6,039 matches
-
pentru a verifica fidelitatea soțiilor. Că rezultatul se va dovedi dezastruos, lăsăm să deducă sau să verifice cititorii. Remarcabil în volumul - de două ori subțire și de două ori plăcut - alcătuit de Matei Călinescu este, anticipam mai sus, o formă discretă de diagnostic. Dintr-o postură de winner, cu întreaga distincție a reușitei și cu demna tristețe a intuiției precise, criticul literar american înțelege ca nimeni altul amurgul cultului matein. Și nu atât din pricina uniformizantului discurs analitic școlar, ci - cred eu
De la Evanghelii la patristică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208]
-
acest amplu filtru critic. Adică ar obtura lucid tocmai misterul decadentist, ritualul mnemotehnic, recitarea evlavioasă în care stătea, de fapt, elitismul Clubului postulat de Ion Barbu. De două ori, bine disimulat, regretul acestei mutații iese la suprafață sub forma unor discrete iluzii. Întâi în prefața care fixează traiectoriile analizei: Sunt modeste contribuții la un posibil dicționar Mateiu I. Caragiale, de care, în orele mele de lectură sub semnul reveriei erudite, aș fi avut mare nevoie. Îmi place să cred că inițiativa
De la Evanghelii la patristică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8883_a_10208]
-
mult decît putea prinde ochiul... păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armăsarii nechezau jucîndu-se prin rariște..." (Cîntarea României XIII). Oricum, marșul eroic intonat de trîmbițele Cîntării României era tot ce i se potrivea mai puțin discretului și pudicului Alecu Russo, înclinat mai curînd spre melodia șoptită. Scrierile în limba franceză rămase în manuscris atestă o notabilă capacitate a lui Russo de a-și depăși epoca. Scriitorul ni se înfățișează întreg și fără fard în paginile franceze
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]
-
șopârlă, două și cartea devenea interesantă. Cine se pricepea la lucrături de acest fel avea două categorii de șopîrle. Una, mai vizibilă, de sacrificiu, despre care eventual povestea apoi prin tîrg, cum i-a fost ucisă de cenzură, iar cealaltă, discretă, încît era nevoie de multă bunăvoință din partea cititorului pentru a o recunoaște ca atare. Cele mai sigure erau, la un moment dat, șopîrlele istorice, din care trăiau romanele lui Lăncrănjan. Scria omul despre România anilor 50 - se bucurau și foștii
Șopîrlele de altădată by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8901_a_10226]
-
odată cu depozitarii lor." Cum să te îmbogățești rapid Un bun interviu a realizat, în nr. 160 din SUPLIMENTUL DE CULTURĂ, tînăra poetă și publicistă Elena Vlădăreanu (mai puțin acidă, aici, decît ne-a obișnuit), cu încă-tînărul prozator Bogdan Popescu. Prezență discretă în paginile publicațiilor noastre, Bogdan Popescu este unul dintre cei mai originali scriitori ai ultimilor ani, autor a două cărți care au surprins și au încîntat critica. Interviul pornește de la romanul său apărut la Polirom, Cine adoarme ultimul, înscris de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8925_a_10250]
-
evoluția literaturii române. Afinitățile, semnalate de critic, cu abordările epice ale unor scriitori de calibrul lui Caragiale sau Creangă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, oferă un răspuns implicit la această dilemă. Scrisă cu inteligență, iradiind o discretă simpatie la adresa eroului ei, monografia Constantin Negruzzi de Gabriel Dimisianu readuce în atenție figura unuia dintre părinții fondatori ai literaturii române moderne, căruia istoriile noastre literare nu i-au consacrat încă locul pe care îl merită.
Costache Negruzzi, precursorul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9809_a_11134]
-
este Spiritul. Restul nu-i decît conturul amplu al unui desen pe bolta cerească. După Brâncuși, Max Dumitraș afirmă din nou, prin aceste propoziții eliptice, că sculptura a ieșit de sub determinarea lui Newton și s-a așezat, cu o măreție discretă, în ecuația la fel de eliptică a lui Enstein, în aceea care concentrează întreaga epică a Relativității generalizate.
Max Dumitraș sau despre sculptura Zen by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9825_a_11150]
-
pipă stinsă în mână și discută discret cu vreun prieten de demult sau cu vreun admirator ocazional. Apoi, a avut neșansa de a-și publica mai toate cărțile din epoca tranziției la edituri onorabile, dar cu strategii de marketing mai discrete, care nu au reușit să dea momentului literar importanța cuvenită. De aceea, ele au rămas aproape necunoscute marelui public. Pe acest fond de aproape uitare, gestul redacției "Observator cultural" de a-l omagia, în urmă cu o săptămână, pe Mircea
Să nu-l uităm pe MHS! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9832_a_11157]
-
la Lisabona spre finele secolului trecut. De la primul contact cu lumea lusitană concretă, mi-am dat seama că aceasta s'a autoedificat în timp tocmai printr'o acută voință de singularizare. Nu la modul clamoros-ostentativ, ci prin acțiune tenace, meticuloasă, discretă dar inflexibilă. De-a lungul secolelor, această sedimentare identitară a generat o amprentă stilistică de o frapantă originalitate, recognoscibilă (dintre toate artele) cu precădere în arhitectură: ancadramentele ferestrelor și volutele bisericilor; pinaclurile montate pe colțurile acoperișurilor; fațadele și curțile interioare
Frânturi lusitane - Tărâm al ambianţelor faste by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/9848_a_11173]
-
aici - pe terenul Generalului I.Odobescu, tatăl lui Al.Odobescu, arhitectul Ion Mincu construiește în 1890 Școala Centrală de Fete, una dintre cele mai superbe arhitecturi în stil național. Desenul fiecărei case, vile, schițele, fotografii din timpul construcțiilor - emoționante - povestea discretă a familiilor, proprietarilor, fotografii de astăzi, studiul comparativ cu zone urbanistice asemănătoare de la Paris, de pildă, imagini cu detalii prezentînd elemente eclectice-lucarne, intrări principale, grilaje, sere, marchize, fotografii în sepia de atunci, din Bucureștiul dintre 1900 și 1933, toalete de
Drama oraşelor româneşti by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9886_a_11211]
-
denivelează, nu se epuizează. Harul de parodist al autorului, prezent de altminteri la modul copios în revistele literare, e indiscutabil. De remarcat un bun simț care-l împiedică a luneca în trivialitate, făcînd ca stihurile hazlii să păstreze, cu o discretă deferență, răsfrîngerea originalului reprodus de fiecare dată spre a îngădui comparația. Binecunoscuta Noapte de vară a lui G. Coșbuc are aerul a se prelungi cu bonomie în satul actual, vag "modernizat": "Soarele apune numai/ Pe la nouă și un sfert,/ înserarea
Poeţi din Nord (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9903_a_11228]
-
tot. Nicăieri - nimic." A treia dimensiune e evadarea. Imposibilă, de neașteptat. Notele scurte, zile în zece rînduri, sînt de citat aproape în șir. Fragmente dintr-o axă, care trece prin ipoteză și înțeapă, paralizînd-o, voința. Sar la ultima frază, mesaj discret către un cititor cu simțul golului și al neputincioasei fascinații: "De altfel, nu cunosc, în strada Popa Tatu, pe nimeni cu numele acesta. L-am văzut, probabil, întîmplător, în cartea de telefon de la club și mi-am adus aminte de
Axele memoriei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9929_a_11254]
-
Chiar în absența unei instrucții specifice și a unei practici constante, simpla educație a sensibilității, rigoarea conștiinței creației și vocația verificată a comunicării prin cod sînt argumente suficiente în sprijinul proprietății limbajului și al autenticității mesajului. Pictura lui Șerban Foarță, discretă prin dimensiuni și pregnantă prin proporții, se înscrie în mod legitim, fără ostentație, dar și fără complexe, în mecanica legitimă a istoriei artei. Din punct de vedere formal, al construcției propriu-zise, ea intră mai curînd în categoria creației de tip
Privindu-l pe Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9950_a_11275]
-
Victor Macarie Este, îndeobște, cunoscut faptul că în prima sa fotografie, acel portret luciferian, Eminescu poartă un sacou de culoare gri-deschis și vestă albă cu carouri mari, discrete, abia sesizabile (foto. 1). La un moment dat, în circuitul editorial, alături de această fotografie, executată de Jan Tomá� din Praga în septembrie 1869, a mai apărut o variantă, în care vesta poetului este de aceeași culoare cu sacoul. La rândul
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
răsfață papionul, asortat și el la culoarea hainei. La Tomá�, portretul ocupă aproape întreaga suprafață de hârtie fotografică, la Brand, portretul este mai mic, lăsând loc la baza lui, pentru inscripția "M. Eminescu de 19 ani". Umbra, la Tomá� este discretă, din spatele capului spre extremitățile fotografiei, iar la Brand, umbra este mai accentuată, apare ca o aureolă în jurul capului. La Tomá�, bustul se termină într-un degrade, până la baza hârtiei fotografice, urcând în diagonală, în sus, încât umărul stâng este abia
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
vestă se distinge doar nasturele de sus, în timp ce la Brand, portretul se termină într-un semicerc pierdut în jos, cu umărul stâng bine conturat, iar la vestă se văd foarte bine doi nasturi. Și, în sfârșit, originalul este semnat în dreapta, discret "J. TOMÁ�", iar la variantă, alături de numele întreg, fotograful adaugă și localitatea "BERNHARD BRAND - JASSY". În ceea ce privește cea de a treia "edițiune fotografică" realizată de Bernhard Brand, poate fi considerată portretul de autor din fruntea romanului Geniu pustiu, 1904, volum editat
Vesta lui Eminescu by Victor Macarie () [Corola-journal/Journalistic/8940_a_10265]
-
de cometă..." (Lumină). Irumperea altei dimensiuni în contingenîă este semnalată nu printr-un limbaj diferit de cel utilizat până atunci, ci printr-o schimbare de registru imagistic, printr-o sublimare și relativizare a cadrului. Onorizarea acestuia și conotarea sa cu discrete sansuri parabolice sunt întreprinse cu suprem firesc de un poet preocupat, în ultima sa fază creatoare, să capteze undele letale emise de un univers tot mai îndepărtat de el. În Marea la Ostende, de pildă, Ioan Flora transmută contemplarea unui
Desprinderea de sine by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8967_a_10292]
-
umedă îmbrățișare./ Acești copaci, îmi pare, au uitat/ de păsările pătrunse-n umbră lor, / i-au părăsit surprinzătoarele/ omizi trecute-n fluturi,/ iar vulpile ca niște focuri subțiri,/ mereu neliniștite, nu le mai înfioară scoarță" (Ceață în pădure). Cîteodată procesele discrete dar ineluctabile ale naturii șunt ridicate la treaptă unor aprige frămîntări, a unor convulsii. Timbrul devine terifiant, apocaliptic: "Cum am putea trăi de n-am fi surzi?/ De-am auzi asasinatele fără de număr/ ale copacilor ce se sugruma în lumina
Reversul clasicismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9004_a_10329]
-
luminii, resursele secrete de frumusețe ale lumii înconjurătoare. El nu mistifică realitatea, ci o face să se dezvăluie, să devină expresivă, să comunice cu privitorul. Un asemenea calendar este mai mult decât un mijloc de informare și anume este un discret instrument de educare estetică, învățându-ne să privim cu mai multă curiozitate și mai inventiv peisajul vieții noastre de fiecare zi. Note de subsol Când Securitatea adnotează, când locotenenții fac fișe după corespondența intimă a unui scriitor, când temele pentru
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8997_a_10322]
-
în jocul intens, viguros. Dacă Apollo și Dionyssos sunt alături în artele frumoase, în acest grup contrastele de temperament individual se armonizează între parteneri: timbrul de catifea al violei (așa "răsare" singură în lucrarea lui Ravel), la Krzysztof Chorzelski eleganța discretă, eficiența violoncelului - Antoine Lederlin. La acest ultim concert, alături de cei patru, Mihaela Ursuleasa, la pian, și-a alăturat participarea "extraordinară". Vine de la Viena. "Pe Corina o cunosc de când eram mici", își amintește Mihaela, a cărei biografie senzațională (pianistă performantă de la
Rising stars - New generation by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/9013_a_10338]
-
o pagină întreagă de enciclopedie. Și toate acestea s-au petrecut cu mult înainte ca Heliade să-și fi început acțiunea de îndrumător cultural, s-au petrecut înainte de 1822; spre deosebire însă de zgomotosul Heliade, Asachi a muncit obstinat și discret, n-a făcut propagandă în jurul faptelor sale și, mai ales, n-a căutat - precum patronul "Curierului românesc" - să-și acumuleze prin asemenea acțiuni capital politic. Perseverent și tăcut, i-a lipsit talentul auto-promovării. Chiar propriile poezii, unele antologice, și le-
Gheorghe Asachi și cerul italic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8989_a_10314]
-
de-al treilea Poantă decât pentru a-și câștiga existența (adică o funcție modestă). Scriitura, noua lui scriitură, îl refuză, fie și sub forma unei banale implicări publicistice. Are loc o transformare de profunzime a criticului, echivalentă cu o reabilitare discretă și o șansă de supraviețuire demnă. Petru Poantă postdecembrist se îndreaptă spre o sociologie culturală a provinciei, ingenioasă în reconstrucția unei atmosfere sau a coerenței unui grup, folosind totodată, într-un context nou, instrumentele criticului literar. Apar astfel, cu această
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
derizorii produse de deconstruirea parodică a miturilor comunismului. Vreau să spun cu aceasta că spiritul meu critic actual va fi mereu asediat de memoria afectivă, iar încercarea de a explica fenomene ale trecutului va fi, probabil, vag alterată de un discret sindrom al paradisului pierdut" (p. 7-8 în primul volum). Nu aș fi putut face o mai bună descriere a tendințelor interioare ale textului evocativ: pe de o parte, spre idealizare, pe de alta, spre utopizare - ambele puse sub un control
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
șapte-zece, cu toate sinuozitățile ei. În sfârșit, în al patrulea rând, Casa are "o semnificație simbolică și inițiatică", pentru că "în spațiul ei s-au inaugurat diverse forme de ritualuri ale lumii moderne, concomitent cu subminarea, mai mult sau mai puțin discretă, a unor mituri oficiale" (p. 9 în primul volum). Pe lângă aceste dimensiuni, desfășurate pe zeci de pagini de istorie subiectivă și sociologie afectivă, există, după cum afirmă Petru Poantă, inspirat de Gaston Bachelard, și "casa mea onirică, locul unde au fost
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
care-i dă puteri, dincolo de dorința de a-l ucide a celor pe care, o vreme, îi locuiește: "autorii nemulțumiți - și cine ar avea imprudența de a capitula doborât de satisfacție? - pot fi siguri că tristețea criticului e un poem discret furișat printre rânduri; în această confesiune închidem toată slăbiciunea oficiului, în care demonul persistenții e mai puternic decât noi înșine." Totul s-ar fi putut încheia aici, cu o bună sinteză a gîndurilor de zădărnicie, și de oboseală, ce-l
Tristeți și bucurii de breaslă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9066_a_10391]