2,306 matches
-
de a șaptea zi: "Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă / Ar merita să vadă și el un spectacol... / Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit, / S-a dus să moară puțin". În pofida acestui biografism hazliu, parodic, "divinul brit" (cum îl numise Eminescu) nu-și pierde aureola. În versiunea franceză a lui Alain Bosquet (1979), remarcabilul poem a fost inclus în antologia Les Cent plus beaux poèmes du monde. Clătinarea chipurilor consacrate continua (în 1966) în Moartea ceasului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de sentimentul incompletitudinii funciare, motiv de angoasă cronică; stare asociată inevitabil tragicului. "Moartea e programul meu zilnic, / împărțită pe ore, o măsur și-o privesc față în față... / de n-ar veni imprevizibilă (...) / acesta-i jocul care-l joacă și Divinul (...) / ;accept și eu: cu mine însumi plin de cruzime!" (Gladiator), Mazochism? La acest joc straniu se gândea și Arghezi un Arghezi mâhnit în înlăcrimatu-i De-a v-ați ascuns. Un sonet al "satanicului" Baudelaire, Mortul vesel ("un mort libre
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului anxios, Eu programat nu numai pe explorarea Sinelui veghetor dar și pe cea a condiției umane în totul. Cu altă filozofie a existenței, divinul Dante slăvise Paradisul ca revers radical al Infernului; Ileana Mălăncioiu, statornic instalată în funerar, acționează unidirecțional, exorcizând în modul său particular, adică transferând realul în spectral și fantastic. Nici o consonanță cu mioriticul, acesta sfârșind într-o pacificare sui generis, moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Minotaurul. Lupta cu destinul și celelalte. Arhitectura riguros geometrică garantează o viziune rotundă; asaltul labirintului (al infernalului) se bazează pe premise sfidătoare în măsură să insufle individului (rătăcitor asemenea lui Dante într-o selva oscura) puterea de a înfrunta. Precum divinul florentin, un Liviu Ioan Stoiciu împărțit între text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pusă în mișcare, capabilă de creație. Următorul pasaj a trezit nemulțumirea lui Meletos, unul dintre acuzatori. Socrate justifică preocupările sale maieutice, mod de a dialoga cu propria persoană, în conformitate cu dictonul „ Cunoaște-te pe tine însuți”. Citim: „În mine vorbește ceva divin; un zeu, după cum, în bătaie de joc, a scris și Meletos în acuzație. Și anume, încă de cînd eram copil, există un glas care, ori de cîte ori se face auzit, mă oprește să fac ce aveam de gînd, dar
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
stilizate ale liniilor sinuoase din Grădini sub ploaie. Ca o consecință firească a procesului de asimilare a artei extremorientale, aceste ipostaze sonore vor prelua arabescul, ca element esențial al naturii sale prin excelență decorative. De altfel, aprecierea lui Debussy pentru „divinul arabesc” al muzicii lui Bach o descoperim într-unul dintre articolele sale, în care ne apare subliniată cu insistență funcția vitală ce o îndeplinește curba liniei melodice în crearea stării emoționale. Este un elogiu adus concepției de „linie în sine
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
explorat de poetica simboliștilor. Adoptând ideea de timp suspendat, inițiată de principiile filosofiei orientale, Debussy impune o cvasi-imobilitate a timpului muzical printr-un discurs expozitiv, non dezvoltător, care prin formulările sale repetitive se abate de la tradiționala dialectică tematică. Aprecierea pentru „divinul arabesc” al muzicii lui Bach conduce gestul creativ al compozitorului francez spre emanciparea elementului ornamental și a rolului îndeplinit de acesta în contextul discursului. El acordă o atenție sporită curbei liniei melodice, precum și noțiunii de linie „în sine”, explorând funcția
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
supranatural și dorința de a spera dincolo de ceea ce vedea. Moartea a fost primul mister; ea l-a îndreptat pe om pe făgașul altor mistere. Ea i-a înălțat gândirea de la vizibil la invizibil, de la trecător la etern, de la omenesc la divin"*. Poate că, la vederea morții, faber a devenit, într-o zi, sapiens... O primată femelă, o mamă cimpanzeu, continuă să se joace cu puiul ei care tocmai a murit, ca și cum ar fi viu sau adormit. Când își dă seama că
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
puțină sacralitate decât instantaneul luat pe furiș al unui coolie chinez pe o uliță din Shanghai de către modestul Cartier-Bresson, fiindcă avem sentimentul că primul se crede superior modelelor sale, ori egalul lor în superioritate, și nu cel de-al doilea. Divinul te face să cobori ochii, sacrul te face să ridici capul. Privirea sacrală sau magică, emanând dintr-un diferențial, nu are drept condiție decât existența a două surse distincte, privitorul și privitul, în lipsa căreia nicio relație nu poate "începe". Foarte
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
asta din neoplatonicieni). Faptul că a trebuit să treacă șapte secole și să curgă mult sânge până să se ratifice teologic implicațiile dogmei fondatoare arată cât de puternică era inerția de care s-a lovit această pătrundere a Cărnii în Divin. Hotărârea din 787 este și astăzi o lege a Bisericii, care, sprijinindu-se pe ea, a putut înăbuși atacurile "celor fără imagini". Atei sau creștini, dacă am scăpat de exigențele celebrării caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
caligrafice a lui Dumnezeu, după moda islamică, datorăm asta acelor "bizantini" despre care spunem cu atâta ușurință că discutau despre sexul îngerilor. Grație subtilității lor, flacăra ascetică nu a ars Occidentul. Întruparea, "imaginare de Dumnezeu", pregătise drumul. Ea guvernează distribuția divinului în lume, economia providenței. "Cine refuză imaginea, refuză economia", spune Nichifor 26. Ceea ce Christos este pentru Dumnezeu, imaginea este pentru prototipul ei. Și, așa cum Fiul tinde spre Dumnezeu, eu trebuie să tind spre imaginea Fiului, cu aceeași intenție de a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
expresie aplicată exclusiv celei de-a doua persoane a Treimii); Christos dă naștere Bisericii, imagine a lui Christos; Biserica dă naștere icoanelor, imagini care trezesc la rândul lor imaginea interioară a Fiului lui Dumnezeu la cel pe care-l iluminează. Divinul, obiectează iconoclastul, este indescriptibil, de aceea orice imagine a lui nu poate fi decât "pseudo", nu "homo", mincinoasă, nu asemănătoare. Spiritual și invizibil ar fi atunci sinonime. Creștinismul separă acest cuplu imemorial, printr-o revoluție în Revelație. Iată că materia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
propagă în afara perimetrului intelectual în care a luat naștere, practicile legate de imagine reintră în scenă și se accentuează. Ca și cum trecerea la practică i-ar obliga pe susținătorii doctrinei să satisfacă libidoul optic al vulgului. Să sporească partea oamenilor în divin, a tradiției în inovație, a greutății imaginilor în grația semnelor. Împotriva clerului știutor de carte, ordinele călugărilor cerșetori din secolul al XIII-lea se folosesc de imagine și câștigă. Franciscanii și dominicanii remobilizează creștinătatea. Toate marile tulburări populare din istoria
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
catolici din secolul XX. Această postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
și medalii cu efigia Prințului. Statui ale împăratului, răspândindu-i, sporindu-i aura până la marginea imperiului. Prestigiu și supunere. Spărgătorii de idoli din secolul al IX-lea bizantin sau din secolul al XVI-lea francez contestau principiul sacrileg al reprezentării divinului sau arbitrariul prelevatorilor de plus-valoare și al celor care măreau impozitele? Comunarzii care au atacat Coloana Vendôme nu aveau conturi de reglat cu arta statuară, ci cu Bonaparte. Și cine s-ar gândi să-i considere iconoclaști pe cei care
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
marje de interpretare. Imaginea creează un interval între lege și credință, un mic spațiu de fantezie individuală care-i permite omului să respire. A reprezenta absolutul înseamnă deja a-l atenua punându-l la distanță. Acolo unde există imagini ale divinului, s-a negociat ceva între om și Dumnezeul său. Oare o deosebită voință de putere i-a împins pe occidentali, mai mult decât pe alții, spre imagistică? Și putea ea să nu-și anexeze această forță de atac? Șeful "celulei
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ci pentru mâna și forța lui. Ca și cum remarcabil, în această metamorfoză a Creației, n-ar fi rezultatul artistic în sine, ci munca supraomenească pe care o presupune. Grecia antică trece pe bună dreptate drept țara vizibilului și a luminii unde divinul este contemplat, în timp ce la evreii și arabii din deșert el este invocat prin cuvinte. "Toți oamenii poartă în fire aspirația de a ști", spune Aristotel la începutul Metafizicii. Stă dovadă întâietatea vederii. Deoarece nu numai ca să acționăm, dar și fără
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
artiști. Ideea de creație artistică s-a construit împotriva celei de creație ontologică, însă modelânsu-se formal după aceasta. Arta este o ontologie inversată prin primatul reprezentării asupra prezenței (Proust: "Realitatea nu se formează decât în memorie"*). Sau al umanului asupra divinului. Altfel, mâna omenească nu-i bună decât să imite ideea divină. Traducere psihologică: atâta timp cât forma slujește drept însoțitor pentru spirit, marile spirite au puțină stimă pentru ea. La fel cum văd în acțiunea istorică "o contemplație slăbită" (Bergson), imageria le
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
momente într-un singur travling înapoi, căci ele își au originea în același progres care combină accelerația istorică și dilatarea geografică. Abreviere a idealului temporal: idolul este imaginea unui timp imobil, sincopă de eternitate, tăietură verticală în infinitul încremenit al divinului. Arta este lentă, dar arată deja figuri în mișcare. Vizualul nostru este în rotație constantă, ritm pur, obsedat de viteză. Lărgire a spațiilor de circulație. Idolul este autohton, puternic vernacular, înrădăcinat într-un sol etnic. Arta este occidentală, țărănească, dar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în ele (cum face și cu structurile politice de autoritate), deși teoretic le recuză. Prin factura și simbolistica ei, imaginea paleocreștină este neo-păgână, chiar arheo-romană. "Arta" asigură tranziția de la teologic la istoric sau, dacă preferăm, mutarea centrului de referință de la divin la uman. "Vizualul", de la persoana punctuală la ambientul global sau de la ființă la mediu. În vocabularul lui Lévi-Strauss, am spune că vizualul are o pictură "cu cod", luând drept materie primă rămășițele miturilor anterioare; arta, o pictură "cu mituri" (ansamblu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
liturgică, care nu are valoare prin forma ei vizibilă, ci prin caracterul deificant al vederii ei, adică prin efect 72. De ce preferăm termenul de idol celui de icoană? Pentru că este mai vechi și are o cuprindere mai generală. Poate îngloba divinul creștin fără a se reduce la acesta. Istoric, idolul în sensul strict grecesc desemnează "soclul cilindric sau tetragonal" sau statuia pre-helenică, anterioară statuii numite dedalică. Dar, în sens larg, grupăm sub acest termen ansamblul imaginilor eficace în mod imediat (cel
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se face cu mai multe imagini, dar o imagine diminuată ca și cum Reforma ar fi obținut cel puțin această diminutio capitis. Evidenta creștere a puterii artistului ca individ, care marchează în mod clar intrarea în era artei a se vedea, după "divinul Michelangelo", înnobilarea lui Tițian de către Carol Quintul -, are ca revers o scădere a puterii ontologice, a prezenței reale în creațiile lui. Frumusețea este o magie ratată sau refuzată. Așa cum muzeul este pubela credințelor culturalo-degradabile, arta este ceea ce-i rămâne credinciosului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
au moștenit interdicțiile plotiniene specifice fizicii spiritualiste a ultimilor gânditori greci. Plotin (205-270) interzice profunzimea, fiindcă aceasta este materie, ca și spațiul și umbra. A limita totul la prim-plan, plan unic, înseamnă a favoriza viziunea intelectuală a Ideii, a Divinului în Imagine 78. Este totuși îngăduită o a treia dimensiune. Nu în trompe-l'œil, ci în realitate. Ea nu este situată în interiorul suprafeței pictate, ci între icoană și privitor. Este vorba de distanța pe care o traversează razele purtătoare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din trei, Atotputernicul nu are nici chip, nici corp. El este cuvânt. A vrea să-i dai o imagine ar fi o crimă și o nebunie. Doar pentru al treilea, creștinismul, cel puțin în versiunea lui catolică, imaginea fizică a divinului era negociabilă. O dată cu grafosfera, întemeiată pe tipar, vizibilul își redobândise demnitatea, dar ca o contingență care urmărește sau regularizează o necesitate accesibilă logic, prin discurs sau abstracție. Descartes: "Orbul este cel mai bine plasat ca să facă geometrie". Se considera atunci
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
constituie sistemul metafizic ce reevaluează într-un mod drastic poziția omului în lume. Această modificare se realizează pe baza unui model religios și anume modelul Genezei biblice. Lucrarea filosofului francez reprezintă o nouă Geneză, dar de data aceasta Logos-ul divin este înlocuit cu Cogito-ul. Creația nu mai este privită din perspectiva divină, ci din perspectiva omului, iar noul univers are drept creator omul. Profunzimea meditațiilor nu este dată doar de schimbarea celui ce o creează, ci de faptul că noua
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]