3,549 matches
-
brazdele sale, s-o vedem manifestîndu-se în[tr-un] ton din care să nu ne vorbească decât un spirit ce se reculege cu greu. Actorul care n-ar putea să facă asta ar rumpe firul acestei vieți. [În] Wallenstein, după acea ducă a lui plină de-o eroică conștiință {EminescuOpXIV 356} de sine spre-a readuce la supunere trupele revoltate, când se întoarce, trebuie să se simtă impresiunea acelei puternice catastrofe ce i se-ntîmplă când vede pentru prima oară frîngîndu-se (atotputința) omniputința
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi mai puțin ocrotiți astăzi în țară de cum erau sub Domnii regulamentari. Protestez contra acestor cuvinte. Nu scrutăm cestiunea de principiu a regalității. Ceea ce putem afirma însă, cu istoria în mână, este că Domnii pământeni erau Domnii rasei române, erau duci ai neamului românesc. Ca atari ei erau solidari cu rasa română și pururea gata a-și pune capul la mijloc pentru drepturile acestei individualități etnice. Nouă ni se pare însă că în otelul actual intitulat "Romînia" espresia etnologică e prea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în tot timpul atotputerniciei papale în Europa, 269 {EminescuOpXIII 270} era persecutat. O dovadă despre asta e că aproape toată nobilimea actuală a Transilvaniei - escepție făcând de două, trei familii secuiești - e de rasă română și datorește titlurile ei originare ducilor Făgărașului, domnilor Țării Românești, iar maghiarizarea ei o datorește catolizării ulterioare. Încă la 1511 Stoe de Bethlen nu era decât boier făgărașan. Pe când șeful neamului devine catolic și maghiar, neamul însuși, gens, e până azi țărănesc în județ. Un Mailat
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
fanarioții nu au reușit să facă timp de secole, au reușit imitațiile modelelor apusene în secolul al XIX-lea. Despărțirile teritoriale abstracte, individualizarea proprietății funciare, pulverizarea "legăturilor de neam", au dizolvat organizarea sătească. Și nu trebuie să uităm că I.G. Duca, în 1921, propunea împroprietărirea obștiilor țărănești și nu individual, această intenție eșuând "în fața dorinței țăranului de a fi stăpân la el acasă" (Vulcănescu, 1997: 144). Desigur, încercarea de a depăși toate aceste puncte de vedere ne îndreaptă către un alt
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
dacă știe și una și alta nu înțelege. Și atunci totul se transformă în grotesc. Dar ceea ce a păstrat românul este repulsia față de orice fel de supunere. Să ne amintim respingerea intenției de împroprietărire a obștii din 1921, la I.G. Duca. Dar, oricum, ideea rămâne și este observabilă și astăzi, ba chiar mai mult la oraș. "La noi toți ar fi voit să fie stăpâni pe ei, și să nu aibă nici un stăpân pe capul lor" (Drăghicescu, 1996: 395). Așa cum astăzi
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
chirurgie de la Facultatea de Medicină din București, încearcă, fără succes, transplantul experimental de rinichi. În 1958, dr. Agripa Ionescu încearcă primul transplant de piele și în 1962 transplantul de cornee. În a doua parte a secolului al XX-lea, Sergiu Duca în Cluj-Napoca, Vladimir Fluture în Timișoara și Dumitru Popescu-Fălticeanu cu Emil Papahagi de la Spitalul de Urgență Floreasca, București, experimentează transplantul hepatic. Primul transplant funcțional al unui organ solid, rinichi, este realizat de către profesorul Eugeniu Proca în februarie 1980, la Spitalul
[Corola-publishinghouse/Science/1506_a_2804]
-
domeniu static. Leonardo da Vinci, una dintre cele mai creative persoane rămase în istorie datorită aportului său în arte și științe, s-a plimbat toată viața dintr-un oraș în altul, ca reacție la modificarea situației pieței. Cârmuitorii din Florența, ducii din Milano, suveranii pontifi de la Roma și regele Franței „au înflorit și au secat”, dacă vorbim despre banii pe care i-au dedicat unor noi picturi, sculpturi sau cunoștințe științifice de vârf; și, când averile acestora secau, Leonardo se muta
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
al chestiunilor literar-estetice și al celor politice (Z. Ornea), A. publică o masivă sinteză, Panteon regăsit. O galerie a oamenilor politici români (2000), în care figurează și scriitori-politicieni precum C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, Duiliu Zamfirescu, I. G. Duca. SCRIERI: Introducere în opera lui Duiliu Zamfirescu, București, 1979; ed. Focșani, 2002; Planetariu, București, 1984; Bat clopotele pentru Basarabia (în colaborare cu Georgeta Adam), București, 1995; Inelele lui Saturn, București, 1998; Panteon regăsit. O galerie a oamenilor politici români, București
ADAM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285175_a_286504]
-
verdeață și răcoare (1998) sunt romanele care impun fără putință de tăgadă numele unui prozator de forță, cu un univers original și închegat. Ambele sunt construite pe același tipar: cuplul „picaresc” mânat, pe de o parte, de un dor de ducă irepresibil (omul lui A. suferă fermecător de pe urma unui nomadism fără sațiu) și, pe de altă parte, de condiția predestinat precară, corosivă, în chip natural ilegală și care constrânge la violență și fărădelege. În Amantul colivăresei, pe firile îngemănate ale lui
ALDULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285233_a_286562]
-
și 24 august 1947. Ca oficios al Partidului Liberal pentru Transilvania, Î. joacă rolul pe care îl avea cotidianul „Patria” (Sibiu, Cluj) pentru național-țărăniști. Articolul-program cheamă toate clasele Transilvaniei la „solidaritate socială” și „înfrățire”. În paginile publicației vor semna I.G. Duca, Vintilă I. Brătianu, Al. Lapedatu, N. Bănescu, D. Tomescu, Ion Dragu, George Oprescu, C.I. Motaș, V. Meruțiu, Em. Pușcariu, Ștefan Bezdechi, Virgil Bărbat, N. Georgescu-Tistu, Iosif Popovici ș.a., Î. reprezentând instrumentul de expresie al intelectualității clujene și nu numai. Vor
INFRAŢIREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287552_a_288881]
-
habsburgic. Cauza așezării înaintașilor săi în Transilvania o identifică într-o persecuție religioasă, afirmând că încă de la acea dată armenii sosiți din Moldova ar fi fost uniți cu Roma. Amestecând informațiile și acuzând intoleranța moldovenilor, Lukácsi pune pe seama lui Gheorghe Duca grozăviile săvârșite împotriva armenilor în timpul domniei lui Ștefan Rareș 7. Interpretările greșite și exagerările cuprinse în articolul din „Religio“ i-au atras atenția lui Alexandru Șterca Șuluțiu 8. Acesta a pregătit un răspuns cu • Pentru trimiteri la astfel de documente
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
polemic al textului îl va îndepărta pe Șterca Șuluțiu de scopul propus, transformându-l într-un apărător al virtuților neamului său. El neagă existența unor gesturi de intoleranță religioasă în trecutul conviețuirii dintre armeni și moldoveni, legitimând represiunea lui Gheorghe Duca prin „crimenele laesae Majestatis, praeditionis Patriae“, săvârșite de armeni „și prin perfidia lor asupra domnitorului“ împotriva căruia s-au răsculat la sfârșitul anului 1671. Chiar dacă acest răspuns nu a fost publicat, rămânând în manuscris, conținutul său indică nivelul cunoașterii la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lor asupra domnitorului“ împotriva căruia s-au răsculat la sfârșitul anului 1671. Chiar dacă acest răspuns nu a fost publicat, rămânând în manuscris, conținutul său indică nivelul cunoașterii la acea dată a evenimentului petrecut în timpul celei de-a doua domnii a Ducăi vodă, precum și a cauzelor care i-au silit pe armeni să se stabilească în Transilvania 9. Tema participării la revolta izbucnită la sfârșitul anului 1671 apare și în scrierile lui B. P. Hasdeu, însă nu pentru a-i incrimina pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Hâncu a fost una antigrecească 10. Hasdeu afirmă că adversitatea românilor față de armeni nu a căpătat forme violente, rămânând, în general, cu excepția terorii dezlănțuite de „smintitul“ Ștefan Rareș, în limitele unor „glume și persiflări“, iar represiunea din vremea lui Gheorghe Duca nu a avut decât un caracter conjunctural. Hasdeu nu a insistat însă asupra cauzelor care i-ar fi îndemnat pe armeni să se alăture răsculaților 11. Oricum, pretextul religios al represiunii îndreptate împotriva lor după revenirea lui Gheorghe Duca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Gheorghe Duca nu a avut decât un caracter conjunctural. Hasdeu nu a insistat însă asupra cauzelor care i-ar fi îndemnat pe armeni să se alăture răsculaților 11. Oricum, pretextul religios al represiunii îndreptate împotriva lor după revenirea lui Gheorghe Duca pe tronul Moldovei nu a mai putut fi invocat, în lipsa susținerii acestuia pe baza informațiilor vremii. Dimitrie Cantemir scria în legătură cu armenii din Moldova că „au și ei lăcașuri sfinte tot atât de mari și tot atât de frumoase ca și bisericile ortodocșilor, bucurându-se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vol. II, ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, București, Editura Minerva, 1974, p. 393-394. • Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, traducere după originalul latin de Gh. Guțu, București, Editura Academiei, 1973, p. 297. unor privilegii acordate Episcopiei armene. Însuși Gheorghe Duca, în anul izbucnirii revoltei conduse de Hâncu și Durac, va emite un astfel de act. Cartea domnească îl îndreptățea pe episcopul armean, potrivit obiceiului, să strângă zeciuiala de pe hotarul Episcopiei și, în plus, îl împuternicea să cheme în Moldova armeni
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Țara Moldovei nu-i amintesc însă pe aceștia printre protagoniștii evenimentelor. Nici în cuprinsul celor două studii, fundamentale pentru înfățișarea frământărilor de la cumpăna anilor 1671-1672, nu aflăm referiri la rolul armenilor în timpul episodului soldat cu alungarea temporară a lui Gheorghe Duca din scaunul de la Iași. În articolul alcătuit de N. Grigoraș, autorul a încercat, așa cum anunța prin titlu, să identifice în acea frământare o mișcare cu o bază socială foarte largă, fapt greu de dovedit printr-o interpretare obiectivă a surselor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Magnum Romaniae, vol. II, p. 393. • Idem, Armenii în România, în „Columna lui Traian“, nr. 30, 1869. • Dimitrie Dan, Armenii orientali din Bucovina, Cernăuți, 1918, p. 22-23. • În portretele datorate lui C. A. Stoide, Un episod din domnia lui Gheorghe Duca. Răscoala lui Hâncu și Durac din 1671-2, în „Arhiva“, Iași, an 43, nr. 1-2, 1936, p. 58-62, și N. Grigoraș, Marea răscoală populară din Moldova dintre 1671 și 1672, în „Studii și cercetări științifice“, istorie, an. XIII, fasc. 2, 1962
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
dorind anihilarea forțelor combative interne, garantând în schimb apărarea țărilor române cu oștile sultanului. De-a lungul secolului XVII, privilegiile fiscale ale curtenilor s-au restrâns progresiv, silindu-i pe unii dintre aceștia să prefere plata cislei țărănești 21. Gheorghe Duca, interesat în sporirea numărului contribuabililor, le-a agravat situația, introducând pentru ei o nouă dare, ialovița. Perceperea acesteia reiese dintr-o poruncă dată în toamna anului 1669 prin care se cerea „a vinde toată vita câtă va hi luată de la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Introducerea ialoviței și intransigența aplicării ei au lovit în egală măsură pe locuitorii din ținuturile de margine și pe negustorii armeni promotori ai comerțului cu vite pe drumurile ce traversau Polonia. Ion Neculce, în a cărui cronică imaginea lui Gheorghe Duca fost zugrăvită în culori sumbre, ne sugerează că rumeliotul, abia la sfârșitul celei de-a treia domnii, aflându-se în captivitate polonă, va regreta urmările politicii sale24. • M. Kogălniceanu, Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, vol. III, ed. a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
A. D. Xenopol»“, XXV/1, 1988, p. 294. • Străbătând ținutul Sucevei sub paza celor care l-au luat prizonier, domnul cerând unei femei o cană cu lapte va primi un răspuns vehement: „N-avem lapte să-ți dăm, c-au mâncat Duca vodă vacile din țară, mânca-l-ar viermii iadului cei neadormiți!“; Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei și O samă de cuvinte, ed. a II-a, București, 1959, p. 43. Negustorii implicați în acest gen de comerț nu reprezentau însă decât
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
asimilarea confesională, căutând dimpotrivă să le garanteze armenilor libertatea cultului. Totuși, situațiile de criză, ca aceea de la sfârșitul anului 1671, au însemnat prilejuri pentru ca vrajba, până atunci mocnită, să capete forme mai aspre. Politica fiscală și comercială a lui Gheorghe Duca, la care s-a adăugat rivalitatea economică și confesională dintre armeni și greci au reprezentat suficiente argumente pentru a atrage simpatia celor dintâi pentru cauza rebelilor. Dorința înlocuirii domnului nu i-a împins totuși în fruntea răzvrătiților, implicarea lor în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cu forțele fidele acestuia. În continuarea acestor observații, spaima represiunii la care s-ar fi așteptat și invocarea acesteia ca hotărâtoare în decizia părăsirii țării nu se justifică întru totul. Mărturii ale actelor de răzbunare ce au însoțit revenirea lui Duca în țară nu lipsesc. Sunt cunoscute și cazuri în care domnul a confiscat bunurile unor negustori oferindu-le tătarilor drept mulțumire pentru intervenția în favoarea sa32. Dar să nu omitem că Poarta l-a reconfirmat în scaun pentru a reinstaura cât
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
necesară proiectatei campanii în Polonia, o prelungire a tensiunilor fiind deci potrivnică intereselor sale. Exceptând prada tătarilor care au căutat să-și rotunjească răsplata jefuind țara33 și pedepsirea cruntă a instigatorilor revoltei, ororile ce îi sunt atribuite de cronicari lui Duca, după redobândirea puterii, și săvârșirea acestora până în preajma sosirii sultanului în Moldova sunt, credem, exagerate 34. • N. Iorga, Scrisori de negustori, București, 1925, p. VII. • Într-o scrisoare redactată în primele zile ale anului 1672 la Camenița după ce sunt enunțate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
-i pe cei care au descris evenimentele. Spaima populației, deci nu numai a armenilor, nu a fost cauzată doar de revenirea domnului, ci și de intensificarea jafurilor chiar de la începutul tulburărilor, în contextul lipsei autorității 35. În plus, întoarcerea lui Duca la Iași, înfrângerea răsculaților și pedepsirea celor învinuiți de ațâțarea revoltei nu a coincis cu pacificarea țării 36. Neistovirea fărădelegilor a avut o altă sursă și a lovit în special zona de nord a Moldovei. Republica nobiliară, amenințată de iminenta
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]