830 matches
-
orizontul căsătoriei, apoi se retrage, deopotrivă eliberat și înfrânt. Încercarea lui Mishima de a exprima unitar și verosimil o criză erotică devenită criză existențială este cu atât mai dificilă cu cât protagonistul nu întrevede nicio ieșire din regimul strict al disimulării. Nici războiul, nici sfârșitul lui, petrecut în imediata vecinătate a apocalipsei nucleare, nu estompează tensiunea acestei necesare căutări. Întâlnirile cu Sonoko devin tot mai frecvente după căsătoria ei cu un alt bărbat, iar apropierea funcționează tot mai evident ca un
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
disperate ale doctorilor de a le prelungi cît se poate de mult răgazul pe acest pămînt, de a întîrzia în mod neomenesc sfîrșitul fatal, ca și cum unor astfel de oameni le-ar fi fost interzis să moară. Toate aceste uneltiri, precum și disimularea adevăratei date a decesului, sortită să întrețină iluzia că liderul e bolnav sau muribund, în vreme ce el e deja mort, au și un alt aspect: cel legat de reacțiile presupuse sau reale ale mulțimii la dispariția conducătorului ei; așadar, de ce poate
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
așa fel încît, în desișul pădurilor, prezența lor trece neobervată. Unii crabi se "deghizează" sau se "împodobesc" atît de bine, că un observator nici nu își dă seama de prezența lor decît dacă se așează pe ei. Și oamenii practică disimularea pentru că, pe drept cuvînt ori nu, și ei percep prezența celuilalt drept un pericol. Acesta reprezintă întotdeuna un fel de sabie a lui Damocles suspendată deasupra capului subordonatului, a copilului sau a străinului. Tendința străinului de a asimila, ba chiar
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fi mai francez decît francezii, mai american decît americanii sau, pe scurt, de a fi mai regalist decît regele însuși, răspunde unei nevoi de apărare. Ea îl înarmează împotriva fricii de a fi exclus. La fel se întîmplă și cu disimularea socială: în identificarea cu ceilalți individul vede întotdeuna un mijloc de a-i dezarma și de a-i dezorienta. El încearcă astfel să abată de la sine o ostilitate care se originează într-un narcisism excerbat, într-o exagerată iubire pentru
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
curaj. Pe de altă parte, destăinuirile pot fi făcute mai ușor într-un anumit mediu și mai greu în altul. Copiii au o tendință naturală de a povesti lucruri despre ei înșiși, dar prin socializare ajung să învețe despre valoarea disimulării. În timp, destăinuirile naturale și spontane ale copiilor sunt modificate prin intermediul presiunii sociale. Sidney Jourard vorbește mai pe larg despre această tendință: Atunci când suntem copii ne comportăm firesc și suntem noi înșine. Spunem exact ce gândim, țipăm atunci când ne dorim
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
de la contemplarea inițială la posibila identificare cu ele. • Utilizarea simulării (a imitației, a creării intenționate a unei impresii false prin prefacere, pentru a ascunde ceva neplăcut sau a verifica anumite atitudini ale celorlalți sau a obține unele favoruri) și a disimulării (a ascunderii adevărului, a mascării, a inducerii unei aparențe înșelătoare, a camuflajului unei stări), în echilibrarea psihică. • Folosirea proiectării vinovăției personale, a eșecului propriu asupra altei persoane sau asupra "neșansei", pentru echilibrare psihică și autostimulare de moment, dar fără a
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
lăudăroșenie, orgoliu, trufie, megalomanietc " Măsură, moderație, modestie - exagerare, Îngâmfare, lăudăroșenie, orgoliu, trufie, megalomanie" Stânca, oricât de Înaltă ar fi, Într-o bună zi tot trece un drum peste ea. (Nu este orgoliu personal, oricât de abil ar fi În arta disimulării, care să nu fie strunit, până la urmă, de bunul-simț al realității.) „Pericolul vine mai repede atunci când este disprețuit.” (Publilius Syrus) Obrazul subțire cu cheltuială se ține. (Cel care emite pretenții cu privire la sine, dorind, de exemplu, să trăiască pe picior mare
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vei fi stăpân pe ziua de azi, vei depinde mai puțin de ziua de mâine.” (Seneca) A-ți ascunde arta este, Într-adevăr, o artă. (Dar unii se lasă furați În așa măsură de această artă a simulării și a disimulării, Încât ajung să se Înșele chiar pe ei Înșiși.) „Există două tipuri de nebuni. Primul e cel care se crede a fi Napoleon Bonaparte și strigă peste tot, În gura mare, că el este adevăratul, singurul și unicul Napoleon Bonaparte
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
autentic? Înseamnă să te comporți În conformitate cu propriul mod de a fi. Dar numeroasele compromisuri la care Îl obligă adesea viața socială, pentru a-și conserva existența sau interesele, Îl supun pe om unei evoluții mentale artificiale, În care simularea și disimularea ajung să fie recunoscute, tot mai mult, ca forme firești de conduită. Μ Ce frumos e să poți să-ți spui: când un semen este În dificultate, În suferință, mă simt și eu În dificultate, În suferință. Μ Disprețuim „răul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acum, după aproape douăzeci de ani de la revoluție; și încă efecte grave și deformate. * * * Împreună cu personajele acestei piese, am refăcut parțial, un climat uman adică social, politic în care funcționa minciuna, lașitatea, frica, dar și o bine lucrată tehnică a disimulării în relația cu autoritățile statului, tehnică prin care, până la urmă, ne-am denaturat relația cu noi înșine. Făcând drumul înapoi, ne regăsim acolo unde eram adunați la un loc și apoi instruiți, cu metodă, cum să respirăm toți deodată, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cînd a fost întrebat, chiar dacă în aria vizibilului, gestul nu a fost dus pînă la capăt. Teatralitatea se regăsește și în detalii. De multe ori se face referire la motivul măștii, de această dată alegîndu-se din polisemia termenului sensul de disimulare, de tăinuire. Minciuna pornește de la fiecare devenind universală. Comunismul a format un popor de mascați, de oameni care se ascund unii față de alții pentru ca în final, aproape în mod camusian, să devină niște însingurați, niște străini. Măștile se lipiseră atît
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
cum, În aparență paradoxal, o scriitoare trash ca Virginie Despentes ajunge, la „maturitate”, să adore monotonul roman Le Bébé al Mariei Darrieussecq, scrisă după ce autoarea Truismes-lor devenise mamă. Ar trebui așadar să ne așteptăm ca scriitoarea, mult mai neîndemînatică În disimulări decît scriitorul, să caute alte mijloace de ficționalizare compensatoare. Cel găsit este, cred, „invenția”. Atunci cînd naratorul este homodiegetic, sinonimul acesteia este autoficțiunea. Neputînd „păcăli” cititorul, scriitoarea recurge la „reducerea la absurd”. Femeia care se transformă În scroafă, femeia bolnavă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
e salvată Într-o primă ipostază de mamă căreia-i mărturisește platonicele-i sentimente neîmpărtășite. Mama o convinge că nu va fi iubită la rându-i decât dacă și le va ascunde și va mima indiferența superioară. După eforturi de disimulare supraomenești care reușesc s-o păcălească pe micuța Elena - italianca -, Amélie (presupunem, căci micuța protagonistă nu are nume) nu se poate abține să nu-și mărturisească iubirea idolului și să nu piardă astfel tot ce câștigase În luni: orgoliu Înfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
misiune pe care nimeni nu o ignora. Iar sala, „suprainformată” grație propriei sale experiențe cotidiene, îi identifica imediat, privindu-i cu repulsie și ură. Aroganța unui delator care nu se sfiește să se arate va fi întotdeauna mai execrabilă decât disimularea celui ce rămâne în umbră. În Da, piesa lui Gabriel Arout, doi prizonieri, un fost nazist și un luptător în Rezistență, se află amândoi - și o știu - sub supravegherea unui gardian instalat deasupra celulei lor comune. Acesta îi spionează, observă
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
finală. Nimeni nu scapă neatins, neschimbat, nici din travestire, nici din supraveghere: laolaltă, ele conduc pe tărâmul unde, în alte împrejurări, agenții căzuți în propria lor capcană nu s-ar fi aventurat niciodată. Pentru că s-au supus unei operații de disimulare, au izbutit să descopere adevărul despre ei înșiși. S-au dus să „supravegheze” și să culeagă informații despre alții, dar au sfârșit prin a avea informații despre propria lor persoană. Au făcut un ocol care, prin minciună, i-a condus
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
violent, individual sau ca grup, în relația cu beneficiarii (folosirea de injurii, amenințări, jigniri, loviri) sau în relațiile de muncă (refuzul de a face anumite lucruri, demotivarea celorlalți, nerespectarea programei, a altor reguli cu repercusiuni asupra activității colegilor etc.). Ascunderea, disimularea sau mușamalizarea acestor agresiuni de către instituție constituie o altă formă de violență instituțională. Să nu pierdem din vedere violența exercitată de beneficiarii serviciilor, care se poate manifesta asupra personalului sau asupra altor beneficiari (lovituri, încăierări, distrugere de bunuri - scris pe
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
categorie intermediară, reprezentată de acele persoane care posedă conștiința normelor sociale, morale, dar care nu au făcut efortul de a le interioriza și, implicit, de a adera la ele. Din acet motiv, astfel de persoane recurg frecvent la reacții de „disimulare”, sau „amânare” a reacției afective și ostile de atac sau de răzbunare. Dacă „disimularea” are o conotație morală evidentă, „amânare” are un statut rezonabil în contextul personalității. „Amânării” reprezintă, de fapt, o condiție a oricărei activități psihice. În fața unei situații
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
nu au făcut efortul de a le interioriza și, implicit, de a adera la ele. Din acet motiv, astfel de persoane recurg frecvent la reacții de „disimulare”, sau „amânare” a reacției afective și ostile de atac sau de răzbunare. Dacă „disimularea” are o conotație morală evidentă, „amânare” are un statut rezonabil în contextul personalității. „Amânării” reprezintă, de fapt, o condiție a oricărei activități psihice. În fața unei situații critice, prima operație specific umană este „înțelegerea” și „aprecierea” situației; acesteia îi urmează „amânarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
volitivă”, de caredepinde atât persevereanța și curajul atitudinal, cât și înfrânarea la nevoie a unor impulsuri afective. Imaturitatea caracterologică — concretizată în tendințe egocentrice, indiferență și dispreț față de activitatea sistematică, dorința realizării unei vieții ușoare, autocontrolul insuficient, tendința spre simulare și disimulare, orgoliul excesiv, îngâmfare, intoleranță față de normele juridice și morale, indolența, subestimarea greșelilor comise etc., — ne face să înțelegem numeroasele și variatele conflicte cu cei din jur. De fapt, conduita morală a omului nu reprezintă altceva decât o formă externă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
situații, sau cerințe normative — de pe poziția unei neîncrederi excesive în viață și a unui dispreț față de om, determină un comportament aparte: fie unul de ostilitate, consumat pe plan acțional sau verbal, fie unul de izolare, cu elemente de simulare și disimulare). În cazul comportamentului agresiv, persoana respectivă adoptă, într-o situație conflictuală obișnuită, o atitudine ostilă disproporționată cu elementul declanșator, urmărind distrugerea fizică sau simbolică a agentului frustrant. Desigur, un asemenea mod de comportament constituie un grav simptom de neadaptare socială
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de noi conflicte și frustrări, deoarece o astfel de rezolvare a unei situații conflictuale este în contradicție cu modelele de acțiune acceptate în culturile avansate. În cazul comportamentului de izolare, prin care se refuză contactul social cu semenii, „simularea” și „disimularea” reprezintă formele principale de exteriorizare a atitudinii de infatuare și dispreț pe care individul respectiv o manifestă față de sine și față de semeni. Veșnicul camuflaj, continua preocupare de a se preface, de a face să pară adevărat ceva inexistent, la care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spațiu,/ nelegat de hazardul nu mai știu cărui/ obscur idiom, voi fi autarhul/ Nimicului.// mai mult nu-ți mai spun. Confidența aceasta / în ciuda armoariei mele (Să nu te încrezi) / pentru simplul motiv că te detest". Și anume: histrionismul, apetența pentru disimulare, mistificare și automistificare (de unde obsesia măștilor și a altor forme de deghizare), evaziunea în forme circumscrise nelimitării spațio-temporale și, în sfârșit, nihilismul ironic. Retorica aceasta de camuflaj recunoscut ca atare, așadar ineficient funcționează totuși în marea majoritate a poemelor incluse
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
carnavalul medieval celebra "eliberarea temporară de adevărul curent și de ordinea prestabilită", suspendând "toate gradele ierarhice, privilegiile, normele și interdicțiile 212". Dacă aplicăm teoria lui Baudrillard la analiza carnavalului bahtinian, atunci carnavalul ar putea fi interpretat ca un exemplu de disimulare a realității, deoarece participanții la spectacolul carnavalesc "pretind să nu aibă ceea ce au de fapt"213. Ordinea oficială, care este temporar suspendată, există în forme reale în afara lumii carnavalului. Datorită stabilității, a etichetei și a lipsei de mobilitate, ordinea oficială
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
mulțumesc, făceam o anchetă. În ambele situații asistăm la recuperarea sensului inițial literal care ocultează semnificațiile standard. Ca și în cazul ironiei, este vorba de o dublă lectură, dar cu resemantizarea lecturii literale; astfel ironia, ca act de limbaj de disimulare transparentă, induce o schimbare de sens de la pozitiv la negativ: lectura literală exprimă o stare de fapt pozitivă ("Vai ce inteligent din partea ta"), iar semnificația implică exact opusul ei, de aici transformarea ei într-un act de amenințare a feței
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
distanțelor între oameni? Cine este admis în fiecare din ele și în ce împrejurări? 9. Cine poate atinge și în ce împrejurări? 10. Există tabuuri în ceea ce privește atingerea, ascultarea, privirea și mirosirea? Cui se aplică aceste tabuuri? 11.Ce nevoi de disimulare există? Pentru ce simțuri și pentru ce relații? 12.Care este natura angajării senzoriale în diversele relații normale ale vieții cotidiene? 13.Care sînt nevoile spațiale specifice? 14. Ce cuvinte ale vocabularului se raportează la spațiu? 15. Spațiul este diferit
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]