1,046 matches
-
cerul de aramă decrepită al cupolei, a cărei cocleală dăduse frunzulițe și flori verzi-otrăvite, întinse spre orificiul din vârf, abia cât un bănuț (deși la acea înălțime trebuie să fi avut un diametru de câțiva metri între pereții ovali și dușumeaua înnegrită, puțind înăbușitor a urină și a fecale pietrificate, plutea ceva ce părea o ceață intens alburie, umplând tot acel spațiu de o copleșitoare singurătate. Mi-am dat repede seama însă că nu era decât pânză de păianjen, 69 deasă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
a treia oară, i-a șoptit Rudi vesel. Vă rog să mă duceți acasă, aici e adresa, în buzunarul de la piept. Trei bărbați în vârstă îl ajutară să ajungă acasă pe Ringvägen. Rudi i-a rugat să-l pună pe dușumea. Patul lui îngust era ocupat de cărți vechi și obiecte curioase, nevândute încă. O pisică mare a sărit dintre cărți, scuipând către necunoscuți. - Babel, liniște-te, tăticul e cu prieteni necunoscuți, i-a spus Rudi obosit. Unul dintre bărbați aprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în apartamentul său polomar, eleganța, care aici era și mai mare. Era oarecum influențată de cerințele zborului în spațiu. Canapelele, mesele, precum și scaunele erau zidite în perete; totul era fixat de podea. Și, sub covorul de sub picioare se simțea rezistența dușumelei metalice de dedesubt. Fu surprins că băiatul părea să fie singur. Nu se vedeau servitori, nu se zăreau nici mama lui, nici gărzile. Existau câteva uși închise, dar nu se auzea nici un zgomot din camerele care se presupuneau că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
în asemenea ocazii este că mă aflu la închisoare fiindcă nu m-am putut decide să calc prin ce-a vomat altul sau să sar peste ce-a vomat altul. Mă refer la ce vomase Bernard B. O’Hare pe dușumeaua din hol, la picioarele scărilor. Am ieșit din mansarda mea la scurt timp după ce a plecat O’Hare. Nu mai exista nimic care să mă rețină. Am luat cu mine o amintire, cu totul accidental. Când am ieșit pe ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
luat și chitara cu el. N-am mai văzut-o până la vacanța următoare. Am început și noi școala. Fiind în clase diferite, eu și Traian mergeam unul dimineața, altul după-amiaza, să sorbim lumina dintr-o școală cu lămpi de petrol, dușumele ciuruite și ziduri dinainte de 1907. În timpul liber, amândoi ne întreceam construind diferite chestii: tractoare, avioane, sfârleze... Așa mi-a venit ideea să fac o chitară? Fără tânjirea după a lui Nicu, sigur nu m-aș fi apucat de lucru. Dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
buni și nu-i chip să trăiască. Dinu are 37 de ani, a căzut în cap, da’ face treabă... Mâna de mort - Credeți în ursitoare? - Nu prea cred, da’... cine știe... Ionuț și Andreea erau la Șichiva. Au dat deoparte dușumeaua prispei de la ceardac și se jucau cu mașinuțele în pământ. Fata a găsit un capăt de cârpă și-a tras... Era o mână de mort cu păr, ceară, cărbune... înfășurată într-o cârpă de pus pe mort. Fusesem devale după
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
nopții. Oamenii au sărit buluc și au intrat în casa lui Tică. M-am dus și eu. Tot satul era adunat acolo. Tică stătea cu ochii pironiți în golul negru al geamului: fereastra zburase din țâțâni și cioburile căzuseră pe dușumea. Ilinca stătea în genunchi în fața lui. Îi prinsese picioarele în brațe și bocea ca la mort: „Ticăăă, uăi Tică uăi! Cui mă lași tu, Tică, cu o casă de copchii?!...” Copiii stăteau speriați într-un colț, muți de spaimă. Tică
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
de mult n-am maipus mâna pe o carte. Felix fugi înainte, ca să nu fie de față la găsirea scrisorii, și așteptă cu respirația încordată. După o îndelungă ciorovăială cu Marina, Otilia urcă scările. Se auzi când intră în odaie, dușumeaua pârâi ușor în câteva puncte greu de precizat, Felix bănui că Otilia se oprise în fața mesei. Apoi urmară mici zgomote indistincte și... nimic. Felix se feri să G. Călinescu dea ochii cu Otilia și rămase închis în odaie. Când, târziu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încolți bănuiala că scrisoarea nu-i căzuse în mâini și făcu atunci ceea ce altă dată n-ar fi făcut. Profitând de faptul că Otilia era jos cu Pascalopol, intră în odaia ei, aruncă ochii pe pat și pe masă, pe dușumea, însă nu fu chip să descopere nimic. Scrisoarea fusese luată de cineva, în orice caz. A doua zi, la masă, Otilia fu tot atât de senină, seara nu veni deloc. O mâhnire mare cuprinse pe Felix, o silă de toate, și prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aici? Ia te uită, ți-a căzut ceva pe jos, o scrisoare. Asta e scrisoarea pe care ai primit-o azi? Otilia vorbea cu siguranța ei obișnuită, fără vreo intenție, dar cuvintele ei fură pumnale pentru Costache, care, privind aiurit dușumeaua, scotoci repede buzunarul și băgă de seamă că fundul căptușelii era rupt și că plicul căzuse jos. Otilia luă scrisoarea, o răsuci, o scoase din plic și-și aruncă distrat ochii deasupra. Era în obiceiul ei de a-și satisface
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
printre picioarele oamenilor. Un om cuminte se menajează, se odihnește. Uite cum ai slăbit! Simion explica astfel agitația lui: aplicând metoda unei supraalimentații raționale, își întărise tot organismul. Acum avea o forță herculeană, colosală, și simțise cum pârâie scaunul și dușumelele. Casa și solul erau în primejdie. De aceea se plimba, ca să-și consume energiile și să-și subțieze până la normal mușchiulatura. - De unde Dumnezeu ai mai scos și teoriile astea?! ziseAglae supărată, dar luîndu-l în serios, nu vezi că ești ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la curs, arătă vecinilor săi revista. - Ce e asta? zise unul și i-o luă din mână. Colegul privirevista fără curiozitate și întrebă indiferent: - Ăsta e de tine? Apoi îi înapoie revista așa de repede, încît fascicula căzu jos pe dușumea, înainte ca Felix s-o poată prinde cu mâna. I-o luă de jos un intern mai în vârstă, care stătuse până atunci de vorbă cu medicul secundar. Acesta o răsfoi strâmbând din nas la fiece titlu, se opri la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știrea, când o află. Știucă se descurcă-n viață! - Dumneata numești deșteptăciune, zise Aurica, să plecifără rușine cu un bărbat în străinătate? - Da! decretă Stănică. Numesc deșteaptă o femeie caresucește capul bărbaților. Ăsta e rostul femeii. Aurica privi țintă în dușumea, pătrunsă de argument. Suferința feței sale dovedea că în fond era de aceeași părere. Felix, noros, se duse ca un om care vrea să se sinucidă la Georgeta și se purtă în așa chip, încît fata, inteligentă, înțelese tulburarea și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în seamă, dar rămase cu sugestia vremii frumoase. Într-adevăr, i-ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă. Moș Costache apăru deodată în curte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era acasă. Se dădu jos pe scară fără să fie auzit. În sufragerie însă fu oprit în loc de o scenă pe care n-o aștepta. Marele bufet era dat la o parte, iar moș Costache ședea îngenuncheat în fața unei găuri în dușumea, făcută prin scoaterea unei bucăți de scândură. În ea, Felix zări, fără să vrea, o cutie de tablă de-ale Regiei, în care luceau monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare și pline de sudoare, să pună repede deasupra bucata de scândură. Felix voi să se strecoare îndărăt pe ușă fără a fi văzut, dar dușumeaua trosni sub pașii lui, și moș Costache sări galben în picioare cu ciocanul în mînă: - Ci-ci-cine e? Nu intra! - Eu sunt, moș Costache! Am venit să-ți spun că mă ducîn oraș. Dacă voiai să repari dulapul, trebuia să-mi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrân pezevenghi. - În sfârșit, i-a pus pe undeva prin casă, unde poți doar să-ipui, în pivniță, în pod, sub saltea etcetera. Ei, și servitoarea a șters parchetul cu benzină, uitând să deschidă geamurile, un chibrit aprins a căzut pe dușumea, și vaporii de benzină au luat foc, și toată casa a fost scrum în două ceasuri, cu bani cu tot. Morala: Nu pune banii de unde nu poți să-i scoți imediat. Stănică încercă să fixeze în ochi pe moș Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe servitoare și începu să scoată afară toate lucrurile din camera lui Simion. Strânse patul și-l aruncă într-o magazie, aruncă pe foc toate hârtiile pe care le găsi, resturile de îmbrăcăminte le zvârli la gunoi, curăță pereții și dușumelele, apoi făcu un fel de odaie de primit. - Uite, aici să stați voi când veniți pe aici, zise eaOlimpiei. Am mai limpezit casa, că se făcuse grajd. Din ziua aceea, Aglae nu mai aminti niciodată numele lui Simion și nici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
farfuria călimării împuțeau hârtiile. Felix le aruncă în sobă. Ca să respire puțin și să-și odihnească spiritul, se dădu jos. În loc să iasă afară, fu ispitit să intre în odaia cu pianul. Toate erau cum le lăsase Otilia. Notele risipite pe dușumea, pe capacul instrumentului și chiar pe pupitru erau acoperite cu o bură de praf. Niște flori uscate erau aruncate pe pian, de câteva luni. Felix ridică capacul de pe claviatură și G. Călinescu se pregătea să înfigă un deget, când auzi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
închidă bine. Apoi începu să depoziteze în ea tot soiul de materiale, al căror rost păru la început, cel puțin, misterios. Costache venea, de pildă, cu pungi mari de cuie de felurite mărimi, puțin cam ruginite și le arunca pe dușumea, făcând purcoaie pe categorii. Față de cel care vedea scena, dădea, neîntrebat, o explicație vagă, bolborosită și fără direcțiune precisă: - Omul e bine să cumpere, când găsește, de ocazie! Săstea acolo. Într-altă zi, bătrânul veni cu o căruță întreagă plină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sărut mâinile, cocoană Aglae. Costache eaici? Era vorba să meargă cu mine în oraș. Aglae deschise gura să vorbească, când, deodată, bătrânul strigă plîngăreț: "Aaaici!" și făcu gestul de a se da jos din pat. Când însă puse piciorul pe dușumea, simți greutate și se lăsă iarăși pe spate, cu o strâmbătură. - Dar ce-i? Ce s-a întîmplat? se prefăcu Pascalopol, cu o vizibilă silă de a se vedea nevoit să joace comedie. - I-a venit rău, informă Stănică, bătrânețe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
i-ar fi depus la bancă. Oamenii începură lucrările, murdărind toată casa, făcură zidurile despărțitoare, dar, fie din cauza frigului, fie din aceea a materialului, pereții rămaseră uzi, pătați de un fel de bube roșcate. Casa era trainică, într-adevăr, însă dușumeaua era așezată pe grinzi de lemn, care, oricât de tari, erau slăbite de vechime. Greutatea neașteptată așezată în mijlocul odăii îndoi grinzile sau le făcu să roadă pragurile de moloz pe care ședeau, încît după câteva zile dușumeaua devenise concavă și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
într-adevăr, însă dușumeaua era așezată pe grinzi de lemn, care, oricât de tari, erau slăbite de vechime. Greutatea neașteptată așezată în mijlocul odăii îndoi grinzile sau le făcu să roadă pragurile de moloz pe care ședeau, încît după câteva zile dușumeaua devenise concavă și elastică, asemeni unei șele, și aderența zidului cu tavanul se stricase, lăsând un interstițiu curbat. Moș Costache se înfurie, declară pe meșteri "pu-pungași". Se iviră și conflicte bănești, bătrânul descoperind cu indignare că i se cere mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în piept), picioare puternice, care n-au știut ce e trăsura, tramvaiul (moș Costache exulta de plăcere), dar mai ales ascultați ce aparat digestiv are (Stănică îl lovi peste pîntece). Atunci se auzi un zornăit grozav de monede, rostogolite pe dușumea. Moș Costache îngălbeni, se ridică repede de pe scaun și se pipăi, în culmea agitației, în jurul curelei. I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile, aprinse lampa și descoperi pe moș Costache, căzut jos pe dușumea, dar gemând încet, îl ridică cu greutate și-l puse pe sofa, privit de Otilia, care ședea lângă ușă, înspăimîntată. - Trebuie s-o trimit pe Marina după doctor. Otilia alergă afară și o găsi pe bătrână dormind îmbrăcată, în odaia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]