1,246 matches
-
ducă într-o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna mea te omor, nemernicule”, răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zboară”. Și chiar exaltarea ciudată care o cuprindea pe Laura începuse să mi se pară cam obositoare, fiindcă mediocritatea ce-mi fusese dată prin destin se revolta până și împotriva unui viciu de excepție. Laura m-a privit jignită și disprețuitoare: „Vorbești așa din invidie, pentru că n-ai fi capabil de o asemenea îndrăzneală”. Am înghițit în sec. Avea dreptate și m-am ferit să-i mai supăr vreodată favoriții, chiar dacă uneori îmi venea să rup în bucăți poza decupată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai căpătat curaj. Băiețandrul m-a ajutat aruncându-mi o vorbă urâtă care m-a silit să-mi iau un aer revoltat. Eram cam caraghios, bănuiesc, în mândria mea și probabil asta l-a decis pe Profet să-mi azvârle disprețuitor halatul Laurei și să-mi întoarcă spatele. Băiețandrul a repetat vorba urâtă, însoțind-o și de un gest, a mai aruncat o privire pofticioasă spre Laura care plângea, ghemuită, de spaimă și a luat-o și el pe urmele Profetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tulburat cu cât înțelegeam că n-ar fi fost de mirare ca în mintea Arhivarului, îmbâcsită de praful înghițit între hârțoage, să se fi cuibărit o asemenea idee. Poate chiar își închipuia, viezurele, că într-o zi îmi va porunci disprețuitor să-i sculptez mutra în marmură. M-am crispat și am regretat că nu lăsasem fantoma Bătrânului să putrezească în sala cu oglinzi, să se acopere acolo de mucegai, să se adune peste ea praful ca peste o coroniță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În spatele lor, Stevie izbucni în râs și împrăștie cafea în jur, așa că trebui să plece să caute un șervețel. — Știam că ai pus dinadins nunta aia pe prima pagină, îl acuză Fran, uitând că își propusese să fie calmă și disprețuitoare. — Aiurea. Jack făcu ochii mari mimând uluirea. — Nunta lui Adrian Blake a fost un eveniment de mare interes local. Mulți oameni din partea locului lucrează pentru tatăl lui. Fran avea impresia agasantă că se amuza pe seama ei. De fapt am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fi ce se putea face pentru salvarea stratului de ozon. Jack spera doar că, orice ar fi fost, ar fi în stare să înjghebe un răspuns care să satisfacă exigențele adolescentine ale lui Ben. Nimic nu se compara cu zâmbetul disprețuitor din colțul gurii care însoțea cuvintele: „Spui asta doar pentru că vrei să te duci să te culci/ să lucrezi/ să citești ziarul“. Mamelor necăsătorite sau divorțate le era greu să facă față și le compătimea din toată inima. Dar trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui îi era imposibil să vadă vreo asemănare. Când era mică, se strâmba la el. Acum, că era mare, nu mai făcea astfel de gesturi vulgare, dar nasul ei în vânt era o mărturie a aroganței și a atitudinii sale disprețuitoare față de bărbați, față de lume și viață, în general. „O să-i cadă nasul într-o bună zi“, gândi Takamori. A vrut s-o piște zdravăn, dar știa că dacă încerca să facă una ca asta, ea îl va pișca de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
există și o astfel de clasă. — Unde e clasa a patra? Funcționarul a chemat un marinar cu ochi albaștri, care stătea într-un colț, și i-a șoptit ceva, neluându-și ochii de la Tomoe și fratele ei. Marinarul a dat disprețuitor din umeri. Marinarul respectiv i-a condus printr-un coridor în formă de fagure, cu cabine de clasa întâia pe dreapta și pe stânga, până la o punte bătută de soare, unde lumina era orbitoare. Macaraua scotea, cu un scârțâit asurzitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea afară. Se pare că și câinii bătrâni se îmbolnăvesc de astm, ca și oamenii. Gaston luă mâncare de la el din farfurie și i-o azvârli câinelui. Tomoe și Mă-chan l-au privit disprețuitor și apoi au întors capul. — De azi încolo, cîine-san prietenul vostru. Ca mine, prietenul vostru, declară Gaston, privind de la unul la altul, cu un zâmbet fericit. În seara aceea, după ce Gaston s-a retras în camera lui, Tomoe oftă dezgustată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Există probabil și cupluri lipsite de bun-simț care o șterg fără să plătească, după ce și-au terminat treaba. Ca să evite astfel de situații se cer banii anticipat în hoteluri ca acesta. Fata cea rujată i-a mai aruncat o privire disprețuitoare și a dispărut pe coridor. Gaston s-a așezat prudent pe marginea patului. Mâine va trebui să-și caute alt loc, un loc unde să poată dormi cu-adevărat. — Michan, Michan, se auzi deodată vocea unui bărbat de partea celalaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era încruntat și îngândurat, iar genunchii i se mișcau nervos înainte și înapoi. — Takamori, am impresia că ții la Gaston, nu? Takamori dădu din cap. — Dar tu? Nu-ți place și ție de el? — Eu... Ridică din umeri și zâmbi disprețuitor. Nu fi caraghios. Străinul ăsta e cam prostănac. Nu pot să-l sufăr. — Prostănac? Tu nu ești în stare să apreciezi un om adevărat când întâlnești așa ceva, răspunse Takamori în șoaptă, vădit dezamăgit de atitudinea surorii sale. Și-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce vrei tu și că, de fiecare dată cînd cineva Îți spune ceva ce s-ar putea să nu-ți convină, pur și simplu nu-l bagi În seamă. Linda pufnește. — Uneori vii cu niște lucruri absolut ridicole, spune ea disprețuitor. Poate că nu te ascult pentru că habar n-ai despre ce e vorba. — Așa e. Exact asta faci acum, trecînd cu vederea ce am eu de spus, pentru că nu asta vrei să auzi. De ce crezi că În majoritatea timpului nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
să ardem pe rug câțiva din cetate, iar pe alții să-i îngropăm de vii. Atunci vom avea ce să ne amintim." " Nu (am strigat), nu acesta e trecutul care ne trebuie." La care inchizitorul s-a uitat la mine disprețuitor: "De bună seamă, am mai auzit acest glas, zise el. Era al unuia care a abjurat." Ceilalți mi-au aruncat și ei o privire curioasă. Apoi și-au reluat discuția fără să mă mai bage în seamă. Numai unul continua
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
poată satisface, prin alții, nevoia de eroism. ― În cazul meu, nu e vorba de asta. Te vei convinge. ― Dar sunt destui care asta vor. Spune, e vina mea că există Inchiziție pe lume? ― Nu. ― Atunci, scutiți-mă de mila voastră disprețuitoare. XXXV ― Poate, ar trebui să renunț, Galilei, să-ți spun mai departe ce cred. Încep să te irit, îmi dau seama. Și n-aș vrea să mă așezi printre "procurorii", cum îi numești tu, care-ți amărăsc bătrânețea. Oricât de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ești un angajat al acestui palat! Am încercat să-i sărut încălțările, asemenea câinelui care linge picioarele stăpânului pentru a-l îmbuna. M-a respins însă scârbit și revoltat. Fără a-mi lăsa timp să răspund, a adăugat privindu-mă disprețuitor: - Vorbești limba noastră, precum și celelalte din regat, vorbești ca un învățat în apărarea credinței ariene, cunoști legile noastre și pe cele ale Bizanțului, și totuși nu ești demn să intri în casa unui om cumsecade. Ducii vor să-ți acorde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe opiniile lor la întruniri. - Ăla sapă șanțuri ca apa de la Grado să se reverse pe domeniu! a exclamat. Am ciulit imediat urechile. - Dar nu este vorba despre un arian trimis al episcopului de Concordia? am întrebat. Fortunato a aruncat disprețuitor scrisoarea pe masă, spunând: - A fost catolic până acum câțiva ani. Îi folosește pe tineri pentru a-și atinge propriile scopuri. Repet: în spatele lui se află Cipriano din Grado. Sunt sigur. I-am povestit ce mi s-a întâmplat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Heraclion, arătând spre o ușă, a spus: - Acolo înăuntru zac fiicele mele. Garibaldo s-a oprit în fața medicilor. - Aș vrea înainte de toate să pun acestor iluștri învățați o întrebare. Ce tratament ați folosit până acum? S-au uitat la el disprețuitori și fără să-i răspundă. - Dar-ar boala-n voi, omul ăsta v-a-ntrebat ceva! s-a răstit la ei împăratul. Au devenit subit serioși, și cel care părea a fi căpetenia a făcut un pas înainte, înșirând cu îngâmfare nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru a-l chinui. Dar el se Învățase să fie chinuit, și voia să meargă la petrecere, toți mergeau. Ești foarte drăguță, mititico, spuse Emma atingând ușor obrazul Camillei. Ce fetiță dulce. Un adevărat miracol, dacă te gândeai la superioritatea disprețuitoare pe care o afișa mama ei. — Dar vezi, noi nu mai locuim Împreună cu tatăl lui Kevin, de aceea nu poate să-l aducă el acasă, e de-a dreptul imposibil. Deci, e nu. Camilla, cu buzele tremurânde, aproape să plângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fericită. Uneori avea cu el o valiză, ca și cum ar fi venit dintr-o lungă călătorie. Dario se instala În garsoniera din Borgo Pio. Îl dădea jos de pe tron pe Godot, care Îl Întâmpina pe intrus zbârlindu-și părul și mieunând disprețuitor, pentru ca apoi să dispară jignit, până al plecarea lui. Dario Își Împrăștia pantalonii și cămășile pe fotolii, Își punea periuța de dinți În paharul din baie și pentru vreo două zile trăiau liberi, cu tabieturi ca doi soți. Fiecare Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de două sau mai multe gărzi de corp. În plus lângă el era o copiliță căreia i se vedeau chiloții și aceasta se așezase pe portbagajul mașinii președintelui regiunii. — Ridică-te, Îi spuse, o Îndoi. Valentina Îi Întoarse un zâmbet disprețuitor și nu se mișcă. — Lasă-mă să urc, ordonă Antonio. N-am chef să mă enervez. Portarul avu impresia că tipul acela era cam sărit, ca sub efectul unui drog. Avea pupilele ca ochiul de pisică și Îi tremurau mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
tocmai se abandonase unui potop de injurii. — Tati, oftă Valentina, nu se vorbește despre ea, ai jurat! Dar nu mai avură timp să discute. Portarul, deoarece Îi confirmaseră prezența fiului acelui barbar la petrecere, deschise ușa cea mare și șopti disprețuitor: — Treceți. Recepționera În uniformă albastră Îl Întrebă dacă voia să-și lase geaca la garderobă, un ospătar În haină albă Îl Întrebă dacă vrea un aperitiv, un pahar de spumos, sau o Coca-Cola - dar Antonio nu pierdu timp să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
se gândise nici un moment că spunea ceva atât de memorabil, pe care oamenii nu aveau să-l uite câteva sute de ani. 4. Nespectaculos. Exact aceasta era și constatarea lui Andrei Ionescu. Nespectaculos și chiar penibil își spuse, în timp ce închidea disprețuitor Mitologia lui Tudor Pamfile. I-ar fi plăcut să găsească o istorie teribilă pe care să coleze tot felul de amănunte obscene bune de dat la bizon. Zâmbi, rostind cu delicatețe cuvântul bizon, oftă adânc și își aprinse cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria ta, măria ta! Am terminat treaba. Apoi, oprit brusc în ușa salonului, încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor spre pivnița în care îl aștepta minunea: omul cu puteri de zmeu, prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
constituie chiar o obligație a fiecăruia. Înțelegea, admitea că Ionițoii sunt oameni normali, însă nu putea să-i suporte. Pe Andrei Ionescu îl privea ca pe un pericol. Dar mai era și antipatia pe care i-o declanșa fața lor disprețuitoare, cu falca ridicată din când în când ori cu buzele întinse dintr-un colț de gură într-altul. Și n-ar fi fost chiar așa pornit dacă nu era vorba despre Giulia. Se gândea să intre în Andrei Ionescu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în spatele unor ochelari ori blocate într-un zâmbet ca o siluire, figuri în special de bărbați care își țuguiau buzele și vorbeau cu mâhnire, oameni înghesuiți unii într-alții și din când în când cărțile, lăsate cu lehamite din mâini disprețuitoare, imediat după ce era citit prețul. Apoi începuse să filmeze grupuri, răsucindu-și Canonul lent, ca să poată să lucreze la montaj efectul de vărsare. Cele mai multe erau grupuri care așteptau, venite la datorie, oameni care se uitau către scriitorul ce îi chemase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]