752 matches
-
îi întrerupea dezmățul hilar. Și tare nu cred că nu dibuise, el, pișicherul, sub ștaiful magistrului, bruma de... autoșagă. Cum, la fel, nu aș risca în cazul celuilalt academcian ieșean, Alexandru Zub, fost coleg de promoție universitară și autorul unei doct măgulitoare prefețe la albumul meu Uși celebre, Uși umile. Vrînd să-i atrag atenția că ochelarii săi văzuți într-o recentă emisiune televizată par prea... vetuști. Cînd mă conduce la ușă, îmi spune: Te rog să mă recomanzi magazinului Transparența
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
referirile la context („circumstanțele” sociale și politice, „liniile de forță” ale mișcării de idei dintr-o epocă sau alta), într-un exercițiu de sociologie literară. Protocolul argumentației se sprijină pe un „dosar” al receptării critice, uzitat cu discernământ. O cercetare doctă își propune să probeze inaderența lui Titu Maiorescu la febrele modernității. Evocat cu un condei de monograf, D. Anghel este văzut, dincolo de tocitul clișeu de „poet al florilor”, prin prisma sensibilității moderne, ultimele sale proze prefigurându-l pe Urmuz. Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
prezente la ceremonie, cărora le revine doar rolul de a asculta. Muzica își îndrepta ușor pașii spre a deveni o „limbă” cultă: o limbă pe care o cunoșteau doar anumiți credincioși din biserică, aceștia identificându-se practic cu clerul și docții. Din punct de vedere muzicologic, este important să subliniem faptul că liturgia inițială a creștinilor a constituit punctul de plecare pentru compozițiile genului sacru și a fost terenul fertil în care s-au maturizat primele experimente melodice și polifonice. Cântul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
găsească fundamente raționale și spirituale pentru a justifica uzul ei, ceea ce a dus la o vigilență uneori moderată, alteori polemică. Preocuparea celebrativă și etică orientează discursul patristic, în general, spre versantul practic al muzicii, adică spre acel usus, care, între docți, nu era atât de apreciat, pentru aceștia muzica adevărată fiind scientia sau „speculație” filozofico-matematică. Sfinții părinții nu accentuează prea mult puterea educativă a muzicii, precum filozofii greci, ci mai degrabă sunt înclinați să insiste asupra efectelor morale ale ei: „psalmul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în același timp. Prin urmare, în reflecția asupra muzicii sacre, trebuie să ținem cont de amândouă situațiile, pentru a evita să interpretăm anumite intervenții ale bisericii ca fiind reacționare sau o frână în fața progresului tehnic al limbajului muzical. 4.1 „Docta Sanctorum Patrum” Între anii 1324-1325, Papa Ioan al XXII-lea, în timp ce era exilat la Avignon, a promulgat constituția Docta sanctorum patrum. Acesta este primul document pontifical oficial care dezbate tema muzicii. Din punct de vedere muzicologic, documentul, mai puțin cunoscut
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
evita să interpretăm anumite intervenții ale bisericii ca fiind reacționare sau o frână în fața progresului tehnic al limbajului muzical. 4.1 „Docta Sanctorum Patrum” Între anii 1324-1325, Papa Ioan al XXII-lea, în timp ce era exilat la Avignon, a promulgat constituția Docta sanctorum patrum. Acesta este primul document pontifical oficial care dezbate tema muzicii. Din punct de vedere muzicologic, documentul, mai puțin cunoscut, este de o importanță fundamentală pentru perioada la care ne referim, deoarece descrie situația liturgică din Europa în secolul
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în desfășurare, încercând să controleze haosul provocat prin formularea unor reguli. Existau și polemici, întrucât nu toți reușeau să accepte schimbarea rapidă a tehnicilor de compoziție și a gustului provocat de arsnoviști. Dacă ținem cont de contextul general, și că Docta sanctorum a fost elaborat în Franța, în perioada Școlii din cadrul catedralei Notre-Dame, intervenția pontifului se explică foarte bine. Probabil, pentru mulți contemporani, Ioan al XXII-lea părea „depășit” sau un „dușman al progresului”, așa cum și astăzi anumiți istorici, puțin atenți
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
progresului”, așa cum și astăzi anumiți istorici, puțin atenți, tind să-l considere. Pontiful, însă, abordează problema doar din punct de vedere liturgic și pastoral, fiind preocupat de cadrul muzicii ecleziastice și, deci, al rugăciunii creștine. Intervenția sa cădea în mijlocul disputelor docte ale muzicienilor și ale teoreticienilor, însă acesta le depășește pe toate. Nu a făcut prea multă distincție între vechi și nou în sensul tratatelor; Ars Antiqua și Ars Nova, pentru papă, nu erau decât aspecte și momente ale aceluiași preocupant
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
așa-numitele „mise de Avignon” (manuscrisele de Ivrea și de Apt din secolul al XIV-lea), structura muzicală este clară și inteligibilă, are un caracter ascetic, calm și se bazează pe o arhitectură ritmică echilibrată. Din punct de vedere legislativ, Docta sanctorum a intrat în „Corpus juris canonici”, tutelând astfel existența muzicii gregoriene și normativitatea sa până în zilele noastre. Așa se explică prezența sa în cantus firmus din compozițiile polifonice sacre ulterioare. Muzicologic vorbind, anumite problematici delimitate atunci, precum raportul cuvânt-melodie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
să se respecte, ca o prioritate absolută, dicția clară și corectă a textului liturgic; în fond, era aceeași exigență care l-a determinat pe Papa Ioan al XXII-lea, cu mai mult de două secole în urmă, să elaboreze bula Docta sanctorum patrum. În secolul al XV-lea, cererile de reformă ecleziastică includeau o reîntoarcere la simplitatea cântecului gregorian, în opoziție cu artificiile luxoase ale polifoniei. În 1538, de exemplu, episcopul de Modena a interzis cu desăvârșire execuția muzicii polifonice în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
acolo, îl atrage către transcendența ei. Omul poate fi conceput, în destinul lui spiritual, ca un șir de stări care înaintează spre Limita eliberatoare împreună cu ea, atras din interiorul lui de Limita care îi conferă propria ei libertate. în De docta ignorantia, III, 4, Cusanus face să corespundă naturii divine, în perfecțiunea ei, forma cercului, iar naturii umane forma unui poligon. înscris în cerc. Persoana care actualizează posibilitățile umanului ar corespunde unui șir de poligoane în care numărul de unghiuri crește
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
armonizabil cu celelalte. Există o garanție de principiu a armonizării perspectivelor, dat fiind că toate vizează același Pol care le cuprinde și le desmărginește în unitatea lui trans-perspectivală. Acesta e modelul cognitiv și contemplativ propus de Nicolaus Cusanus în De docta ignorantia și în De visione Dei, un model menționat deseori de Simone Weil în textele sale. El presupune o imagine democratică a lumii : fiece entitate creată are o rază de comunicare directă cu realitatea ultimă ; fiecare își recunoaște totodată caracterul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și hotare bine cunoscute ; este, dimpotrivă, o Lume Nouă, căreia nu i se văd granițele, care e verosimil să nu aibă granițe. Deși preia o parte dintre postulatele cusane, știința modernă apucă, desigur, într-o cu totul altă direcție decît docta ignorantia cusană. Dacă postulează imperfecțiunea universului, aceasta din urmă îl folosește ca materie pentru o trecere la limită către perfecțiunea divinului. Dacă Nicolaus Cusanus insistă pe limita capacităților umane de cunoaștere, e pentru că le raportează la știința infinită și le
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
și mai direct accesibil pe care gîndirea paradoxală se aplică dintotdeauna este, desigur, persoana umană. Sinele propriu constituie un domeniu unde contrastele, tendințele contradictorii, tensiunile au o stringență de neevitat. Revenind la Cusanus, după ce în prima parte a tratatului De docta ignorantia expune principiile unei teologii cu două volete, afirmativ și negativ, precum și articularea lor, în a doua parte a tratatului el aplică aceste principii la cosmologie și antropologie. Aici, Cusanus exaltă metodic, pînă la obsesie, pentru a o întrupa în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
români și creștini de 2000 de ani” au devenit o modă după 1989 și nici memorialista nu este ocolită de această tentație: „iar cei care emit concluzii ce nu au nimic comun cu realitatea, ștergînd cu buretele ignoranței și al doctei lor aroganțe peste cei două mii de ani [s.n.] cînd Biserica a fost modalitatea de rezistență, nu numai națională, dar și spirituală a poporului nostru - ceea ce iarăși se uită -, și sapă la rădăcinile identității lor naționale, Își fac lor Înșiși un
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
toană de amintire, nu-și putu reține un bufnet de râs. Asta e o adevărată compoziție voluntară, lămurește el pe Vulpache, care s-a întors la dânsul nedumerit... Compoziție... !? ...da, voluntară, așa e denumită în Dreptul Roman. Compositio voluntaris, explică el doct și se repezi să caute printre cărțile vrășulite Dreptul Roman. Când îl descoperi, răsfoi cu iuțeală și siguranță paginile introducerii, în care se simțea tare. Dar cum nu găsi ce căuta, dădu el explicațiile cuvenite, într-o definiție de felul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aprofunda pe cea cîștigată. Așa după cum opziția dintre seriozitate și glumă, suferință și bucurie, dintre tragic și comic, măreție și micime, rațiune și absurditate se dizolvă în humor ca sentiment total, la fel se întîmplă și cu opoziția dintre expresia "docta ignorantia", așa cum a fost stabilită în Renaștera timpurie de Nicolaus Cusanus 81. Punctul de vedere al humoristului este condiționat intelectual de raportul contradictoriu dintre plinătatea bogată a existenței și completa înțelegere de care dispunem în fiecare epocă dată. Nici unul dintre
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Cf. Geschichte der neuesen Philosophie, Leipzig, 1895, I, p. 187. Der neuschliche Gedanke, 80. 80 Danske Filosofer, pp. 5 și 18. 81 Geschichte der neueren Pghilosophie, I, p. 88. 82 Cînd Nicolaus Cusanus și-a scris admirabila sa carte De docta ignoratia (1440), a început o interesantă discuție despre cît timp ar fi nevoie să ne păstrăm înțelegerea condiționărilor cunoașterii, de vreme ce am apucat să pricepem că aceasta e mărginită. Unii au crezut că misticismul pur ar fi trebuit să fie consecința
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
început o interesantă discuție despre cît timp ar fi nevoie să ne păstrăm înțelegerea condiționărilor cunoașterii, de vreme ce am apucat să pricepem că aceasta e mărginită. Unii au crezut că misticismul pur ar fi trebuit să fie consecința. (Vansteenberge, Autour de la docte ignorance, Münster, 1915). 83 Cf. Psychologie, publicată de mine, Cap. IV și Der menschliche Gedanke, § 4. Importanța punctului de vedere genetic față de cel pur analitic a fost puternic accentuată de Edward Thorndike (Animal intelligence, 1911. Elements of psychologie, 1905. x
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
vestit articol! Iar pân’ să-l scrie - trece anul. Ii spui și pare să-l surprindă: Și-a strâns sprâncenele mirare... Se uită poate și-n oglindă Și-ntreabă: Cine-i ăsta, frate? Îți scriu rețete păsărește C-o mutră doctă și funebră, Când opera dacă-ți trăiește Tu faci, scriind-o, ca de febră. Apar noi undițe, năvoduri De-a pescui greșeli - și, poate, În papură să cauți noduri Devine-o specialitate. Așa-i cu gintea criticastră: Cu ea, și-
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
e veșnic mirat, nemulțumit, flămând, invitat la cină când gazda nu are vreme de el. Critic Până în prezent, criticul Desperado nu s-a maturizat. El este deocmadată o inteligență condiționată de principii fixe, de termeni preluați și sacrosancți, de abordări docte, ce tind să se substituie plăcerii textului în sine. Criticii de întâmpinare, atât de dragi lui Eliot, sunt condamnați vehement ca neprofesioniști. Jargonul critic a atins un puct pe care Joyce nici măcar n-a îndrăznit să-l imagineze. Critica e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și a profesiei de medic. De altfel nu întâmplător lumea se adresează medicului cu superlativul „doctor“ cuvânt a cărui etimologie este verbul latin doceo, -ere = a învăța mereu, căci, bolnavul sigur crede că „doctorul“ le știe pe toate, că este doct în toate ramurile medicinei, științelor medicale și mai mult decât atât. și nu este întâmplător, că din lumea medicilor s au afirmat atâtea personalități în arte și alte științe, în management etc. Jurământul înscrie pe lângă grija față de bolnavi și grija
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
nevoie de interpreți, iar cei care au binevoit să le facă cunoscute până acum nu le-au explicat adesea decât în calitate de gramaticieni sau filosofi. Cum aveau mai mult studiu și speculație decât experiența teatrului, lecturarea lor ne poate face mai docți, dar nu ne poate lămuri foarte sigur pentru a reuși în această privință." 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru Aristotel definește piesa de teatru prin suma trăsăturilor sale distinctive. Pentru a le determina, el utilizează cele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a face credibilă punerea în scenă a unei ficțiuni, nu a încetat să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac. Va câștiga modul lor de reprezentare. Cu clasicismul, teatrul, îndepărtându-se de stilizarea antică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]