de a înțelege ce înseamnă a fi o
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lui Haraway, „we are the cyborgs”, reformulând accepția pronumelui personal „noi” în contextul conectării identitare și al pericolului imperializării unei (singureă figurații de identitate. Prin urmare, astfel de perspective care cuplează feminismul digital la postcolonialism urmăresc introducerea unei viziuni plurale, dialogice și democratice asupra identității (o metodă de „dezidentificare” - vezi Gajjala, 2001Ă, dincolo de paradigma existențială și culturală de tip excludere, negare și respingere. Analizează situațiile de marginalizare online, circumstanțe care repetă problemele similare din spațiul realității fizice, cartografiază prezența sau absența
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
interpretare. ¶N. Friedman 1955b; Genette 1980; Lintvelt 1981 [1994]; Prince 1982; Romberg 1962; Souvage 1965. Vezi și MOD DRAMATIC, TIP NARATIV NEUTRU, PUNCT DE VEDERE, VIZIUNE. narațiune de gradul al doilea [second-degree narrative]. Vezi NARAȚIUNE METADIEGETICĂ. ¶Genette 1980, 1983. narațiune dialogică [dialogic narrative]. O narațiune caracterizată de interacțiunea mai multor voci, conștiințe sau păreri despre lume, nici una din ele unificîndu-le sau fiind deasupra celorlalte (avînd mai multă autoritate decît ele); o NARAȚIUNE POLIFONICĂ. În narațiunea dialogică, în opoziție cu NARAȚIUNEA MONOLOGICĂ
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
N. Friedman 1955b; Genette 1980; Lintvelt 1981 [1994]; Prince 1982; Romberg 1962; Souvage 1965. Vezi și MOD DRAMATIC, TIP NARATIV NEUTRU, PUNCT DE VEDERE, VIZIUNE. narațiune de gradul al doilea [second-degree narrative]. Vezi NARAȚIUNE METADIEGETICĂ. ¶Genette 1980, 1983. narațiune dialogică [dialogic narrative]. O narațiune caracterizată de interacțiunea mai multor voci, conștiințe sau păreri despre lume, nici una din ele unificîndu-le sau fiind deasupra celorlalte (avînd mai multă autoritate decît ele); o NARAȚIUNE POLIFONICĂ. În narațiunea dialogică, în opoziție cu NARAȚIUNEA MONOLOGICĂ, părerile
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
METADIEGETICĂ. ¶Genette 1980, 1983. narațiune dialogică [dialogic narrative]. O narațiune caracterizată de interacțiunea mai multor voci, conștiințe sau păreri despre lume, nici una din ele unificîndu-le sau fiind deasupra celorlalte (avînd mai multă autoritate decît ele); o NARAȚIUNE POLIFONICĂ. În narațiunea dialogică, în opoziție cu NARAȚIUNEA MONOLOGICĂ, părerile, judecățile și chiar cunoștințele naratorului nu constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat, ci numai o contribuție între altele, o contribuție care se află în dialog cu (o parte dintre) personaje și este adesea mai
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
altele, o contribuție care se află în dialog cu (o parte dintre) personaje și este adesea mai puțin semnificativă și sensibilă decît contribuția acestora. După Bahtin, proza lui Dostoievski (de ex., Frații Karamazov) oferă un foarte bun exemplu de narațiune dialogică. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]; Pascal 1977. narațiune focalizatoare [point-of-view narrative]. O narațiune cu PUNCT DE VEDERE INTERN. ¶Pascal 1977. narațiune heterodiegetică [heterodiegetic narrative]. O narațiune al cărei NARATOR nu-i un personaj în situațiile și evenimentele povestite; o narațiune
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. narațiune monologică [monologic narrative]. O narațiune caracterizată de o voce sau conștiință unificatoare, superioară altor voci sau conștiințe din narațiune (Eugénie Grandet, Povestea a două orașe). Într-o narațiune monologică, în opoziție cu NARAȚIUNEA DIALOGICĂ, părerile, judecățile și cunoștințele naratorului constituie autoritatea ultimă în raport cu universul reprezentat. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]; Pascal 1977. narațiune naturală [natural narrative]. O narațiune care are loc spontan în conversația de zi cu zi, "normală". Se presupune că termenul deosebește
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
caracterizată de atitudinea de detașare a naratorului față de situațiile și evenimentele povestite. 2. O NARAȚIUNE COMPORTAMENTISTĂ. ¶Brooks, Warren 1959; Hough 1970; Magny 1972; Romberg 1962; van Rossum-Guyon 1970. Vezi și MOD DRAMATIC, NARAȚIUNE SUBIECTIVĂ. narațiune polifonică [polyphonic narrative]. Vezi NARAȚIUNE DIALOGICĂ. ¶Bakhtin 1981 [1982], 1984 [1970]. narațiune previzibilă [predictive narrative]. O narațiune în care NARAȚIA precede NARATUL în timp; o narațiune caracterizată de NARAȚIE ANTERIOARĂ: "Ai să-l omori pe tatăl tău și ai să te însori cu mama ta". ¶Genette
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
théorie des textes poly-isotopiques. "Langages" 31: 53-63. Austin, J. L. 1962. How to Do Things with Words. New York: Oxford University Press. [Austin. 2003. Cum să faci lucruri cu vorbe. Trad. Sorana Corneanu. Pitești: Editura Paralela 45.] Bakhtin, M. 1981. The Dialogic Imagination. Trad. Caryl Emerson, Michael Holquist. Austin: University of Texas Press. [Bahtin. 1982. Probleme de literatură și estetică. Trad. Nicolae Iliescu. București: Univers.] . 1984. Problems of Dostoevsky's Poetics. Trad. Caryl Emerson. Minneapolis: University of Minnesota Press. [Bahtin. 1970. Problemele
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
le langage. Paris: Armand Colin. Kermode, Frank. 1967. The Sense of an Ending. New York: Oxford University Press. Kintsch, Walter, Teun A. van Dijk. 1975. Recalling and Summarizing Stories. "Language" 40:98-116. Kloepfer, Rolf. 1980. Dynamic Structures in Narrative Literature: The Dialogic Principle. "Poetics Today" 1:115-34. Köngäs-Maranda, Elli, Pierre Maranda. 1971. Structural Models in Folklore and Transformational Essays. The Hague: Mouton. Kristeva, Julia. 1969. Semeiotikè: Recherches pour une sémanalyse. Paris: Seuil. [Kristeva. 1980. Semiotica: Știință critică și/sau Critică a științei
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
2. Războaiele noastre culturaletc "2. Războaiele noastre culturale" Rămâne, după toate cele de mai sus, o mare problemă: orientarea culturală, ideologică, socială și politică. Adică exact ceea ce se obține mai greu, mai încet, mai nesigur. și se poate obține numai dialogic (în sensul lui Bahtin), prin „dialogul social”, sau în fine „prin dialogul generalizat”, formula fericită a lui Mihai șora pentru a desemna mediul de formare prin „acțiune comunicativă” (cu sintagma lui Habermas) a societății deschise. După „revoluția” din 1989, publicațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Ihud, care promova ideea unui stat binațional (arab-evreiesc). Cartea cea mai influentă a lui Buber, Ich und Du (1923; ed. rom.: Eu și tu, traducere de ștefan Aug. Doinaș, Humanitas, București, 1992), este deopotrivă o teologie și o antropologie filozofică dialogică, în care credința religioasă înseamnă o întreagă viață de dialog între om și Dumnezeu, un Dumnezeu revelat în existența cotidiană (teza i-a influențat mult pe marii teologi protestanți Paul Tillich și Walter Nigg). Omagiindu-și cu multă căldură fostul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
legăturilor interumane nu există individualitate: cum am spune astăzi, după Freud, dar fără a subscrie neapărat la psihanaliză, nu există identitate fără alteritate. Reformulând: suntem produsul alterității constitutive, ea însăși un produs al intersubiectivității; subiectivitatea umană însăși e reflexivă și dialogică, este o intersubiectivitate. și, reflectează Buber, legăturile interumane nu sunt o chestiune de alegere liberă individuală, ci mai curând un dat al destinului personal, al istoriei și al culturii. Sesizând pericolul plasării individului sub dominația comunității (tradiționale), Etzioni ia distanță
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
l-am coordonat împreună cu Aurelian Crăiuțu (Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai șora, Nemira, București, 1997), contribuțiile coordonatorilor. Textul meu a fost reluat în Exercițiul distanței, unde am arătat, între altele, că șora propune multe elemente de mediere dialogică între societate și comunitate, de la prietenie la instituțiile societății civile, regândind astfel eterna problemă a structurilor/instituțiilor/puterilor intermediare; astfel, filozoful depășește comunitarismul nostalgic românesc, ruralist și regresiv (versiune indigenizată a organicismului), deși gândirea sa politică rămâne un comunitarism organicist
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la doctrina liberală? În termeni mai dramatici: de ce sunt intelectualii atrași mai curând de tiranie decât de libertate? Asemenea întrebări nu sunt noi. Le-au pus deja anticii, înainte și după vizitele lui Platon la Siracuza, Xenofon formulând în maniera dialogică socratică una din cele mai durabile analize ale tiraniei, Hieron - sau Tyrannicus. În acel text, poetul Simonides discută relaxat, dar deseori din unghiuri neașteptate, cu tiranul Hieron, fostă persoană „privată” (deci având privilegiul ambelor experiențe, om de rând și tiran
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comunicării politice. Teoriile, conform lui Gerstlé, rivalizează între ele în funcție de concepția lor asupra comunicării, politicului, a relației dintre ele, precum și după distribuirea accentului pe aspectul pragmatic, simbolic sau structural. Autorul sintetizează pluralismul teoretic în patru perspective: comportamentistă, structural-funcționalistă, interacționistă și dialogică. Primele două disociază comunicarea de politică, privilegiind comunicarea și aspectele pragmatic și structural, în timp ce ultimele două perspective mizează, mai curînd, pe consubstanțialitatea politicii și comunicării, privilegiind, în același timp, aspectul simbolic, dar și cel pragmatic. Primele două pleacă de la o
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
de informație sau, pentru a utiliza termenii lui Quéré, pe o concepție epistemologică, încă dominantă, care vede comunicarea politică ca pe o producție și transmitere de cunoștințe în mediul înconjurător, adică o comunicare-reprezentare. Ultimele două, adică abordarea interacționistă și cea dialogică, centrează comunicarea pe construcția semnificației prin acțiune reciprocă, în vederea construcției unei lumi comune, pozitive și normative, care face posibilă gîndirea spațiului public, adică o centrează pe o concepție praxiologică, în termenii lui Quéré. Utilizînd perspectivele lui Denis McQuail (4) asupra
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]