KorAP: Find »[drukola/base=divan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...28 29 30 ...85 >

2,119 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

Dacă nepotul obișnuia să-și caute sinele în spațiul subteran al orașului, unchiul prefera spațiul suspendat. Pentru Nicolae, podul era locul ideal de izolare, de petrecere interesantă a timpului. Acolo adunase câteva stive de cărți, o masă, un scaun, un divan mare, covoare și mai multe zeci de perne. Adora pernele. Noaptea aprindea lumânarea și rămânea aplecat asupra hârtiilor, arătând cu mult mai cocoșat decât îl făcea scolioza. Atunci când se simțea bântuit de imaginație, potrivea câteva rime. Dar asta i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
fierbe! Nicolae își potrivi mai bine pernele. Răsărea dintre ele ca un prunc zâmbitor. ― Ei bine, la noapte abia aștept să mă nasc dimpreună cu frații mei mai mari, doctorul Franklin și Goethe. Ușor dezamăgit, Iancu se așeză pe marginea divanului, luă o gură de vin și, încurajat de savoarea lui, își lăsă unchiul să vorbească liniștit despre principiul conservării cantității de electricitate, despre sarcina electrică și placa de sticlă folosită de Franklin în cercetările sale. Ascultă la fel de zâmbitor și mica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
din care se inspirase Goethe pentru teoria metamorfozei. ― Ah! Bine că mi-am amintit! M-am luat cu vorba și uite așa uitam să-ți dau cadourile lui Moș Crăciun. Nicolae se târî ca un bebeluș printre perne până la colțul divanului și reveni cu Afinitățile elective de Goethe. ― ține! Tocmai am primit-o zilele astea. ― Dar cum ai reușit? ― Prietenii armeni de pretutindeni... Prin amabilitatea prințului, desigur. Citește-o! Mărturisesc că eu am devorat-o deja. Mii de scuze, nepotache, dragule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mai repede filonul. Cică propriile lor oscilații interioare l-ar sensibiliza și pe el, sărmanul, până-ntr-atât, încât ejacu... pardon, oscilația s-ar produce aproape instantaneu. Lucrează afinitățile astea ceva teribil! Cei doi se tăvăleau de râs prin tot divanul. ― În cazul acesta, dragă Nicolache, filonul de aur este al nostru. Nu ne rămâne decât să alegem femeia. ― Păi, așa m-am gândit și eu, când am ales cel de-al doilea cadou pentru tine. Luă pernele din jur la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Hai, dumneata unchiulache, dă-mi-l! Sau vrei să-l caut eu p-aici și p-aici? ― Nu-i la mine! Nu-i la mine! se apără Nicolae, abia vorbind printre hohote și țipete. Reuși să scape, se rostogoli pe divan și se ascunse repede sub perne. ― Caută, nepotache! Jur că nu-i la mine! Azvârli o pernă. Iancu o prinse din zbor și, după o calculată clipă de gândire, alese tot colțul divanului. Se târî pe coate până acolo, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
țipete. Reuși să scape, se rostogoli pe divan și se ascunse repede sub perne. ― Caută, nepotache! Jur că nu-i la mine! Azvârli o pernă. Iancu o prinse din zbor și, după o calculată clipă de gândire, alese tot colțul divanului. Se târî pe coate până acolo, se uită, dibui cu o mână sub cuvertură și ridică un sul mare, cu pecetea inelară a lui Nicolae. ― Ăsta e! Dar nu știu ce e! Mi-ai scris cumva vreun poem, dumneata Nicolache? ― țțț! Deschide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
din el căzu un bilet. ― Pentru mine? Un bilet pentru mine? Nicolache, m-ai scos din mormânt, mi-ai redat viața, mi-ai dat împărtășanie! Continuarea se petrecu fără vorbe, dar cu multe râsete. Unchiul și nepotul se rostogoleau pe divan într-o îmbrățișare plină de vigoare tinerească. ― Dar citește-l! Poftim, ia-l și citește! Iancu luă afișul, ezită, apoi îl rulă încet și îl băgă în sân. ― Îl citesc mai tâziu. Nicolae zâmbi. Obiceiul acesta al lui Iancu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
și Șoim. PASAJ RETRAS Excelență, am considerat că este util să aflați, cât mai repede, următoarele: ▪Acvila intenționează să construiască în acest oraș un spital care se va numi Iubirea de oameni. În acest sens, a vorbit deja cu președintele Divanului și guvernatorul Bucureștiului, generalul Hristofor Comneno, acesta urmând să aleagă doar locul cel mai potrivit și să întocmească hârtiile necesare. Șoimul a apreciat ideea ca fiind benefică pentru prosperitatea orașului și s-a arătat deosebit de încântat de această dovadă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
așa!... Satiri, pani, silvani... Toți aproape-mi se adună... Păstrează ritmul!... Lauri... Nu, fără lauri!... Cununa... Da... Cununa de iederă să-mi pună... Risipiți prin odăi, invitații se odihneau pe fotoliile cu tapisserie Aubusson, pe scaunele aurite sau între pernele divanurilor și canapelelor din preajma sobelor svelte, cu teracota albă modelată în ghirlande și scene pastorale. Fete și flăcăi, îmbrăcați în costume naționale sau în veșminte de eunuci, de baiadere sau brizeide, aveau grijă de dorințele tuturor, aducând mereu fel de fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Avea în el o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să taie mucurile lumânărilor din sfeșnice, îl găsi întins între pernele divanului din colț. Mariam privea de departe, acoperindu-și pe jumătate fața cu evantaiul pictat. Purta un costum de chinezoaică de culoarea piersicii. La fiecare pas, crăpăturile laterale lăsau să se întrezărească puțin din roșul viu și alunecos al dublurii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
puțin bune, ba chiar rele. Vestea cea bună era că Marele Komandir plecase, părăsise Bucureștiul, lăsându-l pe amiralul Pavel Ciciagov să supravegheze retragerea trupelor rusești din Principatele Române. Războiul se terminase și, în noile condiții, familia se adresase deja Divanului și făcuse demersurile necesare pentru rechemarea lui din surghiun. PASAJ RETRAS Și asta cât mai repede, adăuga unchiul și prietenul său, pentru că la toți ne lipsești, dragă nepotache, dar, mai ales, adoratei tale mame. Și acum am ajuns la ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
dintr-o singură privire. Între ei prindea contur o tot mai mare apropiere. Hoinăreau, călăreau, mâncau sau tăceau împreună, privind apusul soarelui. Pentru pictor, Manuc nu mai era prințul, marele dragoman al Sublimei Porți, consilierul personalităților vremii, personajul lăudat în Divanul țării Românești sau răsplătit de țarul Alexandru I cu cel mai înalt ordin, crucea Sfântul Vladimir, nu mai era nici măcar bogatul negustor armean care câștiga și împărțea bani sau daruri cu generozitate. De când îl descoperise îngenuncheat, încovoiat în rugăciune lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

spune neîncetat: „Nu voi urî acest oraș. Chiar dacă femeia care se scălda nu e decât o vedenie. Chiar dacă realitatea poartă chipul omului cu cicatrice. Chiar dacă această noapte răcoroasă se vădește a fi cea din urmă pentru mine“. II În imensul divan al judecătorului, chipul lui Khayyam ia culoarea fildeșului În lumina candelabrelor Îndepăratate. De Îndată ce a intrat, două străji de vârstă mijlocie l-au apucat strâns de umeri, ca și cum ar fi fost un apucat primejdios. Și, ținut astfel, așteaptă În apropierea ușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În minte. Dar Abu Taher respiră adânc și le dă oamenilor săi un ordin tăois. Aceștia se Îndepărtează. De Îndată ce au Închis ușa, el se Îndreaptă către un colț al divan-ului, ridică o margine a tapiseriei, apoi capacul unui sipet de lemn căptușit cu damasc. Scoate de-acolo o carte pe care i-o oferă lui Omar cu un gest ceremonios. Îndulcit, e-adevărat, de un zâmbet protector. Or, cartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de ajuns ca preoții să se pocăiască pentru ca monarhul să renunțe la pedeapsă. Prin urmare, a doua zi, atunci când Omar Îl Însoțește din nou pe cadiu la curte, atmosfera este de nerecunoscut. Nasr e așezat pe tron, un fel de divan Înălțat, acoperit cu un covor de culoare Închisă, În preajma căruia un sclav ține un taler cu petale de trandafir zaharisite. Suveranul alege una, o așază pe limbă, o lasă să se topească pe cerul gurii, Înainte de a Întinde alene mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fi putut, dar am cunoscut prea Îndeaproape soțiile regilor pentru ca un asemenea destin să mă ispitească. Pentru mine, viața e mult mai importantă decât bărbații! Or, atâta vreme cât sunt femeia altcuiva sau a nimănui, suveranul Îmi Îngăduie să mă arăt În divanul său, cu versurile și râsetele mele. Dacă s-ar gândi vreodată să mă ia de soție, ar Începe prin a mă ascunde. Ieșind cu greu din toropeală, Omar n-a priceput nimic din frazele lui Djahane și, când se hotărăște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
presus de orice, fiică a sultanului Înjunghiat. Desigur, soțul a venit să-i prezinte condoleanțe, a poruncit Întregului harem să poarte doliu, a pus să fie biciuit În fața ei un eunuc care arăta prea multă bucurie. Dar, la Întoarcerea În divan-ul său, hanul n-a șovăit să repete În jurul său că „Dumnezeu a Împlinit rugăciunile oamenilor din Samarkand“. S-ar putea crede că, În vremea aceea, locuitorii unei cetăți n-aveau nici un motiv să-l prefere pe cutare suveran turc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
lor regulamentară, râcâie un dinar de la Kirman, Nishapur sau Sevilla, adulmecă un tanka de la Delhi, cântăresc În palmă un dirham de la Buhara sau strâmbă din nas În fața unei subțiri nomisma de la Constantinopole, căreia de curând i-a scăzut prețul. Portalul divanului, sediu al stăpânirii și reședință oficială a lui Nizam al-Mulk, nu este departe. Trâmbițașii din nowba stau acolo, având Îndatorirea, de trei ori pe zi, de a face goarnele să răsune În cinstea marelui vizir. În ciuda acestor semne de ceremonie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
având Îndatorirea, de trei ori pe zi, de a face goarnele să răsune În cinstea marelui vizir. În ciuda acestor semne de ceremonie, oricine poate pătrunde Înăuntru și până și celor mai sărmane văduve le este Îngăduit să se aventureze În divan, uriașa sală de audiență, pentru a se apropia de cel mai puternic om al imperiului și pentru a-i expune lacrimile și plângerile În fața lui. Doar acolo străjile și cămărașii fac cerc Împrejurul lui Nizam, Îi chestionează pe vizitatori, Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Întotdeauna o lipsă de oameni. În aparență, câte creaturi, câte piețe viermuind de lume, câte mulțimi! Și, cu toate acestea, mi se Întâmplă să-mi privesc armata desfășurată În linie bătaie, o moschee la ceasul rugăciunii, un bazar sau chiar divanul meu, și să mă Întreb: dacă le-aș cere acestor oameni Înțelepciune, cunoștințe, credință, cinste, nu aș vedea, la fiecare Însușire pe care o enumăr, gloata Înseninându-se, apoi scufundându-se și dispărând? Mă descopăr singur, khwaje Omar, deznădăjduit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și să mă Întreb: dacă le-aș cere acestor oameni Înțelepciune, cunoștințe, credință, cinste, nu aș vedea, la fiecare Însușire pe care o enumăr, gloata Înseninându-se, apoi scufundându-se și dispărând? Mă descopăr singur, khwaje Omar, deznădăjduit de singur. Divanul meu e gol, palatul meu - de asemenea. Acest oraș, acest imperiu sunt pustii. Am mereu impresia că sunt nevoit să bat din palme cu o mână legată la spate. Nu m-aș mulțumi să chem de la Samarkand oameni ca tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
de la tine. Du-te, gândește-te la propunerea mea, cântărește În liniște pentru sau Împotrivă, și Întoarce-te mâine cu un răspuns. XIII Khayyam nu mai este În stare, În acea zi, să mediteze, să cântărească, să judece. Ieșind de la divan, se afundă În cea mai Îngustă ulicioară din bazar, se strecoară printre oameni și animale, Înaintează pe sub bolțile de stuc printre grămezi de mirodenii. Cu fiecare pas, ulicioara devine tot mai Întunecoasă, mulțimea pare să se miște molcom, să vorbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
pentru puțină vreme, În orașul său natal, Kom, cu siguranță Însă că nu la Nishapur. Adevărul se află oare În Manuscrisul de la Samarkand? Hronicul sale marginile afirmă că acești trei bărbați s-au reîntâlnit pentru Întâia oară la Isfahan, În divanul marelui vizir, la inițiativa lui Khayyam, orb ucenic al destinului. Nizam se retrăsese În sala mică a palatului, Înconjurat de câteva documente. De Îndată ce a văzut chipul lui Omar În cadrul ușii, a Înțeles că răspunsul va fi unul negativ. — Așa, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
imperiul este imens, va fi greu de terminat acest raport În mai puțin de doi ani. Dar Hasan se apropie cu un aer solemn: — Îi făgăduiesc stăpânului nostru că, dacă-mi pune la dispoziție mijloacele, dacă poruncește ca toate documentele divanului să-mi fie Încredințate, Îi voi prezenta un raport complet de azi În patruzeci de zile. Vizirul vrea să răspundă, dar Malik Șah s-a ridicat deja. Se Îndreaptă cu pași mari spre ieșire, rostind: Foarte bine, Hasan se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
fie Încredințate, Îi voi prezenta un raport complet de azi În patruzeci de zile. Vizirul vrea să răspundă, dar Malik Șah s-a ridicat deja. Se Îndreaptă cu pași mari spre ieșire, rostind: Foarte bine, Hasan se va instala În divan. Întreaga cancelarie va fi la ordinele sale. Nimeni nu va intra fără Îngăduința lui. Și peste patruzeci de zile voi hotărî. XIV Imediat, Întregul imperiu e cuprins de agitație, administrația e paralizată, se raportează mișcări de trupe, se vorbește de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]