3,527 matches
-
german din partea subiecților săi. În cele din urmă s-a ajuns la un acord în care regele Conrad accepta domnia lui Boleslau al IV-lea; în schimb, noul Mare Duce trebuia să plătească tribut regelui german. Disputa dintre Vladislav și ducii juniori a rămas nerezolvată, după ce regele Conrad era ocupat cu pregatirile celei de-a doua cruciade cu Țara Sfântă. Între timp, ducii juniori, nu aveau de gând să aștepte pentru un angajament care să le consolideze puterea. În mai 1147
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]
-
al IV-lea; în schimb, noul Mare Duce trebuia să plătească tribut regelui german. Disputa dintre Vladislav și ducii juniori a rămas nerezolvată, după ce regele Conrad era ocupat cu pregatirile celei de-a doua cruciade cu Țara Sfântă. Între timp, ducii juniori, nu aveau de gând să aștepte pentru un angajament care să le consolideze puterea. În mai 1147, au obținut, de la Papa Eugen al III-lea, confirmarea unei baze pentru o mănăstire în Trzemeszno, care a fost o recunoaștere clară
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]
-
ajutor pentru păgâni l-a înfuriat pe Albert Ursul, care a sosit la începutul anului 1148 la Kruszwica, în scopul de a îmbunătăți alianța lor. În cele din urmă, au făcut un acord, care a fost confirmat de căsătoria surorii ducilor juniori, Judith, cu fiul cel mare a lui Albert, Otto. În 1166, Mieszko și frații lui au început o altă cruciadă prusacă, în care, în octombrie 1166, Ducele Henric de Sandomierz a fost ucis în luptă. Înainte de plecarea sa, și
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]
-
-l elimina de la succesiune. Pentru ceilalți, nemulțumirile lor erau guvernul aspru și dictatorial al Marelui Duce. Rebeliunea a fost o surpriză totală pentru Mieszko; încă din timpul Paștelui, în 1177, era complet convins de loialitatea rudelor sale, mai ales atunci când ducii juniori au organizat o întâlnire la Gniezno, unde Marele Duce fusese primit de mulțime cu urale. Polonia Mare, cu toate acestea, la început a rămas fermă în mâinile lui Mieszko, mulțumită guvernatorului Henric Kietlicz, cel mai important urmaș al lui
Mieszko al III-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330621_a_331950]
-
și de coroana Franței, ulterior (în 1766) fiind încorporat, odată cu Ducatul Lorena, în Franța. La jumătatea secolului al X-lea, teritoriul de Bar constituia o regiune dependentă a Sfântului Imperiu Roman. Prima dinastie de Bar era reprezentată de fapt de către ducii de Lotharingia Superioară, din casa conților de Ardennes, decendenți din contele palatin Wigeric de Lotharingia. Ei și-au stabilit reședința la Bar, care ulterior va fi numit Bar-le-Duc. Această dinastie de Ardennes-Bar s-a stins odată cu ducele Frederic al III
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
Bar, căsătorit cu o prințesă franceză, a fost numit marchiz de Pont-à-Mousson de către împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg și a luat titlul de duce de Bar. Din acel moment, titulatura de "marchiz de Pont-à-Mousson" a fost utilizată de către ducii de Bar și de prezumtivii lor moștenitori. Succesorul lui Robert, Eduard al III-lea de Bar, a căzut în bătălia de la Azincourt din 1415. În 1419, Ludovic I de Bar, frate al ultimului cardinal și episcop de Châlons-sur-Marne, a acordat
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
a devenit moștenitoare a ducelui Nicolae I de Calabria și de Lorena, în 1473, ca și al lui René of Anjou, duce de Bar, în 1480; astfel, Lorena, având ducatul de Bar atașat, a revenit încă o dată familiei vechilor săi duci. Atașat odată cu Lorena de Franța în 1634, Ducatul de Bar rămas, cu excepția unor scurte intervale, parte a domeniului regal al Franței. În 1738, el a fost conferit, ca și Lorena, lui Stanisław Leszczyński, fost rege al Poloniei, la moartea căruia
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
fi fost victima verilor și rivalilor lor din dinastia Wittelsbach. Henric a fost alungat, iar mărcile lui au fost preluate de împăratul Otto al IV-lea în 1209; de asemenea, a pierdut și posesiunile din Bavaria, care au trecut sub ducii din familia Wittelsbach. Fratele lui Henric, ducele Otto I a încercat să se reconcilieze cu autoritatea imperială, în scopul de a redobândi posesiunile familiei, însă, după ce împăratul Hohenstaufen Frederic al II-lea a strâns relațiile cu ducele Otto al II
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
de "duce de Merania" nu a mai fost utilizat, dat fiind că nu mai existau posesiuni rămase sub protecția Imperiului: mărcile de Istria și Carniola trecuseră sub dominația Patriarhatului de Aquileia, iar moșiile de origine ale Andechsilor fuseseră ocupate de către ducii de Bavaria. Casa de Andechs
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
Republicii Moldova. Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcția de președinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaților PCRM, PPCD, PDM și PSL. Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului Gheorghe Duca. Începând cu 2003, Vladimir Voronin a afirmat în repetate rânduri că prioritatea esențială a politicii externe a Moldovei este procesul de integrare europeană, scopul esențial care trebuie atins fiind aderarea la Uniunea Europeană. În realitate, prin măsurile pe care le-a
Vladimir Voronin () [Corola-website/Science/296860_a_298189]
-
Kelicz (care se întorsese din exil cu ceva timp înainte), a decis să apeleze la Sinod în Borzykowa, încercând să găsească o soluție pentru această problemă delicată. La o convenție, în plus față de Ierarhia Bisericii, au participat Henric și ceilalți duci juniori. Leszek cel Alb, care dorea să-și asigure sprijinul bisericii, împreună cu a altor prinți din familia Piast, a oferit marele privilegiu, care asigura integritatea posesiunilor teritoriale a episcopilor (privilegiul nu a fost semnat de Henric și de Vladislav al
Mieszko al IV-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/330637_a_331966]
-
față sarcinilor combinate ale conducerii țării în timpul unor situații agitate din punct de vedere politic și ale conducerii armatei ruse în cel mai mare conflict internațional de până atunci. El s-a bizuit foarte mult pe sfaturile unchilor săi, Marii Duci (frații răposatului său tată), și de asemenea pe sfatul vărului soției sale, Kaiserul Wilhelm. Aceste sfaturi corespundeau mai degrabă interesului „Vărului Willy”, care spera să prevină crearea unor legături mai apropiate dintre Rusia pe de-o parte și Anglia și
Nicolae al II-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/298304_a_299633]
-
fost un politician și general român. În perioada 1 iulie 1931 - 15 noiembrie 1933 generalul de corp de armată a fost comandantul Corpului de Grăniceri. A îndeplinit apoi funcția de ministru de război în guvernele liberale conduse de Ion Gh. Duca și Gheorghe Tătărescu (14 noiembrie 1933 - 1 iunie 1934). Mai mult decît atât, intervențiile directe ale lui Nicolae Titulescu, după asasinarea lui Duca, intervenții care au fost și mai vizibile, conțineau și problema Antonescu. Ministrul de Externe român s-a
Nicolae Uică () [Corola-website/Science/304963_a_306292]
-
de Grăniceri. A îndeplinit apoi funcția de ministru de război în guvernele liberale conduse de Ion Gh. Duca și Gheorghe Tătărescu (14 noiembrie 1933 - 1 iunie 1934). Mai mult decît atât, intervențiile directe ale lui Nicolae Titulescu, după asasinarea lui Duca, intervenții care au fost și mai vizibile, conțineau și problema Antonescu. Ministrul de Externe român s-a întâlnit cu Dinu Brătianu, înainte de a se duce la Palat și a-i cere imperios regelui gonirea lui Puiu Dumitrescu, destituirea tatălui acestuia
Nicolae Uică () [Corola-website/Science/304963_a_306292]
-
devenit un baronat care s-a extins și peste satele Nossegem, Sterrebeek și Sint-Stevens-Woluwe. Familia de Boisschot a rămas proprietara domeniului până la Revoluția Franceză. A existat inițial o pădure întinsă la vest de Zaventem, numită "Saventerlo", unde veneau să vâneze ducii de Brabant. Zona a fost defrișată în mare parte în secolul al XVII-lea. Deși Zaventem a rămas o localitate predominant agricolă până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, activitățile industriale datează cel puțin din secolul al XIII-lea. În
Zaventem () [Corola-website/Science/317990_a_319319]
-
și a districtelor turcești Erdehan și Kars, precum și asupra districtului georgian Batumi. Cea mai mare parte a acestor teritorii au fost cedate Imperiului German, care intenționa să le transforme,de facto, în părți ale imperiului, prin impunerea unor regi sau duci dependenți de Imperiu. În legătură cu teritoriile cedate, tratatul stipula că "Germania și Austro-Ungaria vor hotărî soarta lor viitoare de comun acord cu populația locală ". Se intenționa, de fapt, să fie impuși candidați germani pe tronurile Finlandei, Letoniei și Lituaniei. Până în cele
Tratatul de la Brest-Litovsk () [Corola-website/Science/298538_a_299867]
-
a întâmpină vizitatorii. Acest obicei se întâlnește doar în Portugalia. În anii 1740, societatea portugheză va preferă în locul panelurilor mari pe cele mici și delicate în stilul Rococo. Exemple ce prezintă această tendință sunt reprezentate de fațadele și grădinile Palatului Ducilor de Mesquitela în Carnide (Lisabona) și de "Corredor das Mangas" în Palatul Național Queluz. În timpul reconstrucției Lisabonei după Marele Cutremur din 1755, proiect dirijat de Marchizul de Pombal, au apărut pe clădirile de curand construite paneluri de azulejo religios pentru
Azulejo () [Corola-website/Science/311909_a_313238]
-
populație formată din triburi celte și germanice cunoscute sub denumirea de belgi. În secolul al V-lea regiunea este ocupată de triburi germanice și aceasta intră treptat în componența Imperiului Carolingian. Până în secolul al XIV-lea regiunea intră în posesia ducilor de Burgundia cu excepția Principatului episcopal Liège care are o existență mai mult sau mai puțin independentă. În 1477 linia acestora se stinge, regiunea intrând în posesia habsburgilor. Din 1556 întreaga regiune intră sub tutela ramurii spaniole a casei de Habsburg
Valonia () [Corola-website/Science/297442_a_298771]
-
informații, l-a păstrat nominal ca șef al Marelui Stat Major pe generalul Zottu, pentru a nu avea neplăceri cu Puterile Centrale, dar a însărcinat o altă persoană, respectiv pe generalul Dumitru Iliescu, cu pregătirea armatei pentru război. Ion G. Duca considera însă că „"generalul Vasile Zottu era vădit nepotrivit pentru un loc de așa mare răspundere"”.
Vasile Zottu () [Corola-website/Science/304987_a_306316]
-
regele Carol I al României, principesa a organizat acolo ceaiuri pentru oaspeții pe care regele îi considera mai pretențioși. Printre care cei mai importanți oaspeți au fost surorile Mariei, prințesele Victoria Melita, Alexandra, Beatrice, fratele principesei, Alfred de Edinburgh, marii duci ai Rusiei Boris și Andrei, Ferdinand I al Bulgariei cu soția sa Maria-Louisa, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei și Sofia Chotek, Charlotte și Bernhard von Meiningen, feldmareșalul von Beck. Vizitatorii cuibului, denumit și "Juniperus", își înscriau numele în cartea de
Cuibul Prințesei () [Corola-website/Science/335333_a_336662]
-
cu mama ei vitregă. Diana s-a născut în familia Spencer. Din partea mamei, Diana avea strămoși de origine engleză, irlandeză, scoțiană, americană și armeană. Una dintre străbunicile ei din partea mamei era moștenitoarea Frances Work din New York. Ea era și descendenta Ducilor de Devonshire. Din partea tatălui său, era descendentă a Regelui Carol al II-lea al Angliei, prin patru fii ilegitimi: Ea a fost și descendanta Regelui Iacob al II-lea al Angliei, printr-o fiică ilegitimă, Henrietta FitzJames. Descendența este după cum
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
larg ferestrele invi tând aerul proaspăt din păduricea vecină să intre, fac ordine prin dulapuri, arunc bulendrele vechi să se ducă cu praful iernii cu tot și mă îmbăt cu mirosul merilor si cireșilor japonezi înfloriți. Îmi vine dor de ducă, m-aș arunca în primul avion să fug direct la Amsterdam la parada lalelelor, dar nu mai este atât de simplu cum era cu ani în urmă ; drumul prea lung și aerul din avion, plin de viruși mă sperie. Îmi
ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Monica-Ligia Corleanca () [Corola-journal/Journalistic/93_a_113]
-
secolul al IX-lea, când s-ar fi format alături de mărcile de Carintia, Istria și Pannonia. Cele mai sudice dintre acestea, Carintia și Carniola, au constituit principala arie expusă raidurilor invadatorilor maghiari. În 952, Carniola a fost trecută sub autoritatea ducilor de Bavaria, ca și Carinthia, Istria și Friuli. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe nepotul său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
contele Meinhard de Görz-Tirol, duce de Carintia de la 1286. Ea a rămas sub dinastia Meinhardinilor până în timpul ducelui Henric al VI-lea de Carintia, decedat în 1335. Regele Ioan I al Boemiei a renunțat la drepturile sale asupra moștenirii, așa încât ducii Otto și Albert al II-lea de Austria au obținut Carniola, în ciuda unui acord pe care Henric al VI-lea îl încheiase cu împăratul Ludovic al IV-lea de Wittelsbach, în virtutea căruia fiicele sale, Adelaida și Margareta de Tirol ar
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
Ducele Eric a încercat să stabilească un regat independent în jurul regiunii Bohuslän, domeniu primit ca parte a căsătoriei sale cu prințesa norvegiană Ingeborg și Halland, la granița dintre Suedia, Norvegia și Danemarca. A izbucnit un război civil însă până în 1306 ducii l-au recunoscut pe fiul lui Birger, Magnus Birgersson, ca succesor la tron. Torgils Knutsson, care a fost socrul ducelui Valdemar, a fost executat în 1306, în semn de reconciliere între regele Birger și frații săi. În același an, într-
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]